Antecontract de vânzare cumpărare. Cumpărător - beneficiar decedat. Solicitarea moştenitorilor de a încheia contract în formă autentică.

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Mediaş la data de 28 mai 2012, reclamantele Sc. A.; St. D. A.,; Sc. L. şi Ş. M. I., în calitate de moştenitoare legale ale defunctului Sc.  D. au chemat în judecată pe pârâtul H. A., solicitând următoarele :

-să se constate că la data de 14 aprilie 2003 antecesorul lor,  soţ şi tată , Sc. D., a încheiat cu pârâtul antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect obligaţia de transmitere a dreptului de proprietate cu privire la terenurile înscrise în titlul de proprietate nr.12/5/25.02.2003, identificate sub nr. tarla 7, parcelele 56/1; 49/8;49/1;46/1; 58, antecontract prin care antecesorul lor a dobândit un drept de creanţă privind transmiterea dreptului de proprietate,  iar pârâtul şi-a asumat obligaţia corelativă acestui drept;

-să se constate că dreptul dobândit prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare are caracterul unui bun comun fiind dobândit sub durata căsătoriei,  prin contribuţie comună,  şi egală,  în cota de câte 1 / 2  fiecare;

-să se constate calitatea reclamantelor de moştenitoare şi faptul că masa succesorală rămasă se compune din cota de 1/ 2 din dreptul de creanţă dobândit prin încheierea antecontractului ;

-să fie obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,  în formă autentică,  cu privire la terenurile litigioase, iar în caz de refuz hotărârea ce se va pronunţa să ţină locul unui astfel de act pentru transmiterea dreptului de proprietate în cotele legale respectiv 6/8 Sc. A.; 2/8 St. D.A.; 2/8 Sc. L.; 2/8 Ş. M. I.;

-să se dispună întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor.

Cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantele  arată că, în fapt, la data de 14.04.2003 între antecesorul dânselor şi pârât s-a stabilit un raport contractual prin care acesta din urmă s-a obligat ca în schimbul preţului de 10.000.000 lei să transmită dreptul de proprietate asupra unor terenuri deţinute în baza titlului de proprietate nr.12/54/25.02.2003. O dată cu încheierea actului s-a făcut şi transmisiunea posesiei, fapt pentru care, au plătit impozitele aferente. Fiind un act încheiat sub durata căsătoriei, dreptul dobândit are regimul juridic a unui bun comun, contribuţia la dobândire fiind egală. Prin încheierea contractului au dobândit un drept de creanţă, iar pârâtul şi-a asumat obligaţia corelativă acestui drept, respectiv obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra terenurilor. Anterior promovării procesului, pârâtul a fost somat să-şi execute obligaţia asumată, dar acesta nu a dat curs cererii lor. Dreptul de creanţă s-a transmis pe cale succesorală fapt ce le atribuie calitate procesuală activă pentru realizarea dreptului.

În drept, s-au invocat prev.art.30 C. familiei; art.5 alin.2 din Legea 247/2005 ; art.942 şi urm., 969, 970 C. civil ; prev. Decretului - Lege 115/1938 ; Legea 7/1996 rap. la prevederile Noului Cod Civil art.885 alin.4, 896 C. civil.

În probaţiune, reclamantele au precizat că se prevalează de proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială şi cu înscrisuri.

Ataşat cererii introductive au fost depuse, în copie,  mai multe înscrisuri, respectiv: titlu de proprietate, chitanţe fiscale, acte stare civilă, somaţie.

