Partaj judiciar

Sentinţă civilă 1567 din 09.03.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ¬¬¬¬¬¬_____

la data de ___________, reclamanta A. F. a chemat în judecată pe pârâtul C. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune  cu privire la bunul imobil situat în __________.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că în baza contractului de donaţie autentificat sub nr._________ a primit cota de 2/5 din imobilul apartament situat în ___________, diferenţa de 3/5 rămânând în posesia donatorului C.N. care a decedat la _________, rămânând ca moştenitor pârâtul C.I., descendent de gradul I.

A mai arătat reclamanta  că defunctul C.N. a fost tatăl său biologic şi că deşi a fost înfiată de o rudă, a păstrat relaţiile cu tatăl său pe care l-a îngrijit în ultimii ani de viaţă, însă după decesul donatorului pârâtul nu i-a mai permis accesul în imobil.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art.983 Cod procedură civilă.

Reclamanta a achitat taxă de timbru în cuantum de 2.563 lei  cu chitanţa  seria ________ BC nr.________________ aflată la fl.49.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus în copie înscrisuri : contract de donaţie autentificat sub nr._____________, certificat de atestare fiscală, încheierea nr._____________ şi dovada comunicării acesteia, extras de carte funciară, releveu apartament şi plan de încadrare în zonă – fl.7-16.

Pârâtul a depus în copie actul de identitate – fl.56, însă nu a formulat întâmpinare.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine :

La data de 01.06.2016, reclamanta A.F a chemat în judecată pe pârâtul C.I. , pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune  cu privire la bunul imobil situat în ________________.

În fapt, la data de 22.07.2011, numitul C.N., prin contractul ____________, autentificat la BNP _______________, a donat reclamantei 2/5 din imobilul situat în ________________, restul cotei de 3/5 rămânând în proprietatea donatorului.

La data de 12.03.2016, a decedat numitul C.N., rămânând ca moştenitor pârâtul C.I., descendent de gradul I, aşa cum rezultă din certificatul de naştere al pârâtului, ataşat la dosar la fila 56. Acesta, potrivit art. 975 Cod civil moşteneşte cota de 3/5 care a fost în proprietatea donatorului.

Astfel, reclamanta este în indiviziune cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ____________, cu număr cadastral 63815-C1-U5.

În cauză, pentru evaluarea masei a fost efectuată o expertiza construcţii de către expert ________________, care este ataşată la dosar la filele 71 – 106.

Din concluziile raportului de expertiză construcţii, instanţa reţine că valoarea imobilului este de  110388 de lei, în raport fiind justificată valoaea dată proprietăţii, ceea ce înseamnă că valoarea cotei reclamantei este de 44155,20 lei, iar valoarea cotei pârâtului este de 66232,80 lei.

Potrivit art. 1143  alin 1 din Codul Civil, privitoare la starea de indiviziune „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”

La art. 98 C.pr.civ, legiutorul a prevăzut care sunt criteriile după care se face partajul: “La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.”

În ceea ce priveşte lotizarea, instanţa va avea în vedere  că părţile, deşi au solicitat fiecare atribuirea în natură a imobilelor, acestea nu au dovedit în mod deosebit care este motivul pentru care doresc atribuirea imobilului, arătând fiecare că a avut posesia acestuia. Astfel, având în vedere configuraţia imobilului care nu poate fi împărţit în natură, instanţa va face atribuirea în natură ţinând seama de cota ce se cuvine fiecăruia, un criteriu obiectiv după care se poate face împărşţeala, primul instituit de legiuitor după acordul părţilor, care în cauză nu s-a realizat. . 

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite în parte  cererea reclamantei şi a dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune, la formarea loturilor, instanţa va dispune atribuirea imobilului către pârât, care deţijne o cotă majorată.

Întrucât  loturile ce urmează a fi atribuite nu au valori egale, instanţa va compensa această inegalitate cu sulte conform art. 989 C.pr.civ, astfel că va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 44155,20 lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine că reclamanta a efectuat cheltuieli de 5762,75 de lei, beneficiind şi de ajutor public pentru plata taxei de timbru de 2562,75 lei.

Ca urmare a partajului, reclamanta urmează să dobândească drepturi de creanţă în valoare de 44155,20 lei, cuantum care depăşeşete de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, care a fost de 2562,75 lei.

Potrivit art. 50^2 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă „În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Pe cale de consecinţă, instanţa va dispune obligarea reclamantei la restituirea către stat a sumei de 2562,75 lei, primită cu titlu de ajutor public judiciar pentru plata taxei de timbru.

 Întrucât la partaj, cheltuielile trebuie suportate în mod proporţional cu cota parte ce se cuvine fiecăruia, instanţa urmează a dispune în temeiul art. 453 şi 455 C.pr.civ  obligarea pârâtului la plata către reclamantă  a sumei de  4995,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată corespunzător cotei ce i se cuvine din masa indiviză.

Domenii speta