Regulator de competență. Conflict negativ de competență, în etapa apelului, cu privire la o cauză având ca obiect nulitatea absolută a încheierilor emise de notarul public

Sentinţă comercială 59 din 01.09.2015


– vizând contracte de garanție imobiliară reală, accesorii ale contractului de credit bancar.

-Codul de procedură civilă, art. 129, art. 135, art. 136

-Legea nr. 36/1995, art. 65

-Legea nr. 303/2004, art. 37 alin. 3

Argumentul instanței civile (tribunalul), potrivit căruia litigiul dedus judecăţii are natură comercială, şi nu civilă, prin prisma caracterului accesoriu al contractul de garanţie imobiliară la contractul de credit bancar încheiat, spre o necompetenţă de ordine publică, în sensul definit de art. 129 C. pr. civ., tribunalul nu putea să invoce, din oficiu, excepţia propriei necompetenţe materiale (și să dispună trimiterea cauzei la tribunalul specializat). Norma de competenţă funcţională, cuprinsă în art. 37 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, nu este incidentă întrucât litigiul nu izvorăşte dintr-o obligaţie asumată de un comerciant în cadrul exercitării activităţii sale - deci al săvârșirii unor fapte de comerţ obiective sau subiective -, ci dintr-un act îndeplinit de notarul public.

Prin raportare la împrejurarea că obiectul cererii se referă la  constatarea nulităţii unui act de procedură notarială, şi nu la obligaţiile unui profesionist, iar instanţele specializate au fost create pentru a soluţiona litigiile cu profesioniştii, competenţa materială  aparţine tribunalului, iar nu tribunalului specializat.

Prin Sentinţa civilă nr.435 din 13 iunie 2014, pronunţată în dosarul nr.xxx, conexat cu dosarul nr.xxx, Judecătoria Luduş a  respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii B. M., B. I. şi D., în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA - Agenţia Luduş, prin reprezentant legal, având ca obiect anulare act.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Între reclamanţi şi pârâtă s-a încheiat Contractul de garanţie reală imobiliară nr. 19 din data de 11 noiembrie 2003, având ca obiect garantarea unui împrumut în valoare de 880.000 lei, respectiv 8.800.000.000 lei vechi, acordat de aceeaşi pârâtă de rang 2 debitoarei S.C. R. C. S.R.L. Luduş, în acest sens încheindu-se contractul de credit bancar între ultimele două entităţi juridice, act de împrumut cu acelaşi număr 19 din data de 11 noiembrie 2003.

Având în vedere specialitatea garanţiei, respectiv reală imobiliară, pentru a putea produce efectele urmărite, în special de către împrumutătorul pârâta de rang 2, imperativ, actul de garanţie trebuia suspus autentificării de către un notar public.

În acest sens, s-a încheiat actul atacat, respectiv încheierea de autentificare nr. 1784 din data de 11 noiembrie 2003, în care se specifică de către pârâtul de rang 1 că „în faţa mea, notar public, s-au prezentat părţile", adică pârâta de rang 2 B. C. R. agenţia Luduş prin mandatar cu procură specială şi subsemnaţii B. M. şi B. I., în calitate de garanţi ipotecar, care „după citirea actului, au consimţit la autentificarea prezentului înscris şi au semnat toate exemplarele lui", după care s-a trecut la autentificarea actului menţionat.

Prin acţiunea formulată reclamanţii D. M., B. M. şi B. I. au solicitat constatarea nulităţii absolute a Încheierilor de autentificare a contractelor de ipoteca nr. 1783/11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 1784/11 noiembrie 2003, încheiate de B.N.P. G. P..

Prima instanţă a constatat faptul că, reclamanţii nu au făcut dovada întrunirii cumulative a celor trei condiţii care atrag sancţiunea nulităţii actului contestat, respectiv:

Cu prilejul întocmirii actului juridic să fi fost încheiat cu încălcarea uneia sau mai multor cerinţe imperative prevăzute de lege;

Prin actul juridic încheiat cu încălcarea condiţiilor legale să se fi cauzat părţii o vătămare;

Reclamanţii prin probele administrate nu au dovedit o vătămare cauzată ca urmare a încheierii de autentificare a contractelor de ipoteca;

Vătămarea cauzata părţii să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului juridic încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Încheierile de autentificare nr. 1783/11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 1784/11 noiembrie 2003, încheiate de B.N.P. G. P., cuprind toate elementele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la data încheierii actului autentic), îndeplinind toate condiţiile de formă şi de fond cerute de lege şi anume: a) sediul biroului notariat; b) denumirea încheierii şi numărul acesteia; c) data îndeplinirii actului notarial; d) numele şi prenumele notarului public; e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc; f) numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea faptului prezentării lor în persoana, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri; g) arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial în raport cu natura acelui act; h) constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi; i) menţiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului şi cuantumul acestora; j) semnătura notarului public; k) sigiliul biroului notarului public, astfel că, solicită instanţei să observe faptul că toate aceste menţiuni sunt cuprinse în încheierea atacată.

