Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă reprezintă o altă instituţie juridică decât suspendarea executării actului administrativ fiscal. Legalitatea suspendării contestaţiei administrativ fiscale

Acte ale autorităţilor publice

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 17.03.2014. Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă reprezintă o altă instituţie juridică decât suspendarea executării actului administrativ fiscal. Legalitatea suspendării contestaţiei administrativ fiscale. Contestarea măsurii administrativ fiscale de a întocmi în mod corect anumite acte. Probe

Prin cererea adresata acestei instanţe la data de … şi înregistrată sub nr. C, reclamanta A în contradictoriu cu pârâta B a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. X, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. Y, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. Z, acte administrative pe care le consideră neîntemeiate, exonerarea de la plata sumelor rezultante, reprezentând -TVA trimestrial ( cu majorări de întârziere aferente, penalităţi de întârziere aferente ), impozit pe profit ( cu majorări de întârziere aferente şi penalităţi de întârziere aferente); precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 14.06.2013, organul fiscal emitent, DGFP Mehedinţi, i-a comunicat Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. X, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. Y şi Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 12.06.2013 şi înregistrat la DGFP Mehedinţi-Activitatea de Inspecţie Fiscală sub nr. Z, încheiate cu ocazia inspecţiei fiscale generale, după mai bine de 2 ani, acte administrativ-fiscale care dispun, în mod nelegal, sancţionarea A, prin obligarea acesteia la plata sumei de N lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, dobânzi/majorări de întârziere stabilite suplimentar şi penalităţi de întârziere stabilite suplimentar; suma de M lei, reprezentând TVA suplimentar, dobânzi / majorări de întârziere TVA stabilite suplimentar şi penalităţi de întârziere stabilite suplimentar.

Prin contestaţia depusă la organul fiscal, a solicitat desfiinţarea în întregime a actelor administrative fiscale contestate, cu consecinţa obligării organului fiscal la emiterea unei noi baze de impozitare corespunzătoare, legale.

Deşi, prin contestaţia formulată a solicitat admiterea probei cu înscrisuri şi expertiză de specialitate, a sesizat faptul că organul fiscal nu i-a răspuns până în prezent.

Mai mult, organul fiscal nu i-a adus la cunoştinţă dacă, împotriva societăţilor furnizoare s-a început urmărirea penală sau faza procesuală în care se află acele dosare, întrucât, sancţionarea subscrisei, în lipsa unei ordonanţe de începere a urmăririi penale împotriva acelor societăţi este inadmisibilă, prematură.

A arătat că noţiunea de act administrativ fiscal, în înţelesul Codului de procedură fiscală, este definită în art. 41 ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Potrivit art. 85 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, actul prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat îl constituie fie declaraţia fiscală, în condiţiile art. 82 alin. 2 şi art.86 alin. 4, fie decizia emisă de organul fiscal în celelalte cazuri.

A solicitat să se constate faptul că toate facturile de aprovizionare ale subscrisei deţin „elementele de siguranţă" prevăzute de lege, subscrisa înregistrându-şi în contabilitate facturile prin care a achiziţionat marfa şi a înţeles să plătească taxele la bugetul de stat, aferente facturilor.

Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege*).

In plus aceste documente fiscale emise de furnizor, cuprind toate informaţiile cerute de legea contabilităţii, pentru a fi luate în considerare la calculul obligaţiilor fiscale la bugetul de stat, aceasta dacă se are în vedere şi faptul că prin valorificare societatea a înregistrat venituri şi a colectat TVA, elemente care au contribuit la constituirea bazei de impozitare, la calculul impozitului pe profit şi TVA, calculate potrivit Declaraţiei 394, înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii noastre, raportate şi plătite organelor fiscale competente, statul român însuşindu-şi aceste plăţi.

Prin urmare, a apreciat că până la constatarea nulităţii facturilor, se prezumă că acestea sunt valabile şi existau la data efectuării controlului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 155 al.5 Cod fiscal.

A invocat faptul că nu trebuie reţinută susţinerea organului fiscal, privitoare la faptul că societatea cocontractantă a reclamantei a avut comportament de firmă fantomă, iar situaţia financiar contabilă a acesteia nu permitea achiziţionarea de utilaje diverse..", întrucât nu este culpa subscrisei, dacă această societate a avut un alt comportament decât cel la care se aştepta organul fiscal.

Mai mult, potrivit datelor afişate, inclusiv pe site-urile de internet, rezulta faptul că această societate avea o cifră de afaceri, de 7.583.000 Iei ( la nivelul anului 2009 când a contractat cu aceasta ), astfel că nu exista pericolul de a exista un altfel de comportament, decât cel normal.

A apreciat că nu trebuie reţinută această susţinere a organului fiscal, întrucât, comisarii Gărzii Financiare s-au deplasat la locul unde au fost încorporate materialele ce au provenit, prin achiziţie, de la societatea cocontractantă şi nu au avut/constatat obiecţiuni (că au rezultat din birou altele, reprezintă altă discuţie). Organul de control a efectuat o seria de fotografii la faţa locului, vis-a-vis de toate bunurile mobile identificate ( subansamble, piese de schimb, consumabile etc ), ce se regăseau la baza de producţie situată pe strada O nr. R, judeţul Mehedinţi, dar, am constatat faptul că aceste probe ( foto ) nu au fost ataşate de către organul fiscal la raportul final contestat.

Un alt aspect important este şi acela că, o altă societate din grupul nostru de firme, D, a fost verificată în anul 2011 ( Raportul de inspecţie fiscală nr.S, în aceeaşi perioadă cu controlul efectuat şi la prezenta societate ), pentru aceleaşi aspecte ( bunuri achiziţionate de la societatea cocontractantă a petentei), iar acolo nu a existat nicio problemă, deşi modul de aprovizionare a fost identic : comandă, factură emisă, aviz, bon de consum, plată prin virament bancar.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în ceea ce priveşte critica referitoare la relaţia cu G, care, deşi era plătitoare de TVA, impozite şi taxe la bugetul statului, Garda Financiară Secţia Hunedoara apreciază că ar fi avut un comportament „de societate tip fantomă".

A invocat faptul că situaţia reţinută de către organul fiscal, în ceea ce priveşte P este de-a dreptul hilară, în condiţiile în care, inclusiv în anul 2013 această societate desfăşoară activitate economică, figurează înregistrată din anul 1996, având CUI F a înregistrat profit şi în anul 2011.

A apreciat că, prin modalitatea în care s-a desfăşurat acest control, pe durata a doi ani, cu intermitenţe, s-a dorit pur şi simplu sancţionarea subscrisei, fără a se ţine seama de evidenţa contabilă, de taxele datorate şi virate către bugetul de stat, s-a încălcat principiul bunei noastre credinţe.

A arătat că în toate statele afectate de criza economica mondiala se iau masuri pentru protejarea agenţilor economici, pentru a preveni pe cât posibil falimentul acestora. In acest context, este cu atât mai puţin oportuna aplicarea unor sancţiuni excesive, întrucât riscul producerii falimentului ca urmare al efectului cumulativ al celor doua sancţiuni, este cu mult sporit şi nu credem că acesta este scopul declarat al organului fiscal.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificata prin Legea nr. 30 din data de 18 05 1994 face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 alin. 2 din Constituţia României. Mai mult decât atât, în temeiul ari. 20 alin. 2 din Constituţia României daca există neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenţie, întruneşte cei puţin unul dintre criteriile reţinute în jurisprudenţa CEDO, respectiv se adresează tuturor cetăţenilor, iar nu numai unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancţiunea prevăzută are caracter preventiv şi represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea importanţă gravitatea pedepsei.

CEDO, prin practica sa a stabilit că, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  art.7-18 din Legea nr.554/2004 R, art.43, art.84-88, art.175, art.188 Cod de procedură fiscală.

În dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contestaţia formulată împotriva actelor a cărora anulare se solicită, adresa nr. 269/14.06.2013, actele administrativ financiare atacate .

La data de 06.12.2013 pârâta B  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Raportat la actele administrativ-fiscale a căror anulare se solicita a înţeles sa invoce excepţia inadmisibilităşii acţiunii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "(1) împotriva titlului de creanţa, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativa de atac (...)".

Art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede ca "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorităţii publice emitente (...), in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia".

Art. 210 Cod procedura fiscala prevede ca "(1) în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţa prin decizie sau dispoziţie, după caz; (2)Decizia sau dispoziţia emisa in soluţionarea contestaţiei este definitiva in sistemul cailor administrative de atac" si ea "poate fi atacată de către contestator (...) la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legir (art. 218 alin. (2) Cod procedura fiscala).

A arătat că reclamanta A a formulat plângere prealabila impotriva Deciziei de impunere nr. X, a Raportului de inspecţie fiscala nr. Z si a Dispoziţiei privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. Y, înregistrata la B sub nr. 9402/09.07.2013. Plângerea prealabila a fost soluţionata prin Decizia nr. T emisa de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova (raportat la dispoziţiile OUG nr. 74/2013 privind unele masuri pentru îmbunătăşirea si reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala si a prevederilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala ).

Prin urmare, a apreciat că, atâta vreme cat obiectul cererii de chemare in judecata il reprezintă contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. X, a Raportului de inspecţie fiscala nr. Z si a Dispoziţiei privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. Y si nu a Deciziei nr. T, emisa in soluţionarea plângerii formulate pe cale administrativa, acţiunea apare ca fiind inadmisibila.

A arătat că este adevărat ca instanţele de contencios administrativ au obligaţia generala de a examina legalitatea actelor administrative contestate de pârti. Insa chiar daca aceasta obligaţie presupune, in unele cazuri, modificarea soluţiei date de organul administrativ emitent al actului, nu se poate trage concluzia ca instanţele de contencios administrativ sunt obligate sa soluţioneze cererile pe care organul administrativ emitent are obligaţia de le soluţiona. O asemenea obligaţie ar lipsi de conţinut obligaţia autorităţilor administrative de a soluţiona contestaţiile formulate de persoanele vătămate împotriva actelor administrative pretins nelegale. Abia ