Dezbatere succesorală-nulitate absolută testamen

SENTINŢA CIVILĂ NR. 636/29.06.2011 (dezbatere succesorală-nulitate absolută testamen)

Pe rol soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile, având ca obiect „dezbatere succesorală – nulitate absolută testament”, acţiune formulată de reclamanţii N. C. şi M. S., împotriva pârâţilor D. M. şi D. G.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 15.06.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22.06.2011, apoi la 29.06.2011, iar în urma deliberării, a pronunţat următoarea sentinţă.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă:

Prin acţiunea introdusă la această instanţă la data de 28.12.2010 şi înregistrată sub nr. 2146/249, reclamanţii N.C. şi M. S, i-a chemat în judecată pe pârâţii D.M. şi D.G, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:

- deschisă succesiunea defunctei I.R., decedată la data de  29.12.2007, cu ultimul domiciliu în comuna I., judeţul C.;

- că masa succesorală a defunctei se compune din cota de 1/2 din suprafaţa de 19.500 m.p. teren extravilan cu destinaţie arabil situat în com. I., tarlaua 103/2, parcela 11, jud. C., imobil identificat cu nr. cadastral 825 şi înscris în cartea funciară nr. 22488 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.550) a com. I., având următoarele laturi şi vecinătăţi: la Nord – M. V., la Est – drum, la Sud D. G. şi C.T. şi la Vest – izlaz;

- nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 295 din 08.02.2001 de BNP M.A.C. din Bucureşti:

- că de pe urma defunctei au calitate de moştenitori legali: N. C. şi M.S., în calitate de nepoţi de soră predecedată, fiecare având o cotă de 1/2 din succesiune.

Solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt nepoţi de soră predecedată ai defunctei I.R., decedată la data de 29.12.2007, având ultimul domiciliu în  comuna I., judeţul C., iar după decesul mătuşii au aflat că aceasta ar fi întocmit un testament către pârâţii D.M. şi D.G., testament autentificat sub nr. 295 din 08.02.2001 de BNP M.A.C.din Bucureşti.

Apreciază că acest testament este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit în lipsa discernământului testatoarei; astfel, I. R. era analfabetă, neştiind să scrie şi să citească, astfel că nu şi-a putut exprima acordul în sensul întocmirii testamentului din 08.02.2001; în aceste condiţii, neştiind să scrie şi să citească, nu poate fi vorba de dorinţa testatoarei de a încheia acel act.

Mai arată că I.R. avea la momentul încheierii acelui testament vârsta de 80 de ani şi suferea de demenţă senilă, astfel că se impunea ca la încheierea testamentului să i se solicite de către notarul public o adeverinţă din care să rezulte că are discernământul necesar încheierii unui act juridic.

Faţă de împrejurarea că suferea de demenţă senilă, I.R. nu a avut discernământ la data de 08.02.2001, astfel că testamentul întocmit în lipsa discernământului testatoarei este lovit de nulitate absolută.

Precizează că au acceptat succesiunea rămasă de pe urma defunctei I. R. în mod expres, prin declaraţia autentificată sub nr.2091 din 28.05.2008 de BNP N.B. D. din Bucureşti, că s-a încercat deschiderea succesiunii defunctei în faţa notarului public – dosar nr.24/2010 al Biroului notarului public C. C. din Călăraşi, localitatea Dor-Mărunt, însă urmare a neînţelegerilor dintre părţi, în calitate de succesori legali şi pârâţi, succesorii testamentari, dosarul s-a suspendat la data de 14.04.2010.

De asemenea. Mai precizează că masa succesorală a defunctei este cota de 1/2 din suprafaţa de 19.500 m.p. teren extravilan cu destinaţie arabil situat în com. I., tarlaua 103/ 2, parcela 11, jud. C., imobil identificat cu nr. cadastral 825 şi înscris în cartea funciară nr.22488 (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.550) a com. I., având următoarele laturi şi vecinătăţi : la Nord – M. V., la Est – drum, la Sud D.G. şi C.T. şi la Vest – izlaz;

Estimează valoarea masei succesorale la suma de 3.998 lei, astfel cum a stabilit notarul public C.C. în dosarul nr.24/2010.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 659 şi urm., art. 856 şi urm. C.civ., art.6731 şi urm. Cod pr.civilă.

