Contestaţia în anulare nu este admisibilă dacă partea poate sau a putut să formuleze critici prin exercitarea apelului sau a recursului şi nu a făcut-o

Prin sentinţa civilă nr. 12601/24.10.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 7968/212/2013 a fost respinsă acţiunea formulată de contestatorul T.S. în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari bl. 136, având ca obiect contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile nr. 11753/26.06.2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 40502/212/2010, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

 În speţă, contestaţia în anulare formulată are ca obiect sentinţa civilă nr. 11753 pronunţată de Judecătoria Constanţa la data de 26.06.2012, în dosarul nr. 40502/212/2010, proces început la data 29.10.2010, prin înregistrarea cererii de chemare în judecată formulate de ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BL. 136.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile disp. vechiului Cod de Procedură Civilă, sub imperiul căruia a început procesul.

Instanţa de fond a constatat că, deşi contestatorul a solicitat amânarea cauzei pentru a indica temeiul de drept al cererii sale, la termenul acordat în acest sens a invocat un temei de drept inaplicabil în timp, iar disp. art. 318 alin. 22 Codul de procedură civilă iniţial indicat au fost abrogate.

În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că, în esenţă, contestatorul nu a indicat un motiv legal al contestaţiei sale.

Cu toate acestea, instanţa de fond a analizat contestaţia în anulare, faţă de motivarea în fapt a contestaţiei în anulare, prin raportare la reglementarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare din Vechiul Cod de Procedură civilă.

Cu privire la incidenţa art. 317 Codul de procedură civilă:

Analizând motivarea în fapt a cererii, instanţa de fond a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în disp. art. 317 Codul de procedură civilă, nefiind invocate nelegala citare a părţii şi nici  încălcarea normelor de competenţă de ordine publică.

Cu privire la incidenţa art. 318 C. p. civ.:

Dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă care reglementează contestaţia în anulare specială stabilesc că: ”Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.”

În urma modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010 referitoare la hotărârile prin care se soluţionează cererile care au ca obiect procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, acestea nu mai pot fi atacate cu apel sau recurs.

În cauza sentinţa civilă atacată nu este una pronunţată de instanţa de recurs, ci de prima instanţă.

Dincolo de cele anterior considerate, chiar analizând motivele de fapt invocat de contestator, instanţa de fond a constatat că nu se poate formula contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 Cod procedură civilă decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar cele invocate de contestator nu se regăsesc printre cele 2 limitativ prevăzute de art. 317 alin. 1 Codul de procedură civilă, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. 

Prin cererea formulată contestatorul a susţinut în esenţă că dezlegarea dată de instanţa de fond cererii deduse judecăţii este rezultatul unei greşeli.

Instanţa de fond a reţinut cu privire la acest caz că, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare, este necesar ca soluţia pronunţată de instanţă să fie rezultatul unei greşeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii.

 Pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În cauza de faţă contestatorul a susţinut pe de o parte că instanţa a pronunţat o hotărâre irevocabilă, ceea ce nu constituie o greşeală, ci o aplicare corectă a legii civile în vigoare la acel moment, iar pe de altă parte, că instanţa a făcut o greşită apreciere a probelor.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia sentinţa atacată a fost dată fără cale de atac, aceasta este in parte întemeiată, raportat la următoarele împrejurări:

Punctul 11 al articolul 1 C. proc. civ. a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 202/2010, lege care a fost publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât, potrivit prevederilor art. XXVIII  a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

Prin urmare, raportat la momentul introducerii acţiunii – 29 octombrie 2010 – ele nu erau aplicabile în speţă, astfel încât hotărârea pronunţată putea fi atacată cu recurs.

 Acest aspect însă nu are relevanţă în calea de atac a contestaţiei la anulare, întrucât este de principiu că legea este cea care dă calea de atac, iar nu judecătorul, astfel încât chiar dacă din eroare instanţa a precizat că sentinţa pronunţată este irevocabilă, contestatorul putea şi trebuia să formuleze recurs împotriva acesteia în caz că era nemulţumit de această sentinţă.

Prin susţinerea că instanţa de fond a apreciat greşit probele, contestatorul invocă o greşeală de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, şi nu o greşeală materială.

Pentru aceste motive instanţa de fond a respins contestaţia în anulare formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatorul T.S. criticând-o pentru netemeinicie, arătând că faptul că în dispozitivul sentinţei civile atacate cu prezenta cale extraordinară de atac, nu a fost menţionată posibilitatea sa de a exercita calea de atac ordinară, a recursului, constituie o eroare materială de natură să atragă incidenţa căii extraordinare de atac, de retractare care este reprezentată de contestaţia în anulare .

Legal citat, intimata Asociaţia de Proprietari bl. 136 şi-a precizat prin întâmpinare, poziţia procesuală faţă de prezenta cale de atac, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate, prin prisma criticilor formulate, instanţa reţine:

Recursul este fondat.

Contestaţia  în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare şi comună.

Aceasta poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor irevocabile şi, asemenea oricărei căi de atac extraordinare, numai pentru motivele expres prevăzute de lege.

Contestaţia  în anulare prevăzută de art.318 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare.

Din dispoziţiile art.317 alin.1 din Codul de procedură civilă rezultă că trebuie îndeplinite două condiţii pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare şi anume aceea ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar cea de-a doua condiţie se referă la aceea că motivele contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului.

Raportat la această condiţie, contestaţia în anulare nu este admisibilă dacă partea poate sau a putut să formuleze critici prin exercitarea apelului sau a recursului şi nu a făcut-o, conturând prin aceasta caracterul subsidiar al contestaţiei în anulare, anume că partea nu are drept de opţiune între o cale de atac de reformare şi calea de atac de retractare.

În speţă, astfel cum judicios a reţinut instanţa de fond, recurentul contestator T.S. nu a exercitat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege, împotriva sentinţei atacate pe calea prezentei contestaţii în anulare.

Împrejurarea menţiunii „irevocabilă” în dispozitivul sentinţei civile nr.11753/26.06.2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 40502/212/2010, nu îl împiedica pe recurentul contestator T.S. de a exercita calea de atac prevăzută de lege  împotriva acestei sentinţe, cale de atac prin intermediul căreia acesta ar fi putut supune controlului judiciar sentinţa civilă atacată, expunând criticile referitoare la erorile săvârşite de către instanţa de fond.

Faptul că recurentul contestator T.S. nu a înţeles să îşi exercite dreptul  de a supune controlului judiciar această sentinţă prin declararea căii de atac prevăzută de lege, implică imposibilitatea acestuia de a mai valorifica ulterior, pe calea procesuală a contestaţiei în anulare, orice critici privind sentinţa civilă care nu a fost atacată cu recurs.

Prin urmare, în temeiul art.317 alin.1 din Codul de procedură civilă raportat la art.312 din Codul de procedură civilă, în considerarea art.296 teza a-II-a din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de către recurentul contestator T.S.  în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari bl. 136 şi se va modifica în tot sentinţa civilă nr. 12601/24.10.2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. 7968/212/2013 în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei  în anulare formulată de către contestatorul T.S. în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari bl. 136 şi a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare