Acţiune în răspunderea practicianului în insolvenţă. Exercitarea cu rea-credinţă a obligaţiilor legale

Decizie 139 din 08.05.2019


Nu există nici o obligaţie legală  stabilită în sarcina lichidatorului judiciar de a purta corespondenţă specială cu creditorii care îşi au sediul pe teritoriul altui stat, în sensul aducerii la cunoştinţă, în mod special acestor creditori, a unor informaţii cu privire la stadiul de soluţionare a cauzei sau a existenţei sau inexistenţei bunurilor în averea  debitorului. Deşi lichidatorul judiciar nu a verificat eventualele înstrăinări frauduloase din patrimoniul debitoarei în perioada de 2 ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei, acesta limitându-se doar la analiza actelor contabile de la data deschiderii procedurii, din care rezultă că debitorul nu mai deţinea bunuri, totuşi prin această omisiune a sa, lichidatorul judiciar nu i-a creat creditorului-apelant din prezenta cauză nici un  prejudiciu. Astfel, dacă lichidatorul judiciar ar fi verificat contabilitatea debitorului din cei doi ani anterior deschiderii procedurii, acesta ar fi ajuns la aceeaşi concluzie cu cea din raportul de expertiză din prezenta cauză, respectiv lipsa înstrăinării frauduloase a unor terenuri sau utilaje, întrucât din raportul de expertiză rezultă că societatea debitoare nu a deţinut terenuri sau utilaje în decursul celor doi ani anteriori deschiderii procedurii.

Decizia nr. 139/8.05.2019 a Curţii de Apel Galaţi

 

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2017 pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr.3330/113/2017, reclamanta ..., societate franceză, a chemat în judecată pe pârâtul Cabinet Individual de Insolvenţă ... pentru a se dispune obligarea acestuia la plata sumelor de 40.666,66 euro şi 980 lei cu titlu de daune-interese, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin îndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor legale ce-i reveneau în calitate de lichidator judiciar în dosarul nr.631/113/2017, având ca obiect procedura de insolvenţă a debitoarei ...

Cererea a fost înregistrată iniţial în materia litigii cu profesionişti, iar prin încheierea pronunţată la 19 februarie 2018 s-a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Brăila, invocată de pârât, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea dosarului spre repartizare la un complet specializat în materie de insolvenţă (sindic) din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Brăila, care a fost investit cu soluţionarea prezentei cereri.

În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că sunt îndeplinite condiţiile privind atragerea răspunderii civile delictuale a lichidatorului judiciar CII ..., pentru exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor legale, potrivit art. 60 şi art. 182 din legea insolvenţei, raportat la art. 1349 Cod civil. Prejudiciul cauzat reclamantei-creditoare este reprezentat de cuantumul creanţei declarate în dosarul nr. 631/113/2017, în sumă de 40.666,66 euro şi 980 lei, ce nu a putut fi recuperată în cadrul procedurii de insolvenţă, urmare a neîndeplinirii atribuţiilor legale de către pârât, care a determinat în mod nejustificat pronunţarea sentinţei de închidere a procedurii de către Tribunalul Brăila.

Raportat la fapta ilicită săvârşită, reclamanta a arătat că nu a primit nici o notificare de la lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei, notificarea realizându-se în fapt prin administratorul statutar al debitoarei, d-na ..., la data de 07.04.2017, într-o zi de vineri, societatea făcând eforturi considerabile pentru înscrierea la masa credală.

De asemenea, a arătat reclamanta că nu a fost informată despre faptul că debitoarea nu ar avea bunuri în patrimoniu şi nici nu i s-a solicitat opinia cu privire la suportarea sumelor necesare pentru continuarea procedurii. Nu a fost convocată cu privire la dezbaterea propunerii de intrare a debitoarei ... în procedura simplificată de faliment, fiind încălcate de către lichidatorul judiciar dispoziţiile art. 97 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2014, precum şi cele ale art. 48 alin.6 din lege privind obligativitatea trimiterii spre publicare în BPI a procesului-verbal al adunării creditorilor din 24.05.2015, transmis reclamantei la data de 13.06.2016, cu o zi înainte de termenul de judecată din 14.06.2016.

