Drept CIVIL-succesiune

Hotărâre 5415 din 27.12.2018


- succesiune –

SENTINŢA CIVILĂ NR. 5415

La ordine venind pronunţarea asupra cauzei civile, privind pe reclamanta - pârâtă AA, în contradictoriu cu pârâţii - reclamanţi BB şi pârâţii – reclamanţi CC moştenitori ai defunctului DD, moştenitori ai defunctului EE, având ca obiect succesiune.

Dezbaterile la fond au avut loc în şedinţa de judecată din data de 29.11.2018, când s-a amânat succesiv pronunţarea pentru …………. astăzi.

Încheierea de amânare a pronunţării face parte integrantă din prezenta hotărâre.

După deliberare,

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. …. din data de 26.02.2015, reclamanta AA a chemat în judecată pe pârâţii BBsolicitând instanţei să constate deschise succesiunile defuncţilor CC iar reclamanta este unica moştenitoare , pârâţii neavând vocaţie concretă cu privire la moştenirea defuncţilor; să constate că bunurile succesorale ale celor doi defuncţi sunt înscrise în Titlul de proprietate nr. ….. nu au calitatea de moştenitori ai defunctului …… astfel că reclamanta culege cota de 1/1 din toate bunurile înscrise în titlul de proprietate.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii de moştenitori a pârâţilor faţă de defuncţi, vocaţia acestora la moştenire nefiind una concretă în prezenţa legatelor universale astfel cum rezultă din prevederile art. 962 din Legea nr. 287/2009. aceştia au fost trecuţi în mod greşit în titlul de proprietate  în calitate de moştenitori ai defunctului ….. Deşi pârâţii aveau vocaţie la moştenirea defunctului în calitate de descendenţi ai fratelui defunctului aceştia nu au şi calitatea de moştenitori rezervatari. Vocaţia pârâţilor la bunurile moştenirii defunctului rezultă din calitatea de descendent  al fratelui defunctului care nu are calitate de moştenitor rezervatar al defunctului. Prin testamentele efectuate de către defuncţi în favoarea reclamantei şi a mamei acesteia au instituit un legat universal în favoarea reclamantei. Această dispoziţie testamentară conferă legatarului universal vocaţie la întreaga moştenire inclusiv la cea a defunctului. În prezenţa acestei liberalităţi s-ar putea invoca de moştenitori legali doar  beneficiul rezervei succesorale dar pârâţii nu au calitatea de moştenitori rezervatari.

Pe fondul cauzei reclamanta a arătat că defuncţii s-au căsătorit în anul 1958 iar din căsătoria lor nu a rezultat nici un copil. La data căsătoriei ….avea o fiică dintr-o relaţie anterioară, pe mama reclamantei, …., născută la data de … şi decedată la data de 15.07.1986. …. a avut un singur copil, reclamanta AA, care a crescut cu … ca şi când ar fi părinţii acesteia având 6 ani la căsătoria defuncţilor şi locuind cu mama sa la aceştia. La data de …. a testat toate bunurile sale în favoarea lui …. conform Testamentului autentificat sub nr. …. iar la data de ….. a testat în favoarea reclamantei toate bunurile sale prin Testamentul autentic nr. …, mama sa fiind deja decedată.

A mai arătat reclamanta că pârâtul … este fiul lui …, fratele decedat al defunctului ….. mai avut un fiu, …., care a decedat şi el având ca moştenitori pe soţia supravieţuitoare ….. După apariţia legilor fondului funciar reclamanta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate cuvenit defuncţilor dar o astfel de cerere a fost formulată şi de moştenitorii lui … în calitate de nepoţi de frate ai defunctului …… Însă, în prezenţa celor două testamente pârâţii nu au calitatea de moştenitori nefiind moştenitori rezervatari. Moştenitorii defunctului … sunt …. în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ½ din bunuri şi reclamanta AA, unica moştenitoare a mamei sale … moştenitoare testamentară a lui …. Constantin nu sunt moştenitori ai defunctului şi sunt trecuţi greşit în titlul de proprietate. Defuncta …. a decedat în anul 1989 iar unică moştenitoare este reclamanta în temeiul testamentului nr. … căreia i se cuvine întreaga moştenire.

Bunurile rămase de pe urma celor doi defuncţi sunt înscrise în titlul de proprietate nr. ….:

-teren curţi-construcţii în suprafaţă de 554 mp., sola 8, parcela 88/1;

-teren arabil situat în intravilan în suprafaţă de 2250 mp., sola 8, parcela 88/2;

-teren arabil extravilan în suprafaţă de 5.000 mp. la pct. „Ilişeşti”, sola 102, parcela 793/9;

- teren arabil extravilan în suprafaţă de 3.896 mp. la pct. „Delniţă-Holm”, sola 12, parcela 284/71;

- teren arabil extravilan în suprafaţă de 5.400 mp. la pct. „D. Frunzete”, sola 102, parcela 261/8;

-teren arabil extravilan în suprafaţă de 2.700 mp. la pct. „Valea Marei”, sola 13, parcela 303/12/1;

-teren arabil extravilan în suprafaţă de 1.800 mp. la pct. „Holm Bodeşti”, sola 28, parcela 485C/14;

A mai arătat reclamanta că s-a ocupat de cei doi defuncţi la bătrâneţe, i-a îngrijit, i-a înmormântat şi le-a făcut pomeniri.

În drept reclamanta şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 954 şi urm., art. 962, art. 976 şi 966 Cod civil.

În dovedire reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiza topografică şi a probei testimoniale. A depus în copie următoarele înscrisuri: arbore genealogic, acte de identitate, acte de stare civilă, Titlul de Proprietate nr. 61/1751/14.04.2003, Testament nr. 3714/26.08.1983, Testament nr. 360/16.01.1989, certificat de atestare fiscală nr. 1306/6.02.2015, certificat fiscal nr. 746/6.02.2015, certificat de identificare topografică nr. 7073/13.02.2015 şi încheierile de verificare a evidenţelor succesorale.

Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 635 lei conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 80/2013.

La data de 4.05.2015 pârâţii  CC  au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii lor de moştenitori, raportarea înzestrărilor realizate de …, decedat la data de 01.08.1930 cu privire la suprafeţele de teren înscrise în Titlul de Proprietate nr. … din 14.04.2003 şi dezbaterea succesiunii defunctului …. decedat la data de 16.02.1982 cu privire la suprafeţele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 61/1751 din data de 14.04.2003. În motivare au arătat că prin încheierea testamentului autentificat sub nr. …. de către defunctul …. a realizat un legat cu titlu universal cu privire la toate bunurile ce se vor găsi în proprietatea sa la încetarea sa din viaţă. Suprafeţele de teren din titlul de proprietate nu existau în proprietatea defunctului la deschiderea succesiunii întrucât zona era colectivizată  iar proprietatea a fost dobândită numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991. La data decesului defunctul deţinea în proprietate numai suprafaţa de teren de 554 mp. teren curţi-construcţii tarla 8, parcela 88/1 pe care avea edificată o casă de locuit ulterior demolată de reclamantă. Ca urmare, prin instituirea testamentului defunctul a lăsat suprafaţa de teren de 554 mp. şi construcţia, aceleaşi bunuri fiind primite de reclamantă şi prin testamentul autentificat sub nr. ….

Pârâţii au solicitat în termen reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 iar această situaţie a fost reţinută în mod definitiv conform sentinţei civile nr. 3712/4.11.2014 a Judecătoriei Piatra Neamţ acceptând astfel succesiunea defunctului …… Moştenirea legală este guvernată de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii astfel că, nefiind în circuitul civil terenurile din titlul de proprietate la momentul întocmirii testamentelor invocate de reclamantă acestea nu puteau fi testate.

Au mai arătat pârâţii că suprafeţele de teren din titlul de proprietate nr. 61/1751 au aparţinut lui Melinte Vasile, decedat la data de 01.08.1930, tată al defuncţilor ….Ca urmare pârâţii solicită dezbaterea succesiunii defunctului … prin aducerea la masa de împărţit a înzestrărilor realizate de acesta constând în suprafeţele de teren din titlul de proprietate nr. 61/1751 din data de 14.04.2003 constatând că …. au o cotă legală de ½ din masa succesorală. Solicită pârâţi să se constate deschisă succesiunea defunctului Melinte Ioan, decedat la data de 16.02.1982 iar masa succesorală se compune din suprafeţele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 61/1751 moştenitori fiind …, decedat cu moştenitorii …, soţie supravieţuitoare, alături de copiii …, cu o cotă de ¼ din masa succesorală şi descendentul … cu o cotă de ¼ din masa succesorală.

În dovedire pârâţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 624 lei.

La data de … reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvenţională, răspuns la întâmpinare şi completare acţiune.  A solicitat raportarea înzestrărilor realizate de defunctul …. cu privire la toate terenurile date de zestre lui …., decedat la data de 16.02.1982, …., … A invocat şi prescripţia dreptului de raport a terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr. … întrucât această cerere a fost formulată cu depăşirea termenului de 3 ani permis de lege în care  o astfel de cerere putea fi formulată, invocând dispoziţiile Deciziei nr. 6/2009 a Î.C.C.J..

În principal reclamanta a solicitat respingerea cererii reconvenţionale şi a tuturor susţinerilor din întâmpinare iar în subsidiar admiterea în parte a cererii reconvenţionale  cu privire la raportarea înzestrărilor  realizate de …. în condiţiile în care se va admite şi cererea reclamantei de raportare a înzestrărilor  făcute defuncţilor …..

Contrar susţinerilor pârâţilor reclamanta a arătat că are vocaţie la terenurile din titlul de proprietate astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 18/1991. Reclamanta a formulat în termen cerere de reconstituire şi a fost înscrisă în titlul de proprietate dar în mod greşit au fost înscrişi  în titlul de proprietate autorii pârâţilor. 

Pârâta …. a depus răspuns faţă de cererea reclamantei prin care a arătat că …. a decedat în luna iulie 2015 iar moştenitori sunt …, soţie supravieţuitoare, … fii. A solicitat respingerea excepţiei prescripţiei întrucât în prezenţa cauză nu este vorba despre donaţii şi înzestrări care nu este supusă vreunui termen de prescripţie întrucât înzestrarea reprezintă doar un avans din moştenire. Terenurile care au făcut obiect al înzestrărilor rămân în masa succesorală a defunctului. De asemenea, cursul termenului prescripţiei nu curge cât timp posesia este exercitată asupra bunurilor care fac parte din masa succesorală. A invocat pârâta nulitatea completării acţiunii reclamantei pentru lipsa obiectului.

Având în vedere decesul pârâtului …, la termenul din data de 5.11.2015, instanţa a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia ..

Printr-o cerere depusă la data de 9.12.2015 pârâta …. a arătat că autorul comun .. a decedat la data de 1.08.1930 şi a mai avut un fiu, …, în prezent decedat de pe urm căruia au rămas descendenţii …. ambii decedaţi.

Prin cererea de repunere pe rol depusă la data de 5.04.2016 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor lui ….., descendent, de gr. I, …. descendenţi de gr. II, copii ai descendentului …….., nepoate ale defunctului, fiice ale descendentului Melinte Neculai, decedat la data de 12.02.2011.

Pentru soluţionarea prezentei cereri a fost ataşat dosarul nr. .. al acestei instanţe.

