Procedura insolventei

Sentinţă civilă 987 din 16.10.2014


Potrivit dispoziţiilor art. 113 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare „4. Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

5. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.

6. Prevederile alin. (4) şi (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.”

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.866 din Noul Cod de procedură civilă, creanţele garantate se plătesc înaintea celor fiscale fără distincţie.

Prevederile art.123 din Legea nr.85/2006 pot fi aplicabile sumei obţinute din vânzarea activului ipotecat numai în măsura în care creanţa creditorului garantat ar fi fost complet acoperită.

Prin Decizia civilă nr. 8/30.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr.987 din 16 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3090/108/2010*/a2 şi prin care au fost reţinute următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 987 din 16 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 3090/108/2010*/a2, Tribunalul Arad a admis contestaţia creditoarei contestatoare C B. SA Bucureşti în contradictoriu cu debitoarea SC L.M.T. SRL, prin lichidator judiciar I.B. IPURL împotriva Planului de distribuire parţială nr. 272/bis din 11 august 2014 întocmit de lichidatorul judiciar şi depus la fila 6 dosar.

A modificat Planul nr. 272 din 11 august 2014 în sensul distribuirii către creditoarea contestatoare a sumei de 67.924 (sumă compusă din suma de 58.150 lei, cât i s-a distribuit prin plan, plus sumele de 6.750 lei şi de 3.024 lei) pentru s-a admis contestaţia. 

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic, analizând contestaţia formulată de creditoarea contestatoare C.B. SA Bucureşti împotriva Planului de distribuire parţială nr. 272/bis din 11 august 2014, întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei I.B. IPURL în condiţiile art.121 alin. 1, art.122 alin. 3 şi 4 , art.123 şi art. 127 din Legea 85/2006, a constatat că aceasta este întemeiată în parte, pentru următoarele motive:

În fapt, imobilul proprietatea debitoarei, situat în Arad, grevat de ipotecă în favoarea C.B. SA, a fost valorificat prin licitaţie, fiind încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1825 din 7 august 2014 .

S-a arătat că acest creditor garantat este menţionat în tabelul definitiv actualizat de la filele 704 dosar de insolvenţă, în categoria creanţelor garantate prevăzute  de art.121 alin.1 Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenţei, pentru suma de 157.930,31 lei  .

Cu privire la primele sume contestate, prevăzute în planul de distribuţie atacat  s-a constatat că la distribuirea acestora nu s-a respectat ordinea de distribuţie, conform  121 alin. din Legea 85/2006 .

S-a arătat că potrivit art.121 ,,Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art.10, art. 19 alin. (2), art.23 şi 24;

^1. creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan.  Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;

2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii.”

Cu privire la suma de 6.750 lei distribuită către Direcţia Venituri Arad reprezentând „impozit clădiri si teren  în procedură", judecătorul  sindic a constatat că  aceasta a fost distribuită nelegal potrivit art.123 alin 4 din Legea 85/2006, întrucât, art.121 alin 1 din Legea 85/2006 se referă la taxe, timbre aferente vânzării imobilului, or impozitul în cauză nu este o taxă aferentă vânzării imobilului.

S-a arătat că această sumă reprezentând creanţe născute după data deschiderii procedurii de insolvenţă, nu poate fi achitată cu prioritate, faţă de creanţa garantată a Băncii din preţul obţinut din vânzarea imobilului debitoarei adus în garanţia Băncii, întrucât  art.121 alin 1 pct.1 si 2 din Legea 85/2006 este clar si nu permite o alta ordine de distribuire.

Taxele si impozitele locale, nu pot fi incluse în categoria cheltuielilor de conservare si administrare a bunului.

Totodată, s-a arătat că actele de conservare au fost definite în doctrina şi practica judiciară ca acele acte prin care se urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui bun (sau a unui drept subiectiv civil referitor la acel bun), iar actele de administrare sunt acele acte prin care se urmăreşte sa se realizeze o normală punere în valoare a acelui bun.

