Procedura insolvenţei

Într-un antecontract de vânzare cumpărare interesul promitentului vânzător este de a obţine un preţ cât mai mare, iar al promitentului cumpărător, de a plăti un preţ cât mai mic, iar în cazul în care în acest antecontract sunt aceleaşi persoane şi pentru promitenţii vânzători (pârâţii) şi pentru promitentul cumpărător (societatea debitoare care are ca asociaţi pe ambii pârâţi), se dovedeşte de fapt că interesul real al părţilor a fost ca preţul să fie cât  mai mare, pentru ca terenurile să rămână în proprietatea pârâţilor, iar creditorilor să le fie lezate drepturilor; pentru o astfel de operaţiune, sunt incidente prevederile art. 80 alin. (1) lit. c) şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006.

Prin Decizia nr. 1697/12.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 2829/108/2011*/a2 a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2019 din 20 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad pronunţată în acelaşi dosar.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2019 din 20 iunie 2013, pronunţată în dosarul nr.2829/108/2011*/a2, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea precizată, exercitată de reclamantul C-AR ML IPURL, în calitate de administrator judiciar  al debitoarei  SC BF SRL Lipova, împotriva pârâţilor PV şi PV, şi în consecinţă:

A constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.09.2011, între pârâţii PV şi PV în calitate de promitenţi - vânzători şi debitoarea SC BF SRL în calitate de promitent - cumpărător, având ca obiect promisiunea de vânzare a unui imobil – teren arabil în suprafaţă totală  de 86.615 mp.

A dispus restabilirea situaţiei anterioare, respectiv a obligat pârâţii să restituie către debitoarea SC BF SRL, suma de 112.000 lei, reprezentând contravaloarea avansului achitat pentru terenurile care fac obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţi şi debitoare la data de 02.09.2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată la  Tribunalul Arad în data de 27 martie 2013, reclamantul  C- AR ML IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei SC BF SRL a chemat în judecată pârâţii PV şi PV, a solicitat constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare sus menţionat, restabilirea situaţiei anterioare, respectiv pârâţii  să fie obligaţi să restituie către SC BF SRL suma de 112.000 lei, reprezentând contravaloarea avansului achitat pentru terenurile care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare susmenţionat.

Pârâţii PV şi PV au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a acţiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa  civilă  nr.1616 din data de 8 decembrie 2011,  pronunţată în dosarul nr. 2829/108/2011 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC BF SRL, fiind desemnat ca şi administrator judiciar C–AR ML IPURL  Arad.

S-a arătat că la data de 2 septembrie 2011, la 3 luni de la data deschiderii procedurii, pârâţii PV şi PV au încheiat cu debitoarea SC BF SRL, reprezentată legal la acea dată de pârâtul PV, antecontractul de vânzare-cumpărare, fila 7 dosar,  având ca obiect promisiunea de vânzare a unui imobil-teren arabil situat în loc. F., în suprafaţă totală de 86.615 mp, înscris în Titlul de proprietate nr. 41580/24.11.1995 individualizat în 3 parcele: 1431/13; 1343/1/6 şi 1401/6, pentru preţul de 200.000 lei.

S-a menţionat că în  cuprinsul antecontractului,  s-a stipulat că promitentul – cumpărător, SC BF SRL să achite în aceeaşi zi un avans în suma de 112.000 lei, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată până cel târziu la data de 15.12.2011, dată la care urma să se facă şi transferul dreptului de proprietate.

Astfel, s-a arătat că pentru plata avansului de 112.000 lei, pârâtul PV, în calitate de reprezentant legal al promitentului - cumpărător, a ridicat această sumă din casieria societăţii, cu Dispoziţia de plată nr. 1/02.09.2011 fila 8 dosar, iar  diferenţa de 88.000 lei nu a mai fost achitată, motiv pentru care vânzarea – cumpărarea nu a fost perfectată.

Judecătorul sindic a reţinut că în  balanţa de verificare analitică, aferentă lunii decembrie 2011 au apărut înregistrate aceste terenuri la contul 231 „Imobilizări corporale în curs", deci acestea trebuiau să intre practic în patrimoniul debitoarei SC BF SRL.

