Modalitatea de valorificare a dreptului de eliberare a cărţilor de identitate

 Eliberare act.

1. Modalitatea de valorificare a dreptului de eliberare a cărţilor de identitate cu scutirea de la plata cheltuielilor de producere şi de eliberare a actelor de identitate pentru persoanele private de libertate care nu dispun de recurse financiare, prevăzut de art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013.

Prin prezenta acţiune, recurentul-reclamant încearcă să obţină o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească la modul general obligaţia intimatei-pârâte de elibera cărţi de identitate pentru persoanele private de libertate care nu dispun de recurse financiare, însă instanţele de judecată nu pot statua în abstract această obligaţie întrucât, pe lângă problema teoretică a interpretării coroborare a art. 5 alin. 2 din Legea nr. 117/1999, a art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013, a art. 42 alin. 2 din OUG nr. 97/2005 şi a art. 47 din HG nr. 1375/2006, stabilirea existenţei dreptului deţinuţilor de a obţine carte de identitate fără achitarea taxelor aferente şi a obligaţiei corelative a intimatei-pârâte presupune şi efectuarea unui control concret a unui element de fapt specific, respectiv lipsa resurselor financiare a deţinutului, ceea ce în mod evident şi necesar impune în primul rând o individualizare a persoanei pentru care se solicită acordarea acestei facilităţi, însoţită de dovezi din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale.

Or, Curtea constată că, în cauza de faţă, recurentul-reclamant nu a adresat intimatei-pârâte o cerere individualizată, ci una cu caracter general şi abstract.

De asemenea, Curtea reţine că art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013 presupune un control individual ce este efectuat de intimata-pârâtă în fiecare caz distinct în parte, fiind autoritatea ce are atribuţii legale în acest sens, astfel încât nu se poate solicita acordarea unui aviz pozitiv general valabil în baza căruia ulterior recurentul-reclamant ar putea obţine cărţi de identitate pentru deţinuţi cu privire la care el însuşi ar face aprecieri cu privire la situaţia financiară.

În plus, rezolvarea unei probleme teoretice, ca cea pusă în discuţie de recurentul-reclamant în prezenta cauză – scutirea de la plata taxei extrajudiciare de timbru, nu poate fi supusă controlului jurisdicţional în lipsa invocării şi dovedirii unui drept concret şi efectiv care ar fi apreciat ca fiind lezat, în acest sens fiind prevederile art. 5 alin. 4 C.pr.civ. potrivit cărora „Este interzis ca judecătorul să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii.”

Pentru aceste considerente, observând faptul că, potrivit prevederilor legale incidente, persoanele private de libertate nu au un drept absolut de scutire de la plata cheltuielilor de producere şi de eliberare a actelor de identitate, ci acordarea acestui drept este condiţionată de lipsa mijloacelor financiare, precum şi faptul că recurentul-reclamant nu a solicitat acordarea acestei facilităţi în mod concret şi individualizat pentru persoane private de libertate şi nu a depus dovezi din care să rezulte lipsa mijloacelor financiare, în temeiul art. 496 C.pr.civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefundat.

(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a  contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 142/14.01.2015, dosar nr. 1283/98/2014)

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1418F/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă în dosarul nr. 1283/98/2014 a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Penitenciarul Slobozia în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Slobozia – Direcţia de Evidenţă a Persoanelor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Penitenciarul Slobozia prin care a solicitat casarea sentinţei, iar în rejudecare obligarea pârâtei la scutirea de la plata taxelor de producere şi eliberare a cărţilor de identitate pentru persoanele private de libertate care nu dispun de mijloace financiare.

În motivare, s-a arătat în esenţă că refuzul pârâtei de eliberare a cărţilor de identitate pentru categoria de persoane private de libertate care nu dispun de mijloace financiare a fost motivat de faptul că în Legea 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru persoanele private de libertate nu se regăsesc în categoria persoanelor exceptate în mod expres de la plata acestei taxe.

Refuzul pârâtei nu a fost motivat niciodată de faptul că cererile nu au fost nominale procedură obligatorie, de altfel, pentru eliberarea actului de identitate şi care ar fi fost realizată în momentul în care SPCLEP Slobozia ar fi răspuns favorabil solicitării sale.

Lipsa cererilor persoanelor private de liberate care ar putea beneficia de acest drept nu a influenţat în nici un mod poziţia pârâtei, aceasta în mod constant refuzând acest drept motivat de propria interpretare a prevederilor legale. Recurenta a apreciat că instanţa a schimbat temeiul cererii sale, raportat la faptul că motivele de fapt şi de drept asupra cărora a înţeles să limiteze dezbaterile au fost expuse în înscrisurile depuse la dosar.

