Pretentii

Decizie 310 din 11.03.2015


Prin decizia civilă nr. 310/11.03.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamanta SC CV SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin acţiunea înregistrată  sub nr. 1818/339/2014 din data de 7 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Z, reclamanta SC CV SA C a chemat în judecată pe pârâtul RI,  solicitând  instanţei, ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 2876,49 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat  că, în urma verificării instalaţiei electrice de alimentare si măsurare la locul de consum aparţinând paratului, inspectorii din cadrul societăţii au constatat că se consuma energie electrica fără ca aceasta sa fie înregistrata de aparatul de măsura/contorul electric, fapt evidenţiat in procesul verbal de constatare/nota de constatare întocmit..

Procesul-verbal de constatare/nota de constatare a fost întocmit in prezenta pârâtului si a fost adus la cunoştinţa acestuia, care l-a semnat, fără a formula obiecţiuni,

A mai arătat că  s-a procedat, cu acordul pârâtului, la inventarierea aparatelor de consum energie electrica, urmând a se stabili consumul in conformitate cu art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice Ia consumatori din data de 25.06.2004. aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 potrivit căruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnicii si de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.

Acest consum este evidenţiat in nota de calcul/fisa de evaluare a energiei electrice consumata si neînregistrata.

In ceea ce priveşte expedierea facturilor reprezentând recuperare energie electrica agenţi economici, respectiv verificare si constatare consum neînregistrat, a precizat că  aceasta se realizează cu operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale si care se afla in proprietatea statului roman, instituţia menţionata fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul României, societatea reclamantă respectând întreaga legislaţie in domeniu.

Reclamanta a mai menţionat că facturile emise au fost acceptate la plata de pârât, nefiind contestate de acesta, conform art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004 care stabileşte ca debitorul/paratul avea obligaţia ca in cazul in care contesta valoarea facturii sa comunice acest fapt furnizorului in termen de 15 zile de la primirea facturii.

A mai susţinut reclamanta că are autorizarea de a emite facturile doar intr-un singur exemplar, pe suport de hârtie, potrivit Ordinul nr. 1077/2001 emis de catre Ministerul de Finante privind condiţiile in care se pot edita, intr-un singur exemplar, facturile fiscale cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare, utilizate in activitatea financiara si contabila, autorizare care se acorda furnizorilor cu un număr mare de clienţi (sfera de activitate a agenţilor economici este prestarea de servicii sau livrarea bunurilor de utilitate publica, cum sunt: furnizarea energiei electrice, termice, a gazelor naturale si a apei, canalizarea, telefonia fixa si mobila, transmisia de programe TV si radio si altele similare), iar raţiunea acestei autorizări exclude obţinerea acceptului de plata a facturii in varianta clasica a semnării de catre client pe exemplarul doi si remiterea facturii cu semnătura acestuia catre furnizor.

A mai arătat că valoarea prejudiciul cauzat, exclusiv din culpa pârâtului, este in suma de 6996,51le,  pentru care s-a emis facturile cuprinse in Fisa de client.

In conformitate cu prevederile art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, dispoziţiile Legii nr. 13/2007 si art. 1357 si urm. C.civ., pârâtul este obligat sa suporte acest prejudiciu, reprezentând contravaloarea energiei electrice calculate potrivit legii la tarifele legale in vigoare.

În continuare, a mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale: existenta unui prejudiciu, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si exista vinovăţia pârâtului, constând in consumul de energie electrica fără ca aceasta sa fie înregistrata de aparatul de măsură/contorul electric, vinovăţie recunoscuta prin semnarea procesului verbal de constatare/notei de constatare, precum si prin faptul ca acesta nu a formulat obiecţiuni/nu a contestat înscrisul in discuţie.

Deşi pârâtul a fost notificat în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, acesta nu a răspuns în nici un fel invitaţiei, dând dovadă de rea credinţă.

Pârâtul a fost pus în întârziere cu privire la plata debitului restant conform notificării ataşate în copie la dosar.

În susţinerea cererii, creditorul a depus copie de Notă de constatare nr. 728220 din 24.10.2013, fişa de evaluare a energiei electrice consumată şi neînregistrată cantitate de recuperat, facturile emise, tabel cu debitul pretins datorat.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că nu el a folosit imobilul, ci numitul RT, decedat la 6.01.2014.

 În dovedire, a depus la dosar înscrisuri – ordonanţa de clasare din 20.02.2014, dată în dosarul nr. 1349/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z şi certificat de deces privind pe TR.

În cauză, a fost audiat martorul GCM, propus de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 1485 din 28.10.2014 a Judecătoriei Z s-a respins ca nefondată acţiunea formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin nota de constatare nr. 72822 din 24.10.2013, întocmită de SC CD S.A., s-a constatat că pârâtul era racordat, fără avizul reclamantei şi fără a avea încheiat un contract cu aceasta, la reţeaua electrică, beneficiind, aşadar, de serviciile de furnizare a energiei electrice prestate de reclamantă.

Prin ordonanţa din 20.02.2014 din dosarul nr. 1349/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z, s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii .prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 rap. la art. 228 alin. 3 C.pen., privind pe pârâtul RI, pe motiv că nu există probe că a săvârşit infracţiunea, şi pentru RT întrucât a intervenit decesul acestuia.

