Procedura insolvenţei

Potrivit disp. Art. 138 din Legea nr. 85/2006:” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”

Prin Decizia civilă nr. 920/20.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 2831/108/2014/a1, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. .456/7 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia a II-a civilă, pronunţată în acelaşi dosar, instanţa de control judiciar reţinând următoarele:

Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic al  Tribunalului Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.Ar-M.L. IPURL Arad, în calitate de administrator judiciar  al debitoarei SC C.F.M. SRL, împotriva pârâtei C.M. şi a obligat pârâta  să suporte pasivul societăţii debitoare SC C.F.M. SRL, în cuantum de 55.216 lei, sumă care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că prin sentinţa civilă nr.1078/30.10.2014 a Tribunalului Arad a fost deschisă procedura insolvenţei  împotriva debitoarei SC C.F.M. SRL,  fiind desemnat  ca şi administrator judiciar C-AR M.L. IPURL Arad și că din raportul privind cauzele care au dus la insolvenţă, s-a constatat că a fost notificat fostul administrator societar al debitoarei, prin adresa nr. 938/05.11.2014,  pentru depunerea actelor firmei şi documentelor contabile, însă acesta nu a executat obligaţia legală de predare a actelor firmei şi documentelor contabile, situaţie în care administratorul judiciar a obţinut de pe site - ul MFP bilanţurile contabile prescurtate aferente anilor 2009, 2011 şi 2012.

Judecătorul sindic a reţinut din raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă că, prin refuzul pârâtei C.M., de a comunica actele firmei şi documentelor contabile ale debitoarei, aceasta a încălcat prevederile art.138 alin.1 lit.d) din Legea 85/2006. Din acelaşi raport, judecătorul sindic a mai reţinut  că, din analiza bilanţului contabil prescurtat de la 31.12.2012, de către administratorul judiciar rezultă că societatea debitoare figurează cu un patrimoniu conținând active imobilizante  în sumă de 486.955 lei și active circulante în sumă de 753.433 lei, care nu au fost predate de administratorul societar la data deschiderii procedurii insolvenţei.

În concluzie, prin nepredarea acestor bunuri patrimoniale în sumă totală de 1.240.388 lei, prima instanță a concluzionat că au fost încălcate prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) şi e) din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a mai concluzionat că din ansamblul probator administrate rezultă că fostul  administrator societar, adică pârâta, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane provocând astfel starea de insolvenţă deoarece, dacă activele  în sumă de 1.240.388 lei ar exista faptic, creditorul bugetar şi-ar putea recupera aproape integral  prejudiciul.

Din tabelul definitiv al creanţelor debitoarei, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea înregistrează datorii în sumă totală de 55.216 lei, creditorul prejudiciat fiind DGRFP Timişoara – AJFP Arad, concluzionând că, în calitate de administrator societar, pârâta se face vinovată de faptele  prevăzută la art. 138 alin.1 lit.a, d şi  e din Legea nr. 85/2006.

Prima instanţă a mai subliniat că, deşi pârâta a predat administratorului judiciar o parte din actele contabile ale debitoarei, respectiv: registrul de evidenţă fiscală cu operaţiuni înregistrate pentru anul 2009 şi pe perioada 01.01.2010, până la 30.09.2010; registrul jurnal cu operaţiuni înregistrate pentru anul 2009 şi pe perioada 01.01.2010, până la 20.09.2010; acte contabile (casa, banca, clienţi, furnizori) pentru trimestrul I,II,III, şi IV, pentru anul 2011; acte contabile (casa, banca, clienţi, furnizori) pentru lunile iulie, august, septembrie, octombrie 2012; acte contabile ( casa, banca, clienţi, furnizori) pentru lunile noiembrie şi decembrie 2012; acte contabile (casa, banca, clienţi, furnizori) pentru lunile ianuarie – aprilie 2013, totuși nu  a  predat bilanţul contabil de la 31.12.2012,  care a stat la baza acţiunii de atragere a pârâtei C.M., nefiind predate nici lista creditorilor şi a debitorilor şi nici lista inventar privind activele imobilizante şi circulante, din care să rezulte din ce se compun aceste active, deşi pârâta fusese încunoştiinţată în acest sens prin notificarea 938/05.11.2014.

