Plângere contravenţională

Hotărâre 5197/2015 din 15.06.2015


Dosar nr. 23778/280/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 5197/2015

Şedinţa publică de la 15 Iunie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE A A M

Grefier C M

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul SC D S L SRL şi pe intimatul I T DE M A, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petentul prin av. N I, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă.

Apărătorul petentului depune împuternicire avocaţială şi copia registrului de control.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acorda cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată, pentru motivele invocate în plângere, respectiv înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanţa, considerându-se lămurită, declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.10.2014, sub nr. 23778/280/2014, petenta SC D S L SRL în contradictoriu cu intimatul I T DE  A a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal seria AG nr. 20138/22.09.2014.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că s-a reţinut că a fost identificată o persoană, V F, ce ar presta activitate pentru societate, fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.

A invocat nulitatea absolută a procesului verbal, deoarece obligaţia de a încheia contract individual de muncă este prevăzută de art. 16 alin. 1 Codul muncii, iar agentul constatator a menţionat art. 260 alin. 1 lit. e din Codul muncii. A considerat că una este articolul prin care se stabileşte textul de lege încălcat, iar alta este articolul prin care se sancţionează.

Pe fondul cauzei a învederat că această constatare este reală, respectiv V F a fost primit la lucru în probă ca însoţitor pe mijlocul de transport, în data de 28.07.2014, pentru a i se verifica îndeletnicirile practice, în vederea angajării. A fost singura zi în care poate spune că a prestat activitate în folosul societăţii petente, pentru că după probă s-a ajuns la concluzia că nu are suficiente aptitudini profesionale în vederea angajării.

În subsidiar a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment. În drept, a invocat OG 2/2001.

A anexat plângerii înscrisuri.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În fapt, intimatul a arătat că la data de 01.08.2014, ora 18:35, lucrători din cadrul ISCTR Sibiu au oprit în trafic ansamblul rutier format din autoutilitara IVECO cu nr. de înmatriculare cu semiremorca nr. de înmatriculare ce era deservită de conducătorul auto V F. Verificând aplicaţia REVISAL s-a constatat că numitul VF nu figura printre salariaţii petentei, deşi în 01.08.2014 a fost identificat în trafic.

A mai învederat intimatul că petenta a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, în sensul că a primit la muncă pe V F, în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă anterior începerii activităţii acestuia. Pentru această faptă contravenţională prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul muncii, petentei i s-a aplicat amenda în cuantum de 10000 lei.

Intimatul a menţionat că petenta nu a probat o altă stare de fapt decât cea reţinută în actul constatator. Nu poate fi admis nici capătul de cerere subsidiar câtă vreme pericolul social al faptei afectează bugetul de stat şi drepturile viitoare ale angajaţilor.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 16, art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 şi dispoziţiile OG 2/2001.

În susţinerea întâmpinării, intimatul a depus înscrisuri.

Instanţa a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria AG nr. 20138/22.09.2014, petenta SC D S L SRL a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 55/2003.

S-a constatat astfel că cu ocazia verificării documentelor, a fost solicitată o notă de relaţii împuternicitului societăţii care afirmă faptul că în jurul datei de 28.07.2014 a intenţionat să-l angajeze pe V F în funcţia de conducător. La insistenţele acestuia din urmă, a executat o cursă, avându-l ca însoţitor pe ansamblul rutier format din autoutilitara şi semiremorca aparţinând petentei SC D S L SRL, în folosul acesteia executând transportul. Prin faptul că împuternicitul petentei la primit ca şi însoţitor pe V F a încălcat prevederile art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003, deoarece V F nu avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.

Împotriva procesului-verbal, petenta a formulat plângere contravenţională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie pe baza declaraţiilor petentului şi ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum şi a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanţiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumţiei de nevinovăţie (Anghel c. României, par. 66).

Analizând procesele-verbale sub aspectul legalităţii, instanţa constată că acestea îndeplinesc cerinţele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând menţiunile stipulate sub sancţiunea nulităţii absolute, anume numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, precum şi semnătura agentului constatator.