 Din referatul Secţiei 13 Poliţie Rurală S, din acelaşi dosar de urmărire penală, reţinut prin ordonanţa menţionată, rezultă că numitul RI nu mai locuia la imobilul din comuna S, jud. T, de circa 6 ani, la acest imobil locuind fratele său, numitul RT, acesta fiind cel care s-a racordat la reţeaua electrică. Acest aspect rezultă şi din adresa nr. 1339 din 2.06.2014 a Primăriei S, unde se reţine că pârâtul locuieşte în comună pe str. P nr. 1 din 2008, iar nota  de constatare priveşte  un imobil situat în strada C,  nr. 18.

Din declaraţia martorului propus de reclamantă, s-a apreciat că  nu rezultă ce persoană a fost găsită la imobil, ci doar că s-a solicitat ajutorul organelor de poliţie, care însă, reţin în referatul cu propunerea de clasare din 7.02.2014 că persoana care folosea imobilul şi îl locuia efectiv este RT. Împrejurarea că reclamantul este proprietarul imobilului, nu are relevanţă, atât timp cât cel care îl folosea efectiv era o altă persoană şi aceasta din urmă a fost cea care a săvârşit fapta ilicită.

Faţă de cele de mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art. 1357 alin. 1 c.civ., în sensul că nu s-a făcut dovada, în condiţiile art. 249 c.pr.civ., că pârâtul este cel care a cauzat prejudiciul pretins reclamantei, instanţa de fond a  respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii formulate.

A motivat că nu are relevanţă în cauză, împrejurarea că nu s-a început urmărirea penală împotriva pârâtului, având în vedere că a formulat împotriva acestuia o acţiune în răspundere contractuală.

În dezvoltarea acestui motiv de apel a arătat că facturarea consumului de furnizare a energiei electrice, inclusiv pentru consumul fraudulos, se face de furnizorul de energie, iar consumatorul are obligaţia de a păstra intacte grupurile de măsurare, să nu influenţeze funcţionarea corectă a acestora şi să nu blocheze accesul furnizorului.

Sub acelaşi aspect, apelanta a menţionat că pârâtul nu a contestat facturile emise.

Apelanta a mai susţinut că imobilului pârâtului este deconectat de la reţea, iar această măsură se ia şi pentru nerespectarea clauzelor contractuale, cum ar fi sustragerea de energie electrică.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ.

Intimatul pârât nu a depus întâmpinare, însă, fiind prezent la termenul de judecată din 11.03.2015 a solicitat respingerea apelului.

În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.

Deşi apelanta reclamantă a susţinut că a formulat împotriva pârâtului RI o acţiune în răspundere contractuală, din cuprinsul acţiunii formulate rezultă că temeiul de drept al acesteia îl constituie dispoziţiile art. 1350, 1357 din Codul civil, precum şi art. 142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr. 1007/2004.

În acelaşi timp, în mod corect, în aplicarea principiului rolului activ reglementat de art. 22 din C. proc. civ., instanţa de fond a calificat şi soluţionat acţiunea formulată, ca fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală.

Precizarea de către apelantă, prin cererea de apel, a temeiul acţiunii ca fiind contractual şi nu delictual, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 478 alin.3 C. proc. civ., potrivit cărora ,,În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi „.

În ce priveşte susţinerea apelantei, privind lipsa de relevanţă în cauză a ordonanţei nr. 1349/P/2013 din 20.02.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Z, prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 92 alin.2 din Legea nr. 123/2012, faţă de pârâtul RI,  se apreciază că  nu este întemeiată.

Potrivit  art. 92 alin.2 din Legea nr. 123/2012, „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Deşi, ordonanţa procurorului de neîncepere a urmăriri penale nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile învestită cu soluţionare unei acţiuni în răspundere civilă, nu se poate face abstracţie de acesta, în condiţiile în care, reclamanta nu a făcut dovada la instanţa de fond cu alte probe, a elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din Codul civil.

Din depoziţia martorului  audiat la instanţa de fond, la solicitarea reclamantei, nu a rezultat că nota de constatare întocmită de reprezentanţii SC CV, a fost întocmită în prezenţa pârâtului în calitate de proprietar al imobilului.

În acelaşi timp, se are în vedere că pentru a ajunge ca concluzia că în privinţa pârâtului, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanţa de fond a avut în vedere şi alte probe, respectiv, referatul Secţiei 13 Poliţie Rurală S, din dosarul de urmărire penală, din care, rezultă că numitul RI nu mai locuia la imobilul din comuna S, jud. T, de circa 6 ani, la acest imobil locuind fratele său, numitul RT, acesta fiind cel care s-a racordat la reţeaua electrică, precum şi adresa nr. 1339 din 2.06.2014 a Primăriei S, unde se reţine că pârâtul locuieşte în comună pe str. P nr. 1 din 2008, iar nota  de constatare priveşte  un imobil.

Întrucât s-a apreciat că în cauză s-a formulat o acţiune în răspundere civilă delictuală împotriva pârâtului, susţinerea reclamantei potrivit căreia, acesta nu a contestat facturile emise, nu avea relevanţă în cauză, şi nu poate constitui motiv de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond.

De asemenea, nici faptul că reclamanta a luat măsura deconectării imobilului de la reţeaua de energie electrică, nu poate argumenta schimbarea sentinţei instanţei de fond.

Faţă de considerentele expuse, apelul a fost respins, ca nefondat.