Sesizare cjue

1.Prin încheierea din data de  …., în dosarul nr…..,  Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu  următoarea întrebare preliminară:

Art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, art. 17, 20, 21 alin. 1, 47  din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiul restituirii taxelor prohibite de dreptul unional tras din jurisprudenţa CJUE, Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, Rezoluţia nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum art. XV din Ordonanța de urgență nr. 8/2014?

 Cauza a fost înregistrată la instanța din Luxemburg sub nr. C-200/14.

2. Ulterior sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, reclamanta C. S. G.  a solicitat la 24.09.2014 completarea întrebării preliminare, motivat de faptul că a intrat în vigoare şi Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 741 din 29 mai 2014, Ordinul  Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice nr. 365/20141, care au instituit procedura de aplicare a art. XV din Ordonanța de urgență nr. 8/2014. 

Conform  punctelor 1-3, 7, 8 din acest act normativ comun, restituirea eşalonată se efectuează exclusiv la cererea contribuabilului care trebuie să anexeze acesteia hotărârea judecătorească de restituire a taxei în copie legalizată (deşi organele fiscale/mediu au fost parte a litigiului judecătoresc de restituire a taxei, hotărârea fiindu-le opozabilă, în  astfel  de situaţii  fiind încălcate  atât  dispoziţiile  articolului 129 alineat 1 din Codul de procedură civilă,  cât şi ale  articolului  24 alineat  1 din Legea nr. 554/2004).

Distinct, conform articolului 5 din aceleași reglementări, termenul de soluţionare a cererii de restituire este de 45 de zile,  făcându-se abstracţie de dispoziţiile articolului  24 alineat 1 Legea nr. 554/2004,  deşi hotărârile pronunţate sunt date în materia contenciosului administrativ.

Conform punctului  19 din ordinul premenționat, doar pentru plata fiecărei tranşe anuale, astfel cum au fost stabilite prin graficul prevăzut la punctul  11, organul fiscal competent constată şi operează eventualele compensări cu obligaţii fiscale restante existente în evidenţa pe plătitor până la data plăţii fiecărei tranşe, și nu compensează integral obligația de plată stabilită prin hotărârea judecătorească dată în restituirea taxei cu o eventuală datorie a celui îndreptățit la restituire.

Ca atare, deşi din dreptul unional invocat în cauză (considerent  pentru care instanţa a sesizat deja Curtea de la Luxemburg) cât şi din dreptul intern (articolul  129 alineat 1 Codul de procedură civilă, articolul 24 alin 1 Legea nr. 554/2004) rezultă că executarea trebuie efectuată din oficiu, de bunăvoie, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, prin noul act comun administrativ, aceasta este:

- condiţionată de efectuarea unei cereri, de adăugarea unei noi exigenţe de a depune hotărârea legalizată;

- prelungită cu 15 zile faţă de termenul general aplicabil în virtutea legii contenciosului administrativ;

- mai mult, art. XV Ordonanța de urgență nr. 8/2014 dispune exclusiv eşalonarea plăţii unor creanţe derivate din hotărâri judecătoreşti de restituire a taxei de poluare/emisii poluante şi nu dispune nimic cu privire la eventuala eşalonare a compensării acestora cu alte creanţe fiscale;

Deși stingerea creanţelor fiscale operează prin trei instituţii juridice distincte: plata, compensarea şi restituirea( în conformitate cu art. 114, 116, 117 și titulatura capitolului II din Ordonanța de urgență nr. 92/2013)  punctul  19 din ordin limitează eventuala posibilitate de compensare a creanţelor deţinute de contribuabil împotriva organelor fiscale/mediu trase din hotărârile judecătoreşti de restituire, la 20% din cuantumul acestora, cu alte obligaţii de plată a contribuabililor către stat, acestea exigibile la scadenţă însă în mod imuabil, cu încălcarea principiului compensării de drept.