În dovedirea acţiunii înţeleg să se folosească de următoarele probe:  înscrisuri, interogatoriu, martori şi orice mijloace de probă a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

Acţiunea este legal timbrată, cu 451 lei (120+330,84 lei) taxă de timbru şi 6 lei timbre judiciare.

Alăturat acţiunii, reclamanţii au ataşat în xerocopie următoarele acte: certificatul de deces seria DP nr. 802694 al defunctei I.R.; încheiere de suspendare din 14.04.2010 emisă de BNP C.C. din Călăraşi, localitatea Dor-Mărunt în dosarul nr. 24/2010; testamentul autentificat sub nr. 295/08.02.2001 de BNP M.A.C. din Bucureşti; declaraţia autentificată sub nr. 2091/28.05.2008 de BN Asociaţi N.B. şi D.B.

La termenul din 09.03.2011 pârâţii D.M. şi D.G. au formulat ÎNTÂMPINARE, prin care solicită să se respingă acţiunea în totalitate şi să fie obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării pârâţii arată că prin testamentul autentificat sub nr. 295/08.02.2001 de BNP M.A.C., autoarea I.R. a testat în favoarea lor toate bunurile mobile şi imobile, instituindu-i legatari universali, conform art. 888 Cod civil.

În legătură cu deschiderea succesiunii defunctei I.R., decedată la data de 29.12.2007, cu ultim domiciliu în com I., jud. C., arată că cererea formulată de către reclamanţi este neîntemeiata.

Exercitarea unei astfel de acţiuni după trecerea a mai bine de 3 ani de la decesul autoarei nu este justificată nici sub aspectul calităţii acestora şi nici sub aspectul îndeplinirii termenului prevăzut de art. 700 C Civ. Reclamanţii nu se apară de maniera că au solicitat deschiderea succesiunii având calitatea de moştenitori acceptanţi în mod tacit, intrând în bunurile autoarei cu titlu de acceptare a succesiunii. Acţiunea promovată este o acţiune complexă, capătul de cerere privind nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 295/2001 duce la rezolvarea celorlalte capete de cerere a acţiunii.

În primul rând reclamanţii trebuie sa dovedească că au optat într-o formă sau alta asupra moştenirii lăsate de către I.R. şi astfel să dobândească şi calitatea de succesori acceptanţi ai defunctei I. R. În legătura cu constatarea nulităţii absolute a testamentului, arată că reclamanţii trebuie să arate interesul, care trebuie să fie legitim şi actual, direct şi să fie juridic protejat. Prin persoană interesată nu se înţelege orice persoană, ci numai aceea care invocă un interes ocrotit de lege în legătură cu nulitatea a cărei constatare se solicită. Interesul, ca cerinţă esenţială de exerciţiu a acţiunii civile, trebuie să fie născut, actual, personal şi legitim la data formulării cererii de chemare in judecată. Interesul în această situaţie ar fi fost dovedit dacă aceştia ar fi avut calitatea de moştenitori acceptanţi ai moştenirii, lucru de care nu se face vorbire de către aceştia.

Reclamanţii susţin că au aflat că a fost încheiat un testament de către mătuşa lor şi că acest testament a fost întocmit în lipsa discernământului, reclamând că I.R. suferea de demenţă senilă şi că ar fi fost necesar ca notarul public sa aibă o adeverinţa din care sa rezulte că aceasta are discernământul necesar încheierii unui act juridic. Testamentul autentic, încheiat cu formele prevăzute de lege de un notar public, are forţa probantă deplină, testamentul autentic făcând deplina dovadă până la înscrierea în fals, atât cu privire la caracterul sau autentic, cat şi privitor la menţiunile procesului-verbal de autentificare.

Consideră că numai constatările făcute personal de agentul instrumentator, dar în afara de atribuţiile sale legale, pot fi combătute, cum ar fi şi cazul faptului că testatorul era întreg la minte la data autentificării, ceea ce nu este cazul în prezenta speţa.

