Cod operator 2444
ART.253 C.P.
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
SECŢIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ Nr. 2905/2015
Şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREŞEDINTE CEM
Grefier A M Ş
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D B din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.
Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 24.11.20154, vizând procesul penal privind inculpatul CM, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4342/P/2015 al parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, pentru săvârşirea infr. prev. şi ped de art.253 alin.1 Cod Penal, art. 253 alin.4 ( două fapte ) Cod Penal şi art. 37 lit. a din legea nr. 126/1995 cu aplicarea art. 38 C.p. şi părţile vătămate MN,BG , PARTEA CIVILĂ PL
La apelul nominal , făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:
JUDECATA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu nr.4342/P/2015 din 22.09.2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului CM,pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. art. 253 alin.l şi art.253 alin. 4 (două infracţiuni) şi efectuarea fără drept a oricărei operaţiuni cu articole pirotehnice faptă prev. şi ped. de art.37 lit. a din Legea 126/1995 republicată, totul cu aplicarea art. 38 alin.l din Cp şi potrivit art. 330 Cod procedură penală s-a solicitat de către procuror menţinerea stării de arest luată faţă de inculpat.
În fapt, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că prin plângerea adresată organelor de poliţie, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu sub numărul 4342/P/2015, persoana vătămată B G de 47 ani din Tg-Jiu, jud. Gorj a sesizat faptul că în noaptea de 28/29.08.2015, inculpatul CM i-a distrus prin incendiere uşile duble, o parte din gardul împrejmuitor al locuinţei şi poarta de acces în curtea locuinţei cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1000 lei.
Prin plângerea adresată organelor de poliţie, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, sub numărul 4344/P/2015, persoana vătămată M N de 53 ani din Tg-Jiu, jud. Gorj, a sesizat faptul că în noaptea de 28/29.08.2015, inculpatul CM i-a distrus prin incendiere uşa de acces a locuinţei sale din Tg-Jiu, str. Şiretului, nr. 14, jud. Gorj cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1200 lei.
Prin plângerea adresată organelor de poliţie, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu sub numărul 4345/P/2015, persoana vătămată PL de 46 ani din Tg-Jiu, jud. Gorj a sesizat faptul că în noaptea de 28/29.08.2015, inculpatul CM i-a distrus prin lovire cu o sabie parbrizul, geamul lateral stânga faţă, oglinzile laterale şi toate elementele de caroserie de pe partea stângă ale autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare GJ 89 XAR.
Totodată, organele de politie s-au sesizat din oficiu faţă de C A şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice faptă prev. şi ped. de art. 37 lit. a din Cp., întrucât cu ocazia efectuării controlului autoturismului marca Peugeot 407 cu numărul de GJ 04 folosit de către acesta la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus, s-au găsit, pe lângă o sabie cu lama de aproximativ 28 de cm, şi o cutie de petarde marca Pirat.
Ca stare de fapt s-a reţinut că în urma unui conflict mai vechi, în noaptea de 28/29.08.2015 în jurul orelor 03.00, inculpatul CAM s-a deplasat cu autoturismul marca Peugeot 407 cu numărul de înmatriculare GJ 04 proprietatea D S.R.L., la adresa numitei P M A din Tg-Jiu, cu intenţia de a-i incendia locuinţa.
Ajuns pe strada 23 August din Tg-Jiu, inculpatul C A-M a confundat locuinţa numitei P M A cu locuinţa numitului B G din Tg-Jiu, judeţul Gorj, unde a coborât din autoturism având asupra sa două bidoane din plastic (PET de 2 litri) cu produs petrolier (benzină) pe care le-a golit pe uşile de acces în garaj, pe poarta de acces în curtea locuinţei şi pe o parte din gardul împrejmuitor, după care a dat foc folosind mai multe petarde şi a plecat.
De menţionat este faptul că anterior incendierii imobilului familiei B G, inculpatul C AM 1-a contactat telefonic pe numitul R D, căruia i-a spus că intenţionează să-i incendieze locuinţa numitei P M A.
La rândul său, R D le-a comunicat lui M N (jr) şi P M A, prin intermediul lui C P-A, ce se afla împreună cu aceştia, intenţiile inculpatului, fapt pentru care aceştia au plecat de urgenţă cu autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare GJ 89 condus de PM A a la domiciliul acesteia din Tg-Jiu, str. judeţul Gorj.