Refuzul autorităţii pârâte nu a fost motivat de faptul că nu au fost respectate condiţiile de formă prevăzute de lege pentru a intra în posesia unei cărţi de identitate, ci de faptul că această categorie de persoane nu este prevăzută de lege a fi scutită de la plata taxelor de eliberare a cărţilor de identitate. Faptul că în faţa instanţei pârâta şi-a modificat poziţia, în sensul în care a afirmat că ar fi de acord să elibereze cărţile de identitate, condiţionat de înaintarea cererilor petenţilor condamnaţi însoţite de documente justificative, echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor şi asta ar fi trebuit să conducă la pronunţarea unei soluţii favorabile şi nicidecum la respingerea cererii.

Recurenta a apreciat că instanţa trebuia să se pronunţe asupra aspectelor juridice puse în discuţie şi nu să arunce în viitor rezolvarea acestui diferend, întrucât acesta este cauzat de interpretarea eronată a legii, respectiv a prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 117/1999 coroborat cu art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013.

În drept, au fost invocate prevederile C.pr.civ., Legii nr. 254/2013, OMJ nr. 117/1999, solicitându-se judecarea cauzei şi în lipsă.

Intimata-pârâtă Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că actele normative în domeniul evidenţei persoanelor prevăd doar posibilitatea scutirii anumitor categorii de persoane de la plata cheltuielilor de producere şi eliberare a actelor de identitate, iar scutirea de la plata taxelor extrajudiciare de timbru nu este menţionată în mod expres pentru persoanele private de libertate. Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin.2 din Legea 117/1999, sintagma "scutire de la plata cheltuielilor de producere şi eliberare a actelor de identitate" prevăzută de art.47 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 1375/2006, rezultă că aceasta nu include şi taxa extrajudiciară de timbru.

Mai mult, în cazuri speciale, pentru ca şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor să poată acorda scutirea de la plata cheltuielilor de producere şi eliberare a actelor de identitate, ar fi fost necesar ca cererile să fie nominale şi să fie însoţite de documente în susţinerea faptului că persoanele condamnate sau familiile acestora nu dispun de mijloace financiare, lucru care nu s-a realizat niciodată.

Dar cealaltă taxă oricum trebuie achitată, pentru că nu se poate acorda scutire de la plata acesteia, respectiv taxa extrajudiciară de timbru aferentă pentru eliberarea actului de identitate în valoare de 5 lei, astfel cum este prevăzut la Cap II pct. 1 din Anexa la Legea 117/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 C.pr.civ.

Recurentul-reclamant Penitenciarul Slobozia a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în motivare reiterând argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Prin prezenta acţiune, recurentul-reclamant încearcă să obţină o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească la modul general obligaţia intimatei-pârâte de elibera cărţi de identitate pentru persoanele private de libertate care nu dispun de recurse financiare, însă instanţele de judecată nu pot statua în abstract această obligaţie întrucât, pe lângă problema teoretică a interpretării coroborare a art. 5 alin. 2 din Legea nr. 117/1999, a art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013, a art. 42 alin. 2 din OUG nr. 97/2005 şi a art. 47 din HG nr. 1375/2006, stabilirea existenţei dreptului deţinuţilor de a obţine carte de identitate fără achitarea taxelor aferente şi a obligaţiei corelative a intimatei-pârâte presupune şi efectuarea unui control concret a unui element de fapt specific, respectiv lipsa resurselor financiare a deţinutului, ceea ce în mod evident şi necesar impune în primul rând o individualizare a persoanei pentru care se solicită acordarea acestei facilităţi, însoţită de dovezi din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale.

Or, Curtea constată că, în cauza de faţă, recurentul-reclamant nu a adresat intimatei-pârâte o cerere individualizată, ci una cu caracter general şi abstract.

De asemenea, Curtea reţine că art. 76 alin. 3 din Legea nr. 254/2013 presupune un control individual ce este efectuat de intimata-pârâtă în fiecare caz distinct în parte, fiind autoritatea ce are atribuţii legale în acest sens, astfel încât nu se poate solicita acordarea unui aviz pozitiv general valabil în baza căruia ulterior recurentul-reclamant ar putea obţine cărţi de identitate pentru deţinuţi cu privire la care el însuşi ar face aprecieri cu privire la situaţia financiară.

În plus, rezolvarea unei probleme teoretice, ca cea pusă în discuţie de recurentul-reclamant în prezenta cauză – scutirea de la plata taxei extrajudiciare de timbru, nu poate fi supusă controlului jurisdicţional în lipsa invocării şi dovedirii unui drept concret şi efectiv care ar fi apreciat ca fiind lezat, în acest sens fiind prevederile art. 5 alin. 4 C.pr.civ. potrivit cărora „Este interzis ca judecătorul să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii.”

Pentru aceste considerente, observând faptul că, potrivit prevederilor legale incidente, persoanele private de libertate nu au un drept absolut de scutire de la plata cheltuielilor de producere şi de eliberare a actelor de identitate, ci acordarea acestui drept este condiţionată de lipsa mijloacelor financiare, precum şi faptul că recurentul-reclamant nu a solicitat acordarea acestei facilităţi în mod concret şi individualizat pentru persoane private de libertate şi nu a depus dovezi din care să rezulte lipsa mijloacelor financiare, în temeiul art. 496 C.pr.civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare