Procedura insolvenţei

Creanţa invocată de către apelantă, ca fiind garantată nu întruneşte condiţiile prev. de disp. art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că ,,creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale’’, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă nu se impune aplicarea art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ci a prevederilor art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, deoarece aceasta este o creanţă bugetară, conform disp. art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea,culpa pentru nedepunerea contestaţiei în termenul stabilit de dispoziţiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aparţine apelantului, care a depus contestaţia în afara termenului legal, iar depăşirea acestui termen nu a fost justificată prin invocarea vreunui motiv temeinic prevăzut de disp. art. 186, care să justifice repunerea în termenul legal.

Prin Decizia civilă nr. 1085/A/26.11.2015 au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 769/14.07.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1973/108/2014/a1, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă reţinând următoarele considerente care au dus la pronunţarea acestei decizii:

Prin sentinţa civilă nr. 769/14.07.2015, pronunţată în dosarul nr. 1973/108/2014/a1, Tribunalul Arad a respins contestaţia formulată de creditorul DGRFP Timişoara - AJFP Arad şi a respins cererea de repunere în termen formulată de creditorul C.Av. M.V., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin contestaţia formulată, creditoarea DGRFP Timişoara - AJFP Arad a solicitat modificarea tabelului preliminar al  creanţelor debitorului SC E 2000 SRL Vârfurile în sensul admiterii cererii de înscriere în calitate de creditor bugetar pentru suma de 197.642 lei respectiv creditor garantat pentru suma de 327.914 lei (art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006).

În susţinerea contestaţiei a arătat că, pentru suma de 327.914 lei a prezentat şi avizele de ipotecă iniţiale care au fost înregistrate conform art.230 Cod procedură fiscală; că, a prezentat şi procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 prin care s-a instituit sechestru de către organul de executare fiscal asupra mai multor bunuri imobile ale debitorului; că, creanţa este garantată şi conform prevederilor art.36 din Legea nr.99/1999 f.3-5.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar C-AR M.L. IPURL Arad a solicitat în principal respingerea contestaţiei şi în subsidiar, în măsura dovediri contestaţiei, admiterea acesteia.

A arătat că, creditoarea DGRFP Timişoara - AJFP Arad nu s-a conformat dispoziţiei art. 65 al.2 din Legea nr.85/2006 şi nu a anexat cererii înscrisurile doveditoare.

Prima instanţă a mai constată că, prin contestaţia formulată, creditorul C.Av:MV a solicitat repunerea în termenul de declarare a contestaţiei împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului faţă de lipsa notificării prevăzute de art.72 al.4 din Legea nr.85/2006; înscrierea în tabelul definitiv al  creanţelor debitorului cu întreaga sumă în cuantum de 111.910 lei şi anularea tabelul definitiv al creanţelor debitorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr.1542/26.01.2015 şi obligarea administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al  creanţelor debitorului doar după judecarea contestaţiei.

În susţinerea contestaţiei a arătat că, în tabelul preliminar  al  creanţelor debitorului publicat în Buletinul  procedurilor de insolvenţă nr.742/14.01.2015 creanţa nu apare ca fiind înscrisă şi nici nu există vreo menţiune cu privire la aceasta; că, ulterior, creanţa a fost înscrisă în parte în tabelul definitiv al  creanţelor debitorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr.1542/26.01.2015 şi nu i s-a comunicat neacceptarea potrivit art.72 al.4 din Legea nr.85/2006; că, nu i s-a comunicat notificarea de închidere conform art.61 al.3 din lege şi nu a putut formula contestaţia în termenul stabilit prin notificare; că, întocmirea tabelul definitiv al  creanţelor debitorului în condiţiile în care termenul de soluţionare a contestaţiei este 24.02.2015 este nelegală şi încalcă art.74 al.1 din lege; că, creanţa totală este de 111.910 lei reprezentând c/valoarea serviciilor prestate debitoarei în baza contractului de asistenţă juridică nr.70/20.08.2009 f.2-3 dosar nr.1973/108/2014 /a2.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar C-AR ML IPURL Arad a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată; a arătat că a notificat instituţiile statului şi ulterior creditorii chirografari identificaţi în evidenţa contabilă potrivit art.62 al.1 coroborat cu art.61 al.1 din Legea nr.85/2006 pentru a depune cererea de creanţe; că, a publicat în Buletinul  procedurilor de insolvenţă din  data de 21.11.2014 notificarea nr.972/20.11.2014; a verificat cererile de creanţă şi a întocmit tabelul preliminar  al  creanţelor debitorului; că, a intrat în posesia cererii de creanţă după întocmirea tabelului preliminar al creanţelor debitorului; că, în mod temeinic a înscris în tabelul definitiv al creanţelor debitorului suma de 19.090 lei întrucât pentru diferenţa de 92.820 lei contestatorul nu a depus nici un fel de act justificativ.

Administratorul judiciar a mai susţinut că, pe fond contestaţia apare ca neîntemeiată; că, cererea de repunere în  termen este neîntemeiată pentru că mart.72 al.2 din Legea nr.85/2006 face referire la notificarea creditorilor doar în ceea ce priveşte tabelul preliminar şi nu în ceea ce priveşte tabelul definitiv al  creanţelor debitorului; că, tabelului preliminar al creanţelor debitorului a fost publicat în Buletinul  procedurilor de insolvenţă nr.742/14.01.2015 şi menţiunile devin opozabile de la momentul publicării; că, creditorului îi aparţine culpa nedepunerii contestaţiei în termenul stabilit de art.73 al.2 din Legea nr.85/2006; că, în cererea de repunere în termen nu au fost menţionate şi nici dovedite motivele temeinice care au împiedecat creditorul.

