Concurs. Premeditare. Interes material.

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul C.I., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 C.pen.

Procedura completă din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 04.11.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 C.pr.pen., a stabilit termen pentru pronunţare la data de 13.11.2014.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că noaptea de 12/13 iulie 2014 inculpatul C.I. ar fi lipsit de libertate în mod ilegal cca. 8 ore persoana vătămată C.L., soţia sa, cu intenţia de a o ucide, executare ce a fost întreruptă de intervenţia acesteia, cu premeditare, din interes material şi pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate din aceeaşi noapte.

Din analiza probelor şi actelor administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 4-6 d.u.p.); planşe foto (filele 7-16, 44-48, 137-139, 141-144 d.u.p.); procese verbale de ridicare (fila 136 d.u.p.); raport de constatare medico legală (fila 57 d.u.p.) şi completarea la acesta (fila 121 d.u.p.); fişa UPU (fila 49 d.u.p.); declaraţiile martorilor B.C. (filele 58-59 d.u.p., filele 96-97 dosar instanţă), I.L. (fila 60 d.u.p., filele 98-99 dosar instanţă); F.I. (fila 61 d.u.p., filele 127-128 dosar instanţă), J.D.G. (fila 62 d.u.p., filele 100-101 dosar instanţă), V.L. (fila 63 d.u.p., filele 131-132 dosar instanţă), F.M. (fila 64 d.u.p., filele 129-130 dosar instanţă), U.G. (fila 65 d.u.p., fila 133 dosar instanţă), B.E. (filele 124-127 d.u.p., filele 141-142 dosar instanţă), Z.E. (filele 128-131 d.u.p., fila 143 dosar instanţă), U.E. (filele 132-134 d.u.p., fila 144 dosar instanţă); declaraţii persoană vătămată C.L. (filele 41-42 d.u.p., filele 64-66, 147 dosar instanţă); coroborate cu declaraţiile inculpatului C.I. (filele 22-23, 31-32, 34-36, 150-151 d.u.p., filele 61-63, 145-146 dosar instanţă), instanţa reţine următoarele:

În fapt,

Inculpatul C.I. este căsătorit cu persoana vătămată C.L. de cca. 28 de ani şi au împreună 2 copii majori. În timp relaţiile dintre aceştia s-au deteriorat, în special din cauza discuţiilor repetate pe tema unei locuinţe construită pe un teren moştenit de persoana vătămată în comuna B., sat C., judeţul Gorj. Pe fondul acestor discuţii, inculpatul a început să manifeste un comportament violent. Deşi era în mod vădit deranjată de comportamentul agresiv al soţului său, victima a continuat să convieţuiască cu inculpatul, fiind nevoită uneori să părăsească domiciliul comun pentru a locui la fiica sa.

La data de 06.06.2014, persoana vătămată s-a adresat cu plângere organelor de poliţie, sesizând că în urma unui conflict cu inculpatul, a fost lovită şi ameninţată de acesta şi se teme pentru viaţa sa, arătând că ultimul conflict a avut loc în data de 22-23 mai 2014. Plângerea a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 3116/P/2014 la data de 13.06.2014 (fila 82 d.u.p.).

Ulterior acestei date, după ce inculpatul a agresat-o pe victimă (aşa cum susţine în plângerea adresată Postului de Poliţie Bâlteni), aceasta a promovat mai multe acţiuni civile înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 30.05.2014, respectiv ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat evacuarea inculpatului din locuinţa comună, înregistrată sub nr. 7424/318/2014, ordin de protecţie, înregistrat sub nr. 7423/318/2014 şi divorţ, înregistrat sub nr. 7398/95/2014.

Prin acţiunile civile formulate, persoana vătămată a susţinut, în esenţă, aceleaşi aspecte, respectiv că inculpatul exercită acte de violenţă repetate împotriva sa şi că ,,în data de 22-23 mai 2014 a lovit-o cu pumnii şi picioarele, a strâns-o de gât şi a ameninţat-o că nu o mai lasă să iasă din casă şi o s-o ţină sechestrată” (fila 177 dosar instanţă). De asemenea, la data de 21.06.2014 inculpatul s-a deplasat la domiciliul fiicei sale, exercitând violenţe asupra soţiei sale, motiv pentru care fiica sa, P.E., a depus o plângere, înregistrată sub nr. 136 din 21.06.2014 la Poliţia Municipiului Tg-Jiu (fila 115 d.u.p.).

Totodată, la data de 11.07.2014, persoana vătămată s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, înregistrată sub nr. 3591/P/2014, sesizând aceleaşi aspecte, respectiv că este victima unor violenţe conjugale fizice şi verbale, fiind ameninţată cu moartea, iar în ultimele luni acestea au avut caracter permanent. În acest sens, a arătat că în seara de 03.07.2014 a fost lovită de inculpat cu pumnii şi picioarele, anexând certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj la data de 10.07.2014 (filele 67-69 d.u.p.).