Pârâţii-reclamanţi au depus o precizare prin care au arătat că moştenitorii lui …., fiul defunctului …, deţin suprafaţa de 3.896 mp., tarla 12, parcela 284/71 şi suprafaţa de 9 ari din totalul suprafeţei de 2.250 mp. intravilan, tarla 8, parcela 88/2, înscrise în titlul de proprietate nr. 61/1751 din data de 14.04.2003 iar moştenitorii lui …, respectiv … deţine suprafaţa de 5.400 mp., tarla 12, parcela 261/8 şi suprafaţa de 9 ari din totalul suprafeţei de 2.250 mp. intravilan, tarla 8, parcela 88/2 înscrise în titlul de proprietate nr. 61/1751 din data de 14.04.2003. Au invocat excepţia neacceptării succesiunii de către moştenitorii defunctului … întrucât nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform legii nr. 18/1991.

Prin încheierea din data de 2.06.2016 instanţa a dispus citarea moştenitorilor defunctului ….

Prin cererea depusă la data de 8.2.2016 reclamanta a indicat terenurile a căror raportare  solicită a fi aduse la masa de împărţit a defunctului …..

Printr-o cerere depusă la data de 25.01.2017 pârâţii-reclamanţi au invocat decăderea reclamantei din dreptul de a mai formula completări în raport de prevederile art. 204 Cod pr. Civ.

Prezentă fiind la termenul din data de 23.02.2017, asistată de avocat, reclamanta a arătat că renunţă la cererea de raportare a înzestrărilor depusă la data de 8.12.2016, instanţa luând act de această manifestare de voinţă. De asemenea, prin aceeaşi încheiere a dispus unirea cu fondul a excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita raportarea înzestrărilor.

Au fost încuviinţate proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, fiind depus raportul de expertiză întocmit de expert …. (filele 83-85 ds. vol II). respectiv proba testimonială, fiind audiaţi martorii ….

Prin încheierea pronunţată la data de 10.08.2018, în condiţiile art. 984 Cod pr. Civ.  instanţa a respins ca lipsită de obiect excepţia prescripţiei dreptului de a solicita raportul liberalităţilor invocată de reclamantă şi a reţinut că la data de 31.10.1983 s-a deschis succesiunea defunctului …...

A reţinut că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului …. se compune din următoarele bunuri imobile:

-teren în suprafaţă de 2.804 mp. ( din care 2250 mp. arabil iar 554 mp. curţi-construcţii) situat în intravilanul satului Soci, com. Ştefan cel Mare, sola 8, parcelele 88/1 şi 2, având următoarele vecinătăţi: …….. – drum sătesc în valoare de 3.155 lei; 

-teren în suprafaţă de 5.000 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Girov, la pct. „Ilisesti”, tarla 102, parcelă 793/9, având următoarele vecinătăţi: ……….drum exploatare în valoare de 4.725 lei; 

-teren în suprafaţă de 3.896 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Delniţa-Holm”, tarla 12, parcelă 284/71, având următoarele vecinătăţi: …. – drum exploatare în valoare de 3.682 lei; 

-teren în suprafaţă de 5400 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Deal Frunzete”, tarla 12, parcelă 261/8, având următoarele vecinătăţi: …….în valoare de 5103 lei; 

-teren în suprafaţă de 2.700 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Valea Mare”, tarla 13, parcelă 303/12/1, având următoarele vecinătăţi: ……. în valoare de 2.552 lei; 

-teren în suprafaţă de 1.800 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilan com. Bodeşti, la pct. „Holm Bodeşti”, tarla 28, parcelă 485c/14, având următoarele vecinătăţi: …. în valoare de 1.377 lei.

Valoarea totală a masei succesorale reţinută  este de 20.594 lei atribuită astfel: reclamantei AA o cotă parte de 1/2 din masa succesorală, pârâţilor ….., în calitate de moştenitori ai defunctului …. în indiviziune  o cotă de 1/4 din masa succesorală iar pârâţilor …… în calitate de moştenitori ai defunctului …. în indiviziune o cotă de 1/4 din masa succesorală.

Având în vedere opţiunile exprimate de părţi instanţa a dispus efectuarea raportului de lotizare, acesta fiind depus de către expertul topograf ….l la data de 08.10.2018.

Prin cererea depusă la data de 19.09.2018 reclamanta şi-a exprimat opţiunea privind atribuirea bunurilor succesorale solicitând ca în lotul său să fie cuprinse trei suprafeţe de teren din cele reţinute a face parte din masa succesorală iar dacă se va dispune partajul în natură a terenului situat în intravilan sat Soci să i se atribuie suprafaţa de 1679 mp. situat în vecinătatea moştenitorilor defunctului ….

Prin cererea depusă la data de 19.09.2018 pârâţii …… au solicitat atribuirea suprafeţei de 5.400 mp. teren situat la pct. „Deal Frunzete” şi jumătate din terenul intravilan sat Soci, com. Ştefan cel Mare. Pârâţii ….., în calitate de moştenitori ai defunctului …. au solicitat ca în lotul lor să fie cuprinsă suprafaţa de teren de 3876 mp. situată la pct. „Delniţă Holm”.

Din analiza actelor dosarului, a cererii de chemare în judecată şi a celorlalte cereri şi susţineri ală părţilor instanţa următoarele considerente:

Conform disp. art. 728 C.civ. părţile care au calitatea de coindivizari nu pot fi ţinute a rămâne în indiviziune. La atribuirea bunurilor succesorale, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 988 Cod pr. Civ. prin care sunt stabilite criterii legale pe care instanţa trebuie să le ia în considerare la formarea şi atribuirea loturilor. singurul imobil în privinţa căruia părţile au avut opţiuni contrare este terenul în suprafaţă de 2.804 mp. ( din care 2250 mp. arabil iar 554 mp. curţi-construcţii) situat în intravilanul satului Soci, com. Ştefan cel Mare, sola 8, parcelele 88/1. În condiţiile în care parte din acest imobil a fost deţinut încă de la decesul autorului moştenirii până în prezent de colateralii defunctului …. instanţa va atribui acest imobil conform variantei a II-a de lotizare, respectiv reclamantei suprafaţa de 1679 mp. teren curţi-construcţii şi arabil situat în intravilanul satului Soci, com. Ştefan cel Mare, sola 8, parcelele 88/1 şi 2, având următoarele vecinătăţi: … atribuit pârâţilor ……. – drum sătesc în valoare de 1.889 lei. Instanţa va atribui reclamantei şi celelalte două imobile solicitate respectiv în suprafaţă de 5.000 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Girov, la pct. „Ilisesti”, tarla 102, parcelă 793/9, având următoarele vecinătăţi: N – Popa Gh. Vasile, E – drum exploatare, S – Dumitriu Anica, V – drum exploatare în valoare de 4.725 lei şi terenul în suprafaţă de 2.700 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Valea Mare”, tarla 13, parcelă 303/12/1, având următoarele vecinătăţi: N – drum comunal, …. în valoare de 2.552 lei dar şi terenul în suprafaţă de 1.800 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilan com. Bodeşti, la pct. „Holm Bodeşti”, tarla 28, parcelă 485c/14, având următoarele vecinătăţi: ………. în valoare de 1.377 lei care nu a fost solicitat de către nici unul dintre moştenitori. Ca urmare reclamantei îi vor fi atribuite bunuri în valoare de 10.543 lei, valoare apropiată cotei care i se cuvine din bunurile deţinute în indiviziune.

Ca urmare instanţa va atribui pârâţilor …. în calitate de moştenitori ai defunctului …….. în indiviziune suprafaţa de 1.125 mp. teren curţi-construcţii şi arabil situat în intravilanul satului Soci, …… – lot atribuit reclamantei, …. în valoare de 1.266 lei precum şi terenul în suprafaţă de 5400 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Deal Frunzete”, tarla 12, parcelă 261/8, având următoarele vecinătăţi: … drum exploatare în valoare de 5103 lei. În consecinţă instanţa va atribui pârâţilor ….., în calitate de moştenitori ai defunctului Melinte I. Constantin, în indiviziune, terenul în suprafaţă de 3.896 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Delniţa-Holm”, tarla 12, parcelă 284/71, având următoarele vecinătăţi: …. – drum exploatare în valoare de 3.682 lei. În aceste condiţii, raportat la valoarea cotei cuvenite moştenitorilor reclamanta va fi obligată să achite pârâţilor …. o sultă în valoare de 246 lei iar pârâţii …. sî achite aceloraşi moştenitori cu titlu de sultă suma de 1.220,5 lei.

