PENAL.constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fără autorizaţie

Sentinţă penală 13 din 28.03.2016


Dosar nr. 3125/114/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUZĂU

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 11/2015

Şedinţa publică de la 19 Februarie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE - M L

Grefier – L D

Ministerul public, D.I.I.C.O.T. - BIROUL TERITORIAL BUZĂU reprezentat prin procuror M G

Pe rol judecarea procesului penal pornit prin rechizitoriul nr. 122/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, Biroul Teritorial Buzău prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: V O A, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fără autorizaţie, prev. de art. 367, al.1, 2, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP), P G, pentru constituire a unui grup infracţional organizat si trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP si art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP), B C, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc si efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a deţine autorizaţie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP), G V C, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizaţie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP), A G, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizaţie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP), P.N.C., pentru constituire a unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizaţie, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP, art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente – art. 38, al. 1, CP.  şi I.A.B, pentru constituire a unui grup infracţional organizat si efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizaţie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP si art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP).

Prezenţa şi dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 10.02.2015 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp a dispus amânarea pronunţării la data de 19.02., iar după deliberare,

INSTANŢA

Asupra acţiunii penale de faţă;

 Prin rechizitoriul DIICOT, Biroul Teritorial Buzău nr. 122/D/P/2014 , din 10.10.2014 , s-a  dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. V.O.A,  pentru infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al.1, 2, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP);

2.P. G., pentru infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP si art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP);

3.B. C., pentru constituie infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP),

4. G.V.C, pentru infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP);

5.A.G, pentru infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP),

6.P.N.C,  pentru infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, aderare la un grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuarea de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP, art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente – art. 38, al. 1, CP.

7. I.A.B., pentru infr. de constituire a unui grup infractional organizat si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP si art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP).

Situaţia de fapt reţinută de procuror

În urma datelor rezultate din monitorizarea tehnică, coroborate cu verificări şi investigaţii specifice, a rezultat că, pe raza mun. Buzău si mun. Braila , mai multe persoane, independent sau împreună, sunt implicate în activităţi de trafic de droguri de risc şi substanţe psihoactive.

A rezultat că, în perioada februarie-martie 2014 au existat două grupări infracţionale, ai căror membri procură droguri de risc şi substanţe psihoactive de la diferiţi dealeri din mun. Bucureşti şi respectiv Brăila, care sunt ambalate în pliculeţe de diferite gramaje (0,25-1g) şi distribuite cu diferite sume de bani în funcţie de tipul acestora şi efectele lor, dar şi în funcţie de cantitate.

Astfel, în cursul lunii decembrie, s-a stabilit că ,un tânăr poreclit „F,” identificat în persoana lui A.G., oferă spre vânzare droguri de risc – canabis la preţul de 60 lei/gram. Acesta procura canabis de la un tânăr pe nume “R”,

Totodata, in activitatea de aceeasi natura s-a stabilit ca este implicat si un  tanar „V” identificat in persoana inculpatului G.V.C, care a procurat cannabis de la un anume A., zis „C.”.

Cei doi tineri, respectiv A.G. si G.V.C. au cooperat activ pe linia activitatii infractionale vanzand in comun marfa pe care au cumparat-o in imprejurarile expuse mai sus de la „C” si „R”.

Despre acesta din urma s-a stabilit ca se deplasa frecvent in Rep. Cipru unde statea diferite perioade de timp, existand  indicii ca aducea cannabis din aceasta tara.

In anturajul inc. A.G. si G.V.C. au fost stabiliti si I.A.B, zis „B”  precum şi B.F. Aceştia se ocupau cu organizarea ilegală de jocuri de noroc, tip poker, într-un spaţiu închiriat în zona Crâng din mun. Buzău, în imediata apropiere sau chiar în interiorul spaţiului fiind distribuite şi consumate substanţe stupefiante, distribuire efectuată în principal de către B. În anturajul celor doi a fost stabilit şi un tânăr pe nume D de asemenea implicat în activităţile infracţionale descrise mai sus.

F interacţiona în principal cu B pentru a găsi dealeri ce deţineau astfel de substanţe, fiind interesaţi să găsească noi dealeri care să deţină substanţe stupefiante „de calitate”, cu efecte puternice asupra psihicului, atât D, cât şi R fiind plecaţi din ţară.

In anturajul celor doi a fost stabilit un tanar „D”, identificat ca fiind suspectul T.N.D., implicat si el in activitatile infractionale descrise mai sus si care in prezent se afla in Marea Britanie, sustragandu-se cercetarilor penale.

Cercetările au stabilit căa infracţională desfăşurată de V şi F era structurată pe trei paliere, fiind foarte bine organizată, folosind discuţii codificate, având un cerc de consumatori foarte bine determinat, astfel:

-se aprovizionau cu canabis de la C., atât pentru consum propriu, cât şi pentru a distribui prietenilor foarte apropiaţi;

-se aprovizionau cu droguri şi substanţe psihoactive din mun. Bucureşti de la o persoană poreclită „M.”, pe care ulterior le ambalau şi revindeau consumatorilor din mun. Buzău;

-se aprovizionau cu substanţe psihoactive de la o grupare de tineri ce acţiona în principal în zona cartierului Dorobanţi din mun. Buzău, grupare ce a făcut obiectul dosarului penal 28DP2014 şi care a fost destructurată în luna aprilie 2014, membri acesteia fiind trimişi în judecată; o parte din substanţe le consumau, iar cealaltă parte o distribuiau prietenilor apropiaţi.

Printre persoanele care au cumparat cannabis si substante psihoactive de la inc. AG  au fost stabiliti urmatorii consumatori: BDA, NGI – cu antecedente pe linia traficului de substante psihoactive, CM – cu antecedente pe linia traficului de produse psihoactive, „AD” – utilizator al postului telefonic nr. xxxxxx, CAC, un anume „E”- utilizator al postului telefonic nr.xxxxxx si xxxxxx, IAF, activitatea fiind reperata si de SMG, zis”C”.

Printre persoanele care au procurat cannabis si produse psihoactive de la GVC au fost stabiliti urmatorii consumatori: CAM, zis „C”, SM, VI, zis „B”, M A, zis „U”, FC, CL, IAI, CM, BC, BMM, activitatea fiind reperata si de martorul SMG, zis  „C”, PAV, EM.

Printre persoanele care au cumparat droguri, precum si substante psihoactive de la inc. IAB, zis B, au fost stabiliti urmatorii consumatori: BLV, zis L, GJA – zisa A ca Z, CCG – zis C, C C, L M S, C.A.I., P.A.I., R.B.A. si altii, faptele fiind reperate si de martorul S.M.G., zis C..

Întrucât intre inc. I.A.B. si suspectul TND au intervenit divergente din cauza banilor obtinuti din vanzarea substantelor psihoactive precum şi din faptul că cel dintâi nu se mai putea ocupa efectiv de organizarea jocurilor de noroc alături de B., zis B. fiind şi dealer de cărţi, acesta a apelat la F, precum şi la O.A.M, zis „C” pentru a face rost de substanţe stupefiante. Despre C s-a stabilit că este implicat ocazional în consumul de droguri şi substanţe psihoactive, în general alături de B. O.A.M este cercetat în dosarul penal al DIICOT – BT Buzău înregistrat sub nr. 146/D/P/2013.

În continuare,  s-a procedat la prelungirea monitorizării tehnice, rezultând indicii că persoanele în cauză au preocupări pe linia deţinerii şi traficului de droguri de risc şi substanţe psihoactive, prin ordonanţa din data de 01.02.2014 fiind dispusă începerea urmăriririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/ 2000, constând în aceea că A.G., zis F., G.V.C, I.B.A, zis B, şi BF, procură, în mod independent, iar uneori în comun, diferite cantităţi de droguri de la dealeri din mun. Bucureşti şi din mun. Brăila, pe care le ambalează în plicuri şi le distribuie pe raza municipiului Buzău către numeroşi consumatori la preţuri între 60 şi 100 lei/gram.

S-a stabilit că aceştia îşi continuă preocupările infracţionale, cu următoarele nuanţări:

- A.G., zis „F” şi G.V.C. îşi continuă preocupările infracţionale pe linia procurării, consumului şi distribuirii de droguri şi substanţe psihoactive. În anturajul acestora a fost stabilit un anume „G.”, identificat în persoana lui B.C. de la care aceştia îşi procură substanţele. Despre G. s-a stabilit că trăieşte în concubinaj cu M.V.M., CNP: xxxxxxxx, şi pe perioada frecventării mun. Buzău, locuieşte la domiciliul acesteia, respectiv în mun. xxx, car. xxxx, bl. xxx, et. xxx, ap. xxx.

A rezultat că  „G.”  vine periodic în mun. Buzău având asupra sa diferite cantităţi de droguri şi substanţe psihoactive procurate de la dealeri din mun. Brăila. O parte din acestea  sunt consumate sau revândute alături de F. şi V. consumatorilor din mun. Buzău. În urma unei înţelegeri avute de G. cu V., s-a stabilit ca G. să îi aducă lui V. substanţe stupefiante sau să le achiziţioneze în comun, pe care cel din urmă să le ofere spre vânzare consumatorilor, ulterior banii obţinuţi urmând să fie împărţiţi între cei doi, în această activitate fiind sprijiniţi, într-adevăr într-o mai mică măsură şi de către A.G.. În urma unor incidente pe raza mun. Buzău, mai exact internarea unor persoane în cadrul Spitalului Judeţean Buzău pe fondul consumului de substanţe psihoactive, V. decide să se deplaseze în mun. Bucureşti, în campusul Agronomie, unde prietena sa era studentă, pentru a distribui astfel de substanţe persoanelor cunoscute, având în vedere şi piaţa mai largă de consumatori ce o oferea campusurile universitare, însemnând astfel o cantitate mai mare de substanţe distribuite şi astfel şi un profit mai însemnat. Acest lucru s-a şi întâmplat în perioada ianuarie-februarie 2014.