S-a arătat că există raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a pârâtului, iar ca urmare a îndeplinirii cu rea-credinţă a atribuţiilor de către lichidatorul judiciar instanţa a dispus intrarea debitoarei ... în procedura simplificată de faliment, cu încălcarea drepturilor creditorilor.

Astfel, rezultă în mod evident vinovăţia lichidatorului judiciar, care a încălcat prevederile art. 48 alin.6, prevăzute de art. 97 alin. 4 şi 5, art.99 şi art.100 din Legea nr. 85/2014, raportat la dispoziţiile art. 182 din lege. Totodată, pârâtul nu a decis extinderea verificărilor privind cauzele care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei, deşi prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 14.06.2016 creditoarea a menţionat că există posibilitatea ca societatea să deţină terenuri în proprietate.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 60 şi art. 182 din Legea nr. 85/2014, art. 1381-1395, art.1349 şi art. 1357 NCC.

La solicitarea instanţei, reclamanta a depus precizări, la data de 06.12.2017, prin care a arătat  că valoarea totală a obiectului cererii este de 188.851,84 lei, compusă din: 187.871,84  lei, echivalentul în lei al sumei de 40.666,66 euro şi suma de 980 lei, reprezentând sumele datorate de debitoarea ..., conform ordonanţei de plată nr. 2064, pronunţată în dosarul nr. 2493/196/2016 al Judecătoriei Brăila, rectificată prin încheierea  din 25.05.2016 şi modificată parţial prin sentinţa civilă nr. 4231/2016 (dosar nr. 5380/196/2016), din care 40.000 euro reprezintă preţ marfă neachitată de debitoare, 280 lei şi 666,666 euro cheltuieli de judecată în dosarul de fond şi 700 lei cheltuieli de judecată în calea de atac.

Reclamanta a precizat că temeiul de drept al acţiunii este reprezentat de art. 182 din Legea nr. 85/2014, ce se completează cu prevederile Noul Cod Civil în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi urm. NCC.

În termen legal a depus întâmpinare, la data de 09.01.2018, pârâtul C.I.I. ..., prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a acţiunii, nefiind îndeplinite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale.

A arătat că a procedat la îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, a notificat în BPI nr.../15.03.2017 încheierea de deschidere a procedurii, un anunţ privind intrarea în faliment a debitoarei şi termenele acordate  a fost publicat în ziarul ... şi totodată au fost notificaţi creditorii cunoscuţi în vederea declarării creanţelor.

Reclamanta ... a fost notificată la sediul acesteia din ..., iar în condiţiile în care traducătorul autorizat a întârziat cu efectuarea lucrării, au fost depuse diligenţe pentru contactarea creditoarei la o adresă din România, sens în care a fost transmisă notificarea deschiderii procedurii de pe adresa de email a fostului administrator. Reclamanta a formulat declaraţie de creanţă şi a fost înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei, neexistând astfel nici o faptă vătămătoare şi nici un prejudiciu patrimonial adus creditoarei.

Pârâtul a precizat că adunarea creditorilor din data de 24 mai 2017 a fost stabilită prin încheierea de deschidere a procedurii simplificate de faliment, notificată prin publicare în BPI, astfel încât convocarea adunării a fost legal îndeplinită. Reclamanta a fost singurul creditor prezent la adunare, printr-un punct de vedere transmis de avocat ..., cu care s-a purtat o discuţie telefonică cu privire la punctele de pe ordinea de zi şi a fost informată cu privire la următoarele etape ale procedurii, respectiv închiderea acesteia în condiţiile art.174 din Legea nr. 85/2014, întrucât nu sunt bunuri şi nici motive de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator.

S-a învederat că raportul de cauze publicat în BPI nr.8614/03.05.2017 nu a fost contestat, iar în referire la inventarierea averii, s-a adus la cunoştinţă judecătorului-sindic faptul că debitoarea nu are bunuri, acesta fiind motivul formulării cererii de deschidere a falimentului. În acest sens este şi adresa Primăriei ... nr. ... din 15.03.2017 prin care a informat că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile şi imobile. Debitoarea a înfiinţat o cultură de viţă de vie pe terenuri care nu erau proprietatea acesteia, cultură ce a fost calamitată iniţial, a fost replantată suprafaţa şi iar s-a calamitat cultura, motivele fiind expuse de fostul administrator.