 În ce priveşte actul de administrare, s-a arătat că trebuie făcută distincţia după cum acesta este raportat la un singur bun (ut singuli) sau la un întreg patrimoniu, deoarece ceea ce constituie un act de administrare pentru patrimoniul în întregul sau, ca universalitate, nu reprezintă  totdeauna act de administrare raportat la acel bun.

În opinia instanţei, tocmai aceasta este problema esenţială pentru aprecierea dacă cheltuielile cu impozitarea  imobilului debitoarei, valorificat în cadrul procedurii, puteau fi considerate de către lichidatorul judiciar ca acte de administrare sau de conservare, raportat la bunul valorificat, ce constituie obiectul garanţiei  C.B.  SA .

În acest sens, judecătorul  sindic a apreciat că nici una dintre aceste cheltuieli nu poate fi considerată ca fiind inclusă în categoria cheltuielilor necesare pentru conservarea si administrarea acestui bun imobil, prevăzută de art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 la ordinea de prioritate nr.1, mai înaintea creanţei creditorului garantat .

Astfel, nici impozitele si taxele locale nu au natura unor cheltuieli de administrare sau conservare, de vreme ce acestea nu fac obiectul unor acte care sa preîntâmpine pierderea bunului imobil ( în fiinţa sa) .

 Pe de alta parte, dispoziţiile art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 au natura unor dispoziţii de excepţie, în raport cu dispoziţiile art.123 din aceeaşi lege, deoarece se referă la distribuirea sumelor obţinute din valorificarea bunurilor garantate (grevate cu ipoteci, gajuri etc.), iar acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii neprevăzute expres.

De asemenea, prevederile art.123 din Legea nr.85/2006 pot fi aplicabile sumei obţinute din vânzarea activului ipotecat numai în măsura în care creanţa creditorului garantat ar fi fost complet acoperită punându-se problema distribuirii sumelor ramase după îndestularea C.B. SA, ceea ce nu este cazul în speţă de faţă, motiv pentru care, judecătorul sindic a admis contestaţia formulată de creditoarea-contestatoare C.B. SA Bucureşti pentru suma de 6750  lei.

 Cu privire la suma de 3.024 lei impozit pe veniturile microîntreprinderii de 3%, reţinută de lichidatorul judiciar cu acest titlu din suma încasată din vânzarea bunului imobil al băncii, s-a arătat că practicianul în insolvenţă a solicitat admiterea acesteia, întrucât dintr-o eroare nu s-a avut în vedere toate modificările Codului Fiscal cu privire la statutul fiscal al unei societăţi când aceasta se află în faliment.

S-a arătat că într-adevăr, art.112 indice 9 din Codul fiscal stabileşte că, calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, pentru care se calculează impozitul, ori, imobilul a fost vândut în cadrul licitaţiei de vânzare din data de 29.07.2014, astfel că, eventuala obligaţie de plată a impozitului pe venitul microîntreprinderii s-ar putea naşte cel mai devreme la data de 01.10 2014.

Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, judecătorul sindic a admis contestaţia formulată de creditoarea-contestatoare C.B. SA Bucureşti, în contradictoriu cu debitoarea SC L.M.T. SRL, prin lichidator judiciar I.B. IPURL împotriva Planului de  distribuire parţială nr. 272/bis din 11 aug 2014 întocmit de lichidatorul judiciar şi depus la  fila 6 dosar şi în consecinţă a modificat Planul nr.272 din 11 august 2014 în sensul distribuirii către creditoarea-contestatoare a sumei de 67.924 lei (sumă compusă din suma de 58.150 lei, cât i s-a distribuit prin plan, plus sumele de 6750 lei şi de 3024 lei) pentru cât s-a admis contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditorul Municipiul Arad, reprezentat prin Primar ing. G.F., prin D.V. a Primăriei Municipiului Arad, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei C.B. SA şi aprobarea Planului de distribuire parţială nr.272 bis din 11 august 2014, aşa cum a fost redactat şi propus spre aprobare în cadrul procedurii insolvenţei şi a se dispune ca lichidatorul judiciar să vireze către instituţia sa suma de 6.750 lei.

Creditorul recurent arătă că art. 121 alin. 1 din Legea 85/2006, descrie debitele de pe primul loc în ordinea  de distribuire astfel: „taxe, timbre şi orice alte chestiuni aferente vânzării bunurilor  respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi art. 24. Însă în motivare prima instanţă arătat că articolul121 alin. 1 se referă la taxe, timbre aferente vânzării imobilului, ori impozitul în cauză nu este o taxă ..”se omite astfel propoziţia orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective”.

Creditorul recurent precizează că suma de 6,750 lei constituie debite (cheltuieli) născute după deschiderea procedurii şi până la data înstrăinării imobilului, fiind astfel alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor.

S-a susţinut de asemenea, că debitele rezultând din continuarea activităţii debitoarei se plătesc cu prioritate faţă de alte creanţe, lucru ce rezultă şi din prevederile art. 123 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în situaţia în care debitoarei i s-a aprobat un plan de reorganizare.

În drept, recurentul a invocat art.2 din Legea 85/2006, art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, art. 5 alin. 2 din Legea 85/2006, art. 25 lit. B din Legea 85/2006, art. 121 alin.1 din Legea 85/2006 şi art. 123 alin. 3 din Legea 85/2006, precum şi art. 304 pct. 9 şi art.3041 Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat de creditorul Municipiul Arad, reprezentat prin Primar ing. G.F., prin D.V. a Primăriei Municipiului Arad, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reţine că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

În mod legal prin hotărârea recurată prima instanţă, judecător sindic a admis contestaţia formulată de creditoarea-contestatoare C.B. SA Bucureşti împotriva Planului de distribuire parţială nr. 272/bis din 11 august 2014 întocmit de lichidatorul judiciar I.B. IPURL dispunând modificarea Planului în sensul distribuirii către creditoarea contestatoare a sumei de 67.924 lei (sumă compusă din suma de 58.150 lei, cât i s-a distribuit prin plan, plus sumele de 6750 lei şi de 3024 lei) pentru cât s-a admis contestaţia.

Cu privire la suma de 6750 lei distribuită către D.V. Arad, respectiv „impozit clădiri şi teren în procedură”, în mod corect judecătorul sindic a constatat că aceasta a fost distribuită nelegal conform art. 123 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. 

Această sumă reprezentând creanţe născute după data deschiderii procedurii de insolvenţă, nu poate fi achitată cu prioritate, faţă de creanţa garantată a Băncii din preţul obţinut din vânzarea imobilului debitoarei adus în garanţia Băncii, întrucât  art.121 alin 1 pct.1 si 2 din Legea 85/2006 este clar si nu permite o alta ordine de distribuire.

Taxele si impozitele locale, nu pot fi incluse în categoria cheltuielilor de conservare si administrare a bunului.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare „4. Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

5. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.

6. Prevederile alin. (4) şi (5) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.”

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.866 din Noul Cod de procedură civilă, creanţele garantate se plătesc înaintea celor fiscale fără distincţie.

Referitor la suma de 3.024 lei impozit pe veniturile microîntreprinderii de 3%, reţinută de lichidatorul judiciar cu acest titlu din suma încasată din vânzarea bunului imobil al băncii, se reţine că practicianul în insolvenţă a solicitat admiterea acesteia, întrucât dintr-o eroare nu a avut în vedere toate modificările Codului Fiscal cu privire la statutul fiscal al unei societăţi când aceasta se află în faliment.

Într-adevăr, dispoziţiile art.112 indice 9 din Codul fiscal stabilesc că plata şi calcul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, pentru care se calculează impozitul, ori, imobilul a fost vândut în cadrul licitaţiei de vânzare din data de 29.07.2014, astfel că, eventuala obligaţie de plată a impozitului pe venitul microîntreprinderii s-ar putea naşte cel mai devreme la data de 01.10 2014. 

Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea a respins recursul.