Investire Proces-verbal de contravenţie electronic

Decizie 414 din 06.04.2015


 Astfel cum rezultă din prevederile art.6401 alin.3 Cod procedură civilă, pentru investirea cu formulă executorie a unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este necesară îndeplinirea condiţiei depunerii în original a înscrisului ce constituie titlul executoriu, pentru ca instanţa să poată verifica îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de lege pentru caracterul executoriu al titlului. Cu toate acestea, nu se poate susţine că înscrisul intitulat proces-verbal de contravenţie nu îndeplineşte cerinţa înscrisului original. Aceasta întrucât înscrisul reprezintă un proces-verbal de contravenţie emis iniţial în format electronic şi apoi transpus pe suport de hârtie, nefiind realizată o copie a acestuia. De asemenea, înscrisul nu poartă menţiunea „conform cu originalul” fapt ce întăreşte prezumţia simplă că înscrisul este depus în original la dosarul cauzei. (Tribunalul Arad,  Decizia Civilă nr.414/6aprilie2015, pronunţată în dosarul nr. 10291/221/2014).

 Prin încheierea civilă nr. 11696 din 26.11.2014 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 10291/221/2014 s-a respins cererea formulată de petenta D.R.D.P. Timişoara  prin  S.D.P.N. Deva pentru învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0488344/19.12.2011, privind pe debitorul contravenient A.M.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 622 Cod procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

Potrivit art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Potrivit art. 150 Cod procedură civilă, la fiecare exemplar al unei cererii adresate instanţei  se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în aceea procedură, copiile trebuind a fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.

D.G.D.P.T. prin S.D.N. Deva a depus la dosar procesul verbal de contravenţie, dovada confirmării de primire a acestuia  şi registru documente 2014 – urmărire status pvcc, în copie xerox însă acestea nu au valoare probatorie pentru că nu sunt semnate pentru conformitate cu originalul (a se vedea în acest sens procesul-verbal din 25.11.14 care consemnează că filele 3 - 5 dosar nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul).

Pentru aceste considerent, reţinând că cererea de investire cu formulă executorie este admisibilă doar în vederea unei executări silite, ipoteză care nu se regăseşte în speţă, în temeiul prevederilor art.527 raportat la prevederile art.6401  Cod procedură civilă, prima instanţă a respins cererea.

Împotriva încheierii a declarat apel apelanta CNADNR – D.R.D.P Timişoara, prin S.D.N. Deva prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea încheierii atacate în sensul investirii cu formulă executorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, prin anularea încheierii atacate.

În motivarea apelului arată că procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost generat şi semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 şi a HG 1259/2001, prevederile art. 527 raportate la prevederile art. 6401 Cod procedură civilă, nu au nici o formulare care să cuprindă depunerea titlului executoriu în original sau în conformitate cu originalul, precum este prevăzut la art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă, unde alături de cererea de executare se prevede ataşarea titlului executor în original sau copie legalizată.

Potrivit Legii nr. 455/2001 privind înscrisurile în forma electronică „reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”, dar totodată O.G nr. 15/2002 prevede posibilitatea întocmirii proceselor verbale prin mijloacele tehnice omologate, care sunt terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR sau dispozitive omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aşadar agenţii constatatori întocmesc procesele verbale de constatare a contravenţiilor, în această bază informatică. Ulterior acesteia procesele verbale sunt transpuse pe suport de hârtie, şi nefiind o copie xerox a procesului verbal consideră că nu are posibilitatea de a fi inscripţionat „în conformitate cu originalul” acesta fiind el însuşi exemplarul original al procesului verbal.

Având în vedere existenţa la dosar a tuturor documentelor necesare pentru ca titlul executor reprezentat de procesul verbal seria R11 nr. 0488344/19.12.2011 depus în original, apelanta consideră că încheierea prin care s-a respins cererea de investire nu a respectat prevederile Legii nr. 455/2001 coroborat cu posibilitatea emiterii proceselor verbale prin mijloacele tehnice prevăzute de OG nr. 15/2002, existând o bază de date a tuturor proceselor verbale întocmite.

Analizând apelul  prin prisma motivelor formulate şi a probelor administrate, tribunalul reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din prevederile art.6401 alin.3 Cod procedură civilă, pentru investirea cu formulă executorie a unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este necesară îndeplinirea condiţiei depunerii în original a înscrisului ce constituie titlul executoriu, pentru ca instanţa să poată verifica îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de lege pentru caracterul executoriu al titlului. Cu toate acestea, nu se poate susţine că înscrisul intitulat proces-verbal de contravenţie, emis de creditoarea-apelantă nu îndeplineşte cerinţa înscrisului original aşa cum a apreciat prima instanţă. Aceasta întrucât înscrisul reprezintă un proces-verbal de contravenţie emis iniţial în format electronic şi apoi transpus pe suport de hârtie, nefiind realizată o copie a acestuia. De asemenea, înscrisul nu poartă menţiunea „conform cu originalul” fapt ce întăreşte prezumţia simplă că înscrisul este depus în original la dosarul cauzei.

Întrucât din împrejurările speţei nu rezultă niciun element care să ducă la concluzia că înscrisul depus ar reprezenta o copie şi nu un original şi că nu ar fi întrunite cerinţele investirii sale cu formulă executorie, tribunalul consideră că se impunea admiterea cererii de investire cu formulă executorie.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, va admite apelul şi în consecinţă va dispune schimbarea în tot a încheierii apelate în sensul admiterii cererii privind învestirea cu formulă executorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.