 Rezultă, în opinia judecătorului-sindic, în raport cu cele reţinute  că, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute  de art. 1357 Cod civil, existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciu.

Faţă de aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că pârâta, cu bună ştiinţă, a creat un prejudiciu societăţii pe care a administrat-o, prejudiciu care a condus în cele din urmă la starea de insolvenţă a debitoarei, că fapta descrisă  mai sus se încadrează în prevederile art. 138 a lit. a, d şi e din Legea nr.85/2006, pârâta  nerăsturnând prin nici un mijloc de probă prezumţia de vinovăţie ce i s-a atribuit în cadrul acestei acţiuni, necontestând prejudiciul ce i s-a reţinut în sarcină de către reclamantă, motive pentru care a considerat întemeiată acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 55.216 lei, sumă rezultată din tabelul definitiv al creanţelor în averea debitoarei.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta C.M., solicitând anularea acesteia şi, rejudecând, respingerea cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale, pentru următoarele motive:

În opinia apelantei, instanţa de fond a reţinut în mod total eronat faptul că nu şi-a respectat obligaţia de predare a documentelor, precizând că toate notificările trimise acesteia nu au ajuns la domiciliul său din sat Floreşti. Se arată că atunci când a aflat de faptul că i se solicită anumite documente, care nu se aflau în posesia sa, a luat legătura prin intermediul reprezentatului legal cu administratorul judiciar, care însă a refuzat primirea documentelor prezentate, pe motiv ca reprezentantul legal, nu are nicio calitate, menţionând că atunci când i-au fost restituite de la IPJ le-a trimis prin poştă, administratorului judiciar, despre această situaţie întocmindu-se şi un proces-verbal.

Apelanta a mai susținut că judecătorul-sindic nu a cercetat temeinic fondul cauzei, precizând că, deşi a reţinut că a folosit bunuri sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, pârâta precizând că nu a folosit niciun ban sau bun, în interes personal sau a pentru o terţă persoană. De asemenea, se arată că, deşi a fost reprezentată de avocat, cu delegaţie la dosar, pârâtei nu i s-a dat posibilitatea prezentării situaţiei reale a societăţii, instanţa rămânând în pronunţare, în lipsa reprezentantului legal, dispunându-se obligarea sa la plata unei sume, deşi în cauză nu există vreun raport de expertiză contabilă efectuat.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat C.-AR M.L. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al SC C.F.M. SRL, a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

În opinia intimatului, criticile apelantei sunt netemeinice, aceasta făcându-se vinovată de încălcarea prevederilor art. 138 lit.a), d) si e) din Legea 85/2006, arătând că, în ceea ce priveşte faptul că documentele ar fi fost prezentate prin reprezentant, iar lichidatorul ar fi refuzat în mod nejustificat primirea, întrucât acestea nu au fost prezentate niciodată de vreun reprezentant al pârâtei la sediul administratorului judiciar,  procesul-verbal depus de reprezentanta apelantei în faţa instanţei de fond conţinând aspecte complet nereale. Se învederează că a existat o singură convorbire telefonică, în care s-a cerut persoanei care a sunat în numele pârâtei C.M., ca aceasta să se prezinte la sediul administratorului judiciar în conformitate cu adresa nr. 938/05.11.2014, pentru depunerea actelor firmei şi documentelor contabile şi pentru a da explicaţii privind patrimoniul societăţii debitoare şi pentru a-l preda. Or, apelanta nu a executat obligaţia legala de predare a actelor firmei şi documentelor contabile şi nici nu s-a prezentat la sediul administratorului judiciar aşa cum i s-a cerut.

In fapt, se arată că abia după ce a fost demarată acţiunea de atragere a răspunderii, apelanta a expediat, prin reprezentantul său, la finalul lunii decembrie, o parte din documentele contabile, administratorul judiciar întocmind un proces-verbal privind actele ce au fost expediate la 05.01.2015, dată la care s-a intrat efectiv în posesia actelor, care au fost documente parţiale.