Pârâtul H. A., fiind citat, a depus întâmpinare – fila 26 dosar, arătând că terenul a fost vândut în anul 2003 printr-un înscris sub semnătură privată pentru suma de 9 milioane lei. Contractul în formă autentică nu a fost perfectat reclamanta motivând că taxele erau prea mari. Fiind veteran de război  a fost scutit de la plata impozitului şi acesta a constituit al doilea motiv pentru care nu s-a finalizat contractul, ca să nu plătească impozitul. Reclamanta a avut toate drepturile beneficiind de subvenţia de la APIA şi folosind terenul. În urmă cu 4 ani de zile, un inginer agronom i-a propus să vândă o parcelă de teren din trupul de hotar denumit H. unui fermier, pentru care s-a întocmit un înscris în care din eroare au fost trecute aceleaşi terenuri, din tarlaua nr.7, promise reclamantei. După 2 ani de zile reclamanta nu a mai primit subvenţia de la Agenţia Apia, şi atunci s-a descoperit eroarea. Conchide pârâtul că nu a făcut intenţionat acest lucru şi este de acord să restituie reclamantelor suma primită, scăzându-se impozitul neplătit, subvenţia de la APIA şi roadele obţinute de pe suprafaţa în plus de 3,11 ha.

În cursul procesului, mai precis la data de 17 ianuarie 2013 a intervenit decesul pârâtului H. A. - fila 98 dosar, fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia în persoana pârâţilor Gh. P.; S. M.; H. A. jun., şi H. R.

Pârâta Gh. P. a depus întâmpinare – fila 117 dosar, arătând că antecontractul încheiat de antecesorul său tată a avut ca termen de finalizare 30 zile de la încheierea actului, cumpărătorul fiind cel care nu a respectat termenii convenţiei şi că pe lângă suprafaţa în cauză  de 1,78 ha, mai există încă 3,11 ha, teren al bunicilor, pe care tot reclamanta îl foloseşte. La sugestia reprezentantului reclamantelor de a se ajunge la o înţelegere, pârâta susţine că a luat legătura cu cel de-al doilea cumpărător, societatea  S.SRL, oferindu-i suma plătită potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare, acesta fiind de acord, dar când a comunicat reclamantei rezultatul demersurilor făcute, aceasta a refuzat motivând că în instanţă vor obţine alte avantaje. Cu toate acestea, patronul firmei a dat dovadă de omenie lăsând pe reclamantă să folosească terenul fără a cere ceva în schimb. Conclude pârâta prin a susţine că nu ştie ce doreşte de fapt reclamanta  din moment ce nu este de acord nici să primească un  alt teren în schimb, dar nici să restituie banii firmei. Dacă s-ar fi respectat cele 30 zile s-ar fi consemnat în titlu existenţa promisiunii de vânzare, aşa încât nu s-ar fi putut vinde a doua oară. Mai afirmă pârâta că antecesorul reclamantelor nu a vrut să încheie la notar actul în formă autentică afirmând că taxele notariale sunt mai mari decât costul pământului.

Pârâta H. R. prin adresa de la fila 127 dosar, a arătat că este de acord cu restituirea pământului, dar nu este de acord cu cheltuielile de judecată.

Pârâta S. M. – fila 115 dosar a arătat că nu este de acord cu  acţiunea reclamantelor, întrucât culpa în neperfectarea contractului în formă autentică aparţine fam. Sc. care nu a respectat termenul de 30 zile menţionat în actul încheiat. A mai învederat pârâta că pentru reglementarea situaţiei propune reclamantelor să ajungă la o înţelegere de maniera în care dânsele să suporte cheltuielile de judecată; urmaşii lui H. A. vor restituii banii celui de-al doilea cumpărător şi obţinând proprietatea terenului în litigiu, îl vor pune la dispoziţia reclamantelor prin semnarea  contractului la notar, solicitând ca în cazul unui răspuns negativ să se amâne judecarea procesului până în septembrie 2013 pentru a face evaluarea terenului şi a restitui reclamantelor banii primiţi, la valoarea actualizată.

Din înscrisurile aflate la filele 48, 60 dosar, rezultă că într-adevăr terenul în litigiu a format obiectul a două convenţii distincte, situaţie faţă de care instanţa a adus în discuţia părţii reclamante dacă înţelege să cheme în judecată şi pe cel de-al doilea promitent cumpărător, însă, la termenul de judecată din 29 noiembrie 2012- fila 71 dosar, reprezentantul lor a arătat că nu solicită extinderea cadrului procesual, cel de-al doilea contract fiind încheiat la o dată ulterioară celui deţinut de antecesorul reclamantelor.