În şedinţa din data de 24.03.2015 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr.1973/108/2014/a1.

Contestaţia creditorului DGRFP Timişoara - AJFP Arad a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât prin declaraţia de creanţă înregistrată în data de 15.12.2014 creditorul a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 525.556 lei din care 197.642 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 şi suma de 327.914 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006 având în vedere avizele de ipotecă iniţiale şi procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 f.502-504 dosar nr.1973/108/2014.

În tabelul preliminar  al  creanţelor debitorului a fost trecut cu creanţa totală de 526.556 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 ca şi creditor bugetar.

Înscrierea s-a făcut în mod corect pentru că, creanţa în sumă de 327.914 lei pentru care s-au prezentat avizele de ipotecă iniţiale şi procesul verbal de sechestru nu este o creanţă care beneficiază de o garanţie reală în sensul Codului civil ci o creanţă bugetară conform art.3 pct.11 din Legea nr.85/2006.

Cum în speţă este vorba doar despre măsuri care privesc executarea silită individuală, executarea de altfel suspendată conform art.36 din Legea nr.85/2006.

Astfel, judecătorul sindic a respins contestaţia.

Totodată, s-a apreciat că cererea de repunere în termen formulată de creditorul C.Av. MV este neîntemeiată, deoarece prin declaraţia de creanţă înregistrată în data de 17.12.2014 acesta a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 111.910 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate - fila 727 dosar nr.1973/108/2014.

A mai reținut că administratorul judiciar a intrat în posesia acestei declaraţii după întocmirea tabelului definitiv al creanţelor debitorului care a fost publicat în BPI nr.742/14.01.2015 conform art.7 din Legea nr.85/2006 şi cum depăşirea termenului prevăzut de art.73 al.2 din Legea nr.85/2006 nu a fost justificată prin invocarea unui motiv temeinic respectiv a unei piedici relative ci  invocarea conduitei administratorului judiciar, prima instanţă a considerat că nu sunt întrunite prevederile art.186 al.1 Cod procedură civilă şi a respins cererea de repunere în termen, astfel că nu a analizat pe fond contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditorul C.Av MV, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de repunere în termen si, evocând fondul contestaţiei, să se admită contestaţia acestui creditor, ca şi creditor ce a depus în termen legal declaraţia de creanţa si să se dispună înscrierea sa în tabelul definitiv, cu întreaga creanţa solicitata, în cuantum de 111.910 lei. Totodată, solicită să se dispună anularea tabelului definitiv, publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, înainte de soluţionarea tuturor contestaţiilor împotriva tabelului preliminar şi să fie obligat administratorul judiciar Ia întocmirea tabelului definitiv doar după judecarea tuturor contestaţiilor.

În motivarea apelului se arată că prin sentinţa civila nr. 1114/04.11.2014, pronunţata de Tribunalul Arad în dosar nr. 1973/108/2014, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei E 2000 SRL. Deschiderea procedurii a fost notificata de administratorul judiciar cabinetului de avocatura prin notificarea nr. 972/20.11.2014, primita la data de 06.12.20l4, prin care i-a fost notificat, printre altele, şi termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanţei, fixat la 15.12.2014. Declaraţia sa de creanţa a fost expediată cu scrisoare recomandată, la data de 15.12.2014, după cum reiese din recipisa poştala din 15.12.2014, ora 16, depusă în copie la dosar, fiind respectat termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, stabilit prin notificarea nr. 972/20.11.2014, publicata şi în BPI.

Se mai arată că deşi a intrat în posesia declaraţiei de creanţa, sau cel puţin trebuia să aibă cunoştinţa despre existenta ei, de la data înregistrării acesteia la dosarul de insolvenţă şi până la data termenului limită pentru verificarea creanțelor şi întocmirea tabelului preliminar, adică 13.01.2015, administratorul judiciar nu a luat în considerare declaraţia sa de creanţa, depusă în termen şi, ca atare, nu l-a înscris în tabelul preliminar de creanţe. De asemenea, în tabelul preliminar nu există nici o menţiune cu privire la neacceptarea acesteia sau acceptarea parţială şi nici nu i-a fost comunicat vreun înscris despre situaţia creanţei sale în urma verificării declaraţiei remise prin poşta.

Astfel, tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat în BPI 742/14.01.2015, fiind indicate doua denumiri ale societăţii debitoare, respectiv, NP SRL şi E 2000 SRL. De asemenea, au fost indicate doua numere ale dosarului de insolvenţă, respectiv 3067/2003 şi 1973/108/2014, dar asupra erorilor menţionate nu s-a revenit ulterior cu vreo rectificare.

Totodată, arată că deşi a urmărit publicarea în BPI a tabelului preliminar al debitoarei E 2000 SRL, nu a identificat în tabelul publicat în BPI nr. 742/14.01.2015 cererea sa de creanţă şi, faţă de neindentificarea declaraţiei sale de creanţă în acel tabel şi din cauza erorilor strecurate cu privire la denumirea societăţii în insolvenţă şi a numărului de dosar, a apreciat ca este vorba despre un alt debitor, întrucât nici nu a fost notificată despre respingerea creanţei sale şi motivele neacceptării ei, situaţie în care a avut certitudinea ca publicarea în BPI nu priveşte debitoarea, ci pe cealaltă, NP SRL. Astfel, arată că a pierdut termenul legal prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, de a depune contestaţie împotriva tabelului preliminar, fără a avea vreo vină în aceasta privinţă. De asemenea, a pierdut şi dreptul de vot în prima adunare a creditorilor. În plus, administratorul judiciar era obligat să notifice creditorii ale căror creanţe au fost admise parţial sau înlăturate, precizând şi motivele.