Faţă de cele reţinute, prima instanţă a conchis că actul atacat îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond cerute de lege. Prin urmare, a apreciat că apărările reclamanţilor se întemeiază pe o stare de fapt nedovedită, pe afirmaţii pur formale care contravin realităţii juridice consfinţite de actul contestat, care îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de forma cerute de lege fiind valabil încheiat.

Prima instanţă a reamintit că în cadrul dosarului nr. xxx, prin care garanţii ipotecari B. I., B. M. şi D. M. (reclamanţi în dosarele nr. xxx şi xxx) au solicitat şi anularea contractelor de ipotecă, prin care s-a garantat rambursarea creditului contractat de S.C. R. C. S.R.L., potrivit contractului de credit nr. 19/11 noiembrie 2003, instanţele de judecată au recunoscut în mod definitiv şi irevocabil valabilitatea şi validitatea acestor contracte, confirmând faptul că părţile au exprimat un consimţământ neviciat la momentul încheierii contractelor şi în deplină cunoştinţă de cauză. Aceasta este şi ideea care s-a desprins din probele administrate în prezenta cauză şi anume că cei trei reclamanţi au avut reprezentarea încheierii contractelor de ipotecă şi ştiau că semnarea acestor contracte se realiza în vederea garantării creditului contractat de la S.C. „R. C.” S.R.L.. De altfel, soţii B. şi reclamanta D. M. nu au înţeles să conteste această teză şi nici semnătura de pe contractele de garanţie.

Încheierile de autentificare nr. 1783/11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 1784/11 noiembrie 2003 constituie parte integrantă ale contractelor de garanţie reală imobiliară nr. 18/11 noiembrie 2003, încheiat de D. M. cu B.C.R. şi respectiv nr. 19/11 noiembrie 2003, încheiat de B. I. şi B. M. cu B.C.R., contracte ce constituie înscrisuri autentice, în raport de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, republicată, art. 1171 şi art. 1173 Cod civil.

În raport de dispoziţiile legale invocate mai sus, înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.

Textele legale stabilesc că reprezintă constatări personale ale notarului făcute cu propriile simţuri: a – faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum şi identificarea acestora; b – locul şi data încheierii actului; c – exteriorizarea consimţământului. Declaraţiile părţilor cuprinse în actul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi în faţa oricărei alte persoane.

Prin urmare, constatarea unei stări de fapt şi de drept distincte, faţă de cea reţinută de notarul public în cuprinsul actului autentic (în încheierea de autentificare) nu se poate realiza decât pe calea procedurii de înscriere în fals, consemnările din încheierea de autentificare fiind rezultatul unei constatări personale a notarului. Ori, în speţa de faţă, reclamanţii nu au recurs la o asemenea procedură, deşi aveau posibilitatea de a acţiona în acest sens.

În raport cu dispoziţiile art. 1171 din Codul civil (dispoziţiile legale aplicabile prezentei speţe în conformitate cu prevederile art. 3 şi 5 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de prezumţie de autenticitate şi validitate. Înscrisul autentic beneficiază de o prezumţie de validitate, care-l scuteşte pe cel care-l foloseşte ca mijloc de probă de orice altă dovadă, nu numai cu privire la cuprinsul său, dar şi referitor la data şi locul încheierii actului, precum şi la persoanele care l-au întocmit şi l-au semnat. Potrivit art. 1173 din Codul civil (dispoziţiile legale aplicabile prezentei speţe în conformitate cu prevederile art. 3 şi 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), actul autentic are deplina credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Rezultă că partea care înfăţişează un act autentic regulamentar întocmit nu mai are nici o dovadă de făcut, oricine ar fi partea adversă. Adevărul pretenţiilor şi drepturilor sale rezultă din conţinutul şi din forma actului, a cărui autenticitate nu poate fi atacată decât pe calea înscrierii în fals.

Din probatoriul administrat în cauză (înscrisuri şi martori) nu a rezultat că există motive de nulitate a încheierilor de autentificare, respectiv faptul că reclamanţii nu au fost prezenţi la momentul autentificării contractelor de garanţie imobiliară, pe care le-au semnat.

Împotriva acestei hotărâri,  au declarat apel reclamanţii  D. M., B. M. şi B. I..

