Revizuire

Lipsa unei formulări identice a dispozitivului hotărârii a cărei revizuire se solicită faţă de petitul cererii de chemare în judecată nu este sinonim cu motivul de revizuire extrapetita.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Galaţi SC V R SA a formulat in contradictoriu cu intimata CN cerere de revizuire a dec. civ. nr. 230/27.06.2014, pronunțata in dosarul nr…./233/2012 al Tribunalului Galati, solicitând admiterea cererii si schimbarea deciziei atacate, in sensul de a dispune conversia exact in termenii consacrați de art.4.2 din contract, astfel cum a solicitat reclamanta, adică la cursul de schimb de la data conversiei, invocând faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) si a dat mai mult decât s-a cerut(plus petita).

Revizuirea este nefondată, pentru următoarele motive:

Prin petitul cererii de chemare in judecata reclamanta a solicitat :

“sa obligați parata V R SA să pună in aplicare dispozițiile art.4.2 din convenția de credit, in sensul de a converti in RON credit acordat, utilizând in acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de aceasta la data efectuării conversiei, începând de la data de 2.10.2008, moment in care cursul de schimb a fluctuat in sens crescător cu mai mult de 10% fata de valoarea acestuia de la data semnării convenției si, in consecința, obligarea paratei la plata sumelor încasate fără drept

In temeiul art.95 din OUG nr.50/2010 sa obligați parata la desființarea cu efect retroactive a clauzei instituite in mod unilateral si abuziv prin pct.B lit.f din adresa nr.8387/20100903, prin care comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare credit si obligarea paratei la plata sumelor încasate fără  drept”. La fond, reclamanta a formulat precizări referitoare la obiectul acțiunii si cuantumul pretențiilor, solicitând recalcularea creditului începând cu data de 2.10.2008, în sensul ca banca sa fie obligata sa convertească moneda creditului in RON la cursul de schimb din 2.08.2008 si începând cu data de 2.08.2008, chiar daca operațiunea scriptica, propriu-zisa de conversie se realizează in fapt după rămânerea irevocabila a hotărârii.

Prin decizia nr.230/2014 a fost modificata in tot sentința primei instanțe si in rejudecare instanța a admis acțiunea.

A obligat parata sa convertească in RON creditul acordat reclamantei, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, majorat cu 10%.

A constatat nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit.

A obligat parata la plata către reclamanta a sumei de 32.017,77 lei, reprezentând contravaloare comision de risc.

Instanța retine mai întâi ca lipsa unei formulări identice a dispozitivului hotărârii fata de petitul cererii de chemare in judecata nu este sinonima cu încălcarea de către instanța a principiului disponibilității si nici nu înseamnă ca aceasta a ignorant obiectul cererii.

Motivarea in drept a cererii de chemare in judecata a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr.193/2000, pe cele ale codului civil si pe cele ale OUG nr.50/2010, cu referire la ambele capete de cerere. Reclamanta nu a avut o motivare clar distincta in ceea ce privește temeiul de drept pentru fiecare dintre cele 2 capete de cerere, mulțumindu-se sa invoce in final dispozițiile Directivei nr.93/13/CE, ale OUG nr.21/1992, Legii nr.193/2000, OUG nr.50/2010 si ale art.969,978,1077-1079 Codul Civil.

Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000, consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. Reclamanta –intimata din prezenta cauza a procedat astfel, dar aceasta nu înseamnă ca ii este exclusa posibilitatea de a invoca si prevederile Legii nr.193/2000 doar pentru ca a ales o anumita cale procesuala. Pe de alta parte, practica judiciara a fost constanta in a aprecia ca dispozițiile legii nr.193/2000 sunt norme de ordine publica, încălcarea acestora fiind sancționata cu nulitatea absoluta a clauzei respective, judecătorul având posibilitatea de a analiza chiar si din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Conversia creditului din CHF  in euro sau lei s-ar fi putut face, conform clauzelor contractuale, in 2 modalităţi: a inițiativa băncii, in temeiul art.4.2, in orice moment ar fi apreciat oportun banca, dar cel mai devreme la momentul in care cursul de schimb a fluctuat in mod crescător cu cel puțin 10%, şi la inițiativa intimatei, in temeiul art.4.3, printr-o cerere formulate cu cel puțin 45 de zile anterior datei de la care se solicita efectuarea conversiei.

In cauza de fata, banca nu a uzat de dreptul sau, deși condiția fluctuației cursului de schimb cu cel puțin 10% in sens crescător era îndeplinita după doar doua luni de la acordarea creditului, in octombrie 2010.

Pe de alta parte, intimata a uzat de dreptul sau dar fără niciun rezultat concret, corespondenta purtata in perioada septembrie –decembrie 2011 fiind o dovada in acest sens. Instanța apreciază ca, deși intimata nu a indicat expres in cererea sa art.4.3, care ii permitea sa solicite conversia, in realitate ea a formulat o astfel de cerere, pe care banca ar fi trebuit sa o analizeze si sa o finalizeze, in caz de acceptare, printr-un act adițional. Or, in luna decembrie, erau încă analizate doar cererea de restructurare si cea referitoare la comisionul de risc, aspect care nu ii poate fi imputat intimatei.