Deşi în tabelul preliminar creanţa sa nu a fost trecuta nici măcar parţial şi ca nu a formulat vreo contestaţie împotriva tabelului preliminar, în tabelul definitiv administratorul judiciar i-a înscris, în parte, creanţa, pentru suma de 19.090 Iei, fără a-i face vreo comunicare, astfel că a solicitat şi anularea tabelului definitiv, întrucât acesta a fost întocmit de administratorul judiciar înainte de soluţionarea tuturor contestaţiilor împotriva tabelului preliminar şi chiar publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, deci, înainte de primul termen pentru soluţionarea contestaţiilor.

Pe fond, cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate, creditorul apelant mai arată referitor la cererea de repunere în termen, că din succinta motivare a instanţei de fond rezultă evidenta netemeinicie a hotărârii judecătorului sindic, care a apreciat ca nu a fost invocat un motiv temeinic, respectiv, o piedică relativă, care să justifice depăşirea termenului prevăzut de art. 73 alin. 2; că raportat la textele legale invocate, judecătorul sindic nici nu a reţinut exact motivele pe care se întemeiază cererea de repunere în termen si anume: acelea că tabelul preliminar al creanţelor, publicat în BPI 742/14.01.2015, a indicat greşit denumirea societăţii debitoare ca fiind NP SRL şi, totodată, şi numărul dosarului de insolvenţă, ca fiind 3067/2003; că aceste elemente de identificare, inserate în cuprinsul denumirii debitoarei în insolvenţă şi al numărului dosarului de insolvenţă, coroborate cu lipsa notificării apelantului cu privire la respingerea în tot sau în parte a declaraţiei de creanţă şi a motivelor de neacceptare, i-au creat falsa reprezentare că tabelul preliminar din BPI nr. 742/14.01.2015 nu este al debitoarei E 2000 SRL; că şi în situaţia în care creanţa sa nu ar fi fost admisă nici măcar în parte, în tabelul preliminar trebuia menţionatată calitatea sa de creditor, suma solicitata şi suma acceptată şi, eventual, motivele, conform art. 3 pct. 16 şi art. 72 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, cum aceste date nu au fost incluse în tabelul din BPI, a avut convingerea ca nu este vorba despre societatea E 2000 SRL, ci despre NP SRL, aceasta cu atât mai mult cu cât notificarea prevăzuta de art. 72 alin. 4 nu i-a fost comunicată.

Pe de altă parte, arată că motivele sale temeinic justificate, aşa cum prevede art. 186 alin. 1 Cod.proc.civ. pentru admiterea cererii de repunere în termen, dat fiind faptul că indicarea inexactă a unor elemente de identificare, de genul numărului dosarului de insolvenţă şi denumirea debitorului, elemente conţinând erorile deja arătate, dublate de necuprinderea în tabelul preliminar a cabinetului de avocatură, ca titular a unei cereri de înscriere la masa credală, conform art. 72 alin. 1 combinat cu art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006, şi apoi, cu necomunicarea notificării prevăzute de art. 72 alin. 4 din aceeaşi lege, i-au creat falsa reprezentare ca acel tabel preliminar este pentru o alta debitoare. Astfel, consideră că, publicarea în BPI nr. 742/2015 a tabelului preliminar de creanţe al debitoarei E 2000 SRL nu poate fi reţinută ca act procedural de comunicare a modului de soluţionare a declaraţiei sale de creanţa, prin procedura verificării de către administratorul judiciar, întrucât, prin neacceptarea ei în totalitate, problema creanţei acestui creditor a devenit contencioasă, fiindu-i aplicabile dispoziţiile de excepţie de la citarea prin publicitate în BPI, prevăzute Ia art. 7 alin. 2 şi 3 ind. 1 ale Legii nr. 85/2006. Cum neacceptarea creanţei trebuia comunicată, conform art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 şi potrivit Codului de procedură Civilă, ca primă fază a procedurii contencioase la care se refera art. 7 alin. 2 din legea specială, creditorul consideră că nu avea posibilitatea reală de a formula o contestaţie motivată.

Ca atare este împlinită şi cea de-a doua condiţie cerută de textul procedural invocat mai sus, anume ca cererea de repunere în termen sa fie întemeiată pe motive temeinic justificate, fiind evident că acestea motive au fost invocate şi probate în fata judecătorului sindic.

Creditorul apelant susţine că i-a fost creat un prejudiciul prin imposibilitatea atacării tabelului preliminar şi interesul ce rezida din prejudiciu şi respectiv, pentru susţinerea contestaţiei în scopul înscrierii creanţei în întregimea sa.

Cu privire la fondul contestaţiei, apelantul susţine că judecătorul sindic nu s-a mai pronunţat şi faţă de cererea sa de anulare a hotărârii atacate şi de evocare a fondului în instanţa de apel, solicitând analizarea în apel a fondului contestaţiei împotriva tabelului preliminar.

Astfel, susţine că în speţă, creanţa sa rezulta dintr-un contract încheiat în baza prevederilor art. 31 atin.3 al Legii nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, contract care este titlu executoriu, potrivit legii menţionate, fără vreo condiţie de emitere a facturii sau de confirmare a soldului, aşa cum şi contractele bancare şi de leasing sunt titluri executorii, în baza legilor speciale ce le reglementează. Totuşi, observând dezbaterile de la penultimul termen de judecată, a căutat printre documentele sale, procesul verbal de punctaj încheiat la data de 03.11.2014, între cabinet şi debitoarea - în insolvenţă, care, la data respectivă era apărată de apelant în chiar dosarul de insolvenţă unde a formulat contestaţie, cereri de probaţiune, note de şedinţa, astfel ca era în deplină cunoştinţa despre situaţia debitoarei şi de posibilitatea ca împotriva acesteia să fie declanşată procedura insolvenţei. Totodată, înainte de a depune concluziile scrise la contestaţia formulată împotriva cererii de deschidere a insolvenţei, a solicitat reprezentanţilor debitoarei să-i confirme soldul la zi al onorariilor neachitate, lucru acceptat sub semnătura reprezentanţilor legali ai debitoarei. Acest proces verbal a fost înregistrat atât în registratura apelantului cât şi a debitoarei, căpătând dată certă şi de aceea, procesul verbal de punctaj, prin care se confirma soldul creanţei, în cuantum de 111.910 lei, de către debitoarea în insolvenţă, lămureşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei solicitate a fi înscrisă în tabel.

Apelantul mai arată că a formulat cerere de creanţă în baza unui contract căruia legea îi conferă puterea de titlu executoriu şi deci, existenţa creanţei rezultă neîndoielnic din însuşi titlul executoriu ataşat declaraţiei de creanţă, fiind îndeplinita condiţia creanţei certe, potrivit art. 662 alin. 2 Cod.proc.civ., precum şi condiţia creanţei lichide - întrucât titlul executoriu - contractul de asistenţă, conţine elemente care permit stabilirea obiectului creanţei, respectiv, suma de bani pe care debitoarea în insolvenţă o datorează, fiind respectată şi cerinţa de la art. 662 alin. 3 Cod proc. Civ. Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

În acelaşi timp, contractul de consultanţă nr. 70/20.08.2004, permite şi stabilirea exigibilităţii în întregime a creanţei, aspect ce rezultă din scadenţa lunară a obligaţiei de plata, a sumei de 17.850 Iei, exigibilă la data de 15 a fiecărei luni, fiind întrunită şi condiţia exigibilităţii creanţei. De asemenea, întreaga creanţa este născuta înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, însăşi părţile procesului verbal de punctaj nr. 202/03.11.2014 stabilind dreptul cabinetului de a se înscrie la masa credală cu întreaga sumă, de 111.910 lei.

Apelantul solicită înscrierea în întregime în tabelul definitiv, a creanţei sale, de 111.910 lei şi anularea tabelului definitiv publicat în BPI nr. 1542/26.01.2015, întocmirea acestuia fiind făcuta cu nesocotirea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

În drept, invocă prevederile art. 186 alin.1, art. 466 şi următ, art. 480 alin. 2 şi 3, art. 662 al. 2,3 şi 4 Cod.proc.civ., art. 2 pct.16, art. 7 alin. 1, 2 şi 3 ind. 1, art. 72 al. 1, al.4, art. 73 al.2, art. 74 art. 1 şi art. 31 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi creditoarea DGRFP Timişoara - AJFP Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei sale, respectiv înscrierea în tabelul preliminar a creanţei acesteia ca fiind garantată astfel cum a solicitat prin declaraţia de creanţă depusă, în calitate de creditor garantat al S.C. E 2000 S.R.L.

În motivarea apelului se arată că instanţa de fond în mod greşit a respins contestaţia sa împotriva tabelului preliminar, dând astfel o sentinţă neîntemeiată, cu încălcarea dispoziţiilor legale; că instanţa de fond în mod eronat a interpretat prevederile art. 230 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ce dispun: „Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare." Acest text legal autorizează creditorul-contestator să înscrie creanţa sa la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare indiferent de voinţa debitorului, fără însă a conferi creanţei calitatea de creanţă garantată. Articolul 2328 din Codul civil prevede că: „Preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale. O asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi."

Articolul este o normă de trimitere la legea specială, în cazul de faţă aceasta fiind Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de preferinţă şi concursul între creditori cu acelaşi rang de preferinţă. Totodată, la documentaţia ataşată se regăseşte Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 25672/11.09.2012. prin care a fost instituit sechestrul de către organul de executare fiscal asupra mai multor bunuri imobile ale debitoarei, aspect recunoscut de instanţă. Art. 2333 Cod civil doar defineşte noţiunea de privilegiu nefiind util în soluţionarea contestaţiei, iar art. 151 din OG nr. 92/2003 stabileşte ce bunuri ale debitorului pot fi urmărite silit în vederea recuperării creanţei şi posibilitatea instituirii sechestrului asupra acestora, aliniatul 8 al acestui articol prevăzând că: „(8) Prin sechestru înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun." Conform art. 2482 Cod civil, publicitatea gajului bunurilor mobile se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Deci, susţine că pentru a fi înscris în tabelul creanţelor cu ordinea de preferinţă prevăzută de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, creditorul-contestator trebuia să aibă indicate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare bunurile asupra cărora s-a instituit sechestru. Doar astfel puteau fi individualizate bunurile grevate în favoarea creditorului-contestator şi fondurile obţinute din vânzarea acestora precum şi sumele cuvenite acestuia din aceste fonduri.

Mai arată apelanta că în tabelul preliminar al creanţelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă la data de 14.01.2015, a a fost înscrisă ca şi creditor bugetar pentru suma de 525.556 lei conform art. 123 alin. 4, încălcându-se astfel prevederile art. 72 şi art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006; că la momentul înregistrării declaraţiei de creanţă a solicitat înscrierea sumei totale de 525.556 lei, din care 327.914 lei ca fiind garantată, iar suma de 197.642 lei ca fiind creanţă bugetară, anexând titlurile executorii în baza cărora a solicitat înscrierea; că printre documentele anexate au fost şi avizele de garanţie iniţiale dar şi procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 25672/11.09.2012, aspect reţinut de către prima instanţă, fiind înregistrate în temeiul art. 230 din Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, apreciază că în speţă, creanţa sa este garantată fiind notată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, lucru întărit şi de prevederile art. 36 din Legea nr. 99/1999, fiind privilegiate prin simplul efect al legii, iar în cazul bunurilor imobile de la data întocmirii procesului verbal de sechestru. La art. 36 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice se prevede în mod imperativ că „orice creditor care, fără a fi parte intr-un contract de garanţie, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice ce le sunt datorate, are prioritate asupra garanţiei reale a creditorului asupra bunului în cauza numai în momentul în care privilegiul 'îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului.

Astfel, consideră că instanţa de fond în mod neîntemeiat a respins contestaţia sa având în vedere prevederile legale invocate mai sus, coroborate cu art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea insolvenţei, ce dispune că fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 2. creanțele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, menţinând nejustificat măsura lichidatorul judiciar care avea obligaţia să înscrie apelanta ca şi creditor garantat pentru suma de 327.914 lei în Tabelul preliminar al creditorilor.

Apelanta precizează că aceasta este şi practica în materie, sens în care solicită admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei sale, respectiv a cererii de înscriere în tabelul preliminar în calitate de creditor garantat pentru suma de 327.914 lei (din totalul de 525.556 lei), care să fie înscrisă la masa credală a debitoarei cu rangul de preferinţă prevăzut de dispoziţiile art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

În drept, invocă art. 466 şi art. 480 alin. 2 C.pr.civ., art. 121 din Legea nr, 85/2006; HG nr. 520/2013; OPANAF nr. 1055/2013, nr. 1104/2013 şi nr. 1500/2013, art. 129, art. 154 alin. 5 şi 6 şi art.230 din O.G. nr. 92/2003.

Intimatul C-Ar ML IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E 2000 SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului creditorului C.Av MV şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării se arată că a înscris contestatorul în tabelul de creanţe cu suma pentru care a depus acte justificative, criticile formulate de apelant fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte repunerea în termenul de declarare a contestaţiei, consideră că se impune a fi respinsă, deoarece indiferent de faptul ca a fost înscris parţial sau nu a fost înscris în tabelul preliminar, apelantul contestator avea dreptul de a formula contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor, în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI, în conformitate cu prevederile art.73 al.2 din Legea 85/2006. Ori, tabelul preliminar a fost publicat în BPI nr.742/14.01.2015, menţiunile devenindu-i opozabile de la momentul publicării. Termenul de 5 zile pentru formularea contestaţiei este un termen de decădere şi începe să curgă de la data publicării în BPI, termenul nefiind condiţionat de existenta sau inexistenta unei notificări a creditorului. Astfel, motivele invocate de apelant pentru repunerea în termen privesc aspecte referitoare la activitatea administratorului judiciar şi nu existenţa unor piedici temeinice care să justifice depăşirea termenului Legal.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la publicarea în BPI a tabelului preliminar şi ca acesta ar conţine o denumirea greşita şi un număr greşit de dosar, care ar putea induce în eroare, administratorul judiciar arată că atât în tabelul depus la BPI de către administratorul judiciar cât şi în cererea de publicare în BPI se poate observa ca datele înaintate de administratorul judiciar au fost corecte, privind în exclusivitate debitoarea SC E 2000 SRL. Aşadar, administratorul judiciar a comunicat exact datele de identificare ale debitoarei către BPI, şi nu a fost vorba de o comunicare inexactă. Prin urmare, responsabilitatea apariţiei unei alte denumiri de societate şi alt număr de dosar alături de cel al debitoarei SC E 2000 SRL şi al numărului dosarului 1973/108/2014, nu aparţine administratorului judiciar, iar aceste aspecte nu duc imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al debitoarei şi la aprecierea ca ar fi vorba de o alta societate, chiar şi în aceste condiţii reieșind în mod clar faptul ca în pagina de publicare a BPI este vorba de SC E 2000 SRL, despre numărul de dosar al acesteia şi despre publicarea tabelului de creanţe preliminar al acesteia.

Prin urmare, culpa pentru nedepunerea contestaţiei în termenul stabilit de art. 73 al. 2 din legea insolvenţei, aparţine apelantului, care, deşi avea cunoştinţă de acest termen sau trebuia să-l cunoască, a depus contestaţia în afara termenului legal.

Referitor la faptul ca nu ar fi fost comunicata apelantului neacceptarea în totalitate a creanţei sale, arată că art.72 al.2 din Legea 85/2006 tratează notificarea creditorilor ale căror drepturi de creanţă au fost trecute parţial, doar în ceea ce priveşte tabelul preliminar de creanţe nu şi în ce priveşte tabelul definitiv al creanţelor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, administratorul judiciar susţine că motivele de apel sunt neîntemeiate, deoarece după deschiderea procedurii insolvenţei, a notificat într-o prima faza instituţiile de stat precum şi societăţile furnizoare de utilităţi, privitor la deschiderea procedurii debitoarei SC E 2000 SRL. Ulterior, la scurt timp, au fost notificaţi creditorii chirografari identificaţi din evidenta contabila a debitoarei, potrivit art. 62 alin. 1 coroborat cu art.61 alin. 1 din Legea nr.85/2006. Este de observat că deşi iniţial, prin contestaţie, apelantul a susţinut că ar fi depus cererea de creanţă chiar dacă nu a fost notificat, aspect nereal, întrucât a fost notificat de administratorul judiciar odată cu ceilalţi creditori chirografari, prin motivele de apel se recunoaşte ca a fost notificat, prin notificarea 972 din 20.11.2014 primita la 06.12.2014, în care i-a fost comunicat şi termenul limită de depunere a cererii de creanţe (15.12.2015).

Tot în scopul stabilirii masei pasive, în conformitate cu dispoziţiile art.61 alin.3, administratorul judiciar a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din data de 21.11.2014, notificarea nr.972 din 20.11.2014 privind deschiderea procedurii de insolvenţă, anunţând toţi posibilii creditori de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 şi de termenul limita pentru înregistrarea declarațiilor de creanţă. În conformitate cu dispoziţiile art. 66 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a procedat la verificarea cererilor de creanţă pe baza documentelor justificative primite de la grefa Tribunalului iar în baza dispoziţiilor art.72 alin.1 din Lege, a întocmit tabelul preliminar al creanţelor debitoarei.

Administratorul judiciar arată că a intrat în posesia cererii de creanţa a apelantului creditor după întocmirea tabelului preliminar al creanţelor motiv pentru care contestatorul nu putut fi înscris în acest tabel. După intrarea în posesia cererii de creanţă, administratorul judiciar a constatat ca aceasta a fost transmisă prin poştă, în termenul stabilit de judecătorul sindic pentru depunerea acestor cereri, astfel ca a procedat la înscrierea lui în tabelul definitiv ce a fost înaintat odată cu raportul de activitate din 24.02.2015. Prin urmare, consideră că în mod temeinic, administratorul judiciar a procedat la înscrierea în tabelul definitiv a acestei sume şi nu a celei de 111.910 lei solicitată de apelant prin cererea de creanţă. Pentru diferenţa dintre suma acceptată şi înscrisa la masa credală şi suma solicitată, de 92.820 lei apelantul nu a depus nici un fel de act contabil justificativ.

Totodată, consideră că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia apelantului i-a fost cauzat un prejudiciu atâta timp cât acesta solicită o sumă la care nu are dreptul şi pentru care nu a făcut nici un fel de dovadă justificată din punct de vedere contabil privind sumele la care ar avea dreptul suplimentar, cu atât mai mult cu cât în mod expres legea insolvenţei vorbeşte de documente justificative în susţinerea unei cereri de creanţa; că în realitate, în ciuda susţinerilor contrare, apelantul a dat importanţă împrejurării de confirmare a soldului, a celui real, cel care a fost acceptat în tabelul definitiv de creanţe, existând notificarea apelantului cu nr.128 din 06.07.2014, înaintata debitoarei şi acceptata de aceasta la 08.07.2014 pentru suma de 19.090 lei, indicată chiar de contestatorul-creditor ca sold în evidenţele sale contabile.

În ceea ce priveşte contractul invocat de apelant, trebuie arătat că în realitate pentru a constitui titlu executoriu, contractul de asistenţă juridica trebuie sa fie investit cu formula executorie pentru a putea fi pus în executare, aspect ce a fost stabilit în mod definitiv prin Decizia în interesul legii nr. 31/2009 a ÎCCJ. Ori, nu ne aflam în prezenta unui titlu ce ar fi fost investit cu formulă executorie pentru a fi pus în executare. Mai mult Codul Civil a stabilit un termen de prescripţie de 1 an pentru exercitarea acţiunilor de recuperare a onorariilor neplătite.

De asemenea, în ceea ce priveşte aşa zisul proces verbal de punctaj invocat de apelant, arată că acesta tip de document nu face parte din documentele justificative prevăzute de legea contabilităţii, în timp ce factura este actul doveditor care certifica prestarea unui serviciu; că procesul verbal de punctaj din data de 03.11.2014 nu a fost prezentat şi nici invocat în cererile de înscriere la masa credală sau în contestaţia înaintată şi nici în susţinerile făcute în faţa judecătorului sindic până la termenul de judecata din data de 02.06.2015, aspect ce pune în discuţie existenţa sa reală şi momentul apariţiei sale. Dat fiind faptul ca suma de 92.820 lei reprezintă suma majoritară din totalul de 111.910 lei cu care s-a solicitat înscrierea la masa credală, este greu de crezut că, în situaţia în care ar fi existat acest aşa-zis proces verbal, apelantul nu s-ar fi folosit de el până la acest moment.

Se mai arată că în registrul de intrare al SC E 2000 SRL la poziţia 10 pe 2014 apare consemnat acest proces verbal de punctaj dar trebuie avut în vedere că, deşi în urma dispoziţiilor din încheierea din 02.06.2015, administratorul judiciar a solicitat prezentarea de îndată a registrului intrări al SC E 2000 SRL, de către fostul administrator societar ME, registrul a fost trimis abia după trecerea a doua săptămâni de la momentul solicitării, în 02.06.2015, după insistenţele administratorului judiciar, în ciuda faptului ca exista în registru o singura pagina completată; actul ocupa ultima poziţie din registrul de intrare, iar la o cercetare atentă se poate observa că data lunii a fost modificata, cifra 11 fiind trecuta cu un pix de alta culoare peste ce era notat iniţial la lună.

Arată că administratorul judiciar, nu a fost înştiinţat niciodată anterior de fostul administrator societar de existenţa vreunui asemenea act, prin care să se recunoască, faptul ca, în ciuda faptului ca nu au fost emise facturi, SC E 2000 SRL ar fi beneficiat de serviciile contestatorului şi că ar exista o recunoaştere scriptica de către debitoare pentru perioada iulie 2010-octombrie 2014. Ceea ce este important, indiferent de realitatea înscrierii sau nu în registrul inventar a acestui proces verbal de punctaj, este că ne aflăm în prezenţa unui act care nu poate avea calitatea de document justificativ a creanţei în conformitate cu legea insolvenţei.

Se mai arată că exista obligativitatea pentru apelantul contestator de a emite facturi către beneficiar, în situaţia în care s-au prestat servicii în favoarea acestuia, importanţa existenţei facturilor fiind prevăzută în mod expres de legea insolvenţei, singurele documente contabile justificative în baza cărora apelantul putea să solicite fie plata sumelor invocate de către debitoare înainte de intrarea în procedura insolvenţei, fie înscrierea la masa credală, după deschiderea procedurii, îl constituiau facturile.

Aşadar, suma de 92.820 lei nu are un caracter cert, lichid şi exigibil, existenta ei este îndoielnica iar art.662 al. 2,3 şi 4 Cod Civil nu îşi găsesc aplicarea în speţa dedusa judecaţii.

În ceea ce priveşte anularea tabelului definitiv, solicită respingerea acestei cereri, având în vedere ca, în funcţie de soluţiile pronunţate de judecătorul sindic, acesta urmează sa fie sau nu rectificat.

În drept invocă prevederile art.471 al.5 şi art. 480 Cod pr.civila.

Intimatul C-Ar ML IPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E 2000 SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului creditoarei AJFP Arad şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării se arată că, criticile acesteia sunt neîntemeiate, deoarece contestatoarea a înregistrat cererea de înscriere a creanței la Tribunalul Arad la data de 15.12.2014, arătând că totalul creanţei este de 526.556 lei, cu precizarea că suma de 197.642 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006 şi suma de 327.914 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006

Arată că, creditoarea DGRFP Timişoara - AJFP Arad nu s-a conformat dispoziţiei art. 65 al.2 din Legea nr.85/2006 şi nu a anexat cererii înscrisurile doveditoare, astfel că în urma verificării cererii de creanţă, la întocmirea tabelului preliminar de creanţă, a înscris creditoarea cu întreaga sumă de 526.556 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art.123 al.1 pct.4 din Legea nr.85/2006.

Având în vedere că apelanta nu a făcut dovada existenţei vreunui proces verbal de sechestru şi nici a notării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare, ulterior şi judecătorul sindic constatând că creanţa în sumă de 327.914 lei pentru care s-au prezentat avizele de ipotecă iniţiale şi procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, nu este o creanţă care beneficiază de o garanţie reală în sensul Codului civil, ci o creanţă bugetară, conform art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006.

Creditorul apelant C.Av.MV a formulat răspuns la întâmpinarea administratorului judiciar, solicitând respingerea apărărilor acestuia şi reiterând susţinerile formulate prin motivele de apel.

Arată că nu este atributul administratorului judiciar să invoce dreptul apelantului de reziliere a contractului pentru neplata onorariilor din contract, deoarece debitoarea făcea parte din grupul de firme B, pentru care apelantul acorda asistenţă juridică; că invocarea prescrierii onorariilor avocaţiale în termen de 1 an, nu poate fi primită, deoarece contractul de asistenţă juridică a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, astfel că termenul de prescripţie de 1 an prev. de art. 2520 alin. 1 pct. 6 Cod civil nou, nu este aplicabil în speţă, iar pe de altă parte prescripţiile începute sub imperiul legii vechi sunt supuse prevederilor vechiului Cod civil şi ale Decretului 167/1958.

De asemenea, susţine că afirmaţia administratorului judiciar că procesul verbal de punctaj nu a fost prezentat odată cu declaraţia de creanţă, este neavenită, întrucât a formulat declaraţia de creanţă succint şi în grabă, întrucât a primit notificarea cu puţine zile înainte de expirarea termenului şi că în speţă, caracterul cert, lichid şi exigibil reiese din procesul verbal de punctaj.

Examinând apelurile declarate de către cei doi creditori, prin prisma motivelor de apel invocate şi a disp. art. 480 şi urm. C. pr. civilă, Curtea constată şi reţine următoarele:

Examinând apelul creditoarei D.G.R.F.P Timişoara – A.J.F.P. Arad, Curtea constată că, apelanta critică hotărârea apelată arătând că judecătorul sindic a interpretat în mod greşit disp. art. 230, art. 151 din O.G 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 2328, art. 2333 Cod civil, precum şi dispoziţiile art. 72 şi art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind înscrisă ca şi creditor bugetar şi nu garantat pentru suma de 327.914 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.121 al.1 pct.2 din Legea nr.85/2006.

În susţinerea apelului a arătat că, pentru suma de 327.914 lei a prezentat şi avizele de ipotecă iniţiale care au fost înregistrate conform art. 230 Cod procedură fiscală, precum şi procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.25672/11.09.2012 prin care s-a instituit sechestru de către organul de executare fiscală asupra mai multor bunuri imobile ale debitorului, creanţa sa fiind garantată şi conform prevederilor art.36 din Legea nr.99/1999, motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât avizele de ipotecă şi p-v de sechestru nu a fost înregistrate în temeiul art. 230 din OG nr. 92/2003 la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, astfel că garanţiile invocate nu îndeplinesc condiţia de publicitate cerută de disp. art. 36 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.

Creanţa invocată de către apelantă, ca fiind garantată nu întruneşte condiţiile prev. de disp. art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că ,,creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale’’.

