Drepturi băneşti

Dosar nr.2050/108/2014

1) Diferenţe salariale neacordate personalului didactic conform Legii nr.63/2011 prin raportare la Legea nr.221/2008, pentru perioada 13 mai 2011 – până la zi, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective.

Reclamanţii I.V. ş.a., în contradictoriu cu pârâta Ş.G. A.M. Arad, reprezentată prin Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale  cuvenite şi neacordate conform Legii nr.63/2011 prin raportare la Legea nr.221/2008, pentru perioada 13 mai 2011 – până la zi, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii  reclamanţii arată că începând cu 01 ianuarie 2010  şi până la 12 mai 2011 drepturile salariale au fost calculate eronat în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile O.U.G.nr.41/2009, cu luarea în calcul a coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 299,933 lei. Prin hotărâri definitive şi irevocabile, s-a constatat că angajatorul nu a calculat şi  nu a acordat  drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare astfel că a fost obligat să calculeze şi să plătească drepturile salariale până la 12 mai 2011 conform coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 şi implicit cu luarea în considerare a cuantumului coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr.221/2008.

La data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând prevederile Legii nr.221/2008, reducând salariile în învăţământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO cât şi prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la CEDO.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii au calitatea de personal didactic şi didactic auxiliar şi au fost angajaţi în cadrul unităţii pârâte, conform adeverinţei nr. 315/18.12.2013 (fila 12 dosar) emisă de pârâtă, iar după data de 14.05.2011, salariile acestora au fost calculate şi acordate conform prevederilor Legii nr. 63/2011.

Instanţa constată că prin decizia nr.3/2011 şi prin decizia nr.11/2012 date în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit modul de interpretare a dispoziţiilor legale privind salarizarea personalului didactic din învăţământ.

 Astfel, prin decizia nr.3/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a hotărât că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009, ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 şi nr.1/2009.

 Prin decizia nr.11/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a hotărât că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.5 alin.(6) din O.G nr.1/2010 şi ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Tot în considerentele acestei decizii, considerente care sunt obligatorii la fel ca şi dispozitivul, se stabileşte că: „...având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curţii Constituţionale şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.3/2011 pronunţată în recurs în interesul legii, se reţine că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învăţământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008”.

Prin urmare, având în vedere obligativitatea deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanţii au fost îndreptăţiţi la acordarea diferenţelor salariale acordate în baza Legii nr.221/2008, numai pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, aşa cum rezultă din considerentele deciziei nr.11/2012  pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa constată că pretenţiile reclamanţilor vizează perioada 14 mai 2011 până la zi, iar din considerentele deciziei nr.11/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în recurs în interesul legii, rezultă că doar personalul didactic din învăţământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 şi numai pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, nu şi în continuare.

 De altfel, începând cu data de 01.01.2011 a fost abrogată atât Legea nr. 330/2009 cât şi OUG nr. 1/2010, prin art. 39 lit. w şi x din Legea nr. 284/2010 care se aplică începând cu data de 01.01.2011.

 Astfel, solicitările reclamanţilor ca din data de 14.05.2011 să li se aplice tot Legea nr.221/202009 care prevedea salariul calculat conform coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,000 lei, nu sunt întemeiate, deoarece salariile personalului didactic din învăţământ au fost calculate în baza Legii nr.284/2010 pe alte baze decât coeficienţii prevăzuţi de O.G. nr. 15/2008 şi Legea nr. 221/2008.

Aceste salarii ale personalului didactic au fost prevăzute în anexa II, CAP.I, pc.5 din Legea nr.284/2010, iar valoarea de referinţă la care se calculează coeficienţii de ierarhizare este de 600 lei, conform art.4 din Legea nr.285/2010.

De asemenea, în prezent salariile personalului didactic şi didactic auxiliar sunt calculate potrivit Legii nr. 63/2011 care a intrat în vigoare la data de 13.05.2011.

Nu poate fi reţinută susţinerea reclamanţilor, cum că începând cu 1 ianuarie 2011 salarizarea personalului din învăţământ (personalul didactic şi didactic auxiliar), este supusă prevederilor Legii nr.285/2010, care în art.1 stabileşte că salarizarea în anul 2011 porneşte de la salariile de referinţă stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, şi implicit cu luarea în considerare a cuantumului coeficientului de multiplicare stabilit prin Legea nr.221/2008, deoarece art.1 din Legea nr.285/2010 se referă la majorarea de 15% acordată personalului plătit din fondurile publice, majorare care se aplică la cuantumul salariului avut în luna octombrie 2010.