Pentru validitatea testamentului este necesar ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte. Pentru a se pronunţa anularea unui testament este necesar să se dovedească în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului. Lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic se sancţionează cu nulitatea relativă. În atare situaţie, dreptul la acţiune este prescris conform art. 9 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958. Este de observat ca reclamanţii au avut la cunoştinţă de existenta testamentului chiar din momentul în care s-au aflat în proces cu autoarea în dosarul nr. 400/249/2007, data la care, paraţii, au reprezentat interesele paratei în cauză şi din conţinutul deciziei rezultând şi faptul că sunt în posesia testamentului.

Precizează că autoarea I.R. ştia să scrie şi să citească, iar chiar dacă nu ar fi ştiut să scrie sau să citească regulamentul notarului public impune ca acesta să facă un proces-verbal în urma căruia se arată de ce a semnat prin aplicarea amprentei digitale sau de ce anume a fost împiedicată să semneze partea care a testat.

În legătura cu pretinsa incapacitate naturală, cum că o femeie la vârsta de 80 de ani ar fi fost suferinda de demenţă senilă, este un element pe care reclamanţii îl numesc, dar fără să spună pe ce anume se întemeiază această acuzaţie, în condiţiile în care actul a fost încheiat în formă autentică şi reclamanţii nu fac vorbire de existenta vreunui înscris medical care să ateste vreo astfel de boală, de incapacitate naturală. În practică s-a decis: „pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte, în sensul de a nu exista incapacităţile legale şi nici cele naturale, adică lipsa unei voinţe conştiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente. De aceea, daca se dovedeşte că în momentul întocmirii testamentului, dispunătorul era lipsit de discernământ, instanţa are îndatorirea să anuleze actul."

În atare condiţii, concluzia este că un act încheiat astfel este numai anulabil la cererea dispunătorului sau a celor care îi înfăţişează drepturile, întocmai ca un act al cărui consimţământ a fost viciat.

Arată că autoarea ştia carte, ştia să semneze, aceasta semnând de altfel în fata notarului, iar perioada dinainte şi după încheierea testamentului este arhicunoscută în comuna, cum de altfel este cunoscut în comuna comportamentul normal al autoarei.

În drept îşi întemeiază întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115 C. proc. civ.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi martori.

Reclamanţii au mai depus la dosar următoarele înscrisuri în xerocopie: dispoziţia nr. 1396/23.04.2007 emisă de Primarul com. I.; adresa emisă în dosarul nr. 400/249/2007; sentinţa civilă nr. 829/07.11.2007 pronunţată de J. L. – G. în dosarul nr. 400/249/2007.

În cauză s-au admis şi administrat probele cu interogatoriu, înscrisuri şi martori (proba testimonială pentru a se dovedi o situaţie de fapt, respectiv dacă defuncta ştia sau nu ştia carte, dacă ştia sau nu să semneze).

În şedinţa publică din 13.04.2011, instanţa a respins proba cu expertiză psihiatrică solicitată de reclamanţi, motivat de faptul că, potrivit art. 28 al. 1 din Ordinul nr. 1134/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale „Expertiza medico-legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a persoanei, în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist, care este preşedintele comisiei, şi 2 medici psihiatri.” (articol reglementat în Secţiunea 4 „Constatarea şi expertiza medico – legală referitoare la persoane în viaţă”. Deci, o astfel de expertiză se poate efectua numai asupra unei persoane în viaţă.

Urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 483/02.05.2011 B.N.P. E. S. A. a înaintat copii de pe actele care au stat la baza întocmirii testamentului autentificat sub nr. 295/08.02.2001, respectiv: cererea înregistrată sub nr. 1291/08.02.2001 prin care I.R. a solicitat redactarea şi autentificarea unui testament; testamentul autentificat sub nr. 295/08.02.2001.

Tot urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 5/09.05.2011 CMI DR D. A. – com. I., jud. C., a comunicat faptul că numita I. R. nu a fost înregistrată în listele de pacienţi ale acestui cabinet.