În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea apreciază că apelanta nu a făcut dovada existentei unei creanţe garantate, aşa cum prevede art. 3 pct. 9 din Legea 85/2006, respectiv a existentei unei creanţe care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă nu se impune aplicarea art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, ci a prevederilor art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.

Creanţa invocată de către apelantă este o creanţă bugetară, conform disp. art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod corect a fost înscrisă în tabelul preliminar al debitoarei potrivit art.123 pct.4.

Pentru considerentele expuse şi în baza temeiurilor de drept indicate, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de creditoarea D.G.R.F.P. Timişoara – A.J.F.P. Arad.

Examinând apelul creditorului C.Av.MV, Curtea constată, că creditorul apelant a solicitat repunerea în termenul de declarare a contestaţiei împotriva tabelului preliminar şi înscrierea în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei cu creanţa în cuantum de 111.910 lei, în condiţiile în care nu a formulat în termen contestaţie la tabelul preliminar, în conformitate cu disp. art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv în 5 zile de la publicarea acestuia în BPI.

Apelantul arată că tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat în BPI 742/14.01.2015, fiind indicate doua denumiri ale societăţii debitoare, respectiv, NP SRL şi E 2000 SRL, fiind indicate doua numere ale dosarului de insolvenţă, respectiv 3067/2003 şi 1973/108/2014, dar asupra erorilor menţionate nu s-a revenit ulterior cu vreo rectificare.

Totodată, arată că deşi a urmărit publicarea în BPI a tabelului preliminar al debitoarei E 2000 SRL, nu a identificat în tabelul publicat în BPI nr. 742/14.01.2015 cererea sa de creanţă şi, faţă de neindentificarea declaraţiei sale de creanţă în acel tabel şi din cauza erorilor strecurate cu privire la denumirea societăţii în insolvenţă şi a numărului de dosar, a apreciat ca este vorba despre un alt debitor, şi astfel a pierdut termenul legal prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, de a depune contestaţie împotriva tabelului preliminar, apărare ce nu poate fi primită de către Curte, întrucât împrejurarea că în BPI nr. 742/14.01.2015 alături de debitoare apare şi o altă societate comercială nu duce la imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al debitoarei şi la aprecierea că ar fi vorba despre o altă societate comercială, câtă vreme în pagina de publicare a BPI figurează debitoarea SC ECA 2000 SRL, numărul de dosar al acestei 1973/108/2014 al Tribunalului Arad şi tabelul preliminar al creanţelor cuprinzând obligaţiile debitoarei.

Aspectele invocate de apelantul C.Av.MV nu duc la imposibilitatea de identificare în BPI a publicării tabelului preliminar al SC E 2000 SRL, astfel că, culpa pentru nedepunerea contestaţiei în termenul stabilit de dispoziţiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aparţine apelantului, care a depus contestaţia în afara termenului legal, iar depăşirea acestui termen nu a fost justificată prin invocarea vreunui motiv temeinic prevăzut de disp. art. 186, care să justifice repunerea în termenul legal.

Curtea constată că în scopul stabilirii masei pasive a debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile art.61 alin.3 din legea insolvenţei, administratorul judiciar a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventa din data de 21.11.2014, notificarea nr.972 din 20.11.2014 privind deschiderea procedurii de insolventa, anunţând toţi posibilii creditori de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 şi de termenul limita pentru înregistrarea declarațiilor de creanţă. În conformitate cu dispoziţiile art.66 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a procedat la verificarea cererilor de creanţă pe baza documentelor justificative primite de la grefa Tribunalului iar în baza dispoziţiilor art.72 alin.1 din Lege, a întocmit tabelul preliminar al creanţelor debitoarei.

Întrucât administratorul judiciar a intrat în posesia cererii de creanţă şi a actelor aferente a apelantului creditor după întocmirea tabelului preliminar al creanţelor debitoarei a procedat la înscrierea cererii de creanţă în tabelul definitiv a creanţei dovedite în cuantum de 19.090 lei şi nu a celei de 111.910 lei solicitată de apelant prin cererea de creanţa.

Art.65 al.2 din Legea 85/2006 stipulează ca, la cererea de înscriere la masa credală vor fi anexate documentele justificative ale creanţelor şi ale actelor de constituire de garanţii.

Administratorul judiciar având în vedere şi aceste dispoziţii legale a verificat cererea de înscriere la masa credală şi documentele depuse de apelant şi a constatat ca în ceea ce-l priveşte pe apelantul creditor C.Av.MV, înscrierea acestuia se putea face doar pentru suma solicitata 19.090 lei, pentru care au existat acte justificative anexate.

Curtea mai constată că suma de 19.090 lei, reprezentând creanţă asupra averii debitoarei a fost indicată chiar de apelantul-creditor ca sold în evidentele sale contabile, aspect ce reiese din adresa nr.128 din 06.07.2014, aflată la fila 26 dosar fond, înaintată debitoarei SC E 2000 SRL şi acceptată de aceasta la 08.07.2014. Prin adresa menţionata se arătau facturile ce compun suma de 19.090 lei, fără a se face referire la existenţa vreunei alte activităţi prestate de creditorul avocat în favoarea SC E 2000 SRL şi nici la existenţa vreunei datorii a acesteia în care să intre şi suma de 92.820 lei pe care o apelantul o solicită în plus.

Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondate apelurile a menţinut ca temeinică şi legală hotărârea apelată.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat apelanţii în solidar la plata către debitoarea SC E 2000 SRL prin lichidator judiciar C-Ar ML IPURL Arad a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanţei nr. 28 din 23.10.2015 aflată la dosar.

Domenii speta

Spete similare