Pe de cealaltă parte, D. pleacă din nou în străinătate, însărcinându-i pe B.F. şi I.A.B să se ocupe de organizarea jocurilor de noroc, procurarea substanţelor stupefiante şi distribuirea acestora, activităţile fiind coordonate de către acesta, aflat în Marea Britanie. Astfel, B. preia sarcina de a se deplasa în mun. Bucureşti în vederea procurării de substanţe stupefiante, lucru care s-a şi întâmplat în perioada februarie-martie 2014, când B. s-a deplasat în mun. Bucureşti în zona Gării de Nord, unde s-a întâlnit cu un dealer de la care a procurat, în cel puţin două rânduri, marfă de aproximativ 2000 lei. Astfel, B.F. a preluat rolul de a finanţa operaţiunile de procurare a drogurilor desfăşurate de IAB, precum şi de a-l coordona în activitatea de distribuire, preluând banii obţinuţi în vederea achiziţionării de noi cantităţi de substanţe. În urma vânzării substanţelor, apar anumite disensiuni între cei trei, pe fondul împrumutului unor sume de bani, dar şi pe fondul vânzării de substanţe „pe datorie”.

Pe parcursul cercetărilor au mai fost stabiliţi următorii consumatori care au procurat droguri de risc şi substanţe psihoactive de la B:

- DF, CNP xxxxxxxxx,

- D.A, CNP xxxxxxxxx,

- M.G.M, CNP xxxxxxxxxx,

- M.A.E, CNP xxxxxxxxxxx,

- C.D.V., CNP xxxxxxxxxxx,

- C.S.Ş., CNP xxxxxxxxxx,

- V., utilizatoare a postului telefonic xxxxxxxxxx.

În ceea ce priveşte jocurile de poker acestea sunt organizate în fiecare seară de către B.F. care este sprijinit de prieteni apropiaţi din anturaj. Acesta trimite mesaje tip SMS către persoane interesate să participe la aceste jocuri şi ,în funcţie de numărul de persoane ,organizează diferite tipuri de jocuri de poker. Astfel, participanţii depun o sumă de bani, atât la început, cât şi pe parcursul jocului, strângându-se o sumă finală, din care o parte îi revine organizatorului, respectiv lui B.F., care la rândul său plăteşte persoanele implicate în organizarea acestora, iar o altă parte revine câştigătorilor, toate activităţile fiind desfăşurate în mod clandestin şi ilegal, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează aceste activităţi.

În cursul lunii martie 2014 ,activităţile de monitorizare au relevat faptul că B.C. cumpără substanţe psihoactive de la o grupare din cartierul xxxxxx din mun. Buzău (destructurată în luna aprilie 2014) dar şi de la un dealer din mun. Brăila, neidentificat, pe care le distribuie prietenilor apropiaţi pe raza mun. Brăila. Dintre consumatori s-au stabilit mai multe persoane cunoscute sub numele de: V., M., F., A., I., C., S., I..

În ceea ce-i priveşte pe A.G. şi G.V.C, aceştia îşi procură o parte din substanţe de la aceeaşi grupare din cartierul xxxxxx, pe care ulterior le revând consumatorilor, cu precizarea că au fost şi situaţii când V. s-a deplasat în mun. Brăila pentru a procura substanţe stupefiante prin intermediul lui G..

Pe la jumătatea lunii aprilie 2014 când gruparea din cartierul xxxxxxxx ce distribuia substanţe psihoactive a fost destructurată, activitatea infracţională desfăşurată de BC, zis G şi GVC s-a intensificat, G. deplasându-se periodic, la două-trei zile, în mun. Brăila pentru a procura substanţe stupefiante, pe care le transporta la locuinţa concubinei sale, pe raza mun. Buzău, unde erau ambalate şi mai apoi distribuite în mod direct sau prin intermediul lui V.. O astfel de deplasare a fost monitorizată în data de 07.05.2014 când GVC şi BC, zis G au plecat din mun. Buzău însoţiţi de alte trei persoane cu intenţia de a achiziţiona o cantitate de substanţe psihoactive de la un dealer din mun. Brăila. La întoarcere, în com. C.A. R, jud. Buzău au fost opriţi de organele de poliţie şi cu ocazia controlului corporal asupra lui B.C. şi asupra lui GVC s-a găsit o cantitate vrac de materie vegetală, precum şi aproximativ 50 de pliculeţe cu materie vegetală, ambalate astfel în vederea vânzării.

Pe parcursul cercetărilor au mai fost stabiliţi următorii consumatori care au procurat droguri de risc şi substanţe psihoactive de la V şi F:

-SMP,

-PB, CNP: XXXXX,

-Utilizatorul postului telefonic XXXX, poreclit „K”,

-Utilizatorul postului telefonic XXXX,

-ISM, CNP: XXXXXX,

-DGL, CNP XXXXXX,

-TMA, CNP XXXXXX,

-P, utilizator al postului telefonic XXXX,

-DA, CNP XXXXXX,

-C, utilizator al postului telefonic XXXXX,

-VV, CNP XXXXXX.

Pe parcursul cercetărilor au mai fost stabiliţi următorii consumatori care au procurat droguri de risc şi substanţe psihoactive de la G:

-BM, zis M, CNP: XXXXXXX,

-DA, CNP XXXXXXX,

-I S, CNP XXXXXXX,

-SMP,

-VV, CNP XXXXXXX,

-PGA, CNP XXXXXX,

-IAD, CNP XXXXXXX,

-AGI, CNP XXXXXXX,

-SRN, CNP XXXXXXX.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că ,un tânăr poreclit „B.”, aflat în anturajul lui D. şi B.F., şi identificat în persoana lui PNC, s-a implicat activ în vânzarea de droguri şi substanţe psihoactive către consumatorii din mun. Buzău. De altfel, ultima dată când B s-a aprovizionat din mun. Bucureşti cu aproximativ 20 de grame, 10 grame i-au revenit lui B. care le-a distribuit prietenilor apropiaţi din mun. Buzău. Despre B. s-a stabilit că, în luna aprilie 2014, a avut o activitate restrânsă de procurare şi vânzare de substanţe stupefiante, acesta fiind exclus din grupul infracţional, rolul său fiind preluat de către B..

 Despre B s-a stabilit că, alături de D, reîntors în ţară cu ocazia sărbătorilor pascale, a distribuit astfel de substanţe unui cerc restrâns de consumatori, printre care au fost stabiliţi:

-RBA, CNP: XXXXX,

-RPE, CNP: XXXXX,

-PIF, CNP XXXXX,

-BC, CNP XXXXX,

-PAI, CNP XXXXX,

-MA, CNP XXXXX,

-RS, CNP XXXXX.

Monitorizarea tehnică a relevat  faptul că D s-a deplasat în mun. Bucureşti pentru a prelua substanţele stupefiante, ce apoi au fost împărţite între el şi B, şi revândute consumatorilor din Buzău. După plecarea lui D în străinătate, B a apelat la persoane din anturaj, neidentificate, pentru a procura substanţe stupefiante în mod direct sau pentru a intermedia diferite tranzacţii pentru prieteni apropiaţi. Împreună cu persoane din anturaj s-a deplasat şi în străinătate, ocazie cu care a desfăşurat o gamă largă de activităţi infracţionale de crimă organizată. Astfel, în luna mai 2014 acesta a fost plecat în mai multe ţări, printre care şi în Olanda, întorcându-se în ţară cu droguri pe care le-a împărţit cu persoanele din anturajul său, punându-le în vânzare pe raza mun. Buzău şi mun. Bucureşti.

În cursul lunii iunie 2014 ,BC, zis G îşi continuă preocupările infracţionale, procurând droguri şi substanţe psihoactive de la un dealer din mun. Brăila pe care le oferă spre vânzare pe raza mun. Buzău, fiind sprijinit în acest sens de F şi V. De altfel când nu era în Buzău le indică consumatorilor numărul de telefon al lui V pentru cumpărarea acestora.

În activitatea infracţională se implică şi concubina acestuia, MVM, care deţine substanţele la domiciliu şi le oferă spre vânzare la indicaţiile lui G.

Aceştia acţionează ca un grup infracţional organizat, coordonat de GRASU, în scopul distribuirii de droguri şi etnobotanice pentru a obţine foloase materiale.

Despre IAB, zis B. şi BF nu au mai fost obţinute date de interes operativ, existând indicii că după plecarea lui D. în străinătate aceştia şi-au întrerupt activităţile infracţionale. B îşi procură drogurile pentru consum propriu de la PNC, zis B, care la rândul său apelează la VOA.

S-a  stabilit ca B s-a asociat cu S in vederea distribuirii de droguri si substante etnobotanice. Drogurile sunt procurate de S prin intermediul unui cunoscut din jud. Arges si apoi distribuite catre persoane din anturaj, in general in zilele de weekend. Reiese in mod clar intelegerea infractionala stabilita intre cei doi, B cunoscand locurile de depozitare a substantelor (locuri aflate în cafeneaua WIEN CAFE), precum si interactionarea acestora cu consumatorii, uneori comuni. Atunci cand S nu este disponibil, B este cel care distribuie drogurile, fiind contactat in mod direct de consumatori sau trimis de S la diferite locatii, dar si invers, S fiind trimis de B sa se intalneasca cu diferiti consumatori.

A rezultat că cei doi au un cerc bine definit de consumatori, oferind spre vânzare droguri doar persoanelor de încredere, în general persoane cu posibilităţi materiale însemnate. De altfel, investigatorii sub acoperire introduşi în cauză nu au reuşit să procure o probă operativă de la aceştia întrucât nu au avut o „recomandare” de la o persoană de încredere, cei doi interesându-se practic de aceştia şi punându-se de acord să nu le ofere droguri întrucât nu prezintă încredere. Aceste aspecte reies în mod clar din convorbirile telefonice purtate de S cu B, care i-au dat de înţeles investigatorului J că au droguri, dar ulterior acesta a fost refuzat, întrucât „legenda” folosită nu a fost confirmată.

S-a stabilit că pentru a procura drogurile, S a apelat la inculpatul PG de la care, la 30.07.2014, a procurat substanţe stupefiante pentru care a plătit 8000 de lei.

În ce il priveste pe inc. VOA a rezultat că, pe perioada cuprinsa intre inceputul lunii iulie 2014 si pana in 23.08.2014,  impreuna cu PNC, zis B. si cu PG  au initiat si constituit o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

In cadrul activitatilor infractionale infatisate, VOA, zis S a vandut in circa 80 de randuri, cantitatea totala de circa 32,5 de grame de substante cu efect psihoactiv, procurate de la PG ,obtinand un beneficiu estimat la 6500 de lei (130 de pliculete a cate 0,25 grame cu pretul  mediu de 100 lei/plic, din care se scade pretul platit pe marfa de 50 lei/plic).