În ceea ce priveşte diferenţa de preţ, de 88.000 lei, s-a constatat că aceasta trebuia achitată, astfel cum a rezultat din antecontractul de vânzare – cumpărare dintre părţi, „până cel târziu la data de 15.12.2011”, or debitoarea intrând în procedură la 8.12.2011,  administratorul judiciar nu a înţeles să execute obligaţiile rezultând din antecontractul de vânzare – cumpărare, pentru că debitoarea SC BF SRL la data scadenţei diferenţei de preţ, 15.12.2011, avea datorii la bugetul statului şi la creditorul declanşator în sumă totală de 308.528 lei, dovada în acest sens fiind bilanţul contabil de la 30.06.2011 semnat de fostul administrator pârât, debitoarea fiind obligată, încă din 14.04.2010, conform Ordonanţei civile nr.6658 din dosar nr. 1645/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, la plata către creditorul declanşator SC D.E. SA, a sumei de 88.726,20 lei, reprezentând servicii de transport efectuate, la plata de penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, iar apoi, ca urmare a demarării procedurii executării silite, şi la plata de cheltuieli de executare , întreaga datorie ajungând la suma de 158.142 lei, conform tabelului definitiv al creanţelor.

S-a arătat că în afara acestui creditor, debitoarea a acumulat datorii şi la bugetul de stat în  suma de 131.186 lei, conform aceluiaşi tabel definitiv.

Şi în aceste condiţii,  pârâtul  PV ca reprezentant legal al debitoarei, a  încheiat acest antecontract de vânzare – cumpărare , luând din averea debitoarei suma de 112.000 lei,  în loc să achite o parte din datoriile pe care le avea, condiţii în care s-a apreciat de către Judecătorul sindic că  este foarte clară intenţia pârâţilor de a frauda interesele creditorilor societăţii.

Potrivit art. 966 din Cod civil, obligaţia fondată pe o cauza nelicită, nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.

 Cum antecontractul în litigiu nu mai poate fi executat, întrucât preţul nu a fost achitat integral şi nici nu mai poate fi achitat, întrucât debitoarea a intrat în procedura insolvenţei în data de 08.12.2011,  iar termenul de plată a diferenţei de 88.000 lei era 15.12.2011, la acea data societatea nedispunând de această sumă, astfel terenurile care fac obiectul acestuia nu mai pot intra în patrimoniul societăţii debitoare, Judecătorul sindic a făcut aplicarea art. 93 indice 1 din Legea 85/2006 potrivit căruia obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă:  preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător; preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului; bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare; S-a apreciat întemeiată acţiunea reclamantului, drept pentru care s-a admis cererea precizată şi s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi; în consecinţă, instanţa a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.09.2011, între pârâţii  PV şi PV în calitate de promitenţi - vânzători şi debitoarea SC BF SRL în calitate de promitent - cumpărător, având ca obiect promisiunea de vânzare a unui imobil – teren arabil în suprafaţă totală de 86.615 mp; totodată, a dispus restabilirea situaţiei anterioare, respectiv a obligat pârâţii să restituie către debitoarea SC BF SRL, suma de 112.000 lei, reprezentând contravaloarea avansului achitat pentru terenurile care fac obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţi şi debitoare la data de 02.09.2011.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâţii PV şi PV, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii introductive, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în ambele cicluri procesuale.

În susţinerea cererii, s-a arătat că în fapt, soluţia instanţei de fond este criticabilă prin prisma incidenţei art. 304 ind. 1 şi art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. 

În opinia pârâţilor recurenţi, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită întrucât elementele care au stat la baza pronunţării acestei soluţii sunt contrazise de probele aflate la dosar.

S-a apreciat că hotărârea este sub acest aspect nemotivată şi nelegală, pentru următoarele motive:

1. La nivel teoretic, s-a apreciat că trebuie observat faptul că obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este rezultanta altor două exigenţe ce decurg din art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în faţa instanţei ; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanţe obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Aşa cum decurge din jurisprudenţa, Convenţia impune obligaţia oricărei instanţe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranşa litigiul . Această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi întotdeauna înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părţilor.

Pentru a determina dacă motivaţia aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, s-a apreciat că trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenţie. De asemenea, Curtea, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligaţiei de motivare conform legislaţiei naţionale, care poate varia în funcţie de natura deciziei, în funcţie de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiţie şi în funcţie de diferenţele care există între dispoziţiile legale, cutumele şi concepţiile doctrinare din statele semnatare ale Convenţiei în materie de motivare şi redactare a deciziilor şi hotărârilor judecătoreşti .

2. În principiu, s-a considerat că motivarea inadecvată a unei hotărâri judecătoreşti nu face obiectul controlului. În schimb, lipsa motivării hotărârii judecătoreşti intră sub incidenţa controlului Curţii.

În opinia recurenţilor, din moment ce orice argument merită un răspuns şi în condiţiile în care hotărârea litigioasă nu conţine niciun răspuns, Curtea a căutat să afle dacă tăcerea poate fi în mod rezonabil interpretată ca o respingere implicită.