In momentul în care P M A a oprit în faţa locuinţei pentru a observa dacă este vreun incendiu, C A- a oprit în paralel cu autoturismul marca Audi A4, condus de Popescu Mirela Alexandra, autoturismul marca Peugeot 407 cu numărul de GJ 04 pe care-1 conducea şi, cu o sabie, a aplicat mai multe lovituri în parbriz, geamul lateral stânga faţă, oglinda retrovizoare stânga faţă şi toate elementele de caroserie de pe partea stângă ale autoturismului marca Audi.
In momentul în care PM a intervenit pentru a-i opri actele de distrugere, inculpatul CM a tăiat-o în zona mâini stângi, suferind leziuni, însă fără a înţelege să depună plângere penală.
Întrucât numita PM a început să acuze dureri la mâna, inculpatul CA a plecat spre locuinţa persoanei vătămate M N pentru a o incendia, ştiind că acolo sunt unii dintre prietenii acesteia, întrucât în această locaţie avusese loc o petrecere.
Ajuns la locuinţa persoanei vătămate MN, inculpatul CA a pătruns fără drept în curte, după care a aruncat două bidoane din plastic (pet de 2 litrii) cu produs petrolier (benzină) pe uşa de acces, care a luat foc.
Incidentul a fost observat de către martorii CC şi B D- agenţi de pază în cadrul S.C. S.R.L., care au intervenit imediat şi, cu un preş aflat la uşă, au reuşit stingerea incendiului.
Ulterior, C A a parcat autoturismul marca Peugeot 407 cu numărul de GJ 04 în faţa pensiuniidin Tg-Jiu str. Eroilor, jud. Gorj, deţinută de tatăl său.
Conştientizând faptele comise şi că organele de poliţie vor căuta acest autoturism, inculpatul CM i-a solicitat martorului R V să ia autoturismul din locul unde fusese parcat.
In momentul în care R V se punea în mişcare cu autoturismul marca Peugeot 407 cu numărul de GJ 04 , a fost oprit de către organele de poliţie care, având în vedere evenimentele menţionate anterior au procedat la verificarea autoturismului.
Astfel, în interiorul autoturismului au fost identificate o sabie, o bucată de material textil, două bidoane de plastic (peturi) şi o cutie cu 100 de petarde marca Pirat.
Aşa cum rezultă şi din planşele fotografice existente la dosarul cauzei, bunurile distruse de către inculpat au fost aduse în stare de neîntrebuinţare şi, având în vedere amplasarea locuinţelor incendiate, este cert că a existat posibilitatea ca în cazul în care nu se intervenea, focul să se extindă şi la alte imobile.
In cazul persoanei vătămate M N, având în vedere că uşa care a fost incendiată era din lemn, în lipsa unei intervenţii prompte exista posibilitatea ca întregul imobil să fie incendiat şi pe cale de consecinţă viaţa unor persoane posibil aflate în locuinţă să fie pusă în primejdie.
Relevantă în această cauză este şi atitudinea psihică a inculpatului care în momentul în care a incendiat uşa de acces de la locuinţa persoanei vătămate M N, credea că în aceasta se aflau persoane, apropiaţi ai numitei PM A, ştiind că în acea locaţie fusese organizată o petrecere. Acest lucru este demonstrat inclusiv de declaraţia inculpatului care a susţinut că a făcut acest gest pentru a speria persoanele în cauză.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut faptele comise şi reţinute în sarcina sa, declarând că toate acestea au fost comise sub impulsul actelor de provocare comise de numita P M A care, anterior, în clubul "Caractere" îl lovise peste faţă cu peşte proaspăt. Că de mai mult timp este jignit de către aceasta şi prietenii săi, în locuri publice şi pe reţele de socializare.
Fiind reaudiată de către procuror, martora PM A a declarat că în acea noapte s-a deplasat la Clubul Caractere pentru a se întâlni cu un fost coleg, P C. L-a sunat pe acesta să coboare din club şi pentru că nu a auzit telefonul, a urcat în zona barului. Că ajungând în acest loc, l-a văzut pe inculpate, care s-a îndreptat spre ea şi observând că devine violent, dorind să evite orice discuţie cu acesta, s-a întors şi a coborât pe scări cu intenţia de părăsi clubul.
În legătură cu infr. prev. şi ped. de art.37 lit.a din Legea 126/1995 rep., s-a avut în vedere că inculpatul deţinea materiale pirotehnice în maşina pe care o utiliza de obicei şi, mai mult, acesta a şi folosit bunurile interzise la incendiul provocat la imobilul persoanei vătămate MN, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor CC şi B A.
Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată M N a declarat că îşi retrage plângerea penală pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, astfel încât s-a dispus clasarea faţă de C AM pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal.
Inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore începând cu data de 29.08.2015.
