Ordin de protecţie

Hotărâre 2291 din 22.09.2015


Dosar nr.  2359/183/2015 - ordin de protecţie – 

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEŞTI JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2291

Complet specializat minori şi familie

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 22 septembrie 2015

Instanţa constituită din:

Preşedinte  -  V. P

Grefier -  A.D.

x.x.x.x

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror  B. D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria  Bailesti.

x.x.x.x

Pe rol soluţionarea cererii  formulată de  reclamanta V. R.N.privind emiterea ordinului de protecţie împotriva  pârâtului M. R. F.. 

La apelul nominal a răspuns pârâtul asistat din oficiu de avocat C. F, lipsă fiind reclamanta şi apărătorul reclamantei, avocat R. O. C.

 Procedura completă.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Fiind interpelat de instanţă pârâtul a învederat că nu este membru al familiei reclamantei.

Instanţa, din oficiu, a pus în discuţie inadmisibilitatea cererii în raport de dispoziţiile art. 23 raportat la art. 2 şi 3 din legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Avocat C. F., având cuvântul pentru pârât, a solicitat respingerea cererii de emitere a ordinului de protecţie ca inadmisibilă, având în vedere că pârâtul nu este membru al familiei reclamantei şi obligarea  reclamantei la plata onorariului de avocat din oficiu.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii de emitere a ordinului de protecţie ca inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 23 coroborat cu art. 3 şi 4 din legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie care reglementează strict şi limitativ cazurile în care se poate emite un ordin de protecţie, întrucât nu există nicio relaţie asimilată celor de familie sau de rudenie între pârât şi reclamantă. 

INSTANŢA

Prin cererea  formulată la 6….. şi precizată la 2….  reclamanta V. R. N. a solicitat să se emită un ordin de protecţie prin care să fie obligat pârâtul M. R. F. să păstreze o distanţă minimă de 50 metri faţă de ea şi o distanţă minimă determinată faţă de reşedinţa sa, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

A motivat că pârâtul este fostul prieten al surorii sale V. S. V., iar când aceasta a încercat să se despartă de el datorită caracterului său violent, acesta a adresat ameninţări cu moartea atât ei cât şi familia sale.

În drept a invocat dispoziţiile art. 26 din legea 217/2003, art. 580 Cod civil şi art. 998,999 Cod civil şi următ.

A depus la dosar cererea privind emiterea ordinului de protecţie, chitanţa privind achitarea taxei de timbru.

În şedinţa de azi s-a pus în discuţie inadmisibilitatea cererii în raport de dispoziţiile art. 23 raportat la art. 2 şi 3 din Legea nr. 217/2003 privind  prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003 " violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate", iar potrivit art. 23 alin 1 " Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul  să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f ) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g ) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h ) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora".

În speţă, pârâtul nu este membru al familiei reclamantei, ci aşa cum chiar aceasta a menţionat în cerere este "fostul prieten al sorei sale".

În consecinţă, instanţa constată că în raport de dispoziţiile legale menţionate cererea formulată de reclamantă privind emiterea ordinului de protecţie împotriva pârâtului este inadmisibilă, nefiind vorba de un membru al familiei.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 260 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea  formulată de  reclamanta V. R. N. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R. O. C. împotriva pârâtului M.R.F.,ca inadmisibilă.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 260 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Sentinţă cu  recurs în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată  în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2015.

Preşedinte , Grefier,