Tribunalul Mureş, prin Decizia civilă nr. 95 din 03 martie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mureş – Secţia Civilă, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de apelanţii D. M., B. M. şi B. I., împotriva Sentinţei  civile nr. 435 din 13.06.2014, pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr. xxx conexat cu dosar nr. xxx, în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Pentru a hotărî astfel, la primul termen de judecată, Tribunalul Mureş a invocat necompetenţa materială a acestei instanţe în soluţionarea căii de atac, în conformitate cu prevederile art.132 Cod procedură civilă, reţinând sub acest aspect următoarele :

Obiectul cererilor de chemare în judecată înregistrate în dosarele sub nr. xx şi xxx pe rolul Judecătoriei Luduş îl constituie anularea încheierilor de autentificare nr. 1783 şi 1784, ambele date în data de 11.11.2003 de BNP G. P., cu privire la contractului de garanţie imobiliară nr. 19 din 11.11.2003 încheiat între reclamanţi pe de o parte, în calitate de garanţi ipotecari şi B. C. R. SA pe de altă parte, în calitate de creditor ipotecar, pentru garantarea creditului acordat SC R. C. SRL Luduş în baza contractului de credit bancar nr. 19 din 11.11.2003.

Contractul de garanţie imobiliară încheiat între bancă şi persoane fizice – reclamanţii apelanţi, are caracter accesoriu la contractul de credit bancar încheiat între bancă şi un profesionist, prin urmare cauza de faţă are natură comercială şi nu civilă. Stabilirea acestei naturi juridice este argumentată şi de soluţionarea dosarului nr. xxx la Tribunalul Specializat Mureş iar în cale de atac la Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II a civilă, obiectul dosarului constituindu-l anularea contractului de credit nr. 19 din 11.11.2003, pentru care s-a încheiat actul de garanţie imobiliară a cărui autentificare se atacă.

Faţă de cele de mai sus, potrivit dispoziţiilor art. 228 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acestui apel în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Tribunalul Specializat Mureş, prin Decizia nr.115/A din 28 aprilie 2015 a declinat  competenţa materială de soluţionare a  apelului declarat de apelanţii D. M., B. M. şi B. I., împotriva Sentinţei civile nr. 435 din 13 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosar nr.  xxx la care s-a conexat dosar nr. xxx al aceleiaşi instanţe, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării apelului şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Tg. Mureş în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Specializat Mureş a reţinut următoarele:

Prin sentinţa apelată, instanţa de fond a  dezlegat o problemă litigioasă  care vizează constatarea nulităţii absolute a Încheierilor de autentificare nr. 1783 şi nr. 1784 ambele din 11 noiembrie 2003 date de Biroul Notarului Public G. P..

Faţă de obiectul cauzei, respectiv constatarea nulităţii absolute a unui act notarial, obligaţia litigioasă nu are la bază un raport juridic născut între profesionişti, în sensul dat acestei noţiuni juridice de dispoziţiile art. 3 alin. 2 Cod civil, care prevede că sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere .

Potrivit art. 3 alin. 3 Cod civil constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.  În speţă, obligaţia litigioasă este de  natură civilă şi vizează  constatarea nulităţii absolute a două  încheieri de autentificare întocmite de notarul public.

Faţă de obiectul  cererii de chemare în judecată, nu are relevanţă juridică faptul că, înscrisurile autentificate  rezidă în două contracte de garanţie imobiliară încheiate între  garanţi ipotecari persoane fizice şi creditor garantat – profesionist, împrumutatul - debitor fiind tot profesionist, deoarece  ceea ce se solicită explicit nu  rezidă în constatarea nulităţii acestor contracte ( chiar dacă prin constatarea nulităţii  absolute a încheierilor de autentificare ar putea avea acest efect ) ci în  constatarea nulităţii absolute a  actului propriu al notarului public, întocmit de acesta în baza art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 36/1995®. Conform acestor ultime dispoziţii legale notarul public îndeplineşte acte şi proceduri notariale printre care  se numără şi autentificarea înscrisurilor.

În ce priveşte competenţa de soluţionare  a litigiilor izvorâte din actele şi procedurile notariale, dispoziţiile art. 47 alin. 7 din Legea nr. 36/1995/r sunt lipsite de echivoc  stabilind competenţa curţii de arbitraj în soluţionarea litigiilor izvorâte din actele şi procedurile notariale. Pe de altă parte dispoziţiile art. 142 din Legea notarilor publici, republicată, stabileşte că în cazul în care notarul public refuză motivat îndeplinirea unei proceduri notariale sau a  actului solicitat de parte, acest refuz exprimat printr-o încheiere de respingere poate fi atacat cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea , notarul public.

Faţă de toate aspectele de fapt şi de drept evocate, Tribunalul Specializat Mureş a concluzionat că procedura de autentificare a  contractelor de garanţie imobiliară efectuată de notarul public în anul 2003 nu face parte din categoria actelor de comerţ aşa cum acestea erau prev. de art. 3 din Codul comercial român, în vigoare la data îndeplinirii procedurilor a căror constatare a  nulităţii absolute se solicită în  cauză.

Aşa fiind, instanţa în baza art. 132 alin. 1 şi 3 Cod pr. civ. a admis excepţia şi a declinat competenţa materială de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Mureş.

Având în vedere că prin Decizia nr. 95 din 3 martie 2015 Tribunalul Mureş,  investit iniţial cu soluţionarea apelului a decis să invoce din oficiu şi să admită excepţia  lipsei competenţei sale materiale  de a judeca apelul, Tribunalul Specializat Mureş  a constatat ivit conflictul negativ de competenţă prev. de art. 133 alin. 1 pct. 2 Cod pr. Civ. şi a dispus  trimiterea dosarului la instanţa competentă material a judeca acest conflict de competenţă, în concret, Curţii de Apel Tg. Mureş, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 135 alin. 1 Cod pr. Civ. Conform art. 134 Cod pr. Civ. a dispus suspendarea judecării apelului.

 

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă intervenit în soluţionarea apelului, între  Tribunalul Mureş, Secţia civilă şi Tribunalul Specializat Mureş,  în temeiul art. 135 şi 136 din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii D. M., B. M. şi B. I., prin cererea de chemare în judecată formulată, i-au chemat în judecată pe pârâţii Biroul Notarului Public G. P. şi B. C. R. SA- prin Agenţia Luduş, solicitând a se pronunţa nulitatea absolută a Încheierilor de autentificare nr. 1783/11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 1784/11 noiembrie 2003 încheiate de pârâtul de rang 1 în calitate de notar public, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat, în fapt, că actul de garanţie imobiliară reală nr.19 din 11.11.2003 a fost semnat doar la sediul  băncii creditoare, atât de pârâta de rang 2 cât şi de  reclamanţi, din câte au cunoştinţă. La sediul agenţiei bancare nu au fost prezente decât părţile semnatare ale actului de garanţie, notarul public nefiind de faţă. La sediul biroului notarial, la data autentificării nu au fost prezenţi nici reclamanţii şi, din câte cunosc ei, nici reprezentanţii băncii creditoare.

Reclamanţii au mai susţinut că nu au citit actul în faţa notarului public şi nici nu au consimţit la autentificarea lui. Au considerat că, în lipsa constatării notarului, în sensul că nu s-a consemnat consimţământul părţilor, încheierea de autentificare este nulă absolut, în conformitate cu dispoziţiile art.65 din Legea nr.36/1995, iar împrejurarea că actul de garanţie s-a semnat la sediul băncii creditoare nu este de natură a acoperii nulitatea absolută, fiind imperativ necesară semnarea în faţa notarului a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat.

Analizând considerente reţinute de instanţele aflate în conflict, Curtea a apreciat că Tribunalul Mureş în mod greşit a invocat şi admis excepţia  propriei necompetenţe materiale. De asemenea, motivul invocat, şi anume  că litigiul dedus judecăţii are natură comercială, şi nu civilă, prin prisma caracterului accesoriu al contractul de garanţie imobiliară la contractul de credit bancar încheiat, este lipsit de relevanţă  în prezenta cauză.

În acest context trebuie observat că, nefiind vorba de o necompetenţă de ordine publică, în sensul definit de art. 129 N.C.pr.civ., Tribunalul Mureş nu putea să-şi invoce, din oficiu, excepţia propriei necompetenţe materiale.

Tribunalul Specializat Mureş a preluat competenţa de a soluţiona cauzele cu profesioniştii (comercianţii),  conform art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004,  privind organizarea judiciară.

Această normă de competenţă funcţională nu este aplicabilă în cauză, întrucât litigiul nu izvorăşte  dintr-o obligaţie asumată de către un comerciant  în cadrul exercitării activităţii comerciale, deci din săvârşirea unor fapte de comerţ obiective sau subiective (art. 4 Cod comercial), ci dintr-un act îndeplinit de notarul public.

În concluzie, raportat la împrejurarea că obiectul cererii se referă la  constatarea nulităţii unui  act de procedură notarială şi nu la obligaţiile unui profesionist, iar instanţele specializate au fost create pentru a soluţiona litigiile cu profesioniştii, Curtea a apreciat că în cauză competenţa materială  aparţine Tribunalului  Mureş.

Având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 135 alin.4 C.pr.civ., a stabilit  competenţa de soluţionare a  apelului  formulat de reclamanţii D. M., B. M. şi B. I.  împotriva Sentinţei nr. 435/13.06.2014, pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarele conexate nr. xxx şi  nr. xxx, în favoarea Tribunalului Mureş.