Prin procesul verbal de contravenţie încheiat la data de 08.06.2014, inculpatul C.I. a fost sancţionat contravenţional cu 500 lei amendă, reţinându-se că a adresat cuvinte şi expresii jignitoare numitei J.D.G., iar prin procesul verbal de contravenţie din data de 20.06.2014, acelaşi inculpat a fost sancţionat cu 1.000 lei amendă, pe motiv că a alungat-o din locuinţa comună pe soţia sa, C.L. (filele 66 şi 71 d.u.p.).

Prin sentinţa civilă nr. 3893 din 13.06.2014 Judecătoria Tg-Jiu a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de persoana vătămată, iar prin sentinţa civilă nr. 3904 din aceeaşi dată, s-a respins şi cererea pentru emiterea ordinului de protecţie. Dosarul având ca obiect cererea de divorţ a fost repartizat aleatoriu, având primul termen de judecată stabilit la data de 10.09.2014 (filele 175-181 şi 193 dosar instanţă).

Astfel, pe fondul relaţiilor tensionate, la data de 12.07.2014, în jurul orelor 2200, inculpatul C.I. în timp ce se afla la locuinţa în litigiu, a purtat unele discuţii cu soţia sa, persoana vătămată C.L., solicitându-i să renunţe la acţiunile civile şi la toate plângerile penale formulate împotriva sa.

Întrucât persoana vătămată nu a fost de acord, inculpatul a mers în camera alăturată, unde a confecţionat un laţ dintr-o cordelină pe care o luase anterior dintr-o terasă situată lângă casă. După cca. 15 minute, timp în care a insistat să se împace, întrucât persoana vătămată nu a fost de acord, a luat laţul pregătit anterior şi i l-a pus prin surprindere de gât, pe la spate, strângând puternic. În momentul în care i-a strâns cordelina în jurul gâtului, din instinct persoana vătămată, în încercarea de a se elibera, a introdus mâna pe sub sfoară şi l-a zgâriat pe inculpat cu unghiile pe mână, reuşind să ţipe. Speriat de strigătele acesteia, a imobilizat-o aplicându-i scotch la gură, mâini și la picioare, a legat persoana vătămată cu cordelina pe care o avea în jurul gâtului de piciorul patului, după care s-a deplasat în baie de unde a luat două prosoape cu care s-a şters de sânge. Apoi, inculpatul a târât persoana vătămată ţinând-o de capătul cordelinei care era legată de gâtul acesteia, până în baie, unde a legat-o de calorifer până în jurul orelor 2400, timp în care a încercat să o forţeze să bea ţuică, ocazie cu care i-a dezlipit scotch-ul de la gură. Nu a reuşit întrucât C.L. s-a zbătut, iar inculpatul a renunţat la această idee.

În toată această perioadă, inculpatul i-a prezentat mai multe scenarii persoanei vătămate, în sensul că nu o mai poate lăsa în viaţă întrucât îi provocase urme vizibile în zona gâtului, că o să-i însceneze sinuciderea, spunând că s-a îmbătat din cauză că a pierdut în instanţă acţiunile civile şi s-a spânzurat singură sau că îi va da foc şi va pune peste ea o rabă de cărbune, să n-o mai găsească nimeni. Din cauza scenariilor prezentate de inculpat, persoana vătămată a refuzat să bea ţuică.

În jurul orelor 2400, la rugăminţile soţiei sale, inculpatul i-a desfăcut scotch-ul de la mâini şi picioare, însă cordelina i-a lăsat-o în continuare în jurul gâtului, iar celălalt capăt îl ţinea în mână pentru a fi sigur că persoana vătămată nu se eliberează. În continuare, inculpatul a dus-o pe soţia sa în patul din dormitor şi a ţinut-o legată iniţial cu cordelina sus-menţionată în jurul gâtului şi cu celălalt capăt legat de pat, iar mai târziu de piciorul drept al victimei, formând astfel un arc de care ţinea inculpatul, astfel încât victima să nu se poată elibera pe timpul nopţii fără ca el să simtă.

Inculpatul a lipsit de libertate persoana vătămată, în condiţiile arătate mai sus, până în jurul orelor 0600-0630, când aceasta a reuşit să se elibereze întrucât inculpatul ieşise în curtea gospodăriei.

După ce s-a eliberat, persoana vătămată a ieşit în drum şi s-a deplasat la naşul său, martorul B.C., căruia i-a povestit cele întâmplate. Acesta din urmă a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi la faţa locului s-au deplasat organele de poliţie şi ambulanţa care a transportat persoana vătămată la spital.

