Cerere de revizuire admisă în baza Hotărârii cjue pronunţată în cauza c – 76/14, Manea împotriva Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov.

Cerere de revizuire admisă  în baza Hotărârii CJUE pronunţată  în cauza C – 76/14, Manea împotriva Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov.

Cazul  special de revizuire  reglementat de art.21 din Legea nr.554/2004 vizează pronunţarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greşită a legii naţionale, în situaţii în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislaţiei comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.

Prin urmare, în raport de Hotărârea CJUE pronunţată  în cauza C – 76/14, Manea, cererea de revizuire este admisibilă în principiu şi pe fond întrucât  această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilităţii dreptului intern – Legea nr.9/2012 - în materia taxei pentru emisii poluante, cu prevederile art.110 Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene,  ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanţei de recurs.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2547/11 septembrie 2015. În acelaşi sens,  2576/14 septembrie 2015, nr. 2642/18 septembrie 2015.

Prin sentinţa administrativă nr.271/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.3285/85/2013 a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul  D.I.  prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. şi Administraţia Fondului pentru Mediu, obligarea la  restituirea sumei de 5261 lei, reprezentând  taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a dobânzii legale, în materie fiscală, calculate de la data de 05.02.2013 - data formulării cererii de restituire şi până la restituirea efectiva a sumei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr.6491/23.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefundat recursul declarat de reclamantul  D.I. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă adoptată prin Legea nr.9/2012 în forma în vigoare după 01.01.2013 este conformă dreptului unional, nefiind discriminatorie, întrucât este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, astfel că reclamantul avea obligaţia să plătească taxa pentru emisii poluante la momentul formulării cererii de înmatriculare a autoturismului său, respectiv 14.01.2013, moment la care a achitat şi taxa a cărei restituire a solicitat-o.

La data de 8 iunie 2015, sub număr dosar nr.401/57/2015, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia cererea de revizuire a deciziei  nr.6491/20154 pronunţată de aceeaşi instanţă, formulată de reclamantul D.I., prin care s-a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate şi rejudecând, să fie admis recursul promovat împotriva sentinţei administrative nr.271/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu cu consecinţa admiterii acţiunii introductive aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de revizuire susţine, în esenţă, că instanţa de recurs a încălcat principiul priorităţii dreptului comunitar, invocându-se decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-76/14 Manea.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.23,25,28,90  TCE, art.3 şi urm. din O.U.G.  nr.9/2012, art.89  şi urm. din Legea nr.554/2004 şi art.509-513 Cod procedură civilă.

Cererea de revizuire a fost timbrată cu 100 lei.

Intimata-recurentă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a solicitat respingerea cererii de revizuire, pe de o parte ca inadmisibilă, iar pe de altă parte ca tardivă.

În ceea ce priveşte tardivitatea cererii, invocată de către intimată, Curtea reţine că în speţă, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii art.21 alin.2  teza a doua din Legea nr.554/2004 de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr.1609/2010, este aplicabil termenul de declarare a revizuirii de 3 luni de la data publicării în  Jurnalul Oficial al UE a hotărârii CJUE  invocată  în susţinerea cererii, prin similitudine cu termenul prevăzut de art.511 alin.3 aplicabil în cazul hotărârilor instanţei de contencios european a drepturilor omului şi ale instanţei de contencios constituţional, prin aplicarea art.6 din CEDO.

Din această perspectivă, Hotărârea CJUE în cauza C – 76/14, Manea împotriva Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor a fost dată la data de 14.04.2015 în timp ce revizuirea a fost formulată şi înregistrată  pe rolul Curţii de Apel  la data de 08.06.2015,  la nici două luni de la pronunţarea CJUE, fără a mai lua în considerare data publicării hotărârii în Jurnalul Oficial al UE. Ca atare, excepţia tardivităţii este nefondată, pe cale de consecinţă, în temeiul art.248 Cod procedură civilă urmând a se proceda la respingerea acesteia.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii Curtea apreciază oportun ca aceasta să fie abordată în cadrul aprecierilor referitoare la faptele pe care aceasta se întemeiază, potrivit celor ce urmează.

Astfel, analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate, Curtea  constată că acesta este admisibilă şi întemeiată şi urmează să o admită pentru următoarele considerente :

 Revizuentul invocă încălcarea prevederilor dreptului comunitar derivat din modul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, într-un recurs prejudicial, a interpretat art.110 TFUE în cauza C – 76/14, Manea împotriva Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Cazul  special de revizuire  reglementat de art.21 din Legea nr.554/2004 vizează pronunţarea unor hotărâri irevocabile date cu aplicarea greşită a legii naţionale, în situaţii în care aceasta era contrară unor prevederi ale legislaţiei comunitare, cu aplicabilitate prioritară, preeminentă.

Condiţia de admisibilitate privind incidenţa unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanţa nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii este îndeplinită în cauză, întrucât la data la care s-a pronunţat decizia instanţei de recurs nu era încă soluţionată cererea de interpretare a dispoziţiilor Tratatului în Cauza Manea.

