Anulare testament. Calitate procesuală pasivă.

Sentinţă civilă 16941 din 10.10.2014


Analizând cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de reclamant, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, din următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art.413 alin.1 pct.2 NCPC, instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Faţă de aceste dispoziţii legale, care reglementează unul dintre cazurile de suspendare facultativă a judecăţii, şi înscrisul prezentat de reclamant în susţinerea cererii de suspendare, respectiv doar copia plângerii penale (fila 90), instanţa reţine că în cauză reclamantul nu a făcut dovada începerii urmăririi penale pentru a fi posibilă suspendarea judecăţii, această condiţie fiind absolut necesară pentru ca instanţa să aprecieze asupra necesităţii şi oportunităţii suspendării judecăţii cauzei pentru un astfel de motiv.

Având în vedere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul Notarial A., invocată de acesta prin întâmpinare, şi ţinând seama de dispoziţiile art.248 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei”, instanţa va analiza cu prioritate această excepţie, pe care o va admite, din următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art.36 NCPC, “Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Aşadar, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului pretins, iar calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel care este obligat în raportul juridic civil supus judecăţii. În consecinţă, calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de interesul urmărit pe calea justiţiei, iar cea pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi cadrul procesual conturat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, se poate observa că pârâtul Biroul Notarial A. nu este subiect în raportul juridic litigios dedus judecăţii, în condiţiile în care reclamantul a solicitat anularea testamentului lăsat de defunctul său frate, G. E., în favoarea numitului R. G., considerând că testatorul a fost determinat să lase acest testament fiindu-i manipulată voinţa prin efectul captaţiei.

În privinţa cadrului procesual pasiv, instanţa reţine că reclamantul a indicat în mod expres în cererea de chemare în judecată (fila 1) că înţelege să se judece cu Biroul Notarial A., susţinând că testamentul a cărui anulare o cere a fost “emis la Biroul Notarial A., cu sediul în Bucureşti, Calea Griviţei nr.206, sector 1”. 

Or, potrivit înscrisurilor care se regăsesc la dosarul cauzei, testamentul a cărui anulare o cere reclamantul a fost redactat, editat şi autentificat sub nr.693/09.04.2013 de către notarul public T.A. din cadrul Biroului Notarilor Publici M. G. O., A. A.J. şi Asociaţii (fila 49).

Mai mult, este de subliniat că potrivit art.3 alin.1 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995, republicată a treia oară, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, pentru ca la art.4 alin.1 din acelaşi act normativ să fie prevăzut că “Notarul public îşi exercită funcţia într-un birou notarial. Formele de exercitare a funcţiei de notar public sunt: a) birou individual; b) societate profesională”.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa, constatând că în cauză nu a fost justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului chemat în judecată, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de pârât prin întâmpinare, şi, în consecinţă, va respinge acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Biroul Notarial A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.