În aceste condiţii, s-a apreciat că se impune închiderea procedurii potrivit art.174 din Legea nr. 85/2014, considerente depuse la dosarul cauzei la data de 04.05.2017, Tribunalul Brăila citând creditorii pentru termenul din 14.06.12017 în vederea discutării propunerii lichidatorului judiciar, care a fost notificată creditoarei la data de 22.05.2017.

Pârâtul a arătat în consecinţă că nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale, solicitând respingerea, ca nefondată, a acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare la data de 31.01.2018, prin care a solicitat să fie înlăturate apărările formulate de pârât, arătând că lichidatorul judiciar a recunoscut că nu a trimis notificările prevăzute de lege în atenţia creditorilor, nu a convocat adunarea creditorilor pentru a discuta propunerea de intrare a societăţii în faliment pentru lipsa bunurilor, aspect ce nu este menţionat în raportul de cauze întocmit.

Prin sentinţa civilă nr. 210 din 14.06.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 3330/113/2017 s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta ... şi a fost obligată la plata către pârât a sumei de 1800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 26/09.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 631/113/2017 al Tribunalului Brăila s-a admis cererea formulată de debitoarea ..., s-a deschis procedura simplificată de insolvenţă şi s-a dispus intrarea în faliment a acestei societăţi, fiind numit lichidatorul judiciar C.I.I. ..., având atribuţiile prevăzute de art.64 din Legea nr. 85/2014.

Întrucât prin încheierea de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă s-a dispus şi intrarea în faliment a debitoarei, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine nerespectarea de către lichidatorul judiciar a dispoziţiilor art.97 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2014, acestea fiind aplicabile doar în cazul în care debitoarea nu s-ar fi încadrat în categoriile prevăzute de art.38 alin.2 din lege, astfel încât nu era necesară convocarea unei adunări a creditorilor pentru discutarea intrării în faliment.

S-a constatat că încheierea de deschidere a procedurii a fost publicată în BPI nr.5251/15.03.2017, iar un anunţ în acest sens a fost publicat în ziarul ... din data de 29 martie 2017, potrivit dovezilor depuse în dosarul nr. 631/113/2017,  în sensul art.99 alin.3 şi art.100 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la creditoarea ..., prima instanţă a reţinut că aceasta a depus cererea de creanţă în dosarul de insolvenţă, fiind înscrisă în tabelul preliminar, definitiv şi definitiv rectificat al debitoarei cu suma totală de 185.143 lei, nefiind astfel prejudiciată prin măsurile dispuse de lichidatorul judiciar. Faptul că notificarea deschiderii procedurii i-a fost transmisă prin intermediul fostului administrator al debitoarei reflectă demersurile lichidatorului privind contactarea în timp util a creditoarei, până la comunicarea documentelor traduse la sediul din Franţa, aceste împrejuri nefiind de natură a proba reaua-credinţă a practicianului în insolvenţă, ci dimpotrivă.

Totodată, prima instanţă a constatat că lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei ..., care a fost depus la dosar la termenul din 04 mai 2017 şi a fost publicat în BPI nr.8614/03.05.2017, fără a fi contestat de nici unul dintre creditori. S-a învederat că debitoarea a intrat în insolvenţă din cauza unor factori obiectivi, respectiv respingerea cererii de accesare a fondurilor europene şi eşuarea în înfiinţarea propriei culturi de viţă de vie, nefiind constatate fapte care să fie încadrate în prevederile art.169 din Legea nr. 85/2014, filele ... dosar nr. 631/113/2017.

S-a reţinut că pentru adunarea creditorilor din 24 mai 2017, creditoarea a depus punct de vedere prin avocat ..., privind preluarea atribuţiilor comitetului creditor de către adunarea generală şi confirmarea lichidatorului judiciar numit de instanţă, fapt menţionat în procesul verbal al adunării creditorilor întocmit în acest sens, filele ... dosar nr. 631/113/2017.

În privinţa neîndeplinirii obligaţiei de inventariere a bunurilor debitoarei, s-a apreciat că această măsură nu era necesară în cauză în condiţiile în care lichidatorul judiciar a învederat prin raportul de activitate din 04 mai 2017 că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, apreciind că se impune închiderea procedurii potrivit art.174 din Legea nr. 85/2014, filele ... dosar nr. 631/113/2017. Au fost anexate dovezi de notificare a creditorilor, iar creditoarea ... a făcut referiri la faptul că societatea nu mai deţine nici un bun, rezultând că i-a fost adus la cunoştinţă acest aspect.

În vederea discutării acestei propuneri judecătorul-sindic a citat creditorii prin BPI,  inclusiv societatea reclamanta, pentru termenul din 14 iunie 2017, când a fost pronunţată sentinţa nr. 210/14.06.2047 în dosarul nr. 631/113/2017 al Tribunalului Brăila, prin care s-a dispus în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 închiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei ... Sentinţa menţionată a rămas definitivă prin neapelare, având astfel autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că prin acţiunea formulată, reclamanta ... a solicitat obligarea pârâtului CII ..., la plata sumei totale de 188.851,84 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de lichidator judiciar.

În drept, potrivit art.182 din Legea nr. 85/2014 ”(1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Există rea-credinţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar încalcă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim. Există gravă neglijenţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos o obligaţie legală şi prin aceasta determină vătămarea unui interes legitim.”

Faţă de probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că nu s-a dovedit reaua-credinţă a lichidatorului judiciar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014, fiind urmate etapele legale ale procedurii, potrivit considerentelor expuse. Reclamanta nu a contestat în cadrul procedurii de faliment măsurile dispuse de lichidatorul judiciar sau rapoartele întocmite de acesta şi nu a făcut dovezi în sensul că debitoarea ar deţine bunuri în patrimoniu, contrar celor reţinute în dosarul de insolvenţă.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de reclamantă nu sunt întemeiate, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, în sensul art.182 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva sentinței civile nr. 210 din 14.06.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 3330/113/2017, în termen legal, a declarat apel reclamanta ..., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, reclamanta ... a arătat că în mod greşit a reținut instanţa de fond că lichidatorul judiciar si-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în calitate de lichidator judiciar sau a găsit scuze neîntemeiate pentru omisiunile acestuia.

Apelanta a reiterat motivele invocate şi în faţa instanţei de fond, susţinând că, referitor la obligaţia de notificare a deschiderii procedurii către creditorii străini, lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, aspect recunoscut prin întâmpinare de acesta, în care invocă drept scuză faptul că realizarea traducerilor a durat prea mult, motiv pentru care nu a realizat procedura de notificare a creditorilor străini, inclusiv a apelantei.

A arătat apelanta că aprecierea instanței, în sensul că trimiterea notificărilor pe e-mail de către administratorul special al debitoarei ...  este total eronată şi nu poate fi reţinută în soluționarea cauzei, întrucât lichidatorul judiciar nu a făcut nici o dovadă că transmiterea acestui e-mail s-a făcut la cererea sa sau că ar fi realizat într-adevăr procedura de comunicare a notificărilor privind deschiderea procedurii, așa cum susţine prin întâmpinarea depusă la dosar.

Dacă lichidatorul judiciar ar fi respectat procedura de notificare a creditorilor, ar fi transmis el însuși notificările pe e-mail către creditori, la o dată care să fi permis creditorilor să respecte termenul impus de judecătorul-sindic pentru depunerea cererilor de înscriere la masa credală. Prin transmiterea acestor e-mailuri s-a dorit doar să se creeze aparenţa îndeplinirii obligației de notificare, în speranţa că, creditorii nu se vor activa şi nu vor formula cereri de înscriere la masa credală, reaua-credinţă a lichidatorului fiind astfel evidentă. În dosarul de insolvenţă nu se regăsește nici o dovadă că lichidatorul judiciar si-ar fi îndeplinit această obligație de comunicare, chiar si tardiv, motiv pentru care se face vinovat de încălcare a prevederilor art. 99, alin. 1 si din Legea 85/2014.

Un alt motiv de apel pe care apelanta îl invocă vizează faptul că lichidatorul judiciar nu a respectat obligația de a pune în discuţia creditorilor necesitatea avansării sumelor necesare pentru continuarea procedurii. Singura Adunare Generală la care au fost convocați este cea din data de 24.05.2017, care a avut ca obiect strict, alegerea comitetului creditorilor, onorariul lichidatorului, diverse.