Interpretarea dată de Curte prevederilor dreptului comunitar trebuie acceptată şi aplicată de către instanţele naţionale, „deliberarea preliminară a Curţii este obligatorie pentru curţile naţionale în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor comunitare" (Cazul nr.811/1979 Admministrazione delle Finanze v.Ariete).

Prin urmare cererea de revizuire este admisibilă în principiu şi pe fond întrucât  această decizie schimbă perspectiva analizării compatibilităţii dreptului intern – Legea nr.9/2012 - în materia taxei pentru emisii poluante, cu prevederile art.110 Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene,  ceea ce conduce la schimbarea deciziei instanţei de recurs.

Reluând judecata  acestui recurs instanţa reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii nr.9/2012, la data de 18.02.2013, act normativ care stabileşte cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Art. 4 al. 1 lit. a) din acelaşi act normativ stipulează că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

Este de reţinut faptul că art. 4 al. (2) stipulează faptul că obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislaţiei interne cu cerinţele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C 402/09 Tatu c. Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

Cu această ocazie s-a reţinut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.”

În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piaţa unui stat membru sunt „produse naţionale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piaţa vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de acelaşi tip, cu aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurenţă.

Având de analizat compatibilitatea taxei privind emisiile poluante cu dispoziţiile art. 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 14 aprilie 2015, Manea (C 76/14), Curtea a verificat, mai întâi, neutralitatea taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat fără plata unei taxe.

Reţinând că sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeaşi pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr-un alt stat membru decât România şi care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru şi pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă şi pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr.9/2012, de acelaşi tip şi avea aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură ca şi autovehiculul provenit dintr-un alt stat membru curtea a conchis că un regim de taxare, precum cel în discuţie în litigiul principal, este neutru faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop (pct.43).

Atunci când a analizat  neutralitatea taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe curtea a reţinut că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naţionale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 s-a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care trebuie, pentru acest motiv, să fie restituită cu dobândă.

În acest sens, curtea a decis că ”scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” (pct.47) şi, continuând raţionamentul, a reţinut că o astfel de scutire ”a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naţionale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuţie în litigiul principal favorizează astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naţionale şi descurajează importul unor autovehicule similare” (pct. 48).

Aplicând această concluzie la principiul conform căruia, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul, curtea a reţinut că  ”atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într-un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piaţă include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de acelaşi tip şi având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură depăşeşte valoarea reziduală menţionată, se încalcă articolul 110 TFUE. Astfel, această diferenţă de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naţionale şi să descurajeze astfel importul de autovehicule similare” (pct.49)

Faţă de aceste premise s-a concluzionat că ”întrucât valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării autovehiculelor rulate naţionale trebuie, în speţă, să fie restituită cu dobândă, astfel încât să fie restabilită situaţia existentă anterior perceperii sumei menţionate, aceasta trebuie considerată … ca nemaifiind încorporată în valoarea de piaţă a acestor autovehicule. În consecinţă, valoarea reziduală a taxei respective, care se regăseşte în valoarea autovehiculelor rulate naţionale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013, este egală cu zero şi este, aşadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de acelaşi tip, având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură. Astfel cum reiese din jurisprudenţa citată la punctul precedent, o asemenea situaţie este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.”

În acord cu cele reţinute de instanţa europeană, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale nu este neutru faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre pentru care se datorează taxa de înmatriculare şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în România  scutite de plata taxei la transcriere ca efect al achitării unei taxe în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

În concluzie, soluţia legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013 nu este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante.

În consecinţă, pentru  aplicarea prioritară a  dreptul comunitar, potrivit art. 148 al. 2 si art. 20 al. 2 din Constituţie, cererea de revizuire urmează sa fie admisă  faţă de prevederile art.509 din Codul de procedură civilă si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ, Curtea, reconsiderându-şi jurisprudenţa, consideră că se impune restituirea taxei pe emisii poluante achitată în perioada 01.01.2013 – 14.03.2013, constatată deja ca fiind neconformă cu dreptul comunitar .

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 513 Cod procedură civilă, a fost admisă cererea de revizuire, schimbată în tot decizia atacată în sensul admiterii recursului formulat de reclamant împotriva sentinţei administrative 271/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu-secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării sentinţei menţionate.

Rejudecând procesul în fond, pentru considerentele de fapt şi de drept anterior reţinute, Curtea a procedat la admiterea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. S. şi A.F.M. B.

Pârâtele au fost astfel obligate să restituie reclamantului suma de 5261 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum şi plata dobânzii fiscale în cuantumul prevăzut de art. 124 cod de procedură fiscală, calculată de la data cererii de restituire, 05.02.2013, şi până la data plăţii efective.

Reţinând  culpa procesuală în sarcina pârâtelor-intimate în cadrul prezentei revizuiri, în temeiul art.452-453 Cod procedură civilă, Curtea le-a obligat la cheltuieli de judecată în fond, recurs şi revizuire, suma de 1308,50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă fondului, recursului şi cererii de revizuire, de 158,50 de lei şi onorariile avocaţiale plătite în revizuire şi recurs, de 250 lei pentru fiecare cale de atac şi de 650 lei la fond, justificat cu chitanţele existente la dosarele cauzei.

Domenii speta

Spete similare