Aplicabilitatea pct.17 din Regulamentul ce nr.883/2004 lucrătorilor români imigranţi în statele membre.

Aplicabilitatea pct.17 din Regulamentul CE nr.883/2004 lucrătorilor români imigranţi în statele membre.

Potrivit pct.17 din Regulamentul CE nr.883/2004 în vederea garantării, într-un mod cât mai eficient, egalitatea de tratament pentru toate persoanele încadrate în muncă pe teritoriul unui stat membru, este adecvat să se stabilească, în general, ca legislaţie aplicabilă legislaţia statului membru în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea salariată sau independentă.

Faţă de conţinutul acestei norme rezultă în mod neechivoc aplicabilitatea exclusivă a unei singure norme, respectiv a celei unionale Regulamentul CE nr.883/2004, faţă de împrejurarea că singurul părinte care realizează venituri este tatăl iar veniturile sunt realizate în S.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2446/02 septembrie 2015 

Prin sentinţa nr. 71/CAF/2015 pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia de Contencios Administrativ, Fiscal şi Insolvenţă a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.L.R. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ A.  şi în consecinţă au fost anulate deciziile nr…/16.07.2013 respectiv nr. …/16.07.2013 emise de către pârâtă de respingere a alocaţiei de stat pentru minorii S.A.M. respectiv S.D.I. şi a fost obligată pârâta să emită decizie de acordare a alocaţiei de stat pentru minorii S.A.M., respectiv S.D.I., începând cu data formulării cererii de acordare 19.03.2013.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială A.

În susţinerea recursului înţelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă întemeiat de faptul că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare a prevederilor  Legii nr.61/1993 prin prisma art.20 alin.2 teza finala şi art.49 alin. 1 din Constituţie în loc să aplice în mod direct Regulamentul CE nr. 883/2004 al Parlamentului European şi Consiliului.

Se susţine că în speţă se pune problema aplicării legislaţiei comunitare în cazul lucrătorilor imigranţi, nu a legislaţiei interne, respectiv Legea nr.61/1993. Astfel, potrivit Regulamentului nr.883/2004 statul competent pentru acordarea prestaţiilor sociale  pentru minorul în cauză este S., motivat de faptul că tatăl desfăşoară activitate salarială în S., iar mama nu realizează venituri în R.

Întrucât reclamanta nu a solicitat alocaţia de stat autorităţilor spaniole, instanţa de fond în mod eronat a aplicat unui lucrător român, imigrant în S.  legislaţia românească, motivând că se aplică legea mai favorabilă.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin 1 din Codul de procedură civilă 2010,  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar reclamantul a înţeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru stabilirea normei legale aplicabile trebuie avută în vedere situaţia premisă existentă la momentul emiterii actului administrativ atacat, respectiv 16.07.2013.

Situaţia  prezentată de reclamantă în cererile de acordare a alocaţiei pentru cei doi copii relevă faptul că aceasta locuieşte în S. împreună cu cei doi copii şi tatăl lor din 30.04.2005, ea nu realizează venituri, însă soţul său este angajat din 2005 până în prezent în acelaşi stat comunitar.

Potrivit pct.17 din Regulamentul CE nr.883/2004 în vederea garantării, într-un mod cât mai eficient, egalitatea de tratament pentru toate persoanele încadrate în muncă pe teritoriul unui stat membru, este adecvat să se stabilească, în general, ca legislaţie aplicabilă legislaţia statului membru în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea salariată sau independentă.

În speţă singurul părinte care desfăşoară activitate este tatăl copiilor iar activitatea sa este realizată în S.

 De  asemenea, Titlul II- art.11 din acelaşi act normativ stabileşte că:

 (1) persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislaţiei unui singur stat membru.

(2) În aplicarea prezentului titlu, persoanele cărora li se acordă o prestaţie în numerar ca urmare sau ca o consecinţă a desfăşurării unei activităţi salariate sau independente se consideră că desfăşoară activitatea menţionată. Această dispoziţie nu se aplică în cazul pensiei de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaş, sau al indemnizaţiilor pentru accidente de muncă, boli profesionale sau al prestaţiilor de boală în numerar, care acoperă tratamentul pentru o perioadă nelimitată.

(3) Sub rezerva articolelor 12 - 16:

(a) persoana care desfăşoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislaţiei din statul membru respectiv.

Faţă de conţinutul acestei norme rezultă în mod neechivoc aplicabilitatea exclusivă a unei singure norme, respectiv a celei unionale Regulamentul CE nr.883/2004, faţă de împrejurarea că singurul părinte care realizează venituri este tatăl iar veniturile sunt realizate în S.

În atare situaţie în mod greşit a apreciat instanţa de fond ca fiind eronat aplicată norma comunitară, pe considerentul că, potrivit prevederilor art.20 alin.2 din Constituţia României, legea internă conţine dispoziţii mai favorabile.

Curtea  apreciază, însă,  că în prezenta cauză, nu se pune problema aplicării legii mai favorabile, ci se pune problema aplicării legislaţiei comunitare a Uniunii Europene, conform art. 288 alin. 2 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, lucrătorilor români imigranţi în statele membre, în speţă S.

În consecinţă, raportat la prevederile menţionate mai sus, corect a apreciat pârâta că, faţă de situaţia tatălui minorului care realiza venituri în S. şi în raport de faptul că mama acestuia nu realiza venituri în România, reclamanta ar fi trebuit să solicite plata alocaţiei de stat mai întâi de la autorităţile spaniole şi abia  apoi, în caz de refuz al acestora, să se adreseze statului român.

Instanţa de fond reţine că, în prezenta cauză reclamanta a făcut dovada refuzului statului spaniol de acordarea a alocaţiei de stat pentru copii minori, având drept argument adresa emisă la data de 18.08.2014 Guvernul S. – Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale  - Institutul Naţional de Asigurări Sociale a comunicat  “că în urma examinării datelor înregistrate …certifică că d-nei L.R.S.  cu N.I.E…  i s-a refuzat acordarea prestaţiei familiale pentru copil aflat în întreţinere prin Rezoluţia din 17.10.2013 şi nu  a făcut nicio contestaţie la aceasta în termenul legal prevăzut de lege”.

Curtea reaminteşte că, în materia contenciosului administrativ, caracterul nejustificat la refuzului administraţiei, respectiv legalitatea actului administrativ tipic atacat se verifică prin raportare la împrejurările avute în vedere la momentul emiterii  actului  tipic sau asimilat. În atare situaţie o împrejurare din 17.10.2013 nu are relevanţă cu privire la legalitatea unui act administrativ emis la 16.07.2013, respectiv cu 3 luni înainte.

Este adevărat că schimbarea circumstanţelor de fapt avute în vedere la emiterea actelor atacate îi conferă reclamantei dreptul de a formula o nouă cerere ce va fi analizată de pârâtă şi soluţionată printr-o decizie, însă analiza acesteia nu poate face obiectul prezentei acţiuni întrucât instanţa s-ar substitui autorităţii competente în stabilirea dreptului la prestaţii sociale.

Reţinând că dispoziţiile Legii nr.61/1993 şi ale  Regulamentului CE nr.883/2004 al Parlamentului European şi Consiliului au fost greşit interpretate, curtea a constatat că motivul de casare reglementat de art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este incident şi ca atare, recursul declarat a fost admis potrivit art.496 alin. 2 din acelaşi act normativ, sentinţa casată şi acţiunea reclamantei respinsă.

Domenii speta

Spete similare