Conversia creditului in temeiul art.4.3 s-ar fi făcut doar “in funcție de posibilitatea de refinanțare pe piața”, fiind oricum decisa exclusiv de banca, fără nicio posibilitate din partea consumatorului de a influenta decizia acesteia. Cum aceasta posibilitate de refinanțare nu a fost niciodată comunicata intimatei , după  cum nu s-a comunicat nici vreun răspuns cu privire la cererea ei, nu este reala susținerea ca intimata nu a uzat de aceasta clauza, realitatea fiind in sensul ca nu s-a dat curs cererii ei întemeiate pe aceasta.

Concluzionând, art.4.3 din contract si-a dovedit ineficienta, dreptul reclamantei-intimate de a solicita conversia fiind unul pur formal si fără substanța , in lipsa oricărei intenții reale a băncii de a-l pune in practica.

Demersul intimatei rămânând fără rezultat, aceasta a solicitat in instanța obligarea băncii la aplicarea art.4.2, care ii conferă ei dreptul de a face conversia.

Clauza cuprinsa la ar.4.2 prezintă o particularitate prin aceea ca este una de tip si voluero, pur potestativa, in condițiile in care banca poate converti creditul numai daca vrea, in mod unilateral, cu toate ca aceasta a fost instituita pentru evitarea expunerii la riscul valutar, riscul privind exclusive consumatorul, nu banca, așa cum rezulta din definiția data in contract riscului valutar. Acesta reprezintă “potențialul efect negative constând in creșterea gradului de îndatorare generat de fluctuația ratelor de schimb valutar si pe care l-ar avea de suportat împrumutatul ca urmare a contractării creditului si rambursării acestuia intr-o alta moneda decât moneda naționala”. Prin urmare, printr-o interpretare sistematica, rezulta ca clauza de la art.4.2 este prevăzuta in favoarea împrumutatului si pentru a-l proteja pe acesta de expunerea la un risc valutar crescut.

Intr-adevăr, așa cum susține revizuienta, fluctuația cursului valutar in sens crescător cu mai mult de 10% reprezintă o condiție pentru exercitarea dreptului băncii, iar nu o componenta a  cuantumului cursului.

Aceasta condiție s-a îndeplinit la doar doua luni de la data acordării creditului, la data de 2.10.2008. La acel moment niciuna din părţile contractante nu a pus in discuție o eventuala conversie a creditului, in timp ce rata de schimb continua sa crească. După 3 ani de la acest moment, inițiativa demarării unor discuții pe aceasta tema si o solicitare efectiva de efectuare a conversiei au venit din partea intimatei.

Revizuienta ar fi putut uza de dreptul sau in orice moment ulterior datei de 2.10.2008. Aceasta ar fi avut drept consecința conversia creditului in euro sau in lei, la cursul de la data la care ar fi efectuat conversia. O alta consecința prevăzuta in contract se refera la calcularea dobânzii începând cu aceeași data, in condițiile prevăzute la pct.3.1, cu înștiințarea in scris a împrumutatului conform art.7.2. Momentul efectuării conversiei fiind lăsat la discreția băncii iar împrumutatul fiind doar înștiințat in scris despre efectuarea acesteia, nu s-a văzut necesitatea inserării in contract a obligației de a se încheia un act adițional. De asemenea, operațiunea fiind făcuta prin simpla manifestare de voința a băncii, era evident ca realizarea conversiei creditului urma a se face la cursul de schimb de la data acestei operațiuni.

Contractul nu prevede, însa, ce se întâmpla intr-o situație precum cea din prezenta cauza, in care banca nu efectuează conversia din proprie inițiativa, ci este obligata de instanța. O atare situație pur si simplu nu a fost luata in calcul, motiv pentru care nici consecințele nu au fost prevăzute.

In aceasta situație, in care conversia se realizează in urma impunerii acestei obligații de către instanța, iar nu din propria inițiativa a revizuientei, se pune problema determinării cursului de schimb la care trebuie efectuata conversia, el nefiind prevăzut in contract.

Conversia nefăcându-se la solicitarea intimatei, instant nu poate avea in vedere data semnării actului adițional, conform art.4.3 lit.a. Nefăcându-se nici la inițiativa băncii, nu se poate determina cursul de schimb de la data la care, eventual, ar fi intenționat sa o facă.

In niciun caz cursul la care ar fi trebuit realizata conversia nu poate fi considerat, așa cum susține revizuienta, cel de la momentul pronunțării hotărârii din recurs, întrucât fiind crescut cu mai mult de 100% fata de cursul inițial avut in vedere, el nu aduce niciun beneficiu reclamantei, putându-se invoca si lipsa interesului promovării unei asemenea acțiuni. Este evident ca doar operațiunea practica, efectiva de realizare a conversiei se face, in mod evident, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, dar cursul de schimb este cel stabilit prin dispozitiv.

Prin urmare, singurul moment  care poate fi in mod obiectiv determinat si la care se poate raporta instanța fata de prevederile contractuale si de petitul cererii de chemare in judecata este primul moment in care revizuienta si-ar fi putut exercita dreptul de a converti creditul, acesta fiind totodată si momentul îndeplinirii condiției care ii permitea sa isi exercite acest drept.

Nefiind contestat niciun moment de revizuienta, acest moment a fost la data de 2.10.2008.

Prin urmare, nu exista nicio neconcordanta intre cererea de chemare in judecata si ceea ce a acordat instanța prin dispozitivul deciziei, reclamanta primind exact ceea ce a cerut.

Domenii speta

Spete similare