Dat fiind că la procesul de partaj, fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată potrivit cotei ce i se cuvine din masa succesorală, instanţa va face aplicarea disp. art. 455 Cod proc.civ. şi va stabili ca fiecare parte să suporte în mod proporţional parte din cheltuielile de judecată conform cotei cuvenite, compensând în întregime cheltuielile de judecată reprezentate de onorariu de avocat. De asemenea vor fi compensate cheltuieli de  judecată reprezentând onorariu curator numit iar în totalul acestora nu va fi inclusă taxa de timbru achitată de către pârâţii-reclamanţi în condiţiile în care bunurile partajate nu au fost incluse în succesiunea defunctului …, respectiv a defunctului … astfel cum au solicitat dar nici taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă pentru repunerea cauzei pe rol după suspendarea în temeiul art. 242 Cod pr. civ. în condiţiile în care această măsură s-a dispus pentru sancţionarea reclamantei care nu şi-a îndeplinit anumite obligaţii stabilite în sarcina sa în timpul procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta AA – cu domiciliul ….. în contradictoriu cu pârâţii …….

Admite în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi …...

Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la terenurile înscrise în Titlul de Proprietate nr. …..

Atribuie reclamantei AA suprafaţa de 1679 mp. teren curţi-construcţii şi arabil situat în intravilanul satului Soci, …. – drum sătesc în valoare de 1.889 lei; teren în suprafaţă de 5.000 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Girov, la pct. „Ilisesti”, tarla 102, parcelă 793/9, având următoarele vecinătăţi: …… drum exploatare în valoare de 4.725 lei; terenul în suprafaţă de 2.700 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Valea Mare”, tarla 13, parcelă 303/12/1, având următoarele vecinătăţi: ….. în valoare de 2.552 lei; terenul în suprafaţă de 1.800 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilan com. Bodeşti, la pct. „Holm Bodeşti”, tarla 28, parcelă 485c/14, având următoarele vecinătăţi: ……. în valoare de 1.377 lei.

Reclamanta AA primeşte bunuri în valoare de 10.543  lei.

Reclamantei AA i se cuvin bunuri în valoare de 10.297 lei.

Atribuie pârâţilor …. în indiviziune suprafaţa de 1.125 mp. teren curţi-construcţii şi arabil situat în intravilanul satului ……. – drum sătesc în valoare de 1.266 lei şi terenul în suprafaţă de 5400 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. Ştefan cel Mare, la pct. „Deal Frunzete”, tarla 12, parcelă 261/8, având următoarele vecinătăţi: …… – drum exploatare în valoare de 5103 lei.

Pârâţii  …… primesc bunuri  în valoare de 6.369 lei.

Pârâţilor  ….. li se cuvin bunuri în valoare de 5.148,5 lei.

Atribuie pârâţilor …….. în indiviziune terenul în suprafaţă de 3.896 mp. cu destinaţia arabil situat în extravilanul com. ………drum exploatare în valoare de 3.682 lei.

Pârâţii  ……. primesc bunuri  în valoare de 3.682 lei.

Pârâţilor  …….. li se cuvin bunuri în valoare de 5.148,5 lei.

Obligă reclamanta AA să achite pârâţilor …… suma de 246 cu titlu de sultă compensatorie.

Obligă ……. să achite pârâţilor …. suma de 1220,5 lei cu titlu de sultă compensatorie

Compensează în parte cheltuielile de judecată şi obligă pârâţii …… să achite reclamantei suma de 533,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată iar pârâţii ……. să achite reclamantei suma de 533,75 lei cu acelaşi titlu.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

Domenii speta