Partaj

Sentinţă civilă 1276 din 20.02.2015


Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

SECŢIA CIVILĂ

JUDEŢUL GORJ

Sentinţa civilă nr. 1276/2015

Şedinţa publică de la 20 Februarie 2015

Completul compus din:

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din  06.02.2015 privind pe reclamantul xxxxx în contradictoriu cu pârâţii xxx şi xx.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile şi concluziile părţilor în cauza de faţă au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 06.02.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanţa a amânat pronunţarea cauzei la data de 13.02.2015, după care pronunţarea a fost amânată la data de 20.02.2015.

În urma deliberării, s-a pronunţat următoarea soluţie:

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 20.03.2013, sub nr. …, reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâţii BA şi BV , au solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să se constate deschisă succesiunea  autoarei NM, decedată la data de 19.05.2010, cu ultimul domiciliu în  comuna Runcu, jud. Gorj, având ca moştenitori  pe reclamant, în calitate de soţ supravieţuitor, pârâtul BA, în calitate de frate şi pârâtul BV, în calitate de nepot de frate predecedat, să se dispună ieşirea părţilor din starea de indiviziune asupra emolumentului succesoral rămas de pe urma  acestei autoare şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 19.05.2010, a decedat autoarea NM, cu ultimul domiciliu în comuna Runcu, jud. Gorj, având ca moştenitori pe reclamant, în calitate de soţ supravieţuitor, pârâtul BA, în calitate de frate şi pârâtul BV, în calitate de nepot de frate predecedat, iar la decesul autoarei au  rămas următoarele bunuri: teren fâneţe în suprafaţă de  800 mp învecinat la  N cu moşt. x, la S – cu x, la E – cu drumul sătesc, la V – cu x în pct „La Voiceşti”; teren fâneţe în suprafaţă de 700 mp învecinat la N  cu x, la S cu  x, la E cu x, la V – cu x, în pct.”Dosul Dealului”; teren  fâneţe în suprafaţă  de 1800 mp vecin  la N  cu x, la S – cu x, E – cu pârâul Valea Neagră, la V cu x, în pct. Hotar Paicu”; o casă şi o anexă  situate în comuna Runcu, sat Valea Mare, jud. Gorj.

În  drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.954 alin.1, 977 C.civil.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar  cartea de identitate,  certificat  eliberat de Registrul  Naţional  Notarial de Evidenţă a liberalităţilor(RNNEL),  încheierea nr.2/29.04.2014, certificat de deces, schiţa terenurilor,  sesizare pentru deschiderea  procedurii succesorale, certificat constatator, certificat de atestare fiscală şi  certificat de căsătorie.

Pârâtul BA a formulat întâmpinare-cerere reconvenţională prin care a  arătat că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii de faţă şi solicită introducerea la masa de împărţit şi a  unui teren  extravilan  cu vie  situat în pct. Bistriceanu, comuna Runcu, jud. Gorj.

Reclamantul a precizat cererea  arătând că cele trei terenuri nominalizate în cererea de chemare în judecată având categoria de folosinţă fâneţe, sunt bunuri proprii ale autoarei, valoarea de impozitare urmând a fi stabilită în urma unei adrese emise de către Primăria Runcu, iar bunul imobil supus partajului alcătuit din casa de locuit în suprafaţă de 36 mp şi anexe în suprafaţă de 28 mp sunt bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu autoarea, astfel că, observând dispoziţiile art. 339 şi art. 357 alin. (2) din C.civil, reclamantul solicită includerea în masa partajară a cotei de 1/2 din aceste construcţii a căror valoare de impozitare este dovedită cu certificatului de atestare fiscală ca fiind de 9440,5 lei pentru cota de 1/2 din casa de locuit şi 2103,5 lei din valoarea impozabilă a anexei.

Referitor la cererea reconvenţională prin care se solicită aducerea la masa partajabilă a unei suprafeţe de teren de 600 mp categoria de folosinţă vii, reclamantul recunoaşte doar cota de 1/2 din această suprafaţă ca fiind bun propriu al autoarei, restul fiind bun propriu al său.