S-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar avea obligația de a pune în discuţia creditorilor atât suportarea de către aceștia a sumelor necesare pentru continuarea procedurii, cât şi propunerea de închidere a procedurii falimentului.

Faptul că lichidatorul judiciar avea aceste obligații legale este recunoscut, de altfel, în mod implicit şi de acesta prin întâmpinare.

La termenul din 14.06.2017, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii simplificate datorită faptului că nu au fost avansate de către creditori sumele necesare pentru continuarea procedurii, în condițiile în care apelanta nu a fost convocată la nici o adunare generală având acest punct înscris pe ordinea de zi şi nu a primit vreo solicitare concretă cu privire la sumele pe care ar fi trebuit să le avanseze pentru continuarea procedurii.

A solicitat a fi avut în vedere scopul urmărit de lichidator prin neconsultarea creditorilor cu privire la avansarea sumelor necesare pentru continuarea procedurii, respectiv neconsultarea acestora privind procedura de închidere a falimentului, a fost acela de a grăbi închiderea procedurii falimentului ...

Lichidatorul judiciar nu a realizat inventarierea corectă şi completă a bunurilor debitoarei şi instanţa de fond în mod incorect nu a ținut cont de cele invocate de apelantă cu privire acest aspect. Prin Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia cauzelor de insolvenţă, lichidatorul judiciar a recunoscut că nu a făcut o inventariere completă a evidenţelor contabile ale debitoarei, ci doar o inventariere prin sondaj din care nu rezultă acte sau fapte menite să atragă răspunderea organelor de conducere ale societății.

Conform art. 100 alin. 1 din Legea 85/2014, lichidatorul judiciar nu a efectuat o verificare completă a evidenţelor contabile şi a documentelor ce justifică proprietatea debitoarei asupra bunurilor din patrimoniul acesteia, sens în care apelanta a invocat şi prevederile art. 182 din Legea 85/2014, privind reaua-credinţă.

A arătat apelanta că instanța de fond trebuia să verifice dacă cele învederate prin cererea de chemare în judecată sunt întemeiate sau nu, respectiv dacă din dosarul de insolvenţă nr. 631/113/2017 rezultă dovezi care să ateste că lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligațiile legale privind inventarierea completă a evidenţelor contabile ale societății; că lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligațiile legale privind informarea creditorilor cu privire necesitatea avansării de către aceștia a sumelor necesare pentru continuarea procedurii; că lichidatorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligațiile legale privind punerea în discuţia creditorilor a propunerii sale de închidere a procedurii falimentului.

În ce priveşte disproporţionalitatea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată apelanta, faţă de complexitatea cauzei, a  arătat că instanța de fond a dispus obligarea sa la plata sumei de 1800 RON, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, în condițiile în care soluționarea cauzei a necesitat doar 2 (două) termene de judecată, din care doar unul pe fond. Onorariul solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată (1800 RON) este vădit disproporționat faţă de complexitatea cauzei şi se impunea reducerea acestuia, conform prevederilor art. 451, alin. 2 Cod proc. civ.

În apel a fost administrată proba cu expertiză contabilă şi s-a ataşat dosarul de insolvență.

Analizând cauza în limitele devolutive stabilite de art. 476 şi art. 477 C.proc.civ., Curtea constată că apelul formulat în cauză este neîntemeiat, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică.

Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totodată, aceasta este ținută de limitele a ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).

Ţinând seama de limitele învestirii în apel, Curtea constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat în mod judicios dispoziţiile legale incidente în cauză.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 182 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, art. 1349 și 1357 N.C.Civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale: ”Lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere pentru exercitarea atribuţiilor cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Există rea-credinţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar încalcă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unui interes legitim. Există gravă neglijenţă atunci când administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos o obligaţie legală şi prin aceasta determină vătămarea unui interes legitim.

În afara dispoziţiilor alineatului precedent, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la răspundere civilă, penală, administrativă sau disciplinară pentru actele efectuate în cursul procedurii, potrivit normelor de drept comun.”

Prin urmare, potrivit acestor dispoziţii legale, practicianul în insolvenţă răspunde civil pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, faptă săvârşită din culpă sau cu rea-credinţă.

Prin urmare, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a practicianului în insolvenţă trebuie îndeplinite mai multe codiţii, respectiv:

-să existe fapta prejudiciabilă, constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere/defectuoasă a atribuţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic;

-culpa sau reaua-credinţă a practicianului în insolvenţă;

-raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

-prejudiciul cauzat în patrimoniul debitorului, al creditorilor sau al unor terţe persoane.

Curtea reţine că în cadrul procedurii insolvenţei se împleteşte o procedură judiciară - în care se exercită controlul judecătorului-sindic asupra unor etape ale procedurii şi asupra unor acte şi operaţiuni ale practicianului în insolvenţă, cu una extrajudiciară – de administrare sau lichidare a averii debitorului. Or, în general, faptele prejudiciabile se produc în cadrul activităţii extrajudiciare a practicianului în insolvenţă.

În cauza de faţă, reclamantul – în calitate de creditor al debitoarei -, pretinde că i s-a creat un prejudiciu, prin mai multe fapte culpabile, săvârşite de lichidatorul judiciar, în desfăşurarea activității sale. 

Astfel, reclamantul susţine că i s-a creat un prejudiciu în cuantum de 40.666,66 euro şi 980 lei, sumă pe care nu a putut-o recupera în procedura insolvenţei, întrucât, printre altele,  lichidatorul judiciar nu i-a comunicat nici o notificare cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei. Totuşi, creditorul a recunoscut că a primit notificarea prin intermediul administratorului statutar al debitoarei, d-na ... De altfel, instanţa de fond a răspuns acestei critici a creditorului, arătând că întârzierea în comunicarea notificării către acest creditor a fost cauzată de necesitatea traducerii corespondenţei. Apelanta nu a criticat aceste argumente ale instanţei de fond, limitându-se la a  relua criticile pe care le-a formulat în cererea introductivă, fără să ţină seama de argumentele expuse de instanţa de fond în considerentele sentinţei apelate. Prin urmare, Curtea reţine că acest creditor a cunoscut în timp util informaţiile despre deschiderea procedurii insolvenţei debitorului şi că a formulat în termen legal cererea de creanţă, fiind înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor. Curtea reţine că la filele dosarului de insolvenţă se regăseşte cererea de admitere a creanţei formulată de acest creditor.

În consecinţă, susţinerea reclamantului în sensul că prejudiciul în cuantum de 40.666,66 euro şi 980 lei nu a putut fi recuperat din cauza lipsei notificării sale de către lichidatorul judiciar nu este întemeiată. 

A mai susţinut reclamantul că nu a fost informat despre faptul că debitoarea nu ar avea bunuri în patrimoniu şi nici nu i s-a solicitat opinia cu privire la suportarea sumelor necesare pentru continuarea procedurii.

Curtea constată că instanța de fond a analizat şi această critică. În acord cu instanţa de fond, instanţa de apel  reţine că toate rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar au fost publicate în BPI, astfel că s-au creat premisele cunoaşterii conţinutului acestor rapoarte şi de către apelanta din prezenta cauză, aceasta având posibilitatea legală de a contesta rapoartele lichidatorului judiciar în condiţiile legii. Cu toate acestea, creditorul nu a contestat, în termen legal şi în condiţiile legii, pe parcursul derulării procedurii insolvenţei,  nici o măsură luată de lichidatorul judiciar, nici un raport de activitate.

În ceea ce privește inexistenţa bunurilor în patrimoniul debitorului, la data deschiderii procedurii insolvenţei, Curtea constată că acest aspect a fost menţionat în declaraţia debitorului, ataşată cererii de deschidere a procedurii şi în raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar, depus la termenul de judecată din data de 04.05.2017. Prin urmare, o simplă lecturare a acestor înscrisuri de la dosarul cauzei, ar fi permis creditorului să obţină informaţii cu privire la acest aspect. Curtea constată că nu există nici o obligaţie legală  stabilită în sarcina lichidatorului judiciar de a purta corespondenţă specială cu creditorii care îşi au sediul pe teritoriul altui stat, în sensul aducerii la cunoştinţă, în mod special acestor creditori, a unor informaţii cu privire la stadiul de soluţionare a cauzei sau a existenţei sau inexistenţei bunurilor în averea  debitorului. Şi acestor creditori li se aplică aceleaşi dispoziţii legale ca şi celor care îşi au sediul pe teritoriul ţării, ei fiind convocaţi atunci când se convoacă adunarea creditorilor, având posibilitatea de a studia dosarul cauzei şi de a cunoaşte informaţiile despre stadiul procedurii de insolvenţă din rapoartele de activitate publicate în BPI. 