De asemenea, distinct de prevederile art. XV Ordonanța de urgență nr. 8/2014, și chiar în ipoteza declarării de către Curtea de justiție a Uniunii Europene a opunerii Dreptului Uniunii acestei reglementări, reclamanta a învederat că în cauză devin incidente şi alte acte normative interne susceptibile de a paraliza executarea hotărârilor judecătorești de restituire a taxelor și de natură a viola în continuare dreptul unional, respectiv:

I.Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 (actualizată)

privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Art. 1

1)Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă

2)Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate

Art. 2

 Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

    Art. 3

  În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

II.Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.336 din 19 iulie 2011 (actualizat) pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului

Articolul  101

1)  În situaţiile în care instanţele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deţinute sau datorate debitorului de terţul poprit din care pot fi achitate creanţele stabilite în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, cu limitările instituite prevăzute de dispoziţiile articolului 1 alineat 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

2) Pentru situaţiile menţionate la alineatului (1) se aplică în mod  corespunzător procedura de punere în aplicare a titlurilor executorii prevăzută la articolele  1-10.

În susținerile sale, reclamanta a invocat și prevederile:

a.Articolul nr. 24 din Legea nr. 554/2004 (actualizată)

privind contenciosul administrativ:

Obligaţia executării

1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată  să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

b.Ordonanța de urgență nr. 92/2003 (republicată) (actualizată) privind Codul de procedură fiscală

Articolul  116:  Compensarea

  1) Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia.

  2) Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii  datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alineatul  (1)

 .....

  4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.

5) În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:  

a) la data scadenţei, potrivit articolului 111;  

....

h) la data naşterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit articolului  117, astfel:  

1. la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate  

...

6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate  pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.

...

51) Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit  prevederilor art. 30 se sting prin compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.

6) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la  cererea debitorului sau din oficiu. Dispoziţiile articolului 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător

7) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la  efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.

Articolul 117

Restituiri de sume

1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:  

a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;  

..

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale

e) cele de rambursat de la bugetul de stat  

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii

....

7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.

8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului

 9) Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la articolului  124, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Faţă de incidenţa acestor reglementări, reclamanta C. S. G a învederat că și în ipoteza unei dezlegări favorabile a cauzei C-200/14, demersul de executare silită al hotărârii ce urmează a fi pronunțată  urmează a fi:

- paralizat temporar pe o perioadă de 6 luni de zile prin efectul art. 2, 3 Ordonanța Guvernului nr. 22/2002;

- paralizat indefinit fără o posibilitate reală de executare silită sau de control judiciar al executării silite de către articolul 10 indice 1 din  Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011 ce instituie o procedură în suveică și blochează drepturile creditorului de a putea obține executarea silită, lipsind de efecte juridice atât hotărârea judecătorească de validare a popririi cât și cea a cărui executare este solicitată;

- condiționat de formalități excesive și inutile;

- nu doar demersul de restituire este eșalonat și paralizat indefinit cât și dreptul de a își compensa imediat întregul drept de creanță rezultat din hotărârea de restituire cu alte obligații ale sale față de organele fiscale care însă îi sunt impuse strict la scadența acestora, deși restituirea unei sume în temeiul unei hotărâri judecătorești și compensarea sunt reglementări distincte și instituții juridice complet diferite

Reclamanta a mai arătat că, din  principiul priorităţii şi supremaţiei dreptului unional şi jurisprudenţa CJUE (cauza C-l 88/89 Constanzo), rezultă că nu numai instanţele naţionale trebuie să îl aplice cu prioritate, cât şi administraţia internă a respectivului stat, ori în speţă, prin intervenţia legislativă a executivului şi organelor administrative interne (Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), se decelează o conduită expresă a acestora în vederea sustragerii/tărăgănării restituirii taxelor prelevate cu încălcarea dreptului unional.

Asupra cererii de completare a întrebării prejudiciale din cauza C-200/14 pendinte la Curte, tribunalul reţine:

Prin prisma principiului general al restituirii taxelor colectate cu încălcarea de către autorităţile interne a Dreptului Uniunii, subsecvent incidenței articolului  XV din  Ordonanța de urgență nr. 8/2014 și,  mai apoi,  a articolelor  1, 2, 3 Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, articolului  10 indice 1 Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 2366/2011, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 741/2014, Ordinul nr. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice 365/2014, instanţa constată că  demersul reclamantei  este tergiversat fără o posibilitate reală de executare silită sau de control judiciar al executării silite, aparența afectării principiului efectivității restituirii taxelor colectate cu încălcarea dreptului unional, deja decelată în cauză, fiind accentuată prin prisma reglementărilor învederate.