Dacă respectivul argument face parte dintr-o categorie juridică distinctă de cea din care fac parte celelalte argumente invocate, un răspuns specific şi explicit se impune. În lipsa unei asemenea motivaţii, este imposibil să se determine dacă respectivul argument a fost doar neglijat sau dacă, dimpotrivă, el a făcut obiectul unei respingeri implicite şi, în această din urmă ipoteză, pentru ce motive.

Nemotivarea hotărârii la nivelul Curţii Supreme de Justiţie a fost sancţionată şi în cauza Gheorghe c. România. Mai recent, în afacerea Luka c. România, Curtea a constatat violarea art. 6 par. 1 şi într-o cauză în care instanţa naţională a ignorat un motiv de recurs fondat pe neconstituţionalitatea compunerii completului, deşi Curtea Constituţională se pronunţase deja în acest sens.

În prezenta cauză, s-a apreciat că viciul nemotivării este cum nu se poate mai evident. Instanţa de fond nu a luat în calcul apărările recurenţilor pârâţi şi s-a limitat la susţinerile nedovedite ale reclamantei-intimate.

Pârâţii recurenţi au arătat că înţeleg să reitereze şi pe calea recursului excepţia inadmisibilitatii acţiunii (excepţie invocată şi prin întâmpinare şi în mod neîntemeiat respinsă de instanţa de fond). S-a menţionat că acţiunea reclamantei nu este întemeiată în drept, temeiul juridic indicat art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006 nu are legătură cu prezenta speţă, promitenti vânzători fiind pârâţii.

Obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul - vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului - cumpărător, dacă:

- preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului – cumpărător;

- preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;

-bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

În opinia pârâţilor recurenţi, în speţa de faţă a fost activată clauza de arvună care potrivit art. 1298 din Vechiul Cod Civil, dacă vânzarea nu s-a efectuat din culpa uneia din părţi, aceasta va pierde suma avansată. Pentru că societatea nu mai dispunea la data de 15.12.2011 de suma necesară achitării diferenţei de preţ a fost activată clauza de arvună perfectată în contract. Astfel, partea care nu a respectat o înţelegere contractuală nu îşi poate invoca propria culpă solicitând anularea convenţiei. Chiar prin acţiune se recunoaşte că nu este în măsură să execute dispoziţiile contractuale.

S-a susţinut că temeiul de drept invocat ulterior de reclamanta-intimată, art. 80 alin. 1 lit c din Lg. 85/2006 "acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile", respectiv art. 80 alin. 2 lit a "Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată", nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta speţă.

S-a arătat că prin antecontractul de vânzare - cumpărare promitentul vânzător îşi asuma obligaţia de predare a bunului şi de încheiere a actului în formă autentică, iar promitentul cumpărător îşi asumă obligaţia de plată a preţului şi de încheiere a actului în formă autentică.

În contextul în care contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică nu se încheie din culpa promitentului cumpărător, debitor ajuns ulterior în stare de insolvenţă, s-a arătat că reţinerea de către promitentul cumpărător a sumei reprezentând avans/preţ are loc în temeiul clauzei penale prevăzute în antecontractul de vânzare - cumpărare şi nu constituie o prestaţie a debitorului care depăşeşte vădit pe cea primită.

S-a menţionat că prin încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare în cauză SC BF SRL a achiziţionat acel teren în vederea realizării unui Proiect European cu fonduri nerambursabile constând în producerea de legume şi, că societatea în cauză nu a urmărit altceva decât obţinerea de venituri, iar la data încheierii antecontractului nu avea cum să prevadă intenţiile creditorului declanşator al procedurii SC D.E. SA.

S-a arătat că actul contestat a fost încheiat înainte de înregistrarea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de societate şi chiar înainte de înregistrarea oricărei cereri formulate de creditor faţă de aceasta, astfel că nu se poate susţine cu temei că prin respectiva tranzacţie s-ar fi urmărit diminuarea frauduloasă a patrimoniului debitoarei. De asemenea, s-a arătat că la momentul încheierii actului societatea se afla în cursul desfăşurării normale a activităţii sale, iar în conformitate cu art. 63 din lege, prin excepţie de la dispoziţiile art. 61, nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial făcut de debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale. Astfel, în opinia recurenţilor, concluzia intenţiei de fraudare, trebuia dovedită şi nu prezumată.

S-a susţinut prin acţiunea introductivă că preţul stabilit în convenţie nu este unul corect, acesta depăşind cu mult preţul pieţii, fără a se dovedi în vreun fel această susţinere şi ca această convenţie s-a încheiat cu 2 luni (cu toate că sunt 3 în realitate) înainte de a intra SC BF SRL în procedură. S-a apreciat că la un simplu calcul aritmetic se pot trage următoarele concluzii: suprafaţa de teren ce face obiectul convenţiei este de 8,6615 hectare, iar preţul în cuantum de 200.000 lei (douasutemiilei); rezultând preţul unui hectar de teren în cuantum de 23.090 lei, respectiv 5247 euro/hectar; s-a susţinut că nu este decloc un preţ neserios sau supraevaluat cum a reţinut instanţa de fond în baza unor simple susţineri, fără a exista nici o dovadă la dosarul cauzei în acest sens.

De altfel, s-a arătat că reclamantei i-a revenit obligaţia dovedirii acţiunii în temeiul art. Art. 1169.- (Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. - vechiul C.Civ.). Reclamanta nu a făcut altceva decât să creioneze un tablou nereal pe care nu l-a dovedit cu nici un mijloc de probă, însă cu toate acestea în mod nefondat acţiunea introductivă a fost admisă. Astfel, în opinia recurenţilor, cauza ilicită-invocată de reclamantă în susţinerea nulităţii absolute de asemenea nu a fost dovedită.

În concluzie, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că de vreme ce terenurile în cauză au fost înregistrate în contul 231 "imobilizări corporale în curs" (Acele imobilizări aflate în diferite faze de execuţie sau finalizate dar nerecepţionate) acestea trebuiau să existe în patrimonial societăţii, deoarece actul în baza căreia a fost realizată înscrierea a fost încheiat sub condiţia achitării preţului întreg, lucru ce nu s-a mai realizat.

În ceea ce priveşte încheierea din Camera de Consiliu din data de 28.06.2013 prin care s-au acordat cheltuieli de judeacată, s-a apreciat că aceste cheltuieli nu sunt justificate de vreme ce toate apărările au fost făcute de către administratorul judiciar, dl. Râşniţă Ioan. Având în vedere faptul că aceste cheltuieli au fost făcute din averea debitoarei care se află în insolvenţă s-a apreciat că se impune ca intimata trebuia să facă şi dovada sursei acestor venituri.

În susţinerea recursului, pârâţii recurenţi au invocat şi decizia civilă nr. 709 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr.3510/108/2006.

În drept, recurenţi au invocat art. 274, art.304 ind.1 şi art.304 pct. 9 Cod procedură civilă şi Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 octombrie 2013, pârâta intimată SC BF SRL, reprezentată prin administrator judiciar C-AR ML IPURL a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în totalitate hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

S-a menţionat că în susţinerea cererii de constatare a nulităţii absolute, pentru termenul din 13.06.2013, intimatul-reclamant C-AR ML IPURL a depus la dosarul cauzei precizări ale temeiului de drept al cererii sale, respectiv prevederile art. 11 lit. h), art. 20 alin. 1), lit. h) din Legea 85/2006 coroborate cu art. 948, art. 966, art. 968, art.970 din Codul Civil din 1864, precum şi cu art. 79, art. 80 alin. (1) lit. c), art. 80 alin. (2) lit. a), art. 931 din Legea nr. 85/2006.

Precizările temeiului de drept al acţiunii au fost comunicate şi reprezentantei recurenţilor-pârâţi. De aceea, s-a apreciat că susţinerea din cererea de recurs: „acţiunea nu este întemeiată în drept, temeiul juridic indicat art. 93 ind. 1 din Legea 85/2006 ...nu are legătură cu prezenta speţă... ", nu este reală. Recurenţii au luat act de precizarea temeiului de drept al acţiunii, prin reprezentanta acestora prezentă la termenul de judecată din 13.06.2013, care chiar a solicitat amânarea pronunţării, tocmai pentru a studia respectivele precizări.

În consecinţă, în opinia practicianului în insolvenţă, judecătorul sindic, în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis cererea precizată a reclamantului intimat şi a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 02.09.2011 şi, totodată, a dispus restabilirea situaţiei anterioare,  obligând pârâţii recurenţi la restituirea avansului de 112.000 lei.

Cu privire la chestiunile legate de fondul cauzei, s-a apreciat că judecătorul sindic a reţinut corect întreaga stare de fapt şi de drept şi a motivat temeinic hotărârea.

Referitor la cheltuielile de judecată contestate de recurenţi, s-a apreciat ca acest motiv de recurs este de asemenea nefondat, solicitând a fi respins.

Chiar daca acţiunea a fost formulată de practicianul în insolvenţă la data depunerii precizărilor de acţiune, reclamantul-intimat a fost reprezentat prin avocat, aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială existentă la dosarul cauzei.

Examinând recursul declarat de pârâţii PV şi Pop V prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul pârâţilor este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanţă a admis acţiunea precizată, exercitată de reclamantul C-AR ML IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei  SC BF SRL, respingând excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.09.2011, între pârâţii  PV şi PV în calitate de promitenţi - vânzători şi debitoarea SC BF SRL în calitate de promitent - cumpărător, având ca obiect promisiunea de vânzare a unui imobil – teren arabil în suprafaţă totală de 86.615 mp; dispunând restabilirea situaţiei anterioare, obligând pârâţii să restituie către debitoarea SC BF SRL, suma de 112.000 lei, reprezentând contravaloarea avansului achitat pentru terenurile care fac obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţi şi debitoare la data de 02.09.2011.

Sunt nefondate susţinerile pârâţilor recurenţi în sensul că acţiunea reclamantului nu a fost întemeiată în drept, în sensul că temeiul juridic indicat art. 93 indice 1 din Legea nr.85/2006 nu are legătură cu prezenta speţă.

Curtea reţine că în susţinerea cererii de constatare a nulităţii absolute pentru termenul de judecată din data de 13.06.2013, reclamantul intimat administrator judiciar C-AR ML IPURL a depus la dosarul cauzei (filele 34-38 dosar fond) „Precizări” ale temeiului de drept al cererii sale respectiv art.11 lit. h), art. 20 alin. 1), lit. h) din Legea 85/2006 coroborate cu art. 948, art. 966, art. 968, art.970 din Codul Civil din 1864, precum şi cu art. 79, art. 80 alin. (1) lit. c), art. 80 alin. (2) lit. a), art. 931 din Legea nr. 85/2006.

Recurenţii au luat act de precizarea temeiului de drept al acţiunii, prin reprezentanta acestora prezentă la termenul de judecată din 13.06.2013.

În mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind clară intervenţia pârâţilor de a frauda interesele creditorilor societăţii, întrucât în loc să fie achitate o parte din datoriile pe care le avea au considerat oportun să achiziţioneze trei terenuri luând din averea debitoarei suma de 112.000 lei.

În antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.09.2011, recurenţii-promitenţi vânzători sunt asociaţi ai debitoarei-promitente cumpărătoare, deţinând fiecare 50% din capitalul social, iar reprezentantul legal al debitoarei era recurentul PV. Cum într-un antecontract de vânzare cumpărare interesul promitentului vânzător este de a obţine un preţ cât mai mare, iar al promitentului cumpărător, de a plăti un preţ cât mai mic, în cazul în care în acest antecontract sunt aceleaşi persoane şi pentru promitenţii vânzători (pârâţii) şi pentru promitentul cumpărător (societatea debitoare care are ca asociaţi pe ambii pârâţi), se dovedeşte de fapt că interesul real al părţilor a fost ca preţul să fie cât  mai mare, pentru ca terenurile să rămână în proprietatea pârâţilor, iar creditorilor să le fie lezate drepturilor.|

Recurenţii promitenţi vânzători PV şi PV au rămas şi cu terenul în proprietate şi cu avansul primit de 112.000 lei, motiv pentru care aceştia sunt de rea-credinţă. Se reţine că pentru o astfel de operaţiune, sunt incidente prevederile art. 80 alin. (1) lit. c) şi ale art. 80 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006.

Invocarea de către recurenţii-pârâţi a activării clauzei de arvună, potrivit art.1298 din Cod civil la 1864, este nefondată. Chiar dacă antecontractul din data de 02.09.2011 prevede că dacă "promitentul cumpărător refuză să mai cumpere acest imobil în condiţiile de mai sus, acesta va pierde suma avansată", se constată că nu suntem în sfera de aplicabilitate a clauzei de arvună prevăzută la art. 1298 Cod civil, deoarece debitoarea nu a refuzat cumpărarea imobilului, ci aceasta a intrat în procedura insolvenţei prevăzută de Legea 85/2006, conform Sentinţei civile nr.1616/08.12.2011.

Referitor la cheltuielile de judecată contestate de recurenţi, se constată că acest motiv de recurs este de asemenea nefondat, urmând a fi respins.

Chiar daca acţiunea a fost formulată de practicianul în insolvenţă la data depunerii precizărilor de acţiune, reclamantul-intimat a fost reprezentat prin avocat, aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială existentă la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2019 din 20 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 2829/108/2011*/a2.

Domenii speta

Spete similare