Inculpații au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de tâlhărie comise în datele de 30.04.2014 (ambii inculpați) și respectiv 01.05.2014 (inculpatul Gheorghe Marius George). La momentul luării măsurii arestării preventive ambii inculpați erau deja cercetați într-o altă cauză a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați având ca obiect o altă infracțiune de tâlhărie presupus comisă la data de 12.03.2014. În acest dosar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar în privința celor doi inculpați, stabilind în sarcina acestora o serie de obligații asemănătoare ca și conținut cu cele impuse de către Judecătoria Galați prin încheierea din data de 11.06.2014. Deși aceste obligații ar fi trebuit să asigure protecția ordinii publice și buna desfășurare a procesului penal, în privința celor doi inculpați a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru alte două infracțiuni de tâlhărie, împrejurare ce demonstrează că măsura preventivă a controlului judiciar este ineficientă în cazul acestora. Faptul că ulterior luării acesteia de către procuror au existat probe și indicii ce au justificat punerea în mișcare a acțiunii penale pentru fapte similare demonstrează că nivelul pericolului pentru ordinea publică este în continuare suficient de ridicat încât să justifice privarea de libertate a inculpaților pe durata procedurii judiciare desfășurate împotriva lor.
Curtea de Apel București
Arestare preventiva - verificarea legalitatii si temeiniciei acesteia. Inaplicabilitatea dispozitiilor art.300/1 cod procedura penala. Publicitatea sedintei de judecata.
Tribunalul Bistrița Năsăud
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, dar şi din datele care caracterizează persoana acestuia.
Curtea de Apel Ploiești
Drept procesual penal. Partea specială. Verificări privind menţinerea arestării preventive.
Curtea de Apel Oradea
Mentinerea masurii arestarii preventive. Incompatibilitate. Art.48 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala. Casare cu trimitere spre rejudecare
Tribunalul Bacău
Propunere arestare preventivă