Privitor la motivele de nelegalitate invocate de petentă, instanţa constată că art. 16 alin. 1 prevede obligaţia angajatorului de a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, iar art. 260 alin. 1 lit. e din Codul muncii sancţionează nerespectarea acestei obligaţii. Faptul că s-a consemnat în actul constatator că fapta e prev. de art. 260 alin. 1 lit. e Legea 53/2003 nu este în măsură să determine nulitatea procesului verbal, deoarece şi acest din urmă articol conţine elementul material al faptei şi descrie condiţiile care sunt în măsură să califice fapta drept contravenţie. Mai mult decât atât, nerespectarea art. 16 OG 2/2001 este sancţionată cu nulitatea relativă, iar petenta nu a dovedit vătămarea care i-a fost pricinuită, cu atât mai mult cu cât este fără dubiu că fapta pentru care a fost sancţionată este neîncheierea contractului de muncă pentru V F.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, instanţa reţine că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicţional, ce face dovada deplină a situaţiei de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 20 din Constituţia României, textul Convenţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în acelaşi timp o forţă juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanţa  constată că domeniul contravenţional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanţa, reţinând aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ţinută şi de prevederile paragrafului 2 şi 3 ale aceluiaşi articol, care instituie garanţii procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanţii se numără şi cea referitoare la obligativitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, prezumţie care priveşte atât atitudinea organelor judiciare faţă de săvârşirea faptei, cât şi sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal contestat, instanţa reţine că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei. Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut că prezumţiile sunt permise de Convenţie, dar nu trebuie să depăşească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Având în vedere cele mai sus expuse, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Din susţinerile petentei din cuprinsul plângerii contravenţionale, coroborată cu înscrisurile aflate la dosar şi depuse de intimată (nota de relaţii, extras Revisal, adresă ISCTR Sibiu), instanţa reţine că petenta a primit la muncă, fără a-i întocmi contract individual de muncă în formă scrisă, pe numitul V F, acesta fiind surprins conducând ansamblul de vehicule. Totodată, petenta recunoscut prin plângerea contravenţională că a dorit verificarea competenţelor, V F fiind de fapt în probă de lucru.

Potrivit art. 31 din Legea 53/2003, pentru însuşirea şi verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă, se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. Aceste dispoziţii legale se coroborează cu cele incluse în prev. art. 31 alin 4 din Legea 53/2003 care dispun că pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile şi toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, precum şi în contractul individual de muncă.

Se retine aşadar că este obligatorie încheierea contractului individual de muncă chiar şi în perioada de proba, ce are ca obiect verificarea conform art 31 alin. 1 din Legea 53/2003 a aptitudinilor salariatului .Obligativitatea acestuia rezultă pe de o parte din modul de reglementare a art. 31 din Legea 53/2003, din care rezultă posibilitatea şi nu obligaţia parcurgerii perioadei de probă, atât parcurgerea ei, cât şi durata fiind stabilite numai la încheierea contractului individual de muncă.

Mai mult, conform art. 32 alin 4 din Legea 53/2003, perioada de probă constituie vechime în muncă. Coroborând aceste prevederi legale cu disp. art 16 alin. 4 din Legea 53/2003 din care se reţine: ”munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă“, reiese încă o dată că perioada de proba se poate desfăşura numai cu condiţia încheierii în prealabil a unui contract individual de munca. În susţinerea acestei concluzii este şi art. 17 din Legea 53/2003 conform căruia:

„(3) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puţin următoarele elemente:

a) identitatea părţilor;

b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;

c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;

d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;

e) criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;

f) riscurile specifice postului;

g) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;

h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;

i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

j) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;

k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;

l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;

m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;

n) durata perioadei de probă.

(4) Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.”

În consecinţă, în lumina considerentelor mai sus expuse, instanţa constată că procesul verbal seria AG nr. 20138/22.09.2014 este temeinic întocmit, situaţia de fapt reţinută fiind conformă cu realitatea. De asemenea, fapta a fost încadrată juridic în mod corect, iar sancţiunea a fost aplicată în limitele legale.

Cu privire la cererea petentei de înlocuire a sancţiunii cu avertisment, instanţa reţine că gradul de pericol social al unei fapte contravenţionale poate varia, existând obligaţia legală, conform art. 5 alin. 5 şi art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancţiuni proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Având în vedere faptul că petenta a desfăşurat perioada de probă a numitului V F pe parcursul unei singure zile, precum şi că SC D S L SRL a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea reţinută de reprezentanţii intimatei, raportat la gradul de pericol social concret din cauză, minim, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii în cuantum de 10000 lei este excesivă, sancţiunea avertismentului fiind suficientă pentru atenţionarea petentei asupra necesităţii respectării normelor privind raporturile de muncă.

Pentru aceste motive instanţa, în baza art. 33 alin. 1 rap. alin. 5 şi art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001 din O.G. nr. 2/2001, va admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentă în contradictoriu cu intimatul I T DE M A şi va dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 de lei, aplicată prin procesul-verbal seria AG nr. 20138/22.09.2014, cu sancţiunea avertismentului.

Instanţa va atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale şi va menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta SC D SL SRL, cu sediul în B, I A, nr., bl., ap. în contradictoriu cu intimatul I T DE M A, cu sediul în P, Bd R, nr..

Modifică procesul-verbal seria AG nr. 20138/22.09.2014 în sensul ca înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 10000 lei, cu sancţiunea „avertisment”.

Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat.

Atrage atenţia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.06.2015.

Preşedinte,

A A M

Grefier,

C M

AAM 03.09.2015/5 pag/4 ex