Prin încheierea nr.89/30.08.2015 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul 11347/318/2015 s-a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, a inculpatului CM.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 23.09.2015, sub nr.12701/318/2015* în camera preliminară, prin încheierea nr.110/2015 s-a înlocuit arestarea preventivă cu măsura arestului la domiciliu iar prin încheierea nr.126/2015, s-a înlocuit măsura cu controlul judiciar.
Prin încheierea din data de 20.10.2015,pronunţată în dosarul nr.12701/318/2015 al Judecătoriei Tg-Jiu, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.4342/P/2015 a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei.
În aceeaşi şedinţă publică persoana vătămată BG, a declarat că a fost afectată parţial poarta de acces stradal confecţionată din material metalic şi o parte din gardul împrejmuitor, construit din beton. A adăugat că, până la locuinţă este o distanţă de circa 5 metri., apreciind că focul nu se putea extinde datorită materialelor din care erau confecţionate împrejmuirea şi poarta. A mai precizat că, atunci când a ajuns la împrejmuire incendiul se epuizase. Persoana vătămată a menţionat că au fost efectuate reparaţiile necesare, nu se constituie parte civilă în cază şi retrage plângerea formulată.
În şedinţa publică din data de 03.11.2015,persoana vătămată MN, a declarat că stricăciunile produse exteriorului uşii din lemn şi tocului,s-au remediat şi nu mai are vreo pretenţie de ordin material faţă de autor.
Ascultat în aceeaşi şedinţă inculpatul CM, a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, descriind în detaliu modul de comitere a fiecăreia şi motivul ce l-a determinat la acest comportament, apreciind că prin modul cum au fost concepute şi puse în practică faptele, nu s-au periclitat în concret locuinţele respective sau vreo persoană.
Inculpatul a adăugat că-şi însuşeşte probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi solicită aplicarea disp. art. 375 C.pr.pen.
După ce, conform declaraţiei autentificată sub numărul 3362/22.09.2015 persoana vătămată PLG a declarat expres că retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului, prin memoriul depus la dosar ulterior, a adus la cunoştinţă că nu se mai constituie parte civilă în cauză, întrucât a primit de la autor suma de 1500 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.
Analizând ansamblul probator al cauzei, instanţa reţine starea de fapt expusă prin rechizitoriu, şi apreciind-o constată că faptele inculpatului CM, care în noaptea de 28/29.08.2015 a degradat, prin incendiere o parte din gardul împrejmuitor şi poarta de acces a locuinţei persoanei vătămate BG, a distrus prin lovire cu un corp dur parbrizul, geamul lateral stânga faţă, oglinzile laterale şi elemente de caroserie ale auto GJ 89 , aparţinând persoanei vătămate PL şi prin folosirea de materiale pirotehnice , ( petarde), pe care le deţinea fără drept, respectiv de combustibil, a degradat prin incendiere uşa de acces în locuinţa persoanei vătămate M N, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 253 alin. 1 C.penal, ( două fapte), art.253 alin.4 C.p. şi art. 37 lit. a din Legea 126/1995 R, în concurs real.
Proba săvârşirii infracţiunilor este făcută cu: plângerile şi declaraţiile persoanelor vătămate, procese – verbale de cercetare la faţa locului şi planşe foto, proces-verbal de sesizare din oficiu, de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere,înscrisuri, declaraţii de martori, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere date de inculpat.
Faţă de încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu,urmează să se dispună schimbarea în sensul că fapta comisă în dauna persoanei vătămate B G,nu a fost de natură să pune în pericol alte persoane sau bunuri având în vedere materialele din care erau confecţionate gardul împrejmuitor şi poarta de acces, distanţa până la locuinţă, cantitatea de combustibil folosită şi modul de împrăştiere a acestuia ( pe trotuar, la o anumită distanţă de împrejmuire).
În privinţa faptei comisă în dauna persoanei vătămate M N, instanţa constată că întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 253 alin.4 C.penal, având în vedere cantitatea ridicată de combustibil folosită, modul de distribuire al acestuia, intensitatea şi direcţia de propagare a incendiului ce a necesitat intervenţia martorilor pentru lichidare.
Aşa fiind, văzând şi disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există,constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, se va dispune condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 253 alin. 4 C.penal şi art. 37 lit. a din Legea nr.126/1995 R. .