Dându-şi seama ce urmează să se întâmple, inculpatul a aruncat cordelina sus-menţionată în haznaua din grădina casei, iar la prezentarea organelor de poliţie la faţa locului, i-a condus pe aceştia în podul casei, unde dusese un scaun poziţionat sub o sfoară legată de grindă, intenţionând astfel să inducă în eroare organele de anchetă, pentru a sugera ideea că soţia sa a dorit să se sinucidă (filele 5 şi 33 d.u.p.).

Din raportul de constatare medico legală nr. 1048 din 13.07.2014 al S.M.L. Gorj rezultă că victima C.L. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin ştrangulare cu un corp semi - dur posibil funie, prin fracţionarea funiei de strangulare, prin comprimare şi contenţie a cavităţii bucale, a articulaţiilor radiocarpiene şi a gleznelor şi posibil prin lovire de corp dur sau comprimare a regiunii dorso-lombare între două planuri dure. Acelaşi raport a stabilit că persoana vătămată necesită de la producere 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar din topografia şi intensitatea leziunilor traumatice cervicale rezultă o comprimare a căilor aeriene şi a vaselor de la nivelul gâtului care dacă ar fi persistat mai mult în timp ar fi dus la decesul victimei prin asfixie mecanică.

În raport cu succesiunea acţiunilor sale agresive, aşa cum rezultă din starea de fapt expusă, se constată că inculpatul a acţionat în baza a două rezoluţii distincte, prin acte materiale diferite, impunându-se astfel reţinerea a două infracţiuni concurente. Din datele cauzei rezultă că tentativa de ucidere a victimei nu a fost urmarea lipsirii de libertate în mod ilegal sau pentru ascunderea acestei infracţiuni, ci sugrumarea victimei s-a produs anterior, lipsirea de libertate survenind pe baza unei noi rezoluţii, pe fondul panicii create de strigătele victimei şi rugăminţile acesteia de a o lăsa în viaţă.

Astfel, se constată că tentativa la omor nu a fost infracţiunea mijloc, săvârşită în scopul ascunderii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, comise anterior şi, aşa fiind, nu există un concurs real cu conexitate consecvenţională între cele două infracţiuni.

Dând efectivitate celor de mai sus, nu poate fi reţinută în cauză varianta agravată a tentativei la omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. d C.pen., respectiv săvârşirea faptei pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni.

Sub aspectul laturii subiective, reţine tribunalul că inculpatul s-a înarmat cu un obiect de agresiune şi, prin modalitatea concretă de acţiune a avut reprezentarea gravităţii faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea lui. Totodată, se observă că la sosirea organelor de poliţie, inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, încercând să prezinte o stare de fapt nereală şi neplauzibilă, care să-i înlăture răspunderea penală, în sensul că a sugerat că persoana vătămată ar fi încercat să se sinucidă (a aruncat cordelina în haznaua din grădina casei şi a dus în podul casei un scaun, amplasat sub o sfoară legată de grindă).

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite că infractorul a avut intenţia specifică de a suprima viaţa victimei („animus necandi”), iar nu cu intenţia generală de a vătăma, expresia „uciderea unei persoane”, utilizată în art. 188 C.pen., cuprinzând implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4526 din 14 decembrie 2010).

Intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat.

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere. Astfel, în prezenta cauză, inculpatul a sugrumat persoana vătămată cu o cordelină - obiect idoneu de a produce moartea, vizând o regiune vitală a corpului (gâtul) - ceea ce relevă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de ucidere.

În acest sens este univoc că nu constituie desistare dacă inculpatul după ce a sufocat victima, observând că aceasta nu a decedat, nu a mai repetat acţiunea sau nu i-a aplicat alte lovituri, deşi avea posibilitatea să o facă. În situaţia în care inculpatul a acţionat asupra victimei pe care vroia să o ucidă, ştrangulând-o mortal, executarea a fost dusă până la capăt, ceea ce exclude posibilitatea unor acte de întrerupere a executării. Faptul că inculpatul nu a repetat acţiunea nu înseamnă o desistare de la aceasta, deoarece nu există nici un act de întrerupere a primei executări, act care nici nu era posibil din moment ce executarea a fost dusă până la capăt. Nerepetarea acţiunii constituie o nouă decizie, de data aceasta mai înţeleaptă, luată de inculpat pentru a nu agrava situaţia victimei ca şi propria situaţie, aspect ce va fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viaţa (reţinut în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă la omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanţă cu privire la încadrarea juridică a faptei care se stabileşte în raport cu criteriile menţionate mai sus, iar nu raportat la concluziile din actele medicale referitoare la punerea vieţii victimei în stare de primejdie.

Este adevărat că, din conţinutul raportului de constatare medico-legală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viaţa acesteia şi au necesitat numai 7-8 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei. Important, însă, nu este atât rezultatul concret al acţiunii agresorului, cât intenţia lui, directă sau indirectă, în raport cu viaţa victimei.

Materialul probator administrat a evidenţiat acţiunea inculpatului în săvârşirea faptei arătate, actele concrete de executare reflectând împrejurarea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acesteia, acţionând cu intenţie directă, întrucât obstrucţionând căile respiratorii ale victimei, a prevăzut rezultatul faptei de omor şi a urmărit producerea lui.

În legătură cu latura subiectivă, instanţa mai reţine că anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Potrivit datelor existente în raportul de constatare medico-legală, din care rezultă că dacă ar fi persistat mai mult în timp comprimarea căilor aeriene şi a vaselor de la nivelul gâtului, ar fi condus la decesul victimei prin asfixie mecanică şi ţinând cont de circumstanţele în care au fost săvârşite fapta, tribunalul apreciază că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, chiar dacă actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, întrucât cele două noţiuni de „punere în primejdie a vieţii” şi de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 84 din 13 ianuarie 2014).

Susţinerea inculpatului, în sensul că a încercat doar să sperie victima pentru a-i da o lecţie este lipsită de temei real, cu atât mai mult cu cât ulterior a încercat ascunderea urmelor infracţiunilor prin aruncarea cordelinei în hazna şi înscenarea sinuciderii victimei, prin aşezarea unui taburet răsturnat în podul locuinţei alături de o sfoară legată de grindă, iar în faţa instanţei a declarat că a acceptat posibilitatea că victima putea muri (filele 61-63 dosar instanţă).

În atare condiţii, apare ca nejustificată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, prin apărător, în sensul reţinerii faptei de loviri sau alte violenţe, ci nu de tentativă la omor, deoarece nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracţional, toate elementele conducând spre intenţia inculpatului de a ucide victima.

Tribunalul, din ansamblul probator administrat în cauză, constată şi conclude că sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru reţinerea existenţei premeditării, ca variantă agravată a omorului, însă pentru considerentele ce succed:

Instanţa reţine că, între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan, iar pe de altă parte, concluzia existenţei unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conştient, asupra posibilelor consecinţe cu potenţial letal ale respectivului act.

Pentru existenţa premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp acţiunea agresivă; chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă; hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire, care trebuie să fie de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008).

Constată tribunalul că reacţia inculpatului faţă de victimă nu a fost spontană, excepţională, ci s-a încadrat în şirul disputelor de ordin verbal şi fizic petrecute de nenumărate ori între cei doi în ultima perioadă de timp.

Astfel, la organele de poliţie locale au fost primite, anterior faptei, repetate plângeri ale victimei prin care făcea cunoscut că este ameninţată cu moartea de inculpat, susţineri reiterate şi în cererea privind instituirea ordinului de protecție înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 30.05.2014, în care, printre altele, a arătat că inculpatul în data de 22-23 mai 2014 a lovit-o cu pumnii şi picioarele, a strâns-o de gât şi a ameninţat-o că nu o mai lasă să iasă din casă şi o s-o ţină sechestrată, iar depoziţiile martorilor audiaţi în cauză sunt în acelaşi sens.

Conclude instanţa că hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat mult anterior săvârşirii faptei.

Confecţionarea de către inculpat a laţului cu care a ştrangulat victima, anterior folosirii, reprezintă o acţiune neîndoielnică de premeditare şi de pregătire a omorului.

Din momentul în care inculpatul a luat hotărârea săvârşirii omorului, la scurt timp de la primirea amenzilor contravenţionale şi citaţiilor pentru procesele civile – cu cca. două luni înaintea incidentului - şi până la momentul executării infracţiunii (la 12/13 iulie 2014) a trecut un interval de timp consistent, în care acesta a meditat asupra modului în care urma să-şi asigure succesul faptei sale, făcând unele acte de pregătire. În realizarea acţiunii delictuoase, inculpatul şi-a pregătit o sfoară şi o rolă de bandă adezivă (care, chiar dacă nu erau noi, aşa cum se susţine în rechizitoriu - aspect constatat direct de către instanţa de judecată în şedinţa publică din data de 21.10.2014, când a avut loc prezentarea mijloacelor materiale de probă), inculpatul însuşi recunoaşte că a pregătit laţul în camera alăturată cu cca. 15 minute înainte de săvârşirea faptei.

Împrejurarea că inculpatul a premeditat fapta rezultă şi din modul în care a conceput-o şi a realizat-o, iar mobilul faptei inculpatului l-a constituit interesul material, inculpatul urmărind obţinerea în mod direct şi pe cale aparent legală a locuinţei construită pe terenul moştenit de soţia sa, fiind preocupat că în urma partajului va rămâne fără aceasta.

Instanţa constată îndeplinită în cauză şi condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 189 alin. 1 lit. b C. pen., respectiv interesul material, în condiţiile în care victima era soţia sa şi care tocmai introdusese pe rolul instanţei acţiunea de divorţ.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a avut anterior o conduită violentă faţă de soţie. De asemenea, mai rezultă că la data de 13.06.2014, prin ordonanţa preşedinţială pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, s-a respins cererea de evacuare din locuinţă a inculpatului şi, la aceeaşi dată, a fost respinsă cererea pentru emiterea ordinului de protecţie formulată de persoana vătămată C.L..

Întrucât victima introdusese şi acţiune de divorţ la data de 30.05.2014, dosarul având primul termen de judecată stabilit la data de 10.09.2014, fiind alarmat că ar putea pierde locuinţa în favoarea soţiei şi că în urma partajului o parte din bunurile comune ar reveni acesteia, inculpatul a luat hotărârea să o ucidă. După luarea hotărârii de ucidere a victimei inculpatul a meditat şi asupra modului cum va săvârşi omorul şi cum va ascunde urmele infracţiunii. În acest sens, la sosirea organelor de poliţie inculpatul a încercat să prezinte o stare de fapt nereală, care să-i înlăture răspunderea penală, în sensul că a sugerat că persoana vătămată ar fi încercat să se sinucidă (a condus organele de cercetare în podul casei, indicându-le un scaun răsturnat sub o sfoară legată de grindă).

Potrivit art. 970 C.civ., soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă, iar conform art. 972 din același cod cota succesorală a soţului supravieţuitor este de un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului.

Astfel, se reţine că inculpatul a acţionat cu convingerea că, săvârşind omorul şi înscenând sinuciderea victimei, interesele sale materiale vor fi satisfăcute pe cale aparent legală, o cotă parte din bunurile acesteia revenindu-i de drept, în calitatea sa de soţ supravieţuitor.

Faţă de cele ce preced, instanţa reţine că tentativa inculpatului de a-şi ucide soţia, cu care se afla în proces de divorţ, s-a comis cu premeditare şi din interes material, întrucât autorul a reflectat asupra suprimării vieţii victimei şi a încercat ascunderea urmelor infracţiunii, fiind preocupat că în urma unui eventual partaj va rămâne fără o parte din bunurile comune, în special locuinţa situată în comuna B., satul C., judeţul Gorj.

În final, tribunalul reţine că nu este îndeplinită în cauză condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 189 alin. 1 lit. h C.pen., respectiv omorul săvârşit „prin cruzimi.”

Noţiunea de „cruzimi” prezintă două înţelesuri: unul intrinsec acţiunii de ucidere, constând în întrebuinţarea de către făptuitor a unor metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces și altul extrinsec acţiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare şi groază celor care au cunoştinţă de el şi de procedeele folosite.

Legiuitorul are în vedere ambele înţelesuri ale noţiunii de cruzime. Deci, pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: ferocitatea sau sadismul făptuitorului (acte care folosesc procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieţii victimei, şi chinuirea ei fizică sau morală); provocarea unui sentiment de oroare (procedeele folosite de infractor pentru săvârşirea omorului trebuie să fie de natură să provoace şi sentimentul de oroare sau groază, însoţit de reflecţii asupra josniciei şi neomeniei infractorului).

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus, eo ipso, la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al omorului (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008).

În cauză, în condiţiile în care inculpatul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei o singură agresiune fizică, într-adevăr de mare intensitate, în momentul când a sugrumat-o, suferinţă care însă nu s-a prelungit în timp și care nu a depăşit suferinţele inerente acţiunii de ucidere (acesta a strangulat victima cu sfoară, iar în momentul în care a început să strige i-a acoperit gura cu bandă adezivă, în final legând-o cu scotch şi la mâini și picioare), nu este îndeplinită condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 189 alin. 1 lit. h C.pen.

Faptul că, ulterior, inculpatul a târât victima de sfoară până la baie, a încercat să o forțeze să bea ţuică şi nu i-a dat să bea apă, apreciază tribunalul că nu se încadrează în categoria de metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces şi nici nu au aptitudinea de a inspira oroare şi groază celor care au cunoştinţă de el şi de procedeele folosite, suferinţele victimei fiind inevitabile şi subsecvente acţiunii de ucidere şi care nu sunt de esenţa agravantei mai sus arătate.

Cu privire la solicitarea procurorului de şedinţă de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, în sensul reţinerii şi a agravantei prevăzute de art. 205 alin. 3 lit. c C.pen., dat fiind faptul că prin acţiunea sa inculpatul a pus în pericol sănătatea sau viața victimei, prin suferinţe fizice şi psihice, instanţa reţine că aceasta nu poate fi primită din următoarele considerente:

Potrivit art. 5 din C.E.D.O, orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă, iar potrivit art. 23 din Constituție, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Referitor la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată, instanţa constată şi reţine următoarele:

Lipsirea de libertate în mod ilegal presupune, sub aspectul laturii obiective, o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu propria sa voinţă. Acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material al acestei infracţiuni ara ca urmare o stare de încălcare a libertăţii de mişcare a persoanei.

Pentru început instanţa reaminteşte că suferinţele la care este supusă victima pot fi fizice sau psihice şi ele pot decurge din modul în care făptuitorul a executat infracţiunea sau din tratamentul care s-a aplicat victimei în timpul cât a lipsit-o de libertate, neinteresând durata de timp a acestor suferinţe. Ele trebuie să fie, însă, de o anumită intensitate, deoarece astfel nu s-ar justifica agravarea faptei şi a răspunderii penale a făptuitorului (lipsirea de libertate în mod ilegal presupune, chiar şi în forma sa simplă, o suferinţă produsă victimei).

Atitudinea inculpatului de a refuza să-i dea apă victimei şi să-i comunice modul în care urmează să-i fie înscenată moartea, în opinia instanţei nu constituie argumente care să conducă la concluzia că victima a fost supusă unor suferinţe fizice sau psihice. Chiar şi dacă s-ar reţine contrariul, se observă că actualul legiuitor penal dintre cele opt circumstanţe de agravare prevăzute în alin. 2 al art. 189 C.pen. din 1969, în noua reglementare preia doar trei, printre care nu se regăseşte şi aceea în care victima este supusă unor suferinţe fizice sau psihice. În această situaţie, încadrarea juridică ar fi cea prevăzută în forma de bază a infracţiunii, aceste circumstanţe urmând să fie luate în considerare însă la individualizarea pedepsei.

Pe de altă parte, punerea în pericol a sănătăţii sau a vieţii victimei constituie şi în actuala reglementare circumstanţă agravantă.

Conform art. 205 alin. 3 lit. c C.pen., forma agravată a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este întrunită în cazul în care sănătatea sau viaţa victimei este pusă în pericol. Agravanta ia în considerare faptul că infracțiunea este săvârşită în asemenea condiții încât se creează şi o stare de pericol pentru sănătatea sau viaţa victimei. Starea de pericol rezultă din modul în care a fost executată infracţiunea sau din regimul la care a fost supusă victima în timpul cât a fost lipsită de libertate (de exemplu ţinerea într-o încăpere insalubră, în frig, fără hrană sau apă o perioadă mare de timp). Sănătatea sau viaţa victimei sunt puse în pericol atunci când în contextul împrejurărilor concrete date, rezultă posibilitatea reală, obiectivă, ca aceasta să sufere o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori ca să-şi piardă viaţa.

Aşa cum s-a reţinut în expunerea bazei factuale, inculpatul nu i-a mai aplicat alte lovituri sau orice acte de violenţă victimei după ce a fost dezlegată la mâini şi picioare. Aceste aspecte sunt confirmate univoc prin raportul de constatare medico-legal, care a şi concluzionat că nu există suficiente elemente medico-legale pentru a susţine punerea în primejdie a vieţii victimei.

Întrucât legiuitorul a avut în vedere numai expunerea victimei la pericolul de a suferi o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau de a-şi pierde viaţa, dacă victima suferă efectiv o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal intră în concurs cu acea infracţiune, respectiv tentativă la omor calificat. De altfel, la varianta agravată în care lipsirea de libertate are ca urmare punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii unei persoane ori când a avut ca urmare moartea victimei, această urmare mai gravă este imputabilă făptuitorului pe bază de praeterintenţie şi în acest caz se poate reţine forma agravată a infracţiunii.

În prezenta speţă, punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii victimei nu a constituit rezultatul praeterintenţionat al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ci inculpatul, obstrucţionând căile respiratorii superioare ale victimei, a urmărit rezultatul faptei de omor.

După cum s-a mai arătat, inculpatul mai întâi a acţionat în sensul suprimării vieţii victimei, prin ştrangulare, după care, a continuat timp de cca. 8 ore, cu imobilizarea acesteia, lipsind-o de libertatea de mişcare şi acţiune.

Prima acţiune violentă (şi singura, de altfel), a inculpatului, ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor calificat, este cea care a produs suferinţe fizice şi psihice victimei şi a pus în pericol sănătatea şi viaţa acesteia, aspecte ce vor fi avute în vedere la soluţionarea laturii civile a cauzei.

Instanţa reţine că, ulterior acestei acţiuni, inculpatul nu a mai exercitat nici un fel de violenţă împotriva victimei (aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului şi ale persoanei vătămate, care nu susține că a mai fost lovită ulterior şi nici nu prezintă vreo altă urmă de lovire pe corp), ci, din contră, chiar i-a desfăcut legăturile de la mâini şi picioare, lăsând sfoara largă în jurul gâtului, a dus-o în patul din dormitor şi a dormit toată noaptea, fără să mai aibă nici un fel de discuţie. Această stare de fapt este confirmată şi de faptul că inculpatul a înscenat sinuciderea victimei şi nu avea nici un interes să lase mărci de lovituri pe corpul acesteia, aspect care ar fi înlăturat ipoteza sinuciderii soţiei sale.

În consecinţă, instanţa reţine că încadrarea juridică corectă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este cea reţinută în rechizitoriu, respectiv cea prevăzută de art. 205 alin. 1 C.pen., întrucât agravata solicitată a fi reţinută, coincide cu latura obiectivă a infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Pentru motivele mai sus-expuse, va fi respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpat, prin apărător ales, din infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 raportat la art. 199 C.pen..

Totodată, va fi admisă în parte cererea formulată de procurorul de şedinţă, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., în infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 şi 3 lit. c C.pen.

În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 386 C.pr.pen. instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen., în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a şi b C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen.

În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului, instanţa reţine că acesta nu a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, însă a contestat încadrarea juridică a acestora, susţinând în esenţă că nu a intenţionat să ucidă victima, ci doar să o sperie, însă în faţa instanţei a declarat că a acceptat posibilitatea că victima putea muri (filele 61-63 dosar instanţă).

Persoana vătămată în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei, sumă necontestată de către inculpat.

În drept, faptele inculpatului C.I. care, în noaptea de 12/13 iulie 2014, cu premeditare şi din interes material, a încercat să o ucidă şi a lipsit-o de libertate pe soţia sa, victima C.L., întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a şi b C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., iar în baza acestor texte de lege inculpatul urmează să fie condamnat.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 şi următoarele C.pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fac parte din categoria celor care prezintă o gravitate deosebită, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege - închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 15 ani în cazul tentativei la infracţiunea de omor calificat şi de la 1 la 7 ani în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi la împrejurările ce caracterizează comiterea acestora.

Dând efectivitate celor de mai sus, dar şi bazei factuale relevate, faptele inculpatului C.I. reprezentând fapte cu un grad ridicat de pericol social, ţinând cont de natura relaţiilor dintre părţi (calitatea agresorului - soţul victimei), urmările inevitabile asupra psihicului victimei, tribunalul apreciază că este justificată aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului special.

La stabilirea pedepselor, instanţa va avea în vedere şi va asigura un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei şi a scopurile acesteia; o judecată echitabilă trebuind să aibă ca finalitate realizarea unei proporţionalităţi juste, corespunzătoare faptei comise şi vinovăţiei infractorului, reeducarea şi reinserţia socială a acestuia, în restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o manieră în care să funcţioneze ca o forţă socială pedagogică în societate.

Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate de aşa manieră, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.

În acelaşi timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiţie imparţial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanţe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, lipsa antecedentelor penale, inclusiv o bună conduită în societate, dar şi vârsta acestuia.

Pentru a stabili aceste aspecte, tribunalul a procedat la reascultarea martorilor audiaţi în timpul urmăririi penale, care au arătat că îl cunoşteau pe inculpat ca pe o persoană care nu făcea probleme în sat, dar care în familie avea un comportament violent, în special faţă de victimă. Totodată, la dosar au fost depuse o serie de caracterizări pe care inculpatul le-a primit de la diverse persoane, care l-au prezentat în termeni favorabili.

Toate aceste circumstanţe reale şi personale conduc la concluzia că stabilirea unor pedepse privative de libertate orientate către moderat, ţinând seama şi de limitele prevăzute de textele incriminatorii, asigură realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei.

În concluzie, în baza art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a şi b C.pen. cu aplicarea art. 199 C.pen., va condamna pe inculpatul C.I., la 9 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat cu premeditare şi din interes material, împotriva persoanei vătămate C.L..

În baza art. 205 alin. 1 C.pen., va condamna acelaşi inculpat la 1 an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, împotriva aceleiaşi persoane vătămate.

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.

Întrucât inculpatul a fost reţinut și arestat preventiv de la data de 13.07.2014, măsură ce a fost menţinută până în prezent, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 72 C.pen. va computa din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 13.07.2014 la zi, respectiv 13.11.2014.

Cu privire la măsura arestării preventive, instanţa reţine că temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu au dispărut şi nici nu s-au modificat, iar durata arestării preventive este una rezonabilă, în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nelegitimând înlocuirea acestei măsuri cu una mai puţin severă, fapt pentru care în temeiul art. 399 C.pr.pen. această măsură va fi menţinută.

Ca urmare a condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, instanţa, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Aşa cum s-a arătat în starea de fapt, inculpatul s-a folosit la comiterea infracţiunii de mai multe obiecte, motiv faţă de care în temeiul art. 112 C.pen. va confisca de la inculpat următoarele bunuri: sfoara (cordelina), sfoara de culoare albă, rolă (bandă) adezivă şi două prosoape din material textil, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

În baza art. 162 alin. 3 C.pr.pen. va dispune păstrarea urmelor biologice ridicate din baia locuinţei persoanei vătămate şi a inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că pretenţiile părţii civile C.L. sunt întemeiate, suma de 50.000 lei solicitată cu titlu de daune morale fiind justificată.

Trebuie avut în vedere că prejudiciul moral constă în lezarea onoarei sau reputaţiei unei persoane sau altei suferinţe de ordin psihic şi justifică acordarea unei compensaţii materiale, compensaţii care se stabilesc prin apreciere, dar nu aprecierea de ordin general, ci avându-se în vedere criterii care rezultă din cauza dedusă judecăţii. Or, este cert că valoarea prejudiciului moral constă de fapt în evaluarea despăgubirii care va compensa prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. În această situaţie, prejudiciile cauzate unei persoane constau în suferinţe de ordin psihic, iar normele eticii şi echităţii pledează pentru acordarea de daune morale.

Suma de 50.000 lei reprezintă o reparaţie dacă nu integrală, măcar justă şi echitabilă, care poate compensa prejudiciul suferit. Această sumă de bani are efecte compensatorii, iar pe de altă parte nu constituie nici o amendă excesivă pentru inculpat, nici venituri nejustificate pentru partea civilă.

În soluţionarea pretenţiilor morale instanţa va respecta, pe de o parte, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, dar şi probele şi actele depuse de partea civilă în dovedirea cererilor sale.

Astfel, având în vedere suferinţele psihice şi fizice rezultate din probele administrate şi înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, apreciază tribunalul că prejudiciul moral estimat de partea civilă prin despăgubiri în sumă de 50.000 lei este justificat.

În considerarea celor ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.civ. va obliga inculpatul la 50.000 lei daune morale către partea civilă C.L..

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată va obliga inculpatul la 1.187,48 lei către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj şi la 533,628 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, reprezentând despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente până la achitarea debitelor.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. 1 şi art. 276 C.pr.pen. privind cheltuieli judiciare statului,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de inculpatul C.I., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 raportat la art. 199 C.pen.

Admite în parte cererea formulată de Ministerul Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 C.pen., în infracţiunile de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen. şi art. 205 alin. 1 şi 3 lit. c C.pen.

În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a şi b C.pen., cu aplicarea art. 199 C.pen.

În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 189 alin. 1 lit. a şi b C.pen. cu aplicarea art. 199 C.pen., condamnă pe inculpatul C.I., căsătorit, studii liceale, ocupaţia – şofer, fără antecedente penale, la:

- 9 (nouă) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat cu premeditare şi din interes material, împotriva persoanei vătămate C.L..

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.

În baza art. 205 alin. 1 C.pen., condamnă acelaşi inculpat la:

- 1 an şi şase luni (un an şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod illegal, împotriva aceleiaşi persoane vătămate.

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 6 luni (nouă ani şi şase luni) închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.

În baza art. 72 C.pen. scade din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 13.07.2014 la zi, respectiv 13.11.2014.

În baza art. 399 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 C.pen. confiscă de la inculpat următoarele bunuri: sfoara (cordelina), sfoara de culoare albă, rolă (bandă) adezivă şi două prosoape din material textil, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj.

În baza art. 162 alin. 3 C.pr.pen. dispune păstrarea urmelor biologice ridicate din baia locuinţei persoanei vătămate şi a inculpatului.

În baza art. 397 C.pr.pen. obligă inculpatul la 50.000 lei daune morale către partea civilă C.L..

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată obligă inculpatul la 1.187,48 lei către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj şi la 533,628 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, reprezentând despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente până la achitarea debitelor.

În baza art. 276 C.pr.pen. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă C.L..

În baza art. 274 C.pr.pen. obligă inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu în cuantum de 800 lei rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 13.11.2014.

Domenii speta

Spete similare