Un alt motiv care ar fi dus la cauzarea prejudiciului pretins de reclamantul-apelant constă în aceea că acest creditor nu ar fi  fost convocat cu privire la dezbaterea propunerii de intrare a debitoarei ... în procedura simplificată de faliment, fiind încălcate de către lichidatorul judiciar dispoziţiile art. 97 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2014, precum şi cele ale art. 48 alin.6 din lege, privind obligativitatea trimiterii spre publicare în BPI a procesului-verbal al adunării creditorilor din 24.05.2015, transmis reclamantei la data de 13.06.2016, cu o zi înainte de termenul de judecată din 14.06.2016.

Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată.

Astfel, la termenul de judecată din data de 04.05.2017, judecătorul-sindic a menţionat în încheierea de şedinţă că: ”având în vedere raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar, prin care se solicită acordarea unui nou termen pentru convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării închiderii procedurii de faliment al debitoarei, fixează termen de judecată la data de 14.06.2017. Dispune citarea creditorilor prin BPI în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii de faliment. ”Prin urmare, însuşi judecătorul-sindic a convocat adunarea creditorilor pentru a pune în discuţia creditorilor propunerea de închidere a procedurii de faliment, dat fiind raportul lichidatorului judiciar. La fila ... din dosarul de insolvenţă se regăseşte corespondența dintre lichidator şi apărătorul creditorului, din care rezultă că i se comunică acestuia că nu se va formula cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, că nu sunt bunuri de valorificat în procedură şi că s-a acordat termen de judecată la data de 14.06.20017, pentru a se pune în  discuţie închiderea procedurii de insolvenţă. 

Urmare a luării la cunoştinţă a acestor aspecte, creditorul-apelant, prin intermediul avocatului ales a formulat o cerere de amânare şi, totodată şi-a precizat şi nemulţumirile faţă de conţinutul raportului privind cauzele care au dus la starea de insolvenţă a debitorului. Această cerere a ajuns la dosarul cauzei după ce judecătorul-sindic a strigat cauza, a intrat în dezbateri şi a rămas în pronunțare.

Faţă de aceste critici, Curtea constată că deşi raportul privind cauzele care au dus la insolvenţa debitorului a fost publicat în BPI nr. 8614/03.05-2017, creditorul-apelant nu a formulat contestaţie împotriva acestuia, în termenul legal, nu a solicitat completarea concluziilor, nu a solicitat informaţii suplimentare de la lichidator cu privire la bunurile debitorului în cei doi ani anteriori deschiderii procedurilor, la eventualele înstrăinări de bunuri în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii, rămânând în totală pasivitate.

Curtea constată că în raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvenţă a debitorului, lichidatorul judiciar a menţionat că a verificat prin sondaj actele contabile şi că nu a constatat fapte care să ducă la concluzia că ar fi întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, acesta a precizat că nu a făcut nici un inventar în cauză, întrucât debitorul a declarat că nu deţine bunuri, aspect care s-a confirmat şi urmare analizei documentelor contabile.

Dată fiind această situaţie de fapt şi ţinând seama de obiectul de activitate al debitoarei, Curtea a apreciat necesară efectuarea unei expertize contabile, pentru verificarea contabilităţii debitoarei pe o perioadă de 2 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei, în vederea  verificării unei eventuale înstrăinări frauduloase de terenuri sau utilaje, ţinând seama că debitorul a cumpărat de la creditorul-apelant butaşi de viţă-de-vie.