Astfel, în conformitate cu principiul priorității și supremației dreptului unional și jurisprudența CJUE (cauza C-188/89 Constanzo),  rezultă că obligaţia aplicării cu prioritate și efectivitate revine nu numai instanțelor naționale, ci și  administrației  interne a respectivului stat, ori, în speță, prin intervenția legislativă a executivului și organelor administrative interne (Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul  Mediului și Schimbărilor Climatice), conduita expresă a acestora în vederea sustragerii/tergiversării restituirii taxelor prelevate în contra dreptului unional pare a fi reală, iar comportamentul autorităților administrative interne române apărând ca o nesocotire a prevederilor Recomandării nr. (80) 2 a Comitetului Miniștrilor.

Conflictul dintre dreptul unional și cel intern transpare şi din analiza Recomandării nr. 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei care prevede ca esență executarea efectivă și voluntară a obligațiilor statuate prin hotărâri judecătorești în sarcina autorităților administrative în perioade de timp rezonabile, sub rezerva severă chiar a confiscării unor bunuri ale autorității administrative (acest aspect este interzis clar de articolul  1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002).

În consecinţă, având în vedere noile reglementări interne incidente cauzei, precum și normele unionale invocate de reclamantă în apărarea sa, coroborat cu jurisprudența CJUE,  tribunalul constată  că în speţă  se conturează existenţa unui conflict între normele juridice naţionale şi cele  unionale, iar  incidența acestora  justifică cererea de completare a întrebării prejudiciale, motivat de faptul că şi în ipoteza pronunțării unei hotărâri de constatare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a opunerii dreptului Uniunii față de o reglementare precum art. XV din Ordonanța de urgență nr.  8/2014, se menţine  acest  conflict  între dreptul unional şi cel naţional indicat de reclamantă  .

Ca atare, faţă de considerentele expuse, Tribunalul Sibiu constată întemeiată cererea reclamantei şi  urmează a completa  întrebarea deja adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiect al dosarului ….

3. Completarea întrebării preliminare cu următoarele:

-Dreptul unional la care s-a făcut referire în încheierea de sesizare obiect al dosarului C-200/14 precum și Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, Rezoluția nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului miniștrilor, poate fi interpretat ca opunându-se unei reglementări precum Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 741/2014, Ordinul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice 365/2014,  articolele 1, 2, 3 din Ordonanța nr. 22/2002, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 2336/2011?

-Dreptul unional premenționat  și  jurisprudența CJUE(  cauza C-188/89 Constanzo)  pot fi interpretate în sensul că organele administrației interne (fiscale și de mediu - în speţa de față)  trebuie să execute din oficiu și de îndată hotărârile judecătorești pronunțate în materia administrativ-fiscală fără ca beneficiarul restituirii să fie nevoit a mai apela la executare silită sau formalități suplimentare impuse de pârâtele debitoare ?

-Care este termenul ”de îndată” conform Dreptului Uniunii  în care organele administrației interne trebuie să execute hotărârile judecătorești administrativ-fiscale sau să compenseze drepturile beneficiarilor restituirii cu alte obligații reciproce ale acestora către stat?

-Dreptul unional poate fi interpretat în sensul că sancțiunile de tipul celor prevăzute în capitolului  II litera b din Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei (corelative în amenda prevăzută de articolului  24 alineat  3 din Legea nr. 554/2004) pot fi aplicate și în ipoteza neexecutării obligațiilor de ordin pecuniar stabilite în sarcina administrației  prin hotărâri judecătorești?

-În ipoteza executării silite a hotărârilor judecătorești date împotriva administrației publice, care sunt bunurile ce pot fi supuse confiscării conform capitolului II punctul 2 litera d din Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei?

Domenii speta

Spete similare