În dezbatere au fost  încuviinţate şi administrate probele solicitate de părţi. La cererea reclamantelor a fost încuviinţată proba testimonială cu martorii V. N., O, I,, declaraţiile acestora aflându-se la filele  89,90 dosar, iar la cererea pârâtelor a fost audiat martorul O. G. – fila 135 dosar, şi interogatoriul reclamantelor – 81-88 dosar. 

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Potrivit înscrisului de la fila 60 dosar, la data de 14 aprilie 2003, între H. A. şi Sc. D. s-a încheiat o convenţie intitulată „antecontract de vânzare-cumpărare” întocmit în forma înscrisului sub semnătură privată , prin care primul în calitate de vânzător a transmis celui de-al doilea în calitate de cumpărător suprafaţa de 1,78 ha teren, înscrisă în titlul de proprietate nr.12/54/25.02.2003, pentru preţul de 10.000.000 lei, achitat în întregime la data actului.

Acelaşi teren a făcut obiectul  unei alte promisiuni  bilaterale de vânzare-cumpărare  (fila 48 dosar), promitentul –cumpărător fiind  societatea S. SRL prin A. D.

Prin acţiunea promovată, reclamantele au solicitat să se dea eficienţă antecontractului de vânzare-cumpărare  încheiat de antecesorul lor, stabilirea drepturilor succesorale ce li se cuvin şi întabularea dreptului de proprietate.

Actul pe care reclamantele îl deţin au aceeaşi semnificaţie juridică cu cel de-al doilea act, acela al  unei promisiuni bilaterale, fiind nul ca şi vânzare-cumpărare,  întrucât nu respectă condiţia impusă de lege pentru vânzarea terenurilor, a formei autentice .  Promisiunea bilaterală de vânzare –cumpărare dă naştere unei obligaţii de a face, respectiv încheierea contractului în viitor, nefiind translativă de  drepturi, în speţă a dreptului  de proprietate.

Sub aspectul dreptului aplicabil sunt incidente reglementările Codului Civil, anterioare modificării intervenite prin Legea 71/2011, precum şi cele ale Legii 247/2005. În concret, art. 1073 C. civil, statuează asupra dreptului creditorului de a obţine îndeplinirea întocmai a obligaţiilor asumate de debitor, inclusiv aceea a încheierii contractului în formă autentică sub sancţiunea perceperii de daune cominatorii.

În cazul în speţă, s-a constatat însă că,  în raportul juridic  dintre antecesorul reclamantelor şi antecesorul pârâtelor, consfințit de  „antecontractul de vânzare-cumpărare ” pe care l-au încheiat, vânzătorul nu şi-a asumat o astfel de obligaţie necondiţionată  de a încheia  act autentic  cumpărătorului, stipulându-se doar  faptul că,  numai  în termenul  de 30 zile  de la data obţinerii actului de proprietate sau a altor documente necesare, părţile vor  proceda la întocmirea  actelor necesare prin organele abilitate, altfel, conform clauzelor asupra răspunderii contractuale, părţile  convenind  ca în cazul  în care nu se încheie contractul de vânzare-cumpărare din motive imputabile vânzătorului sau cumpărătorului, până la sfârşitul anului în curs, adică 2003, până când vânzătorul/promitent şi-a luat obligaţia respectării folosinţei terenului de către cumpărătorul/promitent,  părţile îşi datorează exclusiv  despăgubiri.

Instanţa a mai constatat că la data când a fost încheiată această promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare,  14 aprilie 2003, antecesorul promitent/vânzător se afla deja în posesia titlului de proprietate acesta purtând  ca dată a eliberării ziua de 25.02.2003, aşa încât din această perspectivă nu exista nici un impediment pentru efectuarea demersurilor legale în acord cu cele convenite de părţi, respectiv în cadrul termenului de 30 zile de la încheierea convenţiei.

Dimpotrivă, în cazul celeilalte promisiuni de vânzare-cumpărare /fila 46 dosar/, părţile promitente au stabilit  dreptul necondiţionat, de un  termen, al  cumpărătorului-promitent de a cere  realizarea obligaţiei asumate de vânzător cu privire la perfectarea contractului în formă autentică, inclusiv pe calea unei acţiuni ce vizează pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul unui astfel de act.