Din raportul de expertiză rezultă că societatea debitoare nu a deţinut terenuri sau utilaje în decursul celor doi ani anteriori deschiderii procedurii, această societate desfăşurând activitate de achiziţie de butaşi de vie şi servicii, care ulterior erau refacturaţi către terţi. Singurul bun deţinut anterior deschiderii procedurii de insolvenţă a fost un autoturism, deţinut în leasing, acesta fiind cesionat la data de 04.03.2016 către un  terţ, pentru suma de 3.2388 de euro. 

Prin urmare, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că într-adevăr la data deschiderii procedurii de insolvenţă, în patrimoniul debitoarei nu mai existau bunuri şi mai rezultă şi că debitoarea nu a înstrăinat anterior deschiderii procedurii nici terenuri şi nici utilaje, întrucât, în concret, această debitoare  nu a deţinut niciodată terenuri sau utilaje necesare exploatării viţei-de-vie.

Prin urmare, Curtea constată că, deşi lichidatorul judiciar nu a verificat eventualele înstrăinări frauduloase din patrimoniul debitoarei în perioada de 2 ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei, acesta limitându-se doar la analiza actelor contabile de la data deschiderii procedurii, din care rezultă că debitorul nu mai deţinea bunuri, totuşi prin această omisiune a sa, lichidatorul judiciar nu i-a creat creditorului-apelant din prezenta cauză nici un  prejudiciu. Astfel, dacă lichidatorul judiciar ar fi verificat contabilitatea debitorului din cei doi ani anterior deschiderii procedurii, acesta ar fi ajuns la aceeaşi concluzie cu cea din raportul de expertiză din prezenta cauză, respectiv lipsa înstrăinării frauduloase a unor terenuri sau utilaje.

Curtea învederează că această expertiză a fost întocmită în cauză în limitele obiectului prezentei cauze, fără a se depăşi limitele învestirii instanţei în fond şi în apel, ţinând seama şi de obiectul cauzei, respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale a lichidatorului judiciar pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale legale, în condiţiile art. 182 din Legea nr. 85/2014. Tocmai de aceea, obiecţiunile la raportul de expertiză făcute de apelantă au fost respinse de instanţa de apel, întrucât apelanta solicita, în fapt, efectuarea unei noi expertize cu obiective noi, care depăşeau limitele învestirii instanţei, dorindu-se administrarea unor probe care ar fi trebuit a fi administrate într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014, dar care nu a fost formulată nici de lichidatorul judiciar, dar nici de creditorul din prezenta cauză. De asemenea, Curtea învederează şi faptul că prezenta cauză nu are ca obiect nici vreo eventuală cerere întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, astfel că nu se impunea verificarea culpei administratorului în inducerea stării de insolvenţă. Altfel spus, pe calea unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 85/2014 nu se pot valorifica drepturile procesuale recunoscute de lege părţilor şi care puteau fi exercitate în cursul procedurii, în anumite termene legale, dar care nu au fost exercitate.

În consecinţă, Curtea constată că lichidatorul judiciar şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi pe cele stabilite de judecătorul-sindic şi că, deşi acesta nu a verificat contabilitatea societăţii debitoare pentru perioada de 2 ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei, prin această omisiune, lichidatorul nu a cauzat creditorului nici un prejudiciu,  întrucât în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă completă, din care rezultă că nu au fost înstrăinate bunuri în perioada de 2 ani anterior deschiderii procedurii. Astfel fiind, instanţa constată că imposibilitatea de acoperire a creanţei creditorului, creanţă cu care acesta s-a înscris la masa credală, nu are ca şi cauză vreo eventuală faptă ilicită a lichidatorului judiciar, ci lipsa de lichidităţi a debitorului şi lipsa bunurilor din patrimoniul acestuia. 

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu s-a probat existenţa vreunei fapte ilicite care să fi fost săvârşită de lichidatorul judiciar şi care să fi cauzat creditorul prejudiciul în cuantum de  40.666,66 euro şi 980 lei, astfel încât cererea de chemare în judecată este  nefondată,  în mod judicios fiind respinsă de instanţa de fond. În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge cererea de apel ca nefondată.

Întrucât apelanta a căzut în pretenţii, în baza art. 453 C.proc.civ., Curtea o va obliga la plata către intimat a sumei de 3.570 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat în apel.