La solicitarea instanţei, cu adresa nr. 1334/20.05.2011 Spitalul de Psihiatrie Săpunari a înaintat copie xerox de pe foaia de observaţie clinică generală nr. 2108/2006 a numitei I. R.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 08.02.2001, numita I. R. s-a prezentat la BNP – M.A.C. – mun. Bucure;ti sector 2, formulând o cerere pentru redactarea şi autentificarea unui testament, cerere semnată de petentă în faţa notarului, după stabilirea identităţii acesteia, potrivit cererii înregistrate sub nr. 1291.

Notarul public a întocmit testamentul prin care numita I.R. i-a instituit legatari universali, conform art. 888 Cod civil, pe soţii D.M. şi D. G., lăsându-le toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, testamentul fiind semnat de numita I.R. în faţa notarului şi autentificat sub nr. 295/08.02.2001.

La data de 29.12.2007, testatoarea I.R. a decedat. Prin încheierea de suspendare din şedinţa din 14.04.2010 dată de BNP C. C. – com. Dor Mărunt, jud. Călăraşi, în dosarul nr. 24/2010, s-a luat act de prezenţa succesibililor: D.M., D.G., în calitate de legatari universali, N.C. şi M. S., în calitate de nepoţi de soră predecedată (părţile din cauza de faţă), dispunându-se suspendarea cauzei succesorale, în temeiul art. 78 lit. „b” din Legea 36/1995 şi îndrumarea părţilor la soluţionarea neînţelegerilor pe cale judiciară, motivat de faptul că la deschiderea succesiunii au intervenit neînţelegeri cu privire la calitatea de moştenitori a soţilor D.M. şi D.G., întrucât nepoţii de soră predecedată – N. C. şi M. S. nu recunosc existenţa testamentului autentificat sub nr. 295/2001.

Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat nulitatea absolută a testamentului, invocând lipsa discernământului testatoarei.

Pârâţii au invocat prin întâmpinare următoarele excepţii: excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor. 

În speţă, deşi reclamanţii şi-au intitulat cererea ca fiind în nulitate absolută a testamentului, această încadrare este incorectă, termenul juridic fiind acela de anulare a testamentului, având însă în vedere motivul invocat, respectiv lipsa discernământului (aceasta fiind o cauză de nulitate relativă).

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 3 al. 1 din Decretul 167/1958 termenul de prescripţie este de 3 ani, termen care, conform art. 7 al. 1 din acelaşi decret, începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune.

În speţă, dreptul la acţiune curge de la data deschiderii succesiunii, respectiv data decesului defunctei I.R., care a avut loc la 29.12.2007, acţiunea de faţă fiind introdusă la data de 24.12.2010 (data poştei), fiind formulată în termenul general de prescripţie menţionat mai sus. La data soluţionării cauzei civile în dosarul nr. 400/249/2007 al Judecătoriei L., I. R. trăia, sentinţa în dosarul respectiv a fost pronunţată la data de 07.11.2007, iar I.R. a decedat ulterior, la data de 29.12.2007.

Pentru aceste motive urmează a respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor instanţa reţine următoarele: 

O astfel de nulitate (relativă) poate fi invocată de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic. În speţă, interesul reclamanţilor este ocrotit de lege, căci reclamanţii au făcut dovada gradului de rudenie cu defuncta testatoare I.R., fiind nepoţi de soră predecedată (astfel cum rezultă din încheierea de suspendare din 14.04.2010 dată de BNP C. C. în dosarul nr. 24/2010), urmărind nulitatea testamentului în această calitate, căci, în situaţia în care s-ar anula testamentul, ar exista posibilitatea venirii la moştenire făcând partea din clasa a II – a de moştenitori (a colateralilor privilegiaţi), clase stabilite de art. 659, 669 – 675 Cod civil.

Deci, interesul reclamanţilor este justificat şi ocrotit de normele succesorale.

Pentru aceleaşi motive, reclamanţii au şi calitate procesuală activă în cauza de faţă, având în vedere gradul lor de rudenie cu defuncta.

Pentru aceste motive urmează a respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 651 Cod civil – succesiunile se deschid prin moarte.

Dreptul de opţiune succesorală trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data decesului defunctului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 700 Cod civil.

În speţă, I.R. a decedat la data de 29.12.2007, iar prin declaraţia autentificată sub nr. 2091/28.05.2008 de BNA N.B. şi D.B. – Bucureşti sectorul 2, reclamanţii au declarat că acceptă în mod expres succesiunea de pe urma defunctei I. R. Astfel, suntem în prezenţa unei acceptări voluntare exprese a moştenirii defunctei I.R. de către reclamanţi, în conformitate cu prevederile art. 689 Cod civil, acceptare ce a avut loc înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni precizat mai sus.

Pentru aceste motive urmează a respinge excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Din definiţia dată testamentului prin art. 802 Cod civil, rezultă că acesta este un act juridic, ceea ce înseamnă că, pentru a fi valabil, trebuie să întrunească cerinţele de validitate ale actelor juridice, în general, şi cerinţele cerute numai pentru testament privitoare la voinţă, capacitate, obiect şi scop.

Astfel, dispoziţiile art. 948 Cid civil stabilesc cele patru condiţii esenţiale pentru validitatea unei convenţii, printre care şi consimţământul valabil al părţii ce se obligă.

După cum se ştie, consimţământul este definit ca acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior, iar printre condiţiile de valabilitate a consimţământului este prevăzută ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ.

Rezultă, deci, că pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământul în momentul în care îl întocmeşte, în sensul de a nu exista incapacităţile legale şi nici cele naturale, adică lipsa unei voinţe conştiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente.

După cum se ştie, discernământul este o stare de fapt şi poate exista izolat chiar la o persoană „incapabilă”, dovada lipsei discernământului putându-se face prin orice mijloc de probă.

Aşa cum s-a menţionat, reclamanţii au invocat lipsa discernământului testatoarei, motivat de faptul că nu ştia să scrie şi să citească şi că suferea de demenţă senilă.

Din probele administrate rezultă că testatoarea I. R. ştia să scrie şi să citească.

Astfel, din copiile buletinelor de identitate seria GD nr. 0617863 şi seria A.I.d. nr. 095340 eliberate la 15.01.1993 şi 23.11.1994 şi (aflate la filele 54 şi 55 din dosar) rezultă că la rubrica „semnătura titularului” acestea sunt semnate de I.R. (semnătură identică cu cea de pe testament).

Acest aspect este confirmat şi de martorii audiaţi.

Astfel, martora G. F. (propusă de pârâţi) a declarat: „Ştiu că în momentul în care poştaşul venea cu alocaţiile sau cu pensiile se adunau la poartă mai multe vecine, anunţându-se unele pe altele de venirea poştaşului şi acolo la poartă li se înmâna şi pensia, fiind martoră la un astfel de moment când la stradă se afla şi I. R. şi am văzut când personal aceasta a semnat pe cuponul de pensie de primirea acesteia” şi „Îmi amintesc că până în anul 2001 I. R. era coerentă”.

 În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorei D. M. (propusă tot de pârâţi) care a precizat: „Ştiu că I. R. avea pensie şi am fost martoră când aceasta primea pensia şi am văzut că I.R. semna personal pe cuponul de primire a pensiei. Ştiu aceste aspecte deoarece în momentul în care poştaşul venea pentru a-mi da alocaţia copiilor, mă punea să o chem pe I. R. ca să semneze în locul meu de primirea banilor, întrucât eu nu sunt ştiutoare de carte. I. R. a murit în urmă cu un  şi jumătate sau doi, nu pot preciza, iar copii mei nu mai primesc alocaţie de vreo trei ani, iar la ajutorul lui I. R. am apelat până înainte de decesul acesteia. Ştiu că, aceasta avea unele probleme cu auzul”.

Aceste aspecte infirmă declaraţia martorului M.S. (propus de reclamanţi) care a precizat că: „Îmi amintesc că, prin anul 1996, 1997, poate chiar 1995, dar nu-mi amintesc cu exactitate când, am venit la casa părintească, am găsit-o acolo pe I. R. care venise în vizită la părinţii mei, m-a rugat să o dus cu maşina în Bucureşti să-şi scoată banii de la CEC. Precizez că, am fost împreună cu I. R. la unitatea CEC, că angajatul de la oficiu a completat un formular tipizat de solicitare de bani pe numele lui I. R., iar în momentul în care i-a cerut să semneze, aceasta  i-a spus că nu ştie să iscălească”.