Rezultă aşadar că, prin împlinirea termenului extinctiv de 30 zile condiţie a promisiunii încheiate, dreptul de creanţă corelativ obligaţiei asumate de promitentul vânzător  faţă de antecesorul reclamantelor constă  numai în dreptul de a obţine despăgubiri, şi nicidecum a unui drept de proprietate, iar reclamantele nu au cerut astfel de daune.  În plus, la data de 01.04.2010 când a intervenit decesul lui Sc. D., nu exista constituit vreun drept de proprietate sau drept de creanţă care să facă parte din patrimoniul defunctului, pentru a face obiectul unei dezbateri succesorale. În cazul acţiunii pentru valorificarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, hotărârea judecătorească are caracter constitutiv şi nu declarativ de drepturi, aşa încât, acţiunea reclamantelor  ce vizează constituirea unui drept de proprietate  în calitate de moştenitoare legale pe seama defunctului Sc. D., se dovedeşte şi sub acest aspect  neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 2013 Judecătoria Mediaş a respins acţiunea formulată de reclamanţi şi a mai reţinut că, în cursul judecării procesului, H. A. a beneficiat de ajutor public judiciar în forma asistenţei juridice prin avocat.

În conformitate cu cele stabilite prin încheierea din 5 noiembrie 2012- fila 66 dosar, instanţa a stabilit onorariul final cuvenit avocatului,  la suma de 214 lei.

Reclamantele se află în culpă procesuală,  şi în consecinţă, au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată  efectuate de pârât, respectiv a sumei de 214 lei, reprezentând onorariu avocat ce se va plăti astfel, suma de 107 lei avansată cu titlu de ajutorul public judiciar se va plăti statului conform art. 18,21 din OUG 51/2008, măsură executorie,  iar cealaltă parte de 107 lei, pârâtelor  în calitate de succesoare al titularului în sarcina căruia s-a reţinut obligaţia de plată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele Sc. A., St. D. A., Sc. L. şi Ş. M. I. solicitând modificarea în tot în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului recurentele arată că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 14.04.2003 antecesorul lor a dobândit un drept de creanţă asupra imobilelor identificate în act, la data încheierii antecontractului plătindu-se integral preţul stabilit de părţi şi făcându-se transmiterea posesiei.

Recurentele mai arată că antecontractul a fost încheiat de antecesorul lor în timpul căsătoriei, ca urmare dreptul de creanţă astfel dobândit este bun comun, iar la decesul acestuia a intrat în masa succesorală, ca urmare acţiunea este întemeiată sub acest aspect.

În drept se invocă art.969, 970 din vechiul Cod civil, dar şi dispoziţiile corelative din noul Cod civil, care sunt identice sub acest aspect.

Referitor la faptul că instanţa de fond a reţinut încheierea unui nou antecontract de vânzare-cumpărare ca motiv de respingere a acţiunii, recurentele arată că însuşi pârâtul H. A. a menţionat în întâmpinarea sa că din eroare terenurile cu privire la care ele au formulat această acţiune au fost înscrise şi în cea de a doua promisiune bilaterală, pentru că, în realitate, ele nu au făcut obiectul acestei convenţii. În acest sens se invocă eroarea cu privire la obiect, lipsa acordului de voinţă şi lipsa cauzei pentru a transmite dreptul de proprietate asupra acestor terenuri prin cea de a doua promisiune, neplata preţului şi lipsa transmiterii posesiei care este exercitată doar de recurenţi cărora antecontractul încheiat ulterior nu le este opozabil.

Recurentele arată că soluţia instanţei de fond încalcă principiul disponibilităţii, pentru că pârâţii au recunoscut drepturile dobândite de recurente, soluţia nu este motivată în fapt şi în drept (motiv de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civ.).

Se mai arată că instanţa de fond  a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit al acestuia atunci când nu face distincţie între calităţile recurentelor (una este soţia, iar celelalte fiicele defunctului), precum şi atunci când nu motivează de ce dreptul de creanţă născut din antecontract nu exista în patrimoniul defunctului la deces.

Un alt motiv de recurs este cel referitor la termenul de 30 de zile din contractul părţilor. Recentele susţin că instanţa nu a avut rol activ pentru a stabili conţinutul exact al obligaţiilor asumate de părţi, pentru a stabili ce acte de proprietate trebuiau întocmite pentru că, la data încheierii antecontractului promitentul vânzător se afla deja în posesia titlului de proprietate. De asemenea, nu s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor problema termenului extinctiv.

Interpretarea corectă a acestei clauze era aceea că se referă la documentaţia cadastrală şi la întabulare, ori aceste acte nu au fost obţinute nici până în prezent, deci nu se justifică respingerea acţiunii.

Recurentele mai arată că antecontractul avea un conţinut conceput de altă persoană decât părţile, iar unele clauze care nu au fost completate nu sunt aplicabile, iar clauza în litigiu era aplicabilă doar antecontractelor în care promitentul vânzător nu deţinea titlu de proprietate.

Un ultim aspect referitor la acest termen este că el nu a dus la stingerea dreptului promitentului cumpărător atât timp cât părţile nu şi-au manifestat opţiunea de a pune capăt contractului la împlinirea termenului.

În baza art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a alege între a cere executarea obligaţiei sau rezoluţiunea contractului în caz de neexecutare a obligaţiei.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reţine că recursul este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, care a reţinut în mod corect starea de fapt, că  între defuncţii H. A. (antecesorul pârâţilor) şi Sc. D. (antecesorul reclamantelor) s-a încheiat, la 14 aprilie 2003,  o convenţie intitulată „antecontract de vânzare-cumpărare” întocmit în forma înscrisului sub semnătură privată, prin care primul în calitate de vânzător s-a obligat să transmită celui de-al doilea, în calitate de cumpărător, suprafaţa de 1,78 ha teren, înscrisă în titlul de proprietate nr.1295/54/25.02.2003, în schimbul unui preţ de 10.000.000 lei, achitat în întregime la data întocmirii actului (f.60).

Acelaşi teren a făcut obiectul  unei alte promisiuni  bilaterale de vânzare-cumpărare  (fila 48 dosar), promitentul –cumpărător fiind  societatea S. S.R.L. prin A. D.

Evident că ambele acte au aceiaşi natură juridică, aceea de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fiind nule ca şi vânzare-cumpărare,  întrucât nu respectă condiţia formei autentice, impusă de lege pentru vânzarea terenurilor. 

Aşa cum s-a arătat la fond, promisiunea bilaterală de vânzare –cumpărare dă naştere unei obligaţii de a face, deci a unui drept de creanţă, respectiv încheierea contractului în viitor, nefiind translativă de  drept  de proprietate.

Dreptul aplicabil este vechiul Codului Civil, întrucât se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii actului, respectiv art. 1073 C. Civil care prevede că creditorul  are dreptul de a obţine îndeplinirea întocmai a obligaţiilor asumate de debitor, inclusiv aceea a încheierii contractului în formă autentică sub sancţiunea perceperii de daune cominatorii.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte dezbaterea succesiunii după Sc. D., legea aplicabilă este tot vechiul Cod civil întrucât decesul a survenit în anul 2010, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Din acest punct de vedere sunt aplicabile disp.art.650 şi următoarele Cod civil de la 1864.

Ceea ce a reţinut greşit instanţa de fond este interpretarea clauzei care instituie un termen de 30 de zile, respectiv a art.4 din capitolul privind obligaţiile părţilor.

Această clauză are următorul cuprins:

„Părţile se obligă ca în termen de 30 de zile de la data obţinerii act de proprietate sau alte documente necesare, să efectueze actele necesare prin organele abilitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materie, pornind de la prevederile prezentului contract.”

