Pretenții

Hotărâre 4534 din 12.06.2013


Pe rol pronuntarea  cauzei civile formulată de reclamantii si  , ambii domiciliati în, , ambii cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat  în contradictoriu cu pârâta BANCA  cu sediul  , având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de şi s-au consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanta , pentru a  delibera , a amânat pronuntarea cauzei la data de .

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de fata retine următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sub nr. reclamanta a formulat in contradictoriu cu SC cerere de ordonanta presedintiala solicitând suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. pana la pronunţarea asupra fondului cauzei.

In fapt, se arata ca între părţi s-a încheiat la data de contractul de credit bancar ipotecar nr. având ca obiect  un credit  în valoare de.Se mai arata, în esenţă, că,  prin contractul de credit anterior menţionat s-au obligat să achite creditul  la termenele şi în cuantumul stipulat având ca premisă  cursul valutar  al CHF de la acea dată însă pe parcursul  contractului  acesta s-a dublat cu grave consecinţe asupra capacităţii de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale determinând astfel o imposibilitate  fortuită de executareSe mai învederează ca sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii.

Astfel, în ceea ce priveşte  aparenţa dreptului , arată reclamanta că această condiţie trebuie analizată prin raportare la incidenţa prevederilor legale în această materie şi că afirmarea unei aparenţe de drept în această materie  echivalează cu posibilitatea ca acele clauze a căror suspendare o solicita să fie considerate abuzive. 

 Caracterul provizoriu al cererii este dovedit, suspendarea fiind solicitata pana la data fondului litigiului iar în ceea ce priveşte caracterul urgent arată reclamanta că  aceasta este data de prevenirea unei pagube iminente şi care nu  s-ar  putea  repara reprezentata de  imposibilitatea de a-şi mai putea asigura plata  celorlalte datorii( c/val utilităţi,cheltuieli de întreţinere,alimente,medicamente), consecinţa directă fiind afectarea modului de viaţă prin asigurarea unui trai decent.

 Faţa de condiţia neprejudecării fondului,  considera reclamanta ca si acesta condiţie  de admisibilitate a cererii este îndeplinita câtă vreme  instanţa  nu este  chemata să se pronunţe asupra caracterului abuziv şi, în consecinţă, asupra nulităţii  clauzelor contractuale  ci doar asupra  suspendării efectelor  lor pe o perioadă determinată de timp.

In drept, art. 6 din Legea nr.193/2000 şi art. 999 Noul Cod de procedură civilă.

In susţinere au fost depuse înscrisuri.

Parata, legal citata,  a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată motivat, în esenţă, de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ  condiţiile de admisibilitate  cerute delege, respectiv, urgenţa, caracterul vremelnic şi aparenţa de drept( neprejudecarea fondului).

În drept,  art. 205  şi urm. ncpc şi art. 996 NCPC.

Sub aspectul probatoriului instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin prezenta cerere reclamanta solicita suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. încheiat cu pârâta  pana la pronunţarea asupra fondului cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 996 N. C.proc.civ., prin ordonanţă preşedinţială se pot lua  măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cu alte cuvinte, pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite, cumulativ, încă trei condiţii. Două condiţii sunt prevăzute expres de text: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii  iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii, şi anume neprejudecarea fondului, în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedura de urgenţă pentru soluţionarea unei astfel de cereri.

Aşadar, condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale se analizază nu doar din perspectiva formală a condiţiilor art. 996 N.C.proc.civ. ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces. Chiar daca în această procedură nu se recunoaşte sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse se intervine radical în raportul juridic de drept privat.

Altfel spus, măsurile provizorii întemeiate pe dispoziţiile art.996 C.proc.civ. trebuie să se înscrie în limita unor măsuri conservatorii. Ori de câte ori efectele unei astfel de măsuri provizorii afectează substanţa dreptului celeilalte părţi, măsura nu poate fi dispusă.

Daca în privinţa condiţiei referitoare la vremelnicie, se constata ca reclamanta a probat îndeplinirea ei (măsura suspendării fiind solicitata pana la soluţionarea irevocabila a dosarului nr. înregistrat pe rolul Judecătoriei) , nu aceeaşi situaţie se regăseşte si în privinţa condiţiilor referitoare la urgenta si neprejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la cerinţa urgenţei măsurii, textul art. 996 C. proc. civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate solicita pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale.

Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la urgenţa, instanţa reţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada urgenţei măsurii solicitate, deşi aceasta a motivat cererea pe ideea prevenirii unei pagube iminente si iremediabile ce s-ar putea produce prin faptul că reclamanta urmează sa fie în imposibilitatea achitării celorlalte datorii  iar, pe de alta parte, paguba  ar fi generata  si de faptul că bunurile supuse executării silite sunt vândute la preturi mult sub valoarea lor de piaţă. Or, fata de probatoriul administrat în prezenta cauza, respectiv înscrisurile depuse, se retine ca situaţia prezentata de reclamanta nu are suport in realitatea faptica, cu atât mai mult cu cat aceasta vorbeşte despre un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si despre o eventuala conduita pe care ar putea sa o adopte societatea pârâtă.

Altfel spus, reclamanta nu este ameninţata de vreo pagubă iminentă prin faptul ca nu si-ar putea îndeplini in viitor obligaţiile asumate, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, nu a probat în vreun fel cele susţinute.

Mai mult, în cauza nu s-a făcut dovada ca ar exista vreo procedura  de  executare silita pornita împotriva  reclamantei  ori  ca  aceasta ar fi fost înscrisa in Biroul de credite bancare, ca figurând cu restante, pentru a se justifica urgenta cererii.

 Urgenta în cadrul ordonanţei  presedinţiale  trebuie  apreciată,  spre deosebire de dreptul comun, în raport  cu  situaţia  existenta  in  momentul judecării ei.

Prin urmare, condiţia urgenţei prevăzută de art. 996 C. proc civ.  se apreciaza ca nu este îndeplinită.

 Şi în ceea ce priveşte condiţia referitoare la neprejudecarea fondului instanta constată că nu este îndeplinită, în condiţiile în care aceasta supune analizei modul în care raporturile contractuale dintre părţi se desfăşoară.

Astfel, analizarea acestui motiv, în raport de înscrisurile depuse, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale ar aduce atingere fondului litigiului, respectiv acţiunii introduse pe calea dreptului comun (acţiune în constatare clauze abuzive), motiv pentru care, ar fi încălcată condiţia neprejudecării fondului impusă de procedura specială prevăzută de dispoziţiile art. 996 C.proc.civ.

Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, în speţă aceasta  analiză ar echivala cu o adevărată judecata în fond a pricinii.

Pentru aceste considerente, reţinând ca nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.996 Cod proc.civ, instanţa va respinge cererea privind suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. ca neîntemeiata.

Pe cale de  consecinţa,în temeiul art.453 cpc,instanţa  va respinge si capătul de cerere  privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamantii ambii domiciliati în în contradictoriu cu pârâta BANCA

Cu apel în termen de 5 zile de la pronuntare.

Apelul se depune la Judecătoria .

Pronunţată în şedinţa publică de la.