În cauză s-a dispus efectuarea expertizei tehnice judiciare în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, fiind depus raportul de expertiză întocmit de inginer Romanos Petre  (file 61-76).

Analizând ansamblul materialului probator, instanţa constată următoarele:

La data de 19.05.2010,  a decedat autoarea NM,  dată care constituie data deschiderii succesiunii, având vocaţie succesorală  utilă, următorii moştenitori:  N.M., în calitate de soţ supraviețuitor , cu cota de 1/2, BA  (frate) cu cota de 1/4, şi BA  (frate), cu cota de 1/4 din masa succesorală ce se compune din următoarele bunuri:  cota de 1/2 din  casa şi anexa  situată în comuna Runcu, sat Valea Mare (descrise în raportul depus la fila 62) în valoare de 25.444 lei,  cu precizarea că cealaltă  cotă de 1/2  reprezintă contribuţia reclamantului la edificarea acestor construcţii pe terenul bun propriu al reclamantului; teren arabil,  intravilan, în pct. Voiceşti, cu suprafaţă de 800 mp, în valoare de 4800 lei; teren arabil  extravilan, livadă şi pomi, în pct. Dosul Dealului, de 700 m.p.  şi valoare de 3920 lei; teren arabil  extravilan, situat în pct.  Paicu cu suprafaţa de 1800 m.p.  în valoare de 5400 lei; teren vie în pct. Bistriceanu în suprafaţă de 120 m.p.  şi valoare de 408 lei, terenuri situate în  comuna Runcu, având vecinătăţile  şi dimensiunile precizate în schiţa anexă la raportul  întocmit în cauză  de expert  RP

Bunurile imobile au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, răspunsul la interogatorii, probe coroborate cu raportul de expertiză întocmit în cauză, cu precizarea că părţile nu au formulat obiecţiuni cu privire la acest raport în ceea ce priveşte valoarea bunurilor şi întinderea dreptului de proprietate.

În drept, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 669, 670 Cod civil, aplicabil speţei potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, faţă de data introducerii cererii, încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul când partajul a fost suspendat prin lege, act juridic sau hotărâre judecătorească, partajul putând fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii.

Potrivit art. 676 Cod civil, partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar, iar conform art. 983 Cod pr. civilă, după stabilirea bunurilor supuse împărţelii, a calităţii de coproprietar şi a cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia, instanţa va face împărţeala în natură, procedând la formarea loturilor şi atribuirea lor, iar dacă acestea nu sunt egale ca valoare, se întregesc printr-o sumă în bani.

Totodată, în conformitate cu art. 987 Cod pr. civilă, la formarea şi atribuirea loturilor instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.

Aşa fiind, instanţa va face aplicarea acestor dispoziţii legale în speţa de faţă, urmând a admite cererea de partaj judiciar, a admite în parte cererea reconvenţională şi a dispune ieşirea părţilor din indiviziune cu privire la bunurile ce au rămas la decesul autoarei şi atribuie bunurile  conform lotizării instanței, astfel:

LOT RECLAMANT:  casa şi anexa, urmând a plăti  sultă pârâtului  BA  suma de 4083 lei, iar pârâtului Buliga Vasile, suma de 1171 lei.

LOT PÂRÂT BA:  terenurile situate în pct. Paicu şi Bistreana (descrise la pct. 4 şi 5 )  urmând să primească sultă  de la reclamant suma de 4083 lei;

LOT PÂRÂT  BV:  terenurile  situate în punctele Voiceşte şi Dosul Dealului ( la pct. 3 şi 4 din  masa succesorală  reținută mai sus) urmând  să primească sultă de la  reclamant  suma de 1171 lei.

La stabilirea loturilor, instanţa a avut în vedere cotele cuvenite fiecărui moştenitor,  valoarea totală a masei partajabile de 39564 lei compusă din valoarea cotei de ½ din construcţii (25444) lei şi valoarea totală a terenurilor (14120 lei), contribuţia reclamantului la edificarea construcţiilor care reprezintă şi locuinţa acestuia, precum şi faptul că aceste construcţii au fost edificate pe terenul ce constituie bun propriu al reclamantului.

Susţinerile pârâţilor în sensul că la decesul autoarei ar fi rămas mai multe terenuri nu au relevanţă atâta timp cât nu au formulat cerere reconvenţională prin care să solicite partajarea acestor terenuri

În baza art. 451 şi urm. Cod pr.civilă, instanţa va compensa parţial cheltuielile de judecată  şi va obligă pe fiecare pârât  să plătească  reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 550 lei reprezentând  cota de 1/4 din cheltuielile totale de 2200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă ulterior precizată (fila 45),  formulată de  reclamantul N.M.,  în contradictoriu cu pârâţii BA şi BV.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de  Buliga Anastasie, domiciliat în  comuna Peştişani, sat Gureni, jud. Gorj.

Constată deschisă succesiunea autoarei NM, la data de 19.05.2010, având ultimul domiciliu în comuna Runcu, judeţul Gorj, iar ca moştenitori cu vocaţie legală  concretă pe reclamantul N.M., în calitate de soţ supraviețuitor cu cota de 1/2  din masa succesorală şi pârâţii BA (frate) şi BV (nepot de frate predecedat), fiecare cu cota de 1/4  din masa succesorală.

Constată că masa succesorală rămasă  la decesul  autoarei  se compune din: 

1.  cota de 1/2 din  casa şi anexa  situată în comuna Runcu, sat Valea Mare ( descrise în raportul depus la fila 62) în valoare de 25.444 lei  cu precizarea că cealaltă  cotă de 1/2  reprezintă contribuţia reclamantului;

2.  teren arabil,  intravilan, în pct. Voiceşti, cu suprafaţă de 800 mp (11,50 m x 69,60 m), având ca vecini: V-drumul sătesc, E-x, N- x, S-x, în valoare de 4800 lei;

3.  teren arabil  extravilan, livadă şi pomi, în pct. Dosul Dealului, de 700 mp (7 m x 100 m), având ca vecini: V-x, E-x, N- x, S-x, în valoare de 3920 lei;

4.  teren arabil  extravilan, situat în pct.  Paicu cu suprafaţa de 1800 mp (17 m x 257 m), având ca vecini: V-x, E-pârăul Valea Neagră, N- x, S-x, în valoare de 5400 lei;

5 . teren vie în pct. Bistriceanu în suprafaţă de 120 mp (5 m x 24 m), având ca vecini: V-x E- având ca vecini: V-x, E-x, N- x, S drumul viilor, N- x, S- x, în valoare de 408 lei, terenuri situate în  comuna Runcu, având vecinătăţile  şi dimensiunile precizate în schiţa anexă la raportul  întocmit în cauză  de expert  x (fila 76). Total masă partajabilă: 39.564 lei.

Dispune ieşirea părţilor din  starea de indiviziune  şi atribuirea bunurilor  conform lotizării instanței, astfel:

LOT RECLAMANT BV:  casa şi anexa, urmând a plăti  sultă pârâtului  BA  suma de 4083 lei, iar pârâtului BV, suma de 1171 lei.

LOT PÂRÂT BA:  terenurile situate în pct. Paicu şi Bistreana (descrise la pct. 4 şi 5 )  urmând să primească sultă  de la reclamant suma de 4083 lei;

LOT PÂRÂT  BV:  terenurile  situate în punctele Voiceşti şi Dosul Dealului (la pct. 3 şi 4 din  masa succesorală  reținută mai sus) urmând  să primească sultă de la  reclamant  suma de 1171 lei.

Obligă pe fiecare pârât  să plătească  reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 550 lei reprezentând  cota de 1/4 din cheltuielile total de 2200 lei.

Cu apel în 30 de zile  de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Târgu Jiu.

Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2015, la Judecătoria Tg-Jiu.

PREŞEDINTE

 xx

Grefier

xxx