În primul rând se remarcă faptul că această clauză era preexistentă, fiind concepută de redactorul înscrisului, pentru că nu corespunde exact situaţiei reale din cauza de faţă pentru a fi urmarea voinţei părţilor. Această concluzie rezultă din faptul că promitentul vânzător deţinea, la data încheierii convenţiei, titlu de proprietate asupra terenurilor, motiv pentru care numărul titlului a fost indicat în actul încheiat de părţi.

Ca urmare, interpretarea corectă a textului este în sensul că părţile s-au obligat să obţină alte documente necesare întocmirii actului în formă autentică, respectiv cele necesare întabulării titlului de proprietate.

În acest sens vine şi clauza anterioară prin care vânzătorul se obligă să obţină cât mai urgent titlul de proprietate pe care deja îl avea, deci obligaţia se referă la alte documente necesare întocmirii actului de vânzare-cumpărare la notarul public, aşa cum se arată în înscris.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit în sprijinul soluţiei sale de respingere a acţiunii, clauza prevăzută la art.II, 1 din partea referitoare la răspunderea contractuală. Astfel, prima instanţă a reţinut că H. A., promitentul vânzător s-a obligat să lase în folosinţă terenul cumpărătorului în acel an, 2003, tocmai pentru că exista termenul de 30 zile pentru încheierea contractului.

Clauza a fost interpretată greşit. Conţinutul ei exact era următorul:

„În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu se încheie din motive imputabile vânzătorului, acesta are următoarele obligaţii: 1. să respecte folosinţa terenului de către cumpărător până la sfârşitul anului RESPECTIV, (sublinierea instanţei de recurs) în curs.”

Se observă clar că ne aflăm în prezenţa unei clauze care sancţionează neexecutarea culpabilă a obligaţiei vânzătorului şi, de asemenea, că ea nu se referă la anul 2003, ci la anul respectiv, deci la anul în care părţile se vor afla atunci când se va rezoluţiona, eventual, contractul.

Ca urmare, în antecontractul încheiat de antecesorii părţilor nu există nicio condiţie şi niciun termen esenţial sau extinctiv care să conducă la concluzia că antecontractul nu mai este în vigoare la acest moment sau la momentul decesului lui Sc. D., deci acţiunea reclamantelor este întemeiată şi va fi admisă.

Termenul de 30 de zile este un termen în care părţile trebuiau să obţină documentele necesare încheierii actului în formă autentică, însă pârâţii nu au efectuat întabularea terenului nici până la acest moment.

Astfel, este real faptul că între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, că dreptul de creanţă obţinut prin acesta este bun comun cu Sc. A., iar la decesul lui Sc. D., ½ din acesta a intrat în masa succesorală dobândită de reclamante (soţia şi fiicele) în cote legale.

În ceea ce priveşte valorificarea acestui antecontract, tribunalul reţine următoarele:

Bunul ce face obiectul antecontractului se află încă în proprietatea promitentului vânzător (mai exact a succesorilor acestuia) şi s-a aflat tot timpul în folosinţa reclamanţilor.

Deşi există un al doilea antecontract având acelaşi obiect, acest al doilea antecontract nu a fost valorificat, promitentul cumpărător nu a acţionat în sensul transmiterii dreptului de proprietate, aşa cum au făcut reclamanţii prin acţiunea de faţă. Ca urmare, primul promitent cumpărător care a acţionat, care are şi actul cel mai vechi, este în drept la încheierea contractului, cel de al doilea urmând a fi despăgubit de promitentul vânzător pentru imposibilitatea încheierii contractului.

În sprijinul acestei soluţii vine şi poziţia pârâtului H., dar şi a pârâtei H. R., ce au fost de acord cu „restituirea pământului” către reclamanţi, chiar dacă s-au opus admiterii acţiunii.

Pentru toate aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În baza art.274 Cod proc.civ., fiind în culpă procesuală, pârâţii vor fi obligaţi să plătească cheltuieli de judecată în fond şi recurs de 517,87 lei (taxele judiciare de timbru).

Onorariul de avocat de 1860 lei nu s-a acordat întrucât la dosar nu există chitanţa originală, iar pe copie nu apare înscris nici numărul de dosar şi nici numele părţilor).

Domenii speta

Spete similare