La individualizarea sancţiunilor ce se vor aplica, instanţa va ţine seama de limitele prevăzute de lege, pericolul social concret al faptelor, vârsta autorului în momentul săvârşirii infracţiunilor, atitudinea constant sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, comportamentul bun anterior acestui moment, astfel încât, reţinând şi dispoziţiile art.396 alin. 10 C.pr.pen., se vor stabili pedepse orientate sub minimul prevăzut de lege, în urma reducerii cu o treime, ce se vor contopi , conform art.39 alin. 1 C.penal.
Apreciind că stabilirea unei pedepse rezultante pentru infracțiunile comise şi consecinţele comiterii de noi infracţiuni sau nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ce i se vor aplica reprezintă un avertisment serios pentru inculpat, în baza dispoziţiilor art. 91 C. penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 ani şi 5 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art.92 C. penal.
În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere va impune inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, va impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu, sau Colegiului Comercial „V M „, , urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune.
În baza art. 96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen.,se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
Se va deduce din durata pedepsei reţinerea de 24 h (din 28.08.2015 ), arestul preventiv de la 30.08.2015 la 26.09.2015, şi arestul la domiciliu de la 26.09.2015 la 22.10.2015.
Va înceta măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat, prin încheierea nr.126/20.10.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunţată în dosarul nr. 12701/318/201 şi se va lua act că persoana vătămată M N, nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât paguba s-a reparat integral.
Se va dispune confiscarea de la inculpat, în vederea distrugerii, a recipientelor de plastic folosite la comiterea faptei aflate în camera de corpuri delicte a Judecătoriei Tg-Jiu.
Având în vedere declaraţiile exprese în acest sens, în baza art.396 alin.6 N.C.p.p., raportat la art.16 alin.1 lit. g N.C.p.p., se va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunile prev. de art. 253 alin. 1 C.p., prin retragerea plângerilor prealabile de către persoanele vătămate P L şi B G şi se va lua act că acestea nu s-au mai constituit părţi civile în cauză, întrucât pagubele s-au reparat.
Va fi obligată fiecare din persoanele vătămate P L şi B G, dar şi inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 386 C.p.p, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul CA, din art. 253 alin. 1 C.p., art. 253 alin. 4 C.p. ( două fapte) şi art. 37 lit a din Legea 126/1995 R, cu aplicarea art. 38 C.p., în art. 253 alin. 1 C.p.( două infracţiuni), art. 253 alin. 4 C.p. şi art. 37 lit a din Legea 126/1995 R, cu aplicarea art. 38 C.p.
În baza art.396 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit. g N.C.p.p., încetează procesul penal pentru infracţiunile prev. de art. 253 alin. 1 C.p., prin retragerea plângerilor prealabile de către persoanele vătămate P L şi B G.
Ia act că persoanele vătămate nu s-au mai constituit părţi civile în cauză, întrucât pagubele s-au reparat.
Admite cererea inculpatului privind judecarea sa conform procedurii prev. de art. 375 C.p.p.
În baza art. 253 alin.4 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă inculpatul CA, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art.37 lit.a din Legea 126/1995 R, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Constată concurente infracţiunile şi în baza art.39 alin.1 lit.b C.p., aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de o lună, pedeapsa finală fiind de 1 an şi 5 luni închisoare.
În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art.93 alin.2 lit.b C.p., impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei municipiului Tg-Jiu, sau Colegiul Comercial „ V M „, din aceeaşi localitate.
În baza art. 96 Cod penal cu referire la art.404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
Deduce din durata pedepsei reţinerea de 24 h (din 28.08.2015 ), arestul preventiv de la 30.08.2015 la 26.09.2015, şi arestul la domiciliu de la 26.09.2015 la 22.10.2015.
Încetează măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat, prin încheierea nr.126/20.10.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunţată în dosarul nr. 12701/318/2015 -măsură executorie.
Ia act că persoana vătămată M N, nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât paguba s-a reparat integral.
Dispune confiscarea de la inculpat, în vederea distrugerii, a recipientelor de plastic folosite la comiterea faptei aflate în camera de corpuri delicte a Judecătoriei Tg-Jiu.
Obligă fiecare din persoanele vătămate P L şi B G, la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Obligă inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2015.
Preşedinte,
C EM
Grefier,
AMŞ
Tribunalul Argeș
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/tr_ag/practica_instanta.asp
Judecătoria Piatra-Neamț
drept penal
Curtea de Apel Bacău
Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor.
Judecătoria Lehliu-Gara
ULTRAJ – ART. 239 C.P., ULTRAJ CONTRA BUNURILOR MORAVURI ŞI TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE – ART. 321 AL. 1 C.P., DISTRUGERE – ART. 217 C.P.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Distrugere din culpă. Elemente constitutive