 Această majorare sau revenire la salariul din anul 2010, nu se referă la salariul avut în baza Legii nr.221/2008, ci la salariul avut ca urmare a aplicării Legii nr.330/2009.

 De altfel, se precizează la al.5 al art.1 din Legea nr.285/2010 că salariul de bază este cel prevăzut de Legea nr.330/2009 şi de Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 şi nu de Legea nr.221/2008.

 Prin urmare, nu se poate aplica prin analogie decizia nr.11/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în recurs în interesul legii şi pentru perioada 14.05.2011 şi până în prezent, deoarece această decizie se referă doar la Legea nr.330/2009 şi doar pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.

În cazul în care s-ar proceda în acest mod, s-ar lipsi de eficienţă Legea nr.284/2010 şi de asemenea şi Legea nr.285/2010 care prevede că majorarea de 15% se aplică salariului stabilit prin Legea nr.330/2009 şi nu salariului stabilit de Legea nr.221/2008.

  În condiţiile în care salariul reclamanţilor este prevăzut începând din data de 13.05.2011 de Legea nr. 63/2011, lege care nu a fost declarată neconstituţională şi nu există un recurs în interesul legii care să o interpreteze într-un alt sens decât acela ce rezultă din dispoziţiile ei, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul al salariului decât cel prevăzut de Legea nr. 63/2011, reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.

 Menţinându-se în plată un salariu care a fost stabilit în baza unei legi care este în prezent abrogată, aşa cum solicită reclamanţii, nu se poate face decât prin repunerea în vigoare de către instanţele de judecată, a acelor dispoziţii care au fost abrogate expres de legiuitor, ceea ce este inadmisibil.

Invocarea de către reclamanţi a unor hotărâri judecătoreşti prin care au obţinut calcularea salariului în baza Legii nr. 221/2009, până la intrarea în vigoare a Legii nr.63/2011 şi chiar după intrarea în vigoare a acestei legi, nu are nici un efect în cauza de faţă, deoarece Legea nr. 221/2009 pe care au fost întemeiate aceste hotărâri judecătoreşti, nu mai este în vigoare, ea fiind abrogată.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.9/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, a reţinut în considerentele acesteia cu valoare de principiu, deoarece deciziile sunt obligatorii nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul lor, ci şi în ceea ce se arată în considerentele acestora, că „... puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr.119/2010, cu modificările ulterioare, este limitată în timp, existând numai atâta vreme cât este în vigoare temeiului juridic care a constituit cauza contestaţiei”.

Aplicând această decizie prin analogie la situaţia de faţă, se constată că hotărârile judecătoreşti anterioare de care au beneficiat reclamanţii, nu pot fi aplicate la nesfârşit, deoarece temeiul juridic în care au fost date acestea s-a modificat, salariile reclamanţilor fiind calculate în prezent în baza Legii nr.63/2011, aşa cum am arătat anterior.

Şi Curtea Constituţională prin Decizia nr.1.601 din 9 decembrie 2010, a statuat că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunţării hotărârii. Prin urmare, dacă s-a schimbat temeiul juridic în baza căruia reclamanţii primesc salariul, nu poate fi opusă hotărârea judecătorească pronunţată în baza unui temei juridic care nu mai este în vigoare.

 În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia EDO, instanţa constată că Curtea EDO în cele mai cunoscute cauze privind salariile, a stabilit unele principii şi anume, prin Hotărârea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 s-a stabilită că, “Convenţia nu conferă dreptul de a continua sa primeşti un salariu intr-un anume cuantum (…) O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficienta în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilită a instanţelor de judecată” (par. 94), iar prin Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, a stabilit că „(…) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, in mod  deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt in vigoare” (par. 23).

 Prin urmare, conform acestei jurisprudenţe CEDO, instanţa constată că statul are posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificările legislative pe care le adoptă, iar Convenţia EDO nu conferă dreptul de a continua sa primeşti un salariu într-un anume cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului.

Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul Legii nr.284/2010, art.1 din Legea nr.285/2010, Legea nr.63/2011 şi a deciziei nr.11/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa va  respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare