Lipsire de libertate. Elemente constitutive. Lipsa elementului condiţie al laturii obiective.

Decizie 380 din 01.02.2006


Când faţă de o altă persoană, cu privire la aceeaşi faptă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală deoarece nu ar fi efectuat acte materiale specifice infracţiunii de lipsire de libertate iar probele administrate ulterior în timpul cercetării judecătoreşti confirmă acest fapt,  este nelegală trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal în varianta  „ de două sau mai multe persoane împreună”.

Inculpatul D.I.C a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal – deoarece cu intenţie ar fi lipsit de libertate o persoană, în urma legării ei cu o frânghie de o căruţă ce se afla în curtea inculpatului – şi pentru cea prev. de art. 182 alin 2 Cod penal.

S-a dispus însă prin rechizitoriu, printre altele, şi scoaterea de sub urmărire penală a inv. Dobre  Daniela pentru infr. prev. de art. 189 Cod penal, în temeiul art. 249 combinat cu art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penal, cu motivarea că având în vedere activitatea desfăşurată de aceasta nu se poate aprecia că ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Instanţa de fond şi de apel au reţinut aceiaşi stare de fapt şi aceleaşi încadrări juridice şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre aceste infracţiuni.

Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând achitarea sa, în baza legitimei apărări, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 189 alin. 2 în infracţiunea prev. de art.189 alin. 1 cod penal, iar în subsidiar, reducerea pedepsei şi reţinerea dispoz.art.73 lit.b cod penal.

Recursul a fost admis cu următoarea motivare:

În raport de dispoziţiile art. 189 alin. 2 Cod penal, Curtea constată că, faţă de inculpat, nu sunt incidente aceste dispoziţii incriminatorii deoarece, din probe, nu rezultă că acesta ar fi comis fapta dedusă judecăţii împreună, cu ajutorul ori cu participarea vreunei alte persoane, inclusiv cu cea a soţiei sale.

Atât din motivarea scoaterii de sub urmărire penală – care a reţinut lipsa participaţiei penale specifice laturii obiective proprii infracţiunii de lipsire de libertate a soţiei inculpatului - cât şi din declaraţiile martorilor prezenţi la locul faptei, nu rezultă că între actele materiale ale invinuitei, soţia inculpatului, - care a dat o bucată de sfoară inculpatului, într-un moment  în care părţile se agresau - şi cele ale inculpatului – care ulterior după încetarea conflictului fizic a legat victima de o căruţă - ar fi existat  o cooperare în sensul dispoziţiilor menţionate, pentru a se aprecia că acesta ar fi comis înfracţiunea de lipsire de libertate împreună cu o altă persoană.

Curtea, faţă de cele motivate, constată că fapta inculpatului recurent întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal şi în consecinţă în baza art. 334 Cod proc. penală va proceda la schimbarea încadrării juridice şi la o nouă individualizare a pedepsei.