Pe aceeasi perioada ,VOA a incredintat in vederea vanzarii, in interes comun, lui PNC, zis B circa 120 de plicuri a 0,25 grame de substante psihoactive, in total circa 30 de grame, obtinand un beneficiu de 6000 de lei (120 de pliculete a cate 0,25 grame cu pretul  mediu de 100 lei/plic, din care se scade pretul platit pe marfa de 50 lei/plic).

Totodata, la sfarsitul lunii iulie 2014, VOA s-a aprovizionat cu substante psihoactive in valoare de 8000 lei de lainculpatul PG .

Anterior, in cursul lunii mai 2014, in trei-patru randuri VOA i-a vandut lui PNC, zis B aproimativ 10 plicuri de substante etnobotanice insemnand aproximativ 2,5 grame cu pretul de 100 lei/plic, obtinand un beneficiu de 500 lei (10 pliculete a cate 0,25 grame cu pretul  mediu de 100 lei/plic, din care se scade pretul platit pe marfa de 50 lei/plic).

Din cele ce preced rezulta ca pe perioada cuprinsa intre luna mai 2014 si pana in prezent VOA a vandut, fara autorizatie, cantitatea totala de circa 65 de grame de substante psihoactive, dintre care jumatate in mod direct si jumatate prin intermediul lui PNC, zis B, obtinand un beneficiu total de 13.000 de lei.

Întrucât prin raportul de constatare tehnico-stiintifica, intocmit de Laboratul Central de Analiza si Profil al Drogurilor si Precursorilor, s-a stabilit ca un ultim lot de marfa de cca. 120 g. cu care inc. VOA s-a aprovizionat de la PG in schimbul sumei de 8.000 lei, are in componenta activa substanta 4MEC, ce constituie drog de mare risc, potrivit modificarilor aduse Legii nr. 143/2000, s-a concluzionat ca ,in perioada iulie – 22.08.2014, inc. VOA a cumparat cca. 185 g. de droguri de mare risc – ce au in componenta substanta activa indicata – dintre care a reusit sa vanda cca. 65 g, întrucât  ultimul lot (de cca. 120 g.) i-a fost ridicat de organele de politie din mun. Urziceni, care l-au oprit in trafic pe baza informatiilor operative furnizate de procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Buzau si astfel cel in cauza nu a apucat sa mai vanda si aceasta marfa.

Cu privire la  inc. PG, zis G, pe perioada cuprinsa intre inceputul lunii iulie 2014 si pana la data de 22.08.2014, impreuna cu VOA, zis S si un dealer neidentificat din mun. Bucuresti au initiat si constituit o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

In cadrul activitatilor infractionale infatisate,  PG a vandut in trei randuri cantitatea totala de circa 185 de grame de substante cu efect psihoactiv, procurate de la dealerul neidentificat din mun. Bucuresti.

Ultima operatiune de vanzare de produse de energizare a psihicului a avut loc in seara de 22.08.2014, in jurul orelor 22.00, in mun. Bucuresti, cand inc. PG i-a remis inc. VOA o punga cu cca. 120 g. de substanta pulverulenta alb-galbuie in schimbul sumei de 8.000 lei, marfa cu care cel in cauza a fost depistat si oprit in trafic de organele de politie de pe raza mun. Urziceni, jud. Ialomita, care i-au ridicat marfa si au predat-o organelor de politie judiciara pendinte de DIICOT – Biroul Teritorial Buzau. Intrucat din raportul de constatare tehnico-stiintifica a rezultat ca acest ultim lot de marfa are in componenta substanta activa 4MEC – ce constituie drog de mare risc – iar marfa este identica, din punct de vedere al formei, compozitiei si sursei de aprovizionare cu celelalte doua loturi de marfa vandute de PG in perioada iulie – 22.08.2014, s-a concluzionat  ca substantele vandute de cel in cauza inculpatului VOA au fost droguri de mare risc.

În ceea ce  il priveste pe inc. BC, zis G, impreuna cu AG, zis F, GVC, zis V, si un dealer din mun. Braila, neidentificat, au initiat si constituit in perioada cuprinsa intre inceputul lunii februarie 2014 si pana in prezent – o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de droguiri de risc – canabis si diverse substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

 In luna martie 2014 ,activitatea s-a desfasurat cu precadere pe raza mun. Braila, acesta venind in Buzau la cateva zile avand asupra sa diferite cantitati ce erau vandute impreuna cu V si F. Au fost date cand acesta a interactionat de asemenea cu membrii gruparii din cartierul XXXX, fie pentru a procura de la acestia substante etnobotanice, fie pentru a le oferi spre vanzare, cum de altfel s-a petrecut un act material de vanzare in cursul lunii martie 2014 cand IS a procurat o cantitate de etnobotanice de la G contra sumei de 600 lei.

Activitatea infractionala s-a intensificat dupa perioada sarbatorilor pascale cand in mun. Buzau a fost destructurata principala retea ce distribuia etnobotanice.

Astfel, in data de 07.05.2014, GVC si BC au fost opriti de organele de politie in urma unei combinatii operative, fiind depistati cu 54 de pungute, insumand 16,47 grame canabinoizi sintetici si 9,02 grame canabis, ce urmau sa fie vandute consumatorilor din mun. Buzau si care au fost procurate de la un dealer din mun. Braila, cunoscut al lui G. Din aceasta cantitate au ramas dupa expertizare 2,45 grame canabinoizi sintetici depozitat in 44 de pungute si 8,62 grame de canabis.

Astfel, din luna februarie 2014 si până luna august, acesta a procurat  substante etnobotanice pentru consum propriu, dar si pentru revanzare, stabilindu-se aproximativ 400 de acte materiale de vanzare de substante etnobotanice catre consumatori din mun. Buzau si Braila. In ceea ce priveste drogurile de risc s-au stabilit aproximativ 25 de acte materiale de vanzare de canabis, vizand circa 25 de grame de canabis, acte efectuate in mod direct de G catre consumatori din Buzau si Braila, precum si in jur de 20 de grame canabis oferite spre vanzare lui V si F. Acestea au fost procurate in principal de la un dealer neidentificat din mun. Braila, aprovizionarea fiind facuta la 2-3 zile, iar uneori si zilnic.

Substantele etnobotanice erau procurate la pretul de 10 lei/plic si revandute la pretul de 20-30 lei/plic, estimandu-se ca in perioada februarie 2014-prezent G a oferit spre vanzare in jur de 100 de grame de substante psihoactive, obtinand astfel un profit estimat de 6000 lei. Totodata G se aproviziona si cu canabis, estimand ca a oferit spre vanzare lui VALI si FRENKY in jur de 20 grame de canabis, obtinand un profit de 400 lei. In ceea ce priveste drogurile oferite in mod direct spre vanzare, s-a stabilit ca GRASU a procurat in perioada infractionala in jur de 25 de grame de canabis la pretul de 30-40 lei/gram si l-a vandut la preturi intre 60-80 lei/gram, obtinand astfel un profit de 875 lei (media profitului de 35 lei/gram), în total 45 de grame de canabis.

Inculpaţii  GVC, zis V, impreuna cu AG, zis F, R si BC, zis G, au initiat si constituit in perioada cuprinsa intre luna noiembrie 2013 si pana in prezent – o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de droguiri de risc – canabis si diverse substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

S-a stabilit ca ,in luna noiembrie 2013, AG a procurat aproximativ 14 grame canabis de la un anume ROBERT, (cu conditia platii marfii pe viitor, dupa revanzare ei) pe care, impreuna cu GVC le-a oferit spre vanzare consumatorilor pe raza mun. Buzau, VALI personal efectuand un numar de 7 vanzari, fiecare de cate circa un gram de canabis, in total circa 7 grame, la preturi intre 60 si 120 lei/gram, estimandu-se ca a obtinut un beneficiu ilicit de 420 lei.

Totodata  VALI a cumparat aproximativ 10 grame de canabis si de la un anume CHINEZU pe care l-a oferit spre vanzare la preturi cuprinse intre 100-120 lei/gram, estimandu-se un profit de 600 lei.

Astfel din noiembrie 2013 si pana in prezent acesta a procurat droguri si substante etnobotanice, stabilindu-se ca a efectuat aproximativ 100 de acte materiale de vanzare de droguri si substante etnobotanice catre consumatori din mun. Buzau, dintre care un procent de 25/oo il reprezinta vanzarea drogurilor de risc. Acestea au fost procurate fie de la membrii unei grupari ce actiona in principal in cartierul Dorobanti 2 (VIC, ZAO si altii) – grupare destructurata in luna aprilie 2014, fie de la BC, zis GRASU, fie de la un anume MUSCA din mun. Bucuresti.

Activitatea de vanzare a avut loc atat pe raza mun. Buzau, cat si pe raza mun. Bucuresti, in Campusul Universitar Agronomie. Astfel, GVC s-a deplasat în două rânduri în mun. Bucureşti, respectiv în perioadele 24.01-28.01.2014 şi 15.02-17.02.2014.

Substantele etnobotanice erau procurate la pretul de 10-15 lei/plic si revandute la pretul de 20-30 lei/plic, estimandu-se ca ,in perioada decembrie 2013-prezent, acesta a oferit spre vanzare in jur de 30 grame de substante psihoactive, obtinand astfel un profit estimat de 1500 lei. Totodata GRASU se aproviziona si cu canabis, estimand ca GVC a procurat si revandut in jur de 15 grame de canabis, achizitionat de la GRASU cu sume intre 50-60 lei/gram si oferit spre vanzare cu sume intre 100-120 lei/gram, obtinand astfel un profit estimat de 900 lei. Rezultă ca, in perioada noiembrie 2013 si pana in prezent GVC a procurat si vandut in jur de 32 de grame de canabis.

Mentionam ca gramajul plicurilor de etnobotanice cumparate este estimat intre 0,25-0,50 g, iar gramajul plicurilor vandute este estimat intre 0,10-0,25 grame.

De asemenea, in data de 07.05.2014, GVC si BC au fost opriti de organele de politie in urma unei combinatii operative, fiind depistati cu 54 de pungute, insumand 16,47 grame canabinoizi sintetici si 9,02 grame canabis, ce urmau sa fie vandute consumatorilor din mun. Buzau si care au fost procurate de la un dealer din mun. Braila, cunoscut al lui GRASU. Din aceasta cantitate au ramas dupa expertizare 2,45 grame canabinoizi sintetici depozitat in 44 de pungute si 8,62 grame de canabis.

Inc. AG, zis Frenky, impreuna cu GVC, ROBERT si BC, zis GRASU, au initiat si constituit in perioada cuprinsa intre luna noiembrie 2013 si pana in prezent – o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de droguiri de risc – canabis si diverse substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

S-a stabilit ca in luna noiembrie 2013 acesta a procurat aproximativ 14 grame canabis de la un anume ROBERT, (cu conditia platii marfii pe viitor, dupa revanzare ei) pe care l-a oferit spre vanzare consumatorilor pe raza mun. Buzau, efectuand un numar de 7 vanzari, fiecare de cate circa un gram de canabis, in total circa 7 grame, la preturi intre 60 si 120 lei/gram. Drogurile i-au fost oferite pe incredere lui FRENKY, urmand ca banii (suma de 400 lei asa cum s-au inteles)  sa-i fie remisi lui ROBERT dupa vanzarea acestora. FRENKY a remis doar o parte din bani, respectiv suma de 300 lei, catre concubina acestuia. Din vanzarea acestora FRENKY a obtinut un profit estimat de 420 lei.

Totodata , a cumparat aproximativ 10 grame de canabis si de la un anume CHINEZU pe care l-a oferit spre vanzare alaturi de VALI la preturi cuprinse intre 100-120 lei/gram, estimandu-se un profit de 600 lei.

Activitatile descrise au fost desfasurate in perioada noiembrie-decembrie 2013.

De asemenea din decembrie 2013 si pana in august acesta a procurat droguri si substante etnobotanice pentru consum propriu, dar si pentru revanzare, stabilindu-se aproximativ 50 de acte materiale de vanzare de substante etnobotanice catre consumatori din mun. Buzau. Acestea au fost procurate fie de la membrii unei grupari ce actiona in principal in cartierul XXXXX (VIC, ZAO si altii) – grupare destructurata in luna aprilie 2014, fie de la BC, zis GRASU. Substantele etnobotanice erau procurate la pretul de 10-15 lei/plic si revandute la pretul de 20-30 lei/plic, estimandu-se ca in perioada decembrie 2013-prezent acesta a oferit spre vanzare in jur de 15 grame de substante psihoactive, obtinand astfel un profit estimat de 500 lei. Totodata GRASU se aproviziona si cu canabis,  stabilindu-se ca FRENKY a procurat si revandut in jur de 5 grame de canabis, achizitionat de la GRASU sau VALI cu sume intre 50-60 lei/gram si oferit spre vanzare cu sume intre 100-120 lei/gram, obtinand astfel un profit estimat de 300 lei. Rezultă ca in perioada noiembrie 2013 si pana in prezent, FRENKY a procurat si vandut in jur de 22 de grame de canabis, efectuand in jur de 20 de acte materiale de vanzare de canabis.

Mentionam ca gramajul plicurilor de etnobotanice cumparate este estimat intre 0,25-0,50 g, iar gramajul plicurilor vandute este estimat intre 0,10-0,25 grame.

In cadrul activitatii infractionale descrise FRENKY a oferit spre vanzare investigatorului sub acoperire, prin colaboratorul autorizat, in doua randuri 8,03 grame canabis, cantitate ramasa dupa expertiza de 7,24 grame canabis fiind depusa la IGPR.

În ceea ce il priveste pe inc. IAB, zis Bodi, impreuna cu BF si ŢD au initiat si constituit in perioada cuprinsa intre luna decembrie 2013 si pana la sfarsitul lunii aprilie 2014 o grupare infractionala, la care a aderat la sfarsitul lunii martie 2014 si PNC, zis BOCIOACA, in conditiile in care in luna aprilie 2014 s-a retras din grupare IAB (din motive independente de vointa lui, respectiv acelea ca furnizorii nu mai doreau sa-i livreze marfa), grupare  care a vizat si infaptuit achizitia de substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

Cu aceasta grupare a interactionat in luna decembrie 2013 si suspectul AG, de la care IAB a cumparat 10 grame de substante cu efect psihoactiv pe care le-a revandut apoi.

În ultima decadă a lunii decembrie 2013 acesta a vândut aproximativ 17 grame de substanţe cu efect psihoactiv sub formă de materie pulverulentă mai multor consumatori de pe raza mun. Buzău. Substanţele pe care acesta le-a vândut, erau procurate de la numitul ŢD, care la rândul său se aproviziona de la un „dealer” din mun. Bucureşti. De la acest „dealer”, ŢD cumpăra periodic câte 20 de grame de substanţe cu efect psihoactiv sub formă pulverulentă, contra sumei de 2.000 lei, plătind astfel 100 lei pe 1 gram. Ulterior, la revenirea în mun. Buzău, întreaga cantitate era reambalată de ŢD şi IAB în pliculeţe transparente, autosigilante, un astfel de plic cântărind între 0,20 - 0,25 grame. Aceste pliculeţe erau vândute apoi consumatorilor de către cei doi, cu menţiunea că la început cei doi aveau grupuri de consumatori distincţi. Această distincţie a fost păstrată de membrii grupării până la începutul lunii februarie 2014.

În cursul lunii decembrie 2013 şi începutul lunii ianuarie 2014, IAB a vândut plicurile de 0,20 - 0,25 gr. de substanţe cu efect psihoactiv cu preţul de 150 lei/plicul, din acest preţ el rămânea cu un profit de 50 lei, iar restul de 100 lei îi remitea lui ŢD. Astfel, cu preţul de 150 lei, Bodi a vândut în perioada 20.12.2013 – 01.01.2014 un număr de aproximativ 53 de plicuri, rămânându-i un profit direct de aproximativ 2.650 lei.

În perioada 02.01.2014 – aprilie 2014, IAB a continuat să vândă substanţe cu efect psihoactiv, aprovizionat fiind tot de ŢD care, împreună cu BF îl supravegheau şi coordonau în acelaşi mod menţionat mai sus. Se face menţiunea că acum plicuri de 0,25 gr. de substanţe cu efect psihoactiv erau vândute la preţul de 100 – 120 lei, din preţul fiecărui plic lui IAB revenindu-i suma de aproximativ 20-40 lei. Astfel,  IAB a vândut cantitatea de aproximativ 30 de grame de substanţe cu efect psihoactiv, rămânându-i doar un profit direct de aproximativ 3.000 lei. De menţionat că la finele lunii ianuarie 2014, ŢD a părăsit teritoriul României, cu destinaţia Marea Britanie unde, din indiciile reieşite pe parcursul investigaţiilor s-a ocupat cu furturi din magazine şi diverse înşelăciuni, în acest sens fiind şi reţinut de autorităţile judiciare engleze. Întrucât acesta era plecat, rolul de a-l supraveghea pe IAB a revenit în totalitate lui BF care totodată asigura fondurile băneşti pentru următoarele aprovizionări, strângea banii din încasări de la IAB şi îi raporta lui ŢD situaţia cu marfa vândută şi banii încasaţi.

Tot în perioada 02.01.2014 – aprilie 2014, întrucât ŢD era plecat din ţară, acesta împreună cu Buleandră Florin l-au coordonat şi sprijinit pe IAB pentru a se deplasa de 3 ori în mun. Bucureşti în scopul întâlnirii cu „dealer”-ul şi de a cumpăra substanţe cu efect psihoactiv. Din cele 3 drumuri la Bucureşti, doar la ultimele 2 IAB a cumpărat câte 20 de grame de substanţe cu efect psihoactiv, pentru care a plătit de fiecare dată câte 2.000 lei, bani care îi erau înmanaţi la plecare spre mun. Bucureşti de către BF la indicaţiile lui ŢD. La revenirea din primul drum la Bucureşti, când nu s-a întâlnit cu „dealer”-ul, IAB s-a dus direct la BF pentru a–i înapoia banii. Tot în această perioadă, încercând să profite de lipsa lui ŢD, IAB a încercat şi el să strângă bani separaţi pentru a cumpăra el direct marfă şi a-i rămâne întregul profit, apelând la diverşi consumatori în acest sens, cărora le promitea în locul banilor să le dea direct substanţe cu efect psihoactiv plus un bonus. Aceste încercări au eşuat, el neprezentând încredere în rândul acestora.

Tot in cursul lunii ianurie 2014, la activitatea infracţională a numitului IAB  a aderat şi numitul OAM zis „CIOARĂ”, CNP XXXXXX, care a cumparat in mai multe randuri de la cel in cauza mai multe cantitati de substante psihoactive care nu au putut fi determinate.

În cursul lunii martie 2014, când IAB urma să efectueze o aprovizionare de la dealer-ul din mun. Bucureşti, datorită faptului că acesta nu a reuşit să strângă banii necesari din „încasări” şi împrumuturi, în cadrul grupării a apărut şi numitul PNC care, după o înţelegere prealabilă cu ŢD, i-a dat lui I A. B. suma de 1.000 lei. Restul de 1.000 lei care îi erau necesari pentru a cumpăra „marfă”, i-au fost transmişi lui printr-un transfer monetar rapid tip Western Union din Marea Britanie, expeditor fiind chiar ŢD. Cu suma de 2.000 lei, IAB a cumpărat de la „dealer” tot cantitatea de 20 gr. de substanţe cu efect psihoactiv. La solicitarea telefonică a lui ŢD, acesta s-a întâlnit imediat în mun. Bucureşti cu o persoană căruia i-a vândut etnobotanicele. La revenirea în mun. Buzău, la indicaţiile lui ŢD, suspectul i-a dat lui PNC jumătate din marfa cumpărată, restul de „marfă” proporţionând-o şi începând s-o vândă către consumatori. Ulterior, tot din cauza neînţelegerilor cu privire la banii încasaţi din vânzarea de etnobotanice, ŢD şi BF l-au exclus din grupare pe IAB.

Astfel, din decembrie 2013 şi până în luna aprilie 2014, IAB a procurat şi proporţionat substanţe etnobotanice pentru vânzarea ulterioară, stabilindu-se aproximativ 200 de acte materiale de procurare şi vanzare de substante etnobotanice (vindea unu, doua sau trei pliculete odata, dar de cele mai multe ori unul singur) catre consumatori din mun. Buzau. În cadrul acestor acte materiale, IAB a procurat si revandut cantitatea de aproximativ 87 de grame de substanţe cu efect psihoactiv,  obtinand un profit de circa 10.650 lei.

Inc. PNC, zis Bocioaca, in perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii martie 2014 si sfarsitul lunii mai 2014, a aderat la gruparea infractionala constituita din BF, ŢD si IAB, grupare care a vizat si infaptuit achizitia de substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau. Totodata, pe perioada cuprinsa intre inceputul lunii iulie 2014 si până în luna august , PNC, zis BOCIOACA impreuna cu VOA zis SANDU si PG din mun. Curtea de Arges au initiat si constituit o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri, cu predilectie din mun. Buzau.

In cadrul activitatilor infractionale infatisate, PNC, in perioada cuprinsa intre sfârsitul lunii martie 2014 si sfarsitul lunii mai 2014 a vandut in circa 30 de randuri, cantitatea totala de circa 20 de grame de substante cu efect psihoactiv, incredintate in acest scop de TND „pe incredere”, cu conditia platii marfii dupa revanzare ei de cel in cauza, obtinand suma totala de 10.000 de lei, din care lui i-a revenit cu titlu de beneficiu suma de 5000 lei (80 de pliculete a cate 0,25 grame cu pretul  mediu de 125 lei/plic).

Totodata, in cursul lunii mai 2014, BOCIOACA  a procurat contra sumei de 1000 lei de la VOA, zis SANDU in jur de 10 plicuri de substante etnobotanice insemnand aproximativ 2,5 grame pe care le-a vandut consumatorilor cu preturi intre 120-160 lei, profitul fiind estimat la suma de 400 lei (10 pliculete a 0,25 de grame cu pretul mediu de 140 lei/plic, urmata de plata marfii de 100 lei/plic).

In perioada cuprinsa intre inceputul lunii iunie 2014 si pana in prezent, PNC s-a aprovizionat „pe incredere”, cu conditia platii pe viitor a marfii, de la VOA si a vandut in 70 de randuri cantitatea totala de circa 30 de grame de substante care au in componenta 4MEC, component activ ce constituie drog de mare risc, obtinand un beneficiu de 4800 lei (120 de pliculete a cate 0,25 grame cu pretul  mediu de 140 lei/plic, urmata de plata marfii de 100 lei/plic). Activitatea s-a desfasurat in conditiile in care PNC stia faptul ca furnizorul produselor psihoactive pentru VOA este un dealer din mun. Curtea de Arges. Se are in vedere faptul ca lotul de marfa in discutie provine din cele doua aprovizionari facute de inc. VOA de la inc. PG din mun. Bucuresti, aprovizionari ce vizeaza o marfa cu caracteristici identice cu cea provenind din lotul de 120 g. cu care inc. VOA a fost depistat in flagrant de organele de politie pe raza mun. Urziceni si care, dupa expertizare, s-a relevat a avea in continut substanta activa indicata mai sus, ce constituie drog de mare risc.

Din cele ce preced rezulta ca, pe perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii martie 2014 si pana in prezent PNC a vandut, fara autorizatie, cantitatea de circa 22,5 grame de substante psihoactive si cca. 30 g. droguri de mare risc, respectiv substante ce au in componenta 4 MEC,  obtinand un beneficiu total de 10.200 lei.

Audierea inculpaţilor de instanţă şi poziţia exprimată de aceştia;

Fiind audiaţi de instanţă, inculpaţii au recunoscut faptele descrise în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat aplicarea dispoziţiilor ref. la art. 396 al. 10 c. pr. pen în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă.

 Inculpatul VOA a precizat însă că nu ştia că este vorba de droguri de mare  risc, a fost convins că sunt etnobotanice,  în timp ce inculpatul PG a declarat că i s-a spus că este vorba de substanţe ce conţin creatină ( un fel de stimulent sexual).

Anterior dezbaterilor, s-a solicitat de inculpaţii VOA , PG şi PNC , prin apărători, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 1,2 din legea 143/2000 în infracţiunea de efectuare de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 16 al. 1, Lg. 194/2011 întrucât nu au ştiut că ceea ce au comercializat reprezintă droguri de mare risc, având convingerea că sunt etnobotanice, aflându-se deci în eroare cu privire la natura substanţelor; drept urmare şi încadrarea ref.la art 367 al.1,2 trebuie schimbată în art.367 al.1,3.

Cu ocazia dezbaterilor , PNC a declarat că nu a ştiut de existenţa inculpatului PG( deci nu i se poate reţine art. 367 al 1,2 c. pen) iar din al treilea lot de marfă (ridicat de poliţie ) nu a vândut nimic, deci nu i se poate reţine trafic de droguri de mare risc pentru că nu are nicio legătură cu acesta,( fiind singurul pentru care s-a făcut constatarea) iar pentru primele două nu s-a făcut o constatare care să stabilească că are în compoziţie 4 MEC.

Inculpatul PG a solicitat ca instanţa să reţină în favoarea sa disp. art. 367 al. 5 c. pen şi art. 15 din legea 143/2000 ( referitoare la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, având în vedere că denunţul său a făcut ca organele de urmărire penală să extindă cercetările şi cu privire la persoana de la care a achiziţionat substanţa).

Punctul de vedere al instanţei;

In primul rând, inculpaţii au solicitat judecarea în procedură simplificată, situaţie în care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

In această situaţie, nu mai pot invoca o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de procuror.

Chiar şi în aceste condiţii, apărarea lor este contrazisă de probele administrate în  cursul urmăririi penale.

Astfel, cu privire la cele invocate de inculpatul VOA;

În speţă, singura sursă de aprovizionare a inculpatului VOA a fost inculpatul PG( situaţie recunoscută de ambii inculpaţi).

De fiecare dată, inculpatul VOA a cumpărat o substanţă albă, pulverulentă.

Mai mult, potrivit declaraţiei date de concubina inculpatului VOA, UM şi propriei declaraţii, acesta era consumator de astfel de substanţe.

Inculpatul P a declarat (Vol. I. Pag. 150) că marfa pe care a vândut-o  a provenit numai de la V ( care la rândul lui a luat-o de la P iar acesta de la Marcel Costel).

Toţi martorii audiaţi şi care au cumpărat de la inculpatul VOA, fac referire la un praf alb:

-  PA, vol. I, pag. 234 ( a cumpărat produse etnobotanice atât de la Sandu cât şi de la P  sub formă de praf alb”,. Când unul din ei nu era în oraş îl suna pe celălalt; la petreceri, dacă se terminau plicurile pe care le aduceau tinerii , el sau alt participant îl sunau pe Sandu sau pe Bocioacă şi luau plicurile la 100 lei);

- martor PAC, vol. I, pag. 239 “ un prieten Miki i-a dat numărul lui Sandu “ care vinde droguri”. L-a sunat pe Sandu, i-a solicitat droguri şi i-a spus că are la 100 lei pliculeţul, s-a întâlnit cu el şi i-a dat un pliculeţ cu un praf alb;

- SM - vol. I, pag. 242 “ P i-a vândut în urmă cu 1 an ( deci în 2013) substanţe etnobotanice de tras pe nas- droguri ( în total a luat de la P vreo 50 de pliculeţe cu 100 lei fiecare iar de la Sandu vreo 30 de pliculeţe tot cu 100 lei /plic ;

 - PAI, vol I , pag. 255  Sandu era principalul lui furnizor, a cumpărat şi de la Pietraru cînd Sandu nu a fost în oraş, dădea 100 lei/plic.)

- DEC, vol. I, pag. 262 ( Sandu era cunoscut ca distribuitor);

- RB ( pag. 268). “ Bocioacă făcea rost de etnobotanice sub formă de praf alb cu 100 lei pliculeţul);

- BLV- vol I, pag. 278 – “ de la Sandu nu a cumpărat personal dar l-a trimis pe Bodi care i-a dat etnobotanice tip praf de culoare albă”- când a venit poliţia a aruncat un pliculeţ pe geam.;

- DC “ de la Sandu se cumpărau pliculeţe cu praf alb”;

-UM ( vol. I, pag. 315)concubina lui V -  V consuma etnobotanice sub forma unui praf alb pe care îl trage pe nas;

La 22.08.2014, orele 22,00( vol I, pag. 374)  la  Urziceni, inculpatul VOA este oprit în trafic şi se găsesc în autoturism 2 punguliţe cu praf alb.

Cu toate acestea, a doua zi, pe 23.08.2014, dimineaţa la orele 7,00( pag. 497, vol I), la ieşirea din bloc este din nou oprit de poliţie. Era însoţit de concubina sa şi de martorul BIV care fuge, fiind urmărit de poliţie şi prins. Acesta din urmă a spus că l-au trimis nişte băieţi să ia etnobotanice de la Sandu. Ajuns la blocul unde se aflau tinerii, de la un geam a fost aruncat un plic cu praf alb.

 Poliţiştii s-au întors la blocul în care locuieşte Vrapciu şi, la 3 m de autoturismul său, s-au găsit 2 pliculeţe cu praf alb.

 Având în vedere că seara  îi fusese confiscată toată cantitatea adusă , este cert că cea găsită a doua zi provenea din loturile anterioare .

Eroarea înseamnă  necunoaşterea unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Incertitudinea înseamnă îndoială, nesiguranţă, caz în care persoana în cauză trebuie să nu acţioneze până nu îşi clarifică incertitudinile, în caz contrar răspunde pentru fapta comisă, eroarea fiind exclusă.

În cauza de faţă, V a comercializat doar praf alb. Sigur că, atunci când comercializezi praf alb , este exclus să nu te gândeşti la droguri (indiferent dacă sunt de risc sau de mare risc), acceptând această posibilitate.

Procedând la vânzare, în condiţiile în care nu cunoşti exact componenta, stiind că este şi o activitate ilegală, îşi asumi riscul de a comercializa droguri şi de a comite o faptă penală, situaţie în care trebuie să răspunzi penal .

În ceea ce îl  priveşte pe inculpatul PG;

Acesta nu spune adevărul atunci când declară că i s-a spus că acele substanţe sunt stimulente sexuale.

 VAO nu susţine acest lucru şi niciunul din martorii ce au cumpărat de la V nu se refera la astfel de substanţe.

De altfel creatina este pentru creşterea masei musculare  iar preţurile cu care se comercializează sunt de zeci de ori mai mici decât preţul drogurilor.

Deşi a declarat la instanţă că nu a desfăcut nicio pungă, este contrazis de inculpatul VAO care spune că a luat puţin praf pe o cheie de yală, P deschizând punga( vol V. pag 18) , prin urmare a văzut că este vorba de un praf alb, asumându-şi riscul de a vinde droguri( inclusiv de mare risc) şi de a comite deci o infracţiune.

Extrem de relevantă este chiar declaraţia inculpatului PG ( vol V.pag. 381) în care foloseşte chiar denumirea de droguri.

Cu privire la inculpatul PNC;

Susţine  că doar substanţele ridicate de poliţie la ultima livrare au fost supuse analizei (stabilindu-se în componenţă existenţa 4 Mec) , iar el nu are nicio legătură cu aceasta. Pentru celelalte livrări nu s-au făcut constatări, deci nu s-a stabilit că sunt droguri de mare risc.

Din dosarul de urmărire penală rezultă că cele aprox. 120 gr. ridicate de poliţie la 22.08.2014 au fost sigilate cu sigiliul 41725. iar cele ridicate la 23.08.2014 cu sigiliul 41720.

Atât pentru cele din 22.08.2014( vol. V, pag. 54) cât şi pentru proba nr. 3 ( reprezentând cele două pliculeţe găsite lângă maşina lui V. de 1,66 gr.) s-a stabilit că au în componenţă  4 Mec ( vol. V, pag. 481).  Nu s-au pus în evidenţă substanţe stupefiante  sau psihotrope pe celelalte( plicul aruncat de pe geam şi cel găsit asupra lui DCM- vol. 1, pag. 498).

Concluzia logică care se desprinde, în condiţiile în care la 22.08.2014 se confiscaseră cele 12o gr, că cele găsite lângă maşina lui V provin dintr-o livrare anterioară( făcută tot de PG), iar ele conţin 4 Mec, substanţe din care P a vândut alături de VOA.

A mai susţinut că nu i se poate reţine grup infracţional organizat întrucât nu îl cunoştea pe P , că nu a fost vorba de un grup cu o structură clară.

Este adevărat că  nu îl cunoştea pe inculpatul PG însă ştia că V cumpără de la o persoană din Bucureşti iar acest lucru rezultă din convorbirile telefonice purtate cu V:

- la data de 28.07.2014 - vol. II pag. 90 P. îi spune inculpatului VAO “- vezi că am vb. şi în partea ailaltă, unde ţi-am zis eu, la Bucureşti, ŞI? E ok .

Vol. II, pag. 91 -92 la 30 iulie V. discută cu PG, care îi spune că pleacă de la Constanţa, că vine direct, după ce Popescu îi spune  că omul are avion dimineaţa, V. îi trimite unmesaj în care îi spune” am 8000 ron”la aprox. 30 min V. îl sună pe Pieraru şi îi spune,”eu am plecat de acolo şi mă duc dincolo, unde ţi-am zis”

 Pag. 195-tot la 30 iulie V. îi spune lui P. am vb. cu băiatul ala, acum m-a sunat ( e vb de P.)iar V. îi întreabă pe P. dacă mai are banii că îi trebuie mai mulţi”.

Potrivit Deciziei 12/2014 privind dezlegarea unei probleme de drept a ÎCCJ “ acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal anterior.

Potrivit noului cod penal  grupul infracţional organizat are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, spre deosebire de dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, când aceasta era limitată la comiterea unei "infracţiuni grave" în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, fiind totodată eliminată şi condiţia ca grupul să fi fost constituit pentru a obţine un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.”

 Condiţia stabilită de noul text de lege este aceea ca grupul să fie format din cel puţin  3 persoane.

Chiar dacă nu îl cunoştea pe inculpatul P., P. ştia de existenţa sa prin urmare apărarea sa nu poate fi reţinută.

Cu privire la cererea inculpatului PG de reţinere a disp. art. 367 al. 5 c. pen, respectiv art. 15 din legea din legea 143/2000;

Potrivit art. 15 din legea 143/2000 ,“Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Art 367 al. 5 dinc. Pen.prevede aceeaşi reducere pentru  cel  care, comiţând infracţiunea de la art. 367 c. pen  înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat”.

In speţă, inculpatul a furnizat datele despre CM la 2.09.2014( vol V,pag. 381) şi despre “Mugurel” la 7.10 .2014( pag. 389).

Ori, denunţul său nu a mai fost atât de util urmăririi penale întrucât, încă din 26.08.2014 ( vol V, pag. 305), procurorul a dispus extinderea cercetărilor cu privire la aceste persoane, având datele de identificare ale lui CM. În ceea ce îl priveşte pe “ Mugurel”, chiar P. spune la 7.10 2014 că acesta era arestat la data discuţiei cu C.

Mai mult, nu a rezultat până în prezent  tragerea la răspundere penală a acestor persoane astfel că acesta nu poate beneficia de aceste dispoziţii.

IN DREPT:

Faptele inc. VOA, de a constitui, impreuna cu inc. PNC, zis Bocioaca, si PG, o grupare infractionala care a vizat si infaptuit – in perioada cuprinsa intre incepeutul lunii iulie 2014 si 22.08.2014 achizitia de droguri de mare risc ca produse de energizare a psihicului, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri din mun. Buzau, activitati in cadrul carora inc. VOA a vandut personal,  in aproximativ 80 de randuri cca. 32,5 g. de materie pulverulenta ce constituie drog de mare risc, iar prin intermediul inc. PNC inca cca. 30 g. de astfel de substante, in conditiile in care, separat de aceste activitati si anterior lor in cursul lunii mai 2014 cel in cauza incredintase pentru vanzare in cateva randuri inc. PNC 2,5 g. de substante susceptibile de a avea efect psihoactiv – constituie infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al.1, 2, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP) si din care inculpatul vizat a obtinut un profit estimat la cca. 13.000 lei.

Faptele inc. PG, de a constitui, pe perioada cuprinsa inceputul lunii iulie 2014 – 22.08.2014, impreuna cu inc. VOA si CM (reperat de inc. VOA ca un dealer necunoscut de el, dar despre a carui existenta stia), o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia de droguri de mare risc, depozitarea temporara si revanzarea lor, activitati in cadrul carora pe perioada de referinta inc. PG a vandut in trei randuri cantitatea totala de cca. 185 g. de produse ce au in componenta 4MEC, substanta calificata de lege ca drog de mare risc – constituie infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP si art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP) si de pe urma carora inculpatul vizat pretinde ca nu a realizat nici un beneficiu, intrucat doar a intermediat vanzarea drogurilor intre suspectul CM si inc. VOA. 

Faptele inc. BC, de a initia si constitui, in perioada februarie 2014 – 22.08.2014, o grupare infractionala impreuna cu inculpatii AG, GVC si un dealer neidentificat din mun. Braila, grupare care a vizat si infaptuit achizitia de droguri de risc, respectiv cannabis, si produse psihoactive, depozitarea temporara si revanzarea lor, activitati in cadrul carora inc. BC a vandut, direct sau prin intermediul concubinei lui, MVM, cca. 100 g. de substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara sa fie autorizat si cca. 45 g. cannabis (20 g. oferite spre vanzare inc. AG si GVC si 25 g. vandute de el personal catre consumatori din Buzau si Braila), constituie infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP) si de pe urma carora inculpatul vizat a obtinut un profit de 7.275 lei (1275 lei din vanzarea cannabis-ului si 6000 lei din vanzarea produselor psihoactive).

Faptele inc. GVC, de a initia si constitui pe perioada cuprinsa intre luna noiembrie 2013 si 22.08.2014, impreuna cu inc. AG si BC, o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizitia clandestina de droguri de risc, respectiv cannabis, si de diverse substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre tineri din mun. Buzau, activitati in cadrul carora inc. GVC a vandut pe perioada de referinta cca. 25 g. cannabis si cca. 30 g. de substante psihoactive si a detinut in vederea vanzarii 9,02 g. de cannabis si 16,47 g. de substante psihoactive, obtinand un beneficiu de 3.000 lei (1500 lei din vanzarea drogurilor si 1500 lei din vanzarea etnobotanicelor), constituie infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP).

Faptele inc. AG, de a initia si constitui, impreuna cu inc. GVC si BC, pe perioada cuprinsa intre luna noiembrie 2013 si 22.08.2014, o grupare infractionala care a vizat si infaptuit achizita de droguri de risc, respectiv cannabis si diverse substante cu efect psihoactiv, depozitarea temporara si revanzarea lor catre mai multi tineri din mun. Buzau, activitati in cadrul carora inc. AG a vandut, singur sau impreuna cu inc. GVC cca. 20 g. cannabis si cca. 15 g. de produse psihoactive si a detinut in vederea vanzarii 8,03 g. cannabis, obtinand un profit de 1.520 lei (1020 lei din vanzarea cannabis-ului si 500 lei din vanzarea etnobotanicelor), constituie infr. de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de droguri de risc si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP).

Faptele inc. PNC, de a adera, in perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii martie 2014 si sfarsitul lunii mai 2014, la gruparea infractionala constituita din inc. IAB, BF si suspectul ŢND, si de a constitui pe perioada cuprinsa intre inceputul lunii iulie 2014 si 22.08.2014 o alta grupare infractionala, impreuna cu inc. VOA si PG (receptat de inculpatul vizat ca un dealer necunsocut de el, dar despre a carui existenta stia) – grupari care au vizat si infaptuit achizitia de produse psihoactive si droguri de mare risc, depozitarea lor temporara si revanzarea acestora, activitati in cadrul carora inc. PNC a vandut cca. 22.5 g. de substanta cu efect psihoactiv si cca. 30 g. de subtanta care contin componentul activ 4MEC – drog de mare risc, preluat de la inc. VOA, obtinand un profit total de 10.200 lei, constituie infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, aderare la un grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc si efectuarea de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 2, CP, art. 367, al. 1, 3, CP, art. 2, al. 1, 2, Lg. 143/2000, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente – art. 38, al. 1, CP.