Atâta timp cât în anii 1993 şi 1994 I. R. a semnat acte oficiale, respectiv buletinele de identitate menţionate mai sus, în calitate de titular, nu se poate reţine că nu ştia să iscălească. 

Cât priveşte starea sănătăţii testatoarei I. R., într-adevăr, la dosarul cauzei a fost depusă foaia de observaţie clinică generală nr. 2108/2006 întocmită de Spitalul de Psihiatrie Săpunari din care rezultă că I.R. a fost internată în această unitate spitalicească în perioada 18.10. – 20.06.2006 cu diagnosticul „demenţă senilă”, de la rubrica „istoricul bolii” (fila 63) rezultând că primele simptome au apărut în urmă cu 18 luni, adică după anul 2004, or testamentul contestat a fost încheiat la data de 08.02.2001, cu mult înainte de data apariţiei bolii şi a internării.

Testatorul trebuie să aibă capacitatea de a testa la data întocmirii actului, în speţă la data de 08.02.2001, acesta fiind momentul în raport de care se apreciază capacitatea de a dispune prin testament, iar lipsa discernământului trebuie dovedită în mod neechivoc, deoarece este vorba de o incapacitate naturală, care nu rezultă din lege, căci, potrivit prevederilor art. 856 Cod civ., orice persoană este capabilă să dispună prin testament dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula în materie, iar incapacitatea excepţia.

În speţă, din probele administrate nu rezultă că testatoarea a fost lipsită de discernământ la momentul încheierii actului, or, aşa cum s-a menţionat mai sus, lipsa acestuia trebuie dovedită în mod neechivoc, neputând merge pe simple supoziţii, prezumţii sau conexiuni.

Mai mult decât atât, testamentul contestat este autentificat, situaţie în care notarul a perceput direct starea testatoarei. 

Potrivit dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 35/1996 „Când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului”.

Astfel, având în vedere că testamentul a fost întocmit de notar, se trage concluzia că acesta nu a avut îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale testatoarei I.R. 

Mai mult decât atât, este cert că testatoarea a semnat testamentul în faţa notarului, căci, în sens contrar, notarul ar fi aplicat disp. art. 62 din Legea nr. 36/1995, făcând menţiunea despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură.

Nu în ultimul rând, de menţionat este faptul că testamentul autentic are, până la înscrierea în fals, forţa probantă proprie a oricărui înscris autentic.

Faţă de probele administrate instanţa constată că testamentul a fost valabil încheiat, fiind respectate prevederile art. 948 Cod civ., motiv pentru care apreciază neîntemeiat acest capăt de cerere din acţiunea reclamanţilor, urmând a-l respinge ca atare.

Cât priveşte capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctei I.R., instanţa apreciază că acesta se soluţionează în strânsă legătură cu capătul de cerere privind anularea testamentului

Având în vedere că s-a constatat de către instanţă că testamentul este valabil încheiat şi cum reclamanţii nu fac parte din categoria moştenitorilor rezervatari (fiind colaterali privilegiaţi – nepoţi de soră predecdată), urmează a respinge şi acest capăt de cerere. 

Cum acţiunea reclamanţilor a fost respinsă, iar pârâţii au efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite, reprezentând onorariu apărător (fila 56), urmează, conform art. 274 rap. la art. 277 Cod proc.civ, a-i obliga pe reclamanţi, în solidar, la plata către pârâţi a sumei de 2046 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor invocată de pârâţi.

Respinge excepţia lipsei de interes a reclamanţilor invocată de pârâţi.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâţi.

Respinge excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al  reclamanţilor invocată de pârâţi.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii N. C. şi M. S., împotriva pârâţilor D. M. şi D. G.

Obligă reclamanţii, în solidar, la plata către pârâţi a sumei de 2046 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2011.

Domenii speta

Spete similare