Tăgada paternităţii

Sentinţă civilă 64 din 20.01.2015


Reclamanta G şi pârâtul G s-au căsătorit la data de 16.10.2004 la Consiliul Local al municipiului Mangalia, jud. Constanţa, iar din căsătoria lor a rezultat minora G, născută la data de …… (certificat de naştere – fila 17).

Părţile s-au separat în fapt în cursul anului 2006 şi nu au mai reluat convieţuirea până la momentul când a fost desfăcută căsătoria prin sentinţa civilă nr. 1908/09.12.2014 pronunţată în dosarul civil nr. …… al Judecătoriei Mangalia, nemaiavând relaţii intime în această perioadă, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantei la interogatoriu şi declaraţiile martorelor F şi H, audiate în cauză; aceste martore mai afirmat că după despărţirea în fapt de pârât însă în timpul căsătoriei cu acesta, reclamanta a intrat într-o relaţie de concubinaj stabilă cu numitul Z, relaţie din care a rezultat minora G, născută la data de 18.12.2009 (certificat de naştere – fila 16).

Martorele (martora F declarând chiar că este mama numitului Z) confirmă faptul că numitul Z cunoaşte faptul că minora G este fiica sa şi se comportă ca şi tatăl acesteia. Totodată, martora F arată că părţile nu au mai reluat convieţuirea după despărţirea în fapt.

Fiind născută în timpul căsătoriei părţilor, minora G a dobândit situaţia legală a unui copil din căsătorie astfel că, în virtutea prezumţiei de paternitate instituite de art. 414, alin. 1 C.civ., s-a considerat că pârâtul este tatăl acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 414, alin. 2 C.civ. paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului, iar art. 412 C.civ. prevede că timpul cuprins între a trei sute şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii.

În cauză, instanţa constată că, în perioada legală a concepţiunii minorei G -  născută la data de 18.12.2009, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 412 C.civ., părţile erau separate în fapt şi nu au reluat niciodată convieţuirea, iar reclamanta începuse, încă din cursul anului 2006, o relaţie de concubinaj stabilă cu numitul Z.

Cum, în aceste condiţii, reclamanta şi pârâtul nu au putut avea relaţii intime în perioada legală a concepţiunii minorei G, este cu neputinţă ca pârâtul să fie tatăl acesteia.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va constata că pârâtul G nu este tatăl minorei G născută la data de ….

Pe cale de consecinţă, instanţa va dispune radierea numelui de G de la rubrica numele şi prenumele tatălui din actul de naştere al minorei G născută la data de ….