Faptele inc. IAB, zis Bodi, de a initia si constitui impreuna cu suspectul ŢND si inc. BF, pe perioada cuprinsa intre cea de-a doua jumatate a lunii decembrie 2013 si sfarsitul lunii aprilie 2014, o grupare infractionala la care a aderat spre sfarsitul lunii martie 2014 si inc. PNC, grupare care a vizat si infaptuit achizitia de produse psihoactive, depozitarea temporara si revanzarea lor, activitati in cadrul carora inc. IAB a vandut, in aproape 200 randuri, cca. 87 g. de substante cu efect psihoactiv, obtinand un profit de cca. 10.650 lei, constituie infr. de constituire a unui grup infractional organizat si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie, prev. de art. 367, al. 1, 3, CP si art. 16, al. 1, Lg. 194/2011, cu aplic. art. 35, al. 1, CP, fapte concurente (art. 38, al. 1, CP).

Reţinând vinovăţia acestora, urmează ca instanţa să îi condamne, după cum urmează:

1.VOA

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen,  la  2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

 În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 4 ani închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),  pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 6 luni închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie 

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  4  ani închisoare la care adaugă un spor de 10  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa 4 ani şi 10 luni închisoare..

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

 În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b , C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de sta , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

 Conform art.68 al.1 lit. c C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă , după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului  de supraveghere a liberării condiţionate.

Va menţine starea de arest şi va deduce din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 23.08.2014.

2.P.G.

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 75 al. 2 lit. b c. pen  şi art. 396 al. 10 c. pr. pen condamnă inculpatul la  1an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

 În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP , 75 al. 2 lit. b c. pen şi art. 396 al. 10 c. pr. pen  la 2 ani şi 6 luni închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2  ani  şi 6  luni închisoare la care adaugă un spor de  6  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa  3 ani închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen.va  obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  unei unităţi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  3 ani închisoare, reţinerea şi arestul preventiv , de la 23.08.2014  până la 26.09.2014 (conform notei telefonice Poliţiei Sectorului 6 Secţia 25, Bucureşti).

Va dispune revocarea măsurii  preventive a controlului judiciar luată împotriva inculpatului PG.

 

 

3.B.C

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2  al. 1 din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 91 c. pen,va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC. RER Ecologic Service pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv la zi începând cu  23.08.2014.

Va dispune punerea de îndată în libertate a  inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13/UP/din 24.08.2014, emis de Tribunalul Buzău în dosar nr. 2624/114/2014, dacă nu este arestat în altă cauză.

4. G.V.C.

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2 al. 1din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, va  dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani ş i 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologic Service pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv de la 23.08.2014 la 17.12.2014.

Va revoca măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva acestuia .

4.A.G.

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2 al. 1din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologis Service , pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv de la 23.08.2014 la 17.12.2014.

Va revoca măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva acestuia .

6. P.N.C.

În baza art. 367 al.1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen, condamnă inculpatul la  1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infracţiunea de aderare la grup infractional organizat.

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen, condamnă inculpatul la  2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat)pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

 În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 4 ani închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 6 luni închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  4  ani închisoare la care adaugă un spor de  1 an şi 2  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa 5ani şi 2 luni închisoare..

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,  de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

 Conform art.68 al.1 lit. c C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă , după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului  de supraveghere a liberării condiţionate.

Va deduce din pedeapsa de executat reţinerea din 23.08.2014.

Va menţine  măsura preventivă a controlului judiciar.

7.  I.A.B.

În baza art.367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen condamnă inculpatul la  2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru infracţiunea de aderare la grup infractional organizat .

 În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen la 9 luni  închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a deţine  autorizatie.

 În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 3 luni ,  în total va executa  2 ani şi 3  luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 1 c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 91 c. pen va  dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani  şi 3 luni  închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologic Service  , pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de 2 ani şi 3 luni închisoare, reţinerea din 23.08.2014.

Va revoca măsura controlului judiciar.

Motivare pedepse;

Pentru inculpaţii VOA şi PNC, instanţa s-a orientat la pedepse cu executare în regim de detenţie pentru următoarele considerente:

Infracţiunea de trafic de droguri de mare risc este o infracţiune deosebit de gravă ce poate avea consecinţe deosebite cu privire la sănătatea consumatorilor.

Drogurile sunt substanţe create artificial de om, fie din plante fie pe cale chimică.

Consumul de astfel de substanţe duce la tulburări de respiraţie, stări de anxietate, insomnii, halucinaţii, paranoia, oboseală, euforie, etc iar cei dependenţi pot ajunge chiar la sinucidere.

Inculpatul PNC are 30 de ani iar VOA 40 de ani (comparativ cu vârsta celorlalţi inculpaţi, max. 25, cu excepţia lui BC- 37 de ani) iar, până la acest moment, cei doi  ar fi trebuit să acumuleze o experienţă de viaţă care să îi ţină departe de comiterea de infracţiuni şi să conştientizeze pericolul extrem de mare în care se pot afla cei  ce consumă astfel de substanţe.

A vinde astfel de substanţe, în special tinerilor, ( nu o dată ci de sute de ori) conştienţi fiind că acest consum le poate afecta grav sănătatea sau chiar le poate pune în pericol viaţa , este o faptă deosebit de gravă care arată un singur lucru: că inculpaţilor nu le pasă de sănătatea sau de viaţa altora,importantă este doar obţinerea unui beneficiu material din aceste vânzări.

Mai mult, din probele existente la dosarul cauzei , rezultă că Sandu Octavian Alexandru era cunoscut ca distribuitor  in municipiul Buzău, foarte mulţi tineri cumpărau de la el iar Bocioacă era cel care furniza drogurile ( unele erau ţinute chiar în cafeneaua deţinută de concubina inculpatulului VOA) atunci când Sandu nu era disponibil. Tot din datele dosarului ( deşi actele materiale sunt reţinute ca fiind comise în 2014), rezultă că ei vindeau încă din 2013(SM- vol. I, pag. 242 “ P. i-a vândut în urmă cu 1 an”) ( deci în 2013).

 De asemenea, inculpatul PNC a fost condamnat la 4 luni închisoare, 10 ani alte pedepse  in Spania( pedeapsă suspendată)iar în Austria a fost condamnat la o pedeapsă( nu rezultă durata) pe care a executat-o în detenţie (vol. I, pag. 153)

Şi inculpatul VOA  are o sancţiune administrativă pentru o lovire în 2013.

Prin urmare, în ceea ce îi priveşte, instanţa apreciază că doar o executare în regim de detenţie a pedepsei rezultante  corespunde gravităţii deosebite a faptelor şi persoanei celor doi inculpaţi.

In ceea ce il priveşte pe inculpatul PG,

instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 al. 2 lit. b c. pr. pen,apreciind că numărul mic de acte materiale-  3 – diminuează gravitatea infracţiunii.

De asemenea, chiar dacă nu s-a reţinut ca o cauza de reducere a pedepsei denunţul său, faptul că a obţinut anumite date de identificare ale celor de la care proveneau drogurile şi le-a furnizat organelor judiciare a fost reţinut de instanţă la individualizarea pedepsei apreciind, raportat la vârsta sa- 25 de ani, că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate. Acesta este la prima încălcare a legii penale şi ,deşi poate nu se impunea raportat la natura infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, instanţa a înţeles să îi acorde o şansă, ( mai ales că este la prima încălcare a legii penale)  inculpatul regretând faptele .

Rezultă că este încadrat în muncă şi, raportat şi la cele menţionate anterior, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără ca  aceasta  să fie executată în regim de detenţie.

In ceea ce îi priveşte pe inculpaţii GV, AG;

Si ei sunt la prima încălcare a legii penale şi au 22 ani, respectiv 25 de ani. Au depus eforturi pe parcursul procesului penal şi s-au încadrat în muncă, regretând faptele. Şi faţă de aceştia instanţa apreciază că o condamnare cu executare ar fi prea aspră şi că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul BC , instanţa a înţeles să aplice şi în cazul său disp. art.91 c. pen având în vedere că a comis aceleaşi fapte ca inculpaţii Giurgea Valentin şi Albu George şi nu are antecedente.

 Mai mult, acesta, spre deosebire de ceilalţi, a fost arestat preventiv 6 luni de zile, instanţa menţinând  arestul său până la acest moment având în vedere că are o altă vârstă faţă de ceilalţi doi( 37 de ani) şi  că , în principal, el era cel care procura drogurile .

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul IAB;

Instanţa a înţeles să îi aplice pedepse mai mari faţă de ceilalţi cu aceeaşi încadrare întrucât , în 2013, a fost sancţionat administrativ pentru mai multe furturi calificate, una cu un minor- vol I, pag. 175)

Având în vedere că are 22 de ani, că este încadrat în muncă , instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate.

În ceea ce priveşte măsurile preventive;

Având în vedere că inculpaţilor VOA şi PNC le-au fost aplicate pedepse cu executare în regim de detenţie, instanţa va menţine măsurile preventive luate împotriva lor.

In ceea ce îi priveşte pe ceilalţi, întrucât instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, va revoca măsura controlului judiciar şi va constata, în ceea ce îl priveşte pe BC, că măsura arestului preventiv încetează de drept, conform art. 241 al. 1 lil. b c. pr. pen.

 Alte măsuri;

În baza art. 16 al. 1 din legea 143/2000 cu ref. la art. 112 lit. e c. pen,va  dispune confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani: 13.000 lei de la VOA, 1200 lei de la PG, 7275 lei de la BC, 3000 lei de la GVC, 1520 lei de la AG, 10200 lei de la PNC, 10650 lei de la IAB.

Va menţine măsura indisponibilizării  sumelor de 728 ron şi 1950 euro ridicate de la VOA (conform  recipisă confiscare  seria T.A. nr. 3109069 / 967158/1  din 27.08.2014  ( chitanţa 6685603/1) şi recipisa seria TA. Nr. 3109070/ 967164/1 din 27.08.2014  ( chitanţa 6685669/1) depuşi la CEC Buzău şi a sumei de 650 euro ridicată de la inculpatul BC cu recipisa seria TA. Nr. 3109071 /967165/1 din 27.08.2014 ( chitanţa nr. 6685684/1)  urmând a fi scăzute din totalul celor la care aceşti inculpaţi au fost obligaţi ( euro în echivalentul în lei la data efectuării plăţii).

În baza art 17 al. 1 din legea 143/2000 cu ref. la art. 574 lit. d c. pr. pen, va dispune distrugerea drogurilor şi a celorlalte produse rămase după efectuarea testelor de laborator, respectiv: 1,04 gr., 6, 20 gr.(dovadă seria H nr. 0103869( vol I pag. 395), respectiv dovadă seria H. Nr. 0103870( pag. 396), 8, 62 gr. canabis – dovada seria H, nr. 0104954 ( vol V pag. 268), 23, 01, gr. pulbere MEC, 83,70 gr. pulbere MEC, 5, 08 gr. pulbere ce conţine MEC şi 5,04 gr. pulbere MEC  ridicate de la V.- (dovada seria H nr. 0180088 ( vol V. Pag. 345)camera de corpuri delicte IGPR- DCJSEO, 0, 76 gr.pulbere  MEC- dovada seria H nr. 0180191 IGPR – DCJSEO, ( pag. 478)ridicate de la V. ,16,48 gr. fragmente vegetale- pr. vb. Seria AB nr. 0020250  la IPJ Buzău, ( vol V pag. 413), 0, 45 gr. Pulbere- pr. vb seria AB, nr. 0020551 IJP. Buzău(  vol V pag532).

Va dispune restituirea către inculpatul BC a celor  7 telefoane mobile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare ( menţionate în pr. vb. de efectuare a percheziţiei domiciliare ( vol.I, pag. 8).

Va dispune restituirea către inculpatul PNC a tel. mobil ridicat cu ocazia efecuării percheziţiei domiciliare( vol I, pag. 482), către inculpatul G V a tel. mobil ridicat ( vol I, pag. 492 la percheziţie) paşaportul şi permisul de conducere aparţinând inculpatului  VOA (menţionate în pr. vb.  vol I, fila 496) şi a celor două telefoane mobile (menţionate în pr. vb. fila 499, vol I).

În baza art. 274 al. 2 c. pr. pen, va  obliga inculpaţii la cheltuieli judicare către stat, după cum urmează: VOA 7000 lei, PG  5000 lei , BC 7400 lei, GVC  5700 lei, AG 8500 lei, PNC , IAB 4200 lei.

În baza art. 274 al. 1 c. pr. pen, onorariile apărătorilor din oficiu la urmărirea penală şi instanţă vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de apărătorii inculpaţilor VOA,  PG ŞI  PNC.

Condamnă inculpaţii după cum urmează:

2.V.O.A..

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen,  la  2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

 În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 4 ani închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),  pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 6 luni închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie 

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  4  ani închisoare la care adaugă un spor de 10  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa 4 ani şi 10 luni închisoare..

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat

 În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b , C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. c C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă , după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului  de supraveghere a liberării condiţionate.

Menţine starea de arest şi deduce din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 23.08.2014.

5.P.G.

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 75 al. 2 lit. b c. pen  şi art. 396 al. 10 c. pr. pen condamnă inculpatul la  1an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP , 75 al. 2 lit. b c. pen şi art. 396 al. 10 c. pr. pen  la 2 ani şi 6 luni închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2  ani  şi 6  luni închisoare la care adaugă un spor de  6  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa  3 ani închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  unei unităţi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  3 ani închisoare, reţinerea şi arestul preventiv , de la 23.08.2014  până la 26.09.2014( conform notei telefonice Poliţiei Sectorului 6 Secţia 25, Bucureşti).

Dispune revocarea măsurii  preventive a controlului judiciar luată împotriva inculpatului PG. 

 

6.B.C.

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2  al. 1 din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 91 c. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC. RER Ecologic Service pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv la zi începând cu  23.08.2014.

Dispune punerea de îndată în libertate a  inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13/UP/din 24.08.2014, emis de Tribunalul Buzău în dosar nr. 2624/114/2014, dacă nu este arestat în altă cauză.

4. G.V.C.

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2 al. 1din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani ş i 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologic Service pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv de la 23.08.2014 la 17.12.2014.

Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva acestuia.

5.A.G.

În baza art. 367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

În baza art. 2 al. 1din  Lg. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1  CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 2 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În baza art. 16 al. 1din  Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen la 6 luni închisoare pentru infracţiunea efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a detine autorizatie.

În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani  închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 10 luni ,  în total va executa  2 ani şi 10 luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat),

În baza art. 91 c. pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologis Service , pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de  2 ani şi 10 luni  închisoare, reţinerea şi arestul preventiv de la 23.08.2014 la 17.12.2014.

Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva acestuia.

6. P.N.C.

În baza art. 367 al.1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen, condamnă inculpatul la  1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru infracţiunea de aderare la grup infractional organizat.

În baza art. 367 al.1, 2 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen, condamnă inculpatul la  2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat)pentru infracţiunea de constituire a unui grup infractional organizat.

 În baza art. 2 al. 1, 2 din  L. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 4 ani închisoare  şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru infracţiunea de  trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen, la 6 luni închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara autorizatie În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  4  ani închisoare la care adaugă un spor de  1 an şi 2  luni  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, în total va executa 5ani şi 2 luni închisoare..

În baza art. 45 al. 3 lit. a c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,  de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

 Conform art.68 al.1 lit. c C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă , după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului  de supraveghere a liberării condiţionate.

Deduce din pedeapsa de executat reţinerea din 23.08.2014.

Menţine  măsura preventivă a controlului judiciar.

7.  I.A.B.

În baza art.367 al. 1, 3 CP cu aplic. art. 396 al. 10 c. pr. pen condamnă inculpatul la  2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru infracţiunea de aderare la grup infractional organizat .

În baza art. 16 al. 1 Lg. 194/2011 cu aplic. art. 35 al. 1 CP şi  art. 396 al. 10 c. pr. pen la 9 luni  închisoare  pentru infracţiunea de efectuare de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv fara a deţine  autorizatie.

 În baza art 38 al. 1 c. pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de  2 ani închisoare la care adaugă  , potrivit art. 39. al. 1lit. b c. pen, un spor de 3 luni ,  în total va executa  2 ani şi 3  luni  închisoare.

În baza art. 45 al. 1 c. pen, inculpatul va executa şi pedeapsa de 1 an a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.pen. (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 91 c. pen dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani  şi 3 luni  închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca ,pe durata termenului de supraveghere,  să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul  SC Urbis Buzău sau SC RER Ecologic Service  , pe o perioadă de 60  de zile lucrătoare.

Conform art. 96 C.pen.va  atrage atenţia inculpatului că măsura suspendării executării pedepsei va fi revocată şi va executa pedeapsa în regim de detenţie dacă, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite o nouă infracţiune.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a, b ,  C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 al. 3 c. pen.

Conform art.68 al.1 lit. b C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii .

Va deduce din pedeapsa aplicată, aceea de 2 ani şi 3 luni închisoare, reţinerea din 23.08.2014.

Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă împotriva acestuia.

În baza art. 16 al. 1 din legea 143/2000 cu ref. la art. 112 lit. e c. pen, dispune confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani: 13.000 lei de la VOA, 1200 lei de la PG, 7275 lei de la BC, 3000 lei de la GVC, 1520 lei de la AG, 10200 lei de la PNC, 10650 lei de la IAB.

 Menţine măsura indisponibilizării  sumelor de 728 ron şi 1950 euro ridicate de la VOA (conform  recipisă confiscare  seria T.A. nr. 3109069 / 967158/1  din 27.08.2014  ( chitanţa 6685603/1) şi recipisa seria TA. Nr. 3109070/ 967164/1 din 27.08.2014  ( chitanţa 6685669/1) depuşi la CEC Buzău şi a sumei de 650 euro ridicată de la inculpatul BC cu recipisa seria TA. Nr. 3109071 /967165/1 din 27.08.2014 ( chitanţa nr. 6685684/1)  urmând a fi scăzute din totalul celor la care aceşti inculpaţi au fost obligaţi ( euro în echivalentul în lei la data efectuării plăţii).

În baza art 17 al. 1 din legea 143/2000 cu ref. la art. 574 lit. d c. pr. pen, dispune distrugerea drogurilor şi a celorlalte produse rămase după efectuarea testelor de laborator, respectiv: 1,04 gr., 6, 20 gr.(dovadă seria H nr. 0103869( vol I pag. 395), respectiv dovadă seria H. Nr. 0103870( pag. 396), 8, 62 gr. canabis – dovada seria H, nr. 0104954 ( vol V pag. 268), 23, 01, gr. pulbere MEC, 83,70 gr. pulbere MEC, 5, 08 gr. pulbere ce conţine MEC şi 5,04 gr. pulbere MEC  ridicate de la V.- (dovada seria H nr. 0180088 ( vol V. Pag. 345)camera de corpuri delicte IGPR- DCJSEO, 0, 76 gr.pulbere  MEC- dovada seria H nr. 0180191 IGPR – DCJSEO, ( pag. 478)ridicate de la Vrapciu ,16,48 gr. fragmente vegetale- pr. vb. Seria AB nr. 0020250  la IPJ Buzău, ( vol V pag. 413), 0, 45 gr. Pulbere- pr. vb seria AB, nr. 0020551 IJP. Buzău(  vol V pag532).

Dispune restituirea către inculpatul BC a celor  7 telefoane mobile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare ( menţionate în pr. vb. de efectuare a percheziţiei domiciliare ( vol.I, pag. 8).

Dispune restituirea către inculpatul PNC a tel. mobil ridicat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare( vol I, pag. 482), către inculpatul GV a tel. mobil ridicat ( vol I, pag. 492 la percheziţie) paşaportul şi permisul de conducere aparţinând inculpatului  VOA ( menţionate în pr. vb.  vol I, fila 496) şi a celor două telefoane mobile (menţionate în pr. vb. fila 499, vol I).

Hotărârea se va comunica şi Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Poliţiei Sectorului 6 Secţia 25, Bucureşti, Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Buzău, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş , Poliţiei de Frontieră ,  Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buzău şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Curtea de  Argeş.

Executorie cu privire la măsurile preventive, conform art. 399 al. 4 c. pr. pen.

În baza art. 274 al. 2 c. pr. pen, obligă inculpaţii la cheltuieli judicare către stat, după cum urmează: VOA 7000 lei, PG  5000 lei , BC 7400 lei, GVC  5700 lei, AG 8500 lei, PNC , IAB 4200 lei.

 În baza art. 274 al. 1 c. pr. pen, onorariile apărătorilor din oficiu la urmărirea penală şi instanţă rămân în sarcina statului

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2015.

Preşedinte,

M.L.

Grefier,

L.D.

TEHN. LM/26.02.2015/10ex.