Declaratie nulă- lipsa obiect devalmasie

Dreptul de proprietate asupra terenurilor din composesorat îmbracă forma coproprietăţii în devălmăşie iar ceea ce caracterizează această modalitate a dreptului de proprietate este faptul că titularii săi, nu au determinată o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra bunului nefracţionat în materialitatea sa, astfel că niciunul dintre codevălmaşi nu are posibilitatea să înstrăineze dreptul său.

În consecinţă, obiectul actului juridic unilateral intitulat „Declaraţie”, prin care membrul composesoratului şi-a cedat dreptul său de proprietate nu este determinat, iar declaraţia unilaterală nu poate produce nici un efect juridic, fiind lovită de nulitate absolută.  (Tribunalul Arad, Decizia civilă nr.409/6 aprilie 2015, pronunţată în dosar nr.231/246/2014)

Prin sentinţa civilă nr. 332 din 28.08.2014 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 231/246/2014 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.T.M., în contradictoriu cu pârâta A.C.F.U. din Comuna Bocsig, ca nefondată.

În cauză nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr.1181/5.08.2010 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr.1635/246/2010, definitivă prin nerecurare, s-a constatat că reclamantul M.T.M. este singurul moştenitor acceptant al defunctului M.I.T., decedat la data de 31.07.2009.

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea Declaraţiei aut. sub nr.1413/24.07.2009 la BNP B.E.H. din Ineu, prin care defunctul a arătat că a primit suma de 8000 lei de la pârâta C.F.U. din Comuna Bocsig, reprezentând contravaloarea dreptului pe care l-a deţinut în Composesorat, arătând că este de acord să se retragă din Composesorat, conform art.11 din Statutul asociaţiei. În acest sens, reclamantul a susţinut că defunctul a fost în eroare cu privire la conţinutul actului, întrucât a intenţionat să dea respectiva declaraţie doar cu privire la păşunea Composesoratului, fără a se lua în considerare dreptul cu privire la pădure şi stufăriş.

Prima instanţă a mai reţinut că martorul propus de reclamant, H.N., a arătat că în perioada în care s-au vândut drepturile sale în Composesorat, asupra păşunii, au vândut şi alte persoane din sat drepturile,  printre care şi reclamantul.  Martorul a precizat că şi el a avut proces în instanţă cu privire la acest aspect, dar nu a avut câştig de cauză. Cu toate că martorul nu a arătat că a fost prezent când defunctul a  dat declaraţia, acesta a menţionat că nu avea Composesoratul în patrimoniu pădure atunci când s-au vândut drepturile martorului în Composesorat, iar, la semnarea actului, martorul a crezut că se renunţă la drepturile asupra a 9 ha de păşune, fără să i se explice, la notar, că nu va mai fi membru composesor.

C.F.U. din Comuna Bocsig, a fost constituită în temeiul prevederilor OG nr.26/2000, respectiv ale Legii nr.1/2000.

Potrivit dispoziţiilor art.26 alin.21 din Legea nr.1/2000 „în cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale”. Aşadar, întinderea dreptului reclamantului este dată de rezultatul împărţelii suprafeţei de teren retrocedate composesoratului la numărul de membri composesori. Totodată, conform art.28 alin.6 şi 7 din Legea nr.1/2000, membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote părţi unor persoane din afara acestora, iar terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte. În consecinţă, din interpretarea textelor de lege menţionate, rezultă că este posibilă înstrăinarea cotelor-părţi către ceilalţi membri composesori, cu rămânerea terenului în cadrul formei asociative.

Având în vedere materialul probator administrat, prima instanţă nu a putut reţine că actul nu ar avea un obiect determinat sau determinabil, întrucât declaraţia defunctului consemnată „conform art.11 din Statut” este conformă cu dispoziţiile art.28 alin.6 şi alin.7 din Legea nr.1/2000, ce permit înstrăinarea cotelor părţi în interiorul formei asociative.

De asemenea, prima instanţă a constatat că reclamantul nu a prezentat nici o probă din care să rezulte că defunctul ar fi fost în eroare la momentul autentificării actului, în condiţiile art. 954, art. 953 Cod civil din 1864, cât timp în cuprinsul acestuia se menţionează expres că se referă la „întregul drept” pe care l-a deţinut în Composesorat, şi nu doar cu privire la o parte. Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art.61 alin.1 din Legea nr.36/1995, pentru a lua consimţământul părţilor şi după citirea actului, notarul public are obligaţia de a întreba părţile dacă au înţeles consimţământul acestuia şi dacă cele cuprinse în respectivul act exprimă voinţa lor, iar potrivit încheierii de autentificare rezultă că defunctului i s-a citit actul şi a consimţit la autentificarea acestuia.

Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul M.T.M. în contradictoriu cu pârâta A.C.F.U. din Comuna Bocsig, ca nefondată.

Întrucât pârâta, prin reprezentant, a arătat că nu solicită cheltuieli de judecată, în temeiul art. 453  alin.1 Noul Cod proc.civ., acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.T.M. prin care solicită admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărîrii atacate în sensul admiterii acţiunii sale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, apelantul arată că hotărîrea primei instanţe este nelegală pentru următoarele aspecte: În motivarea acesteia în mod nclegal se reţine: “suma de bani în valoare de 8.000 lei reprezintă contravaloarea întregului drept pe care îl deţinea antecesorul său în Composesorat”. Această reţinere este total nelegală deoarece antecesorul său nu putea să înstrăineze întregul drept, câtă vreme situaţia juridică a pădurii nu era clarificată. De asemenea, consideră că în mod nelegal se reţine în motivare că „Ulterior semnării şi autentificării acelui înscris, antecesorul apelantului a fost radiat din lista membrilor composesori, apreciindu-se că acesta a cedat întreg dreptul său în favoarea composesoratului”.

Instanţa a omis să analizeze tabelul cu membrii composesori, întrucît dacă o făcea, observa că tatăl apelantului este înscris şi în prezent pe acel tabel la poziţia 90. Înscrisul intitulat „ Declaraţie „ are caracterul unui act unilateral de voinţă şi în cauză nu putea să reprezinte decît o ofertă de a contracta. Oferta de cedare a dreptului, potrivit regulii unanimităţii, trebuia acceptată de către asociaţie în urma consultării tuturor membrilor composesori ceea ce în cauză nu s-a făcut. Actul juridic unilateral nu trebuie confundat cu contractul unilateral, care ia naştere prin manifestarea de voinţă a două părţi, dar este unilateral în sensul că numai una din părţi işi asumă o obligaţie (ex. contractul de donaţie). Actul juridic unilateral nu poate fi niciodată un contract. Actul juridic unilateral poate fi revocat de către cel care l-a dat. Analizînd literar înscrisul „Declaraţie” se observă că acesta priveşte o manifestare de voinţă în sensul retragerii din asociaţie. Considerentele au fost de ordin personal, vârsta înaintată, neînţelegerea acţiunilor decizionale şi teama de a nu suporta unele consecinţe negative, au contribuit la alterarea voinţei reale. Drept urmare la 7 zile după semnarea actului, antecesorul apelantului a şi decedat, consimtămîntul său fiind grav viciat. Actul juridic unilateral este supus regulii revocării, excepţiile de la irevocabilitate fiind expres prevăzute (art. 922 Cod civil, art. 701 Cod Civil art. 37 Cod Comercial).

Apelantul consideră că dacă s-ar interpreta în sensul că înscrisul are valoarea unui contract vizând transferul unui drept de proprietate, firesc ar fi fost ca antecesorul reclamantului să fi încetat a fi membru composesor din momentul întocmirii actului. Acest lucru nu s-a întâmplat şi potrivit statutului composesoratului din anul 2009, tatăl apelantului figurează ca membru composesor, iar în aceste condiţii este neavenită susţinerea pârâtei că dreptul deţinut de către acesta ar fi fost înstrăinat.

Referitor la afirmaţia că apelantul ar fi încasat suma de 8.000 lei şi acest fapt împiedică orice analiză a valabilităţii transferului dreptului, apreciază că potrivit dispoziţiilor legale privind efectele nulităţii actului juridic civil, există principiul repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum), consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii. Drept urmare, încasarea sumei nu constituie o piedică de analiză a valabilităţii actului juridic civil. Legea stabileşte condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil.

Aşa cum a arătat în acţiune din lipsa cunoştinţelor juridice şi a vârstei pe care tatăl său a avut-o, la scurt timp după încheierea acelui act decedând, voinţa acestuia a fost viciată în luarea hotărârii de a încheia actul juridic în forma consemnată. În situaţia în care i s-ar fi explicat pe un limbaj accesibil natura cedării dreptului şi obiectul concret al cedării, cu siguranţă că nu ar fi încheiat în această modalitate şi nici nu ar fi acceptat valoarea cedării, drept urmare nu a existat consonanţă între voinţa internă şi cea declarată. Transferul unui drept real poate avea loc în formele prevăzute de lege specificul convenţiilor sinalagmatice fiind prestaţiile corelative (predarea bunului sau transferul dreptului şi primirea preţului în cazul vînzării cumpărării). Nu rezultă din actul juridic încheiat că acesta a luat naştere prin manifestarea de voinţă a două părţi şi prin urmare, oferta şi acceptarea nu s-au întâlnit.

Apelantul mai arată că actul juridic a fost încheiat la data de 24.07.2009 iar la momentul încheierii erau în vigoare dispoziţiile legii 247/2005. În articolul 2 din lege se arată că terenurile cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate şi dobîndite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. Drept urmare, nerespectarea condiţiei de formă atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic. Voinţa juridică unilaterală nu poate constitui izvor de obligaţii, dreptul român în vigoare la momentul încheierii actului 24.07.2009 considerând că numai contractul poate constitui izvorul obligaţiilor, legea aplicabilă fiind dispoziţiile Codului Civil de la 1864 şi nu dispoziţiile art. 1324 şi urm. din noul Cod Civil.

De asemenea, apelantul arată că actele juridice lovite de nulitate absolută ori relativă sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi (01.11.2011) sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. Altfel, spus nulitatea este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului.

În înscrisul intitulat declaraţie s-a menţionat de către notar că ar fi cedat întreg dreptul pe care l-a deţinut în cadrul composesoratului, însă aşa cum a menţionat în cuprinsul motivării acţiunii, antecesorul apelantului nu a cedat dreptul cu privire la porţiunea de proprietate constând în pădure şi stufăriş. Prin urmare, consideră că nu se poate vorbi de „întreg dreptul” deţinut de apelant în cadrul composesoratului din moment ce chiar pârâta recunoaşte că dreptul nu există în întregul lui şi nici el nu putea să-l cedeze, cât timp nu-l avea la momentul întocmirii actului.

Apelantul arată că, notarul trebuia să menţioneze în mod explicit în cuprinsul actului în ce constă dreptul cedat şi pentru acest motiv consideră că voinţa lui a fost viciată, el fiind în eroare cu privire la obiectul transmisiunii.

Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor, fineţelor şi altele asemenea sunt reglementate prin Legea 1/2000 cu modificările ulterioare. Textul de lege face trimitere la formele de existenţă a dreptului de proprietate privată al asociaţiilor composesorale, proprietatea comună în devălmăşie şi proprietatea comună pe cote părţi. În speţă se va reţine că proprietatea comună este în devălmăşie. Consecinţa stării de devălmăşie este regula unanimităţii, potrivit căreia nici unul dintre titulari nu are un drept exclusiv asupra unei părţi materiale din lucru şi în consecinţă, pentru orice cedare a dreptului, se impune existenţa acordului de voinţă al tuturor coproprietarilor, iar pârâta nu a făcut dovada existenţei acordului tuturor membrilor composesori.

Totodată, consideră că prima instanţă nu a dat curs dispoziţiilor art. 22 Cod procedură civilă privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, în mod nelegal susţine că ,,apelantul nu a prezentat nici o probă din care să rezulte că defunctul ar fi fost în eroare la momentul semnării actului”.

Pentru motivele arătate, apelantul solicită admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii sale.

În drept a invocat dispoziţiile art. 466, 480 Cod Procedură Civilă.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat de apelant, ca netemeinic şi nelegal.

În motivare arată că  prin sentinţa apelată a fost respinsă acţiunea apelantului. Articolul 11 din Statut evidenţiază în mod expres modalităţile prin care încetează calitatea de membru composesor, una dintre acestea fiind retragerea, consecinţa fiind transmiterea în mod egal a părţii din proprietatea comună, dreptul de proprietate fiind divizat în cote părţi egale între membrii formei asociative şi nu în devălmăşie, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 al 21 din Legea 1/2000. Republicată, unde se prevede în mod expres faptul că „în cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale”.

Intimata menţionează că retragerea din cadrul composesoratului a fost aprobată în baza hotărârii Adunării Generale, după cum a reţinut şi instanţa de fond, antecesorul apelantului fiind radiat din tabelul membrilor composesori. Se susţine în continuare inexistenţa unui obiect determinat sau determinabil al actului juridic a cărui anulare s-a solicitat, în condiţiile în care din contextul documentului respectiv se evidenţiază în mod explicit ceea ce se cesionează, adică drepturile deţinute în cadrul composesoratului.

De asemenea, arată că la data de 23 februarie 2009, dată anterioară Declaraţei de retragere din Composesorat, statutul formei asociative a fost modificat, ca urmare a finalizării procesului de retrocedare, în sensul evidenţierii în mod concret atât a patrimoniului, constând în suprafaţa de 1050,3017 ha teren agricol, înscris în CF 292 Bocsig, CF 3617 Ineu, CF 2811 Bocsig şi CF 2252 Bocsig, cât şi a nominalizării celor 113 membrii composesori.

În atare situaţie apreciază că, în condiţiile în care proprietatea comună este stabilită în cote părţi egale, după cum prevede Legea 1/2000, pentru vechile forme asociative care au deţinut teren în devălmăşie, nu poate fi vorba despre un obiect nedeterminat, aşa cum a reţinut instanţa de fond, el fiind în mod cert individualizat şi constând în cesiunea tuturor drepturilor şi obligaţiilor pe care intimata le deţine asupra cotei părţi, divizată în mod egal între cei 113 membrii evidenţiaţi în statut, din suprafaţa de 1050,3017 ha.

În ceea ce priveşte actul juridic unilateral, deşi acesta nu a fost definit în vechiul Cod Civil, în teoria juridică se apreciază că actul de dispoziţie constând în renunţarea la un drept „în măsura în care prin el însuşi şi solitar, dă naştere la un raport obligaţional” este admis a fi izvor de obligaţii civile. Atât timp cât prin actul constitutiv nu se prevede vreun aspect formal prin care un membru se poate retrage şi cesiona dreptul deţinut în cadrul composesoratului, respectiva retragere poate îmbrăca orice formă. În cadrul respectivei asociaţii, modalitatea de retragere şi cesiune a drepturilor composesorilor se substituie actelor constitutive ale acesteia şi dispoziţiilor legale în materie, respectiv OG 26/2000.

Din motivarea apelului se mai evidenţiază două aspecte şi anume, că declaraţia unilaterală se referă la o împrejurare care a avut loc înainte ca aceasta să fi fost emisă, fără a se preciza despre ce împrejurare este vorba în mod concret, precum şi faptul că aceasta nu a respectat cerinţele “ad validiiatem” cerute de Legea 247/2005. Face încă o dată precizarea că “Declaraţia” a fost încheiată în formă autentică şi se referă la cesiunea a ceea ce în mod expres constituie dreptul asupra asupra unei cote părţi din obiectul determinat al formei asociative, aşa cum acesta a fost prevăzut la art. 5 din Statut. Dacă nulitatea se întemeiază pe probabilitatea intrării în patrimoniul Composesoratului a altor bunuri, intimata apreciază că acţiunea este prematură, neputând fi anulat un act de cesiune a unui drept concret, pe motivul existenţei erorii cu privire la posibilitatea intrării în patrimoniul unei persoane a unui drept viitor, actul de renunţare având efect pentru dreptul deţinut în cadrul composesoratului, respectiv asupra cotei indivize pentru suprafaţa de 1050,3017 ha. Se mai invocă totodată ca şi temei de drept al nulităţii actului, dispoziţiile art. 953 şi 954 al. 1 Cod Civil privind existenţa erorii obstacol ca şi viciu de consimţământ, fără însă a se menţiona în ce constă aceasta şi fără a se ţine cont de faptul că, în condiţiile art. 953 şi 954 Cod Civil, eroarea trebuie dovedită atât în ceea ce priveşte existenţa falsei reprezentări a realităţii, cât şi în ceea ce priveşte caracterul determinant al motivului hotărâtor în încheierea actului, mai ales că, fiind vorba despre un înscris autentic, acesta se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate ce operează atât erga omnes cât şi inter partes, situaţie în care cele reflectate în context constitiuie o “dovadă completă” atât asupra obiectului, conţinutului cât şi asupra voinţei liber exprimate, până la înscrierea acestuia în fals.

Concluzionând, intimata apreciază drept nelegal şi netemeinic apelul formulat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205-208 Cod Procedură Civilă, precum şi pe dispoziţiile legale antemenţionate în vigoare la data încheierii actului de cesiune.

În probaţiune a depus la dosar înscrisuri.

La data de 16.02.2015 apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din apel.

În probaţiune a depus la dosar înscrisuri.

Analizând apelul de faţă prin prisma motivelor formulate şi a probelor administrate, tribunalul reţine că acesta este fondat pentru  următoarele considerente:

 Tribunalul apreciază că declaraţia dată de către apelantul-reclamant în faţa notarului public, în care se consemnează faptul că acesta se retrage din cadrul A.C.F.U. din Comuna Bocsig şi că în schimbul sumei de 8000 lei şi-a cedat dreptul deţinut către pârâta-intimată are caracteristicile unui act juridic unilateral, căruia, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 948 pct. 3 din Vechiul Cod civil de la 1865, având în vedere data întocmirii acestuia, 24 iulie 2009, raportat la dispoziţiile art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului cod civil din 2009. Dispoziţiile art.948 pct. 3 din Codul civil de la 1865 impun actului juridic unilateral, ad validitatem, existenţa unui obiect determinat ori determinabil.

Din actele constitutive ale asociaţiei rezultă că dreptul de proprietate asupra terenurilor îmbracă forma coproprietăţii în devălmăşie iar ceea ce caracterizează această modalitate a dreptului de proprietate este faptul că titularii săi, nu au determinată o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra bunului nefracţionat în materialitatea sa, astfel că niciunul dintre codevălmaşi nu are posibilitatea să înstrăineze dreptul său.

În consecinţă, obiectul actului juridic unilateral nu este determinat, iar declaraţia unilaterală nu poate produce nici un efect juridic, fiind lovită de nulitate absolută.

Tribunalul nu poate avea în vedere, aidoma primei instanţe, dispoziţiile art. 26 alin. 21 din Legea nr. 1/2000, acestea nefiind incidente în cauză şi nefiind în măsură să schimbe natura obiectului înscrisului intitulat „Declaraţie”. Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut în expozeul de mai sus, potrivit actelor constitutive ale asociaţiei, dreptul de proprietate este devălmaş.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Cod procedură civilă apelul va fi admis, va fi schimbată în tot sentinţa atacată şi în consecinţă, se va constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat „Declaraţie” autentificată sub nr. 1413/24.07.2009 a BNP B. E.H.

Tribunalul mai reţine că, prin acţiunea introductivă reclamantul-apelant a solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii înscrisului „declaraţie”. În acest sens, tribunalul va avea în vedere că unul dintre principiile ce guvernează efectele nulităţii actului juridic, este principiul  restitutio in integrum, mai precis regula de drept potrivit căreia, tot ce s-a executat în baza unui act anulat, trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Din aceste motive, tribunalul va admite cererea formulată de apelantul-reclamant şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Domenii speta

Spete similare