Intimatul precizează că nu au fost predate actele firmei şi nici bilanţul contabil de la 31.12.2012, care a stat la baza acţiunii de atragere a răspunderii pârâtei, lista creditorilor si a debitorilor societăţii aflate in insolvenţă si nici lista de inventar privind activele imobilizate şi circulante, din care să rezulte din ce se compun aceste active,  astfel ca, in mod temeinic, instanţa de fond a reţinut aceste aspecte în considerentele hotărârii atacate.

În acelaşi timp, se arată că deşi apelanta a susţinut că nu a folosit niciun ban sau bun al societăţii, aceasta nu a răsturnat prin niciun mijloc de probă prezumţia de vinovăţie ce i s-a atribuit in cadrul acţiunii, necontestând în niciun fel prejudiciul ce i s-a reţinut în sarcina. De asemenea, apelanta nu a contestat nici suma pentru care s-a solicitat atragerea răspunderii şi nici nu a formulat vreo cerere de probatoriu, nici direct,  nici prin avocatul avut la fond.

Se învederează că din analiza bilanţului contabil prescurtat de la 31.12.2012, de către administratorul judiciar, rezulta că societatea debitoare figurează cu un patrimoniu compus din active imobilizate în suma de 486.955 lei şi active circulante în sumă de 753.433 lei, care nu au fost predate de administratorul societar la data deschiderii procedurii insolventei, fiind lipsă şi la acest moment astfel că, în opinia intimatului, prin nepredarea acestor bunuri patrimoniale în sumă totală de 1.240.388 lei, existente scriptic în bilanţul contabil de la 31.12.2012, au fost încălcate prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006, iar în ceea ce priveşte suma de 55.216 lei, aceasta reprezintă pasivul societăţii, lucru pe care apelanta trebuia să îl cunoască.

Se arată că, nepredarea documentelor contabile şi neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale, atestă încălcarea dispoziţiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care corecta ţinere a registrelor contabile este o obligaţie stabilită în sarcina administratorilor societăţii de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabileşte ca administratorii sunt solidari răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, prevede că răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului. Neţinerea contabilităţii în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condiţiile unei contabilităţi ţinute corect care ar permite administratorilor să ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii. In condiţiile neţinerii contabilităţii in conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi prejudiciul produs, care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.

Invocându-se principiul răspunderii administratorului societar faţă de societate, pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, contractul de societate şi statutul le impun, consacrat de Legea nr.31/1990, intimatul a subliniat că fapta de a nu respecta dispoziţiile legii contabilităţii si de a refuza sa predea actele solicitate, in conformitate cu legea insolventei, nu denotă o simplă neglijenţă sau o necunoaştere a legii, ci lasă să se înţeleagă o intenţie de fraudare a legii cu scopul de a se sustrage controlului, precum şi de a ascunde patrimoniul acesteia. În acest context, nedepunerea documentelor solicitate de către administrator judiciar vizează tocmai împiedicarea analizării în concret a activităţii desfăşurate de către debitoare care a avut ca efect ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Lipsa unei evidenţe contabile complete are drept consecinţe necunoaşterea creditorilor, debitorilor, a situaţiei societăţii în ansamblu, aspecte incompatibile cu diligenta de care trebuie să dea dovadă administratorul unei societăţi pentru a asigura o gestiune corespunzătoare a societăţii.

Intimatul arată că nu s-au justificat în niciun fel de către apelanta, nepredarea către administratorul judiciar a sumelor reprezentant active imobilizate fapta circumscriindu-se dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.

 Deoarece apelanta, în calitate de fost administrator al debitoarei nu a făcut şi nu a fost interesată să facă dovada, prin intermediul documentelor justificative, a sursei şi modului de gestionare a creanţelor avute faţă de terţi, în opinia intimatului, se poate reţine cu temei că aceasta a folosit aceste bunuri în interes personal, fiind ţinută să răspundă pentru prejudiciul astfel creat, faptă care se încadrează la prevederile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea privind procedura insolvenţei.

Subliniind că raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plaţi şi una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumţia având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie, intimatul a mai susţinut că fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acţiune, dar poate consta şi in omisiunea, inacţiunea ilicită în neîndeplinirea unei activităţi ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.

În drept, s-au invocat prevederile art. 480 teza respingerii Cod procedură civilă şi Legea nr. 85/2006.

Analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de apel şi a limitelor devolutive ale apelului consacrate de art.477-478 C. pr.civ., Curtea apreciază că apelul este nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.

Cu titlu preliminar, Curtea subliniază că răspunderea administratorului societar – pârâta C.M. – a fost antrenată în temeiul art.138 alin.1 lit.a) şi e) din Legea nr.85/2006, reţinându-se în fapt că aceasta nu a predat activele patrimoniale care se regăseau în patrimoniul societăţii şi nici nu a predat actele contabile din care să rezulte soarta acestor bunuri, apreciindu-se că pârâta a folosit bunurile sau creditele societăţii în interese propriu ori a altor persoanei şi nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Plecând de la aceste constatări preliminare, Curtea observă că pârâta-apelantă nu a formulat critici pertinente prin motivele de apel privind aspectele esenţiale reţinute de prima instanţă cu privire la faptele care îi sunt imputate şi elementele răspunderii civile delictuale şi nici nu a produs vreo probă de natură a infirma ori măcar a pune la îndoială legalitatea şi temeinicia concluziei primei instanţe. Or, din întreaga motivare a primei instanţe a rezultat fără dubiu concluzia că soluţia de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei a fost dispusă întrucât aceasta nu a fost în măsură să explice şi să dovedească ce s-a întâmplat cu activul imobilizat şi cu activul circulant menţionat în ultimul bilanţ contabil, o atare împrejurare îndreptăţind pe deplin instanţa să prezume însuşirea sau cel puţin folosirea acestor bunuri în interese personal ori în interesul altei persoane. 

Cu privire la motivele de apel privind nepredarea actelor contabile, susţinerea apelantei-pârâtă este infirmată atât de poziţia procesuală a intimatului cât şi de probaţiunea administrată, fiind evident că o parte din actele contabile ale societăţii au fost predate, mai puţin cele relevante care ar fi putut face dovada destinaţiei pe care au avut-o activele patrimoniale identificate de către administratorul judiciar conform ultimului bilanţ contabil întocmit.

Simpla susţinere a apelantei, conform căreia nu a folosit în interes personal nici un bun al societăţii este lipsită de greutate probatorie în dosar, atâta vreme cât aceasta nu a reuşit să explice nici primei instanţe şi nici instanţei de control judiciar, care a fost destinaţia bunurilor menţionate în bilanţul contabil – active imobilizate şi circulante – totalizând peste 1.200.000 de lei.

Pe de altă parte, lipsa efectuării unui raport de expertiză nu afectează legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de fond, câtă vreme din economia dispoziţiilor procedurale cuprinse în art.330 C. pr.civ., rezultă că expertiza nu este o probă obligatorie în procesul civil, oportunitatea administrării ei fiind lăsată la aprecierea instanţei, pentru situaţiile în care instanţa consideră a cunoaşte şi părerea unui specialist înainte de a purcede la soluţionarea cererii.

Cât priveşte susţinerea apelantei privind o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, nici această susţinere nu se dovedeşte a fi fondată, din examinarea hotărârii şi a dosarului primei instanţe rezultând că la ultimul termen de judecată nu s-a prezentat decât reclamantul, nu şi pârâta sau avocatul acesteia iar în aceeaşi zi, la orele 9,58, avocatul pârâtei a depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul a două pagini întocmite olograf, care au fost avute în vedere de judecătorul sindic la soluţionarea pricinii.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a făcut aplicarea art. 480 alin.1 C. pr.civ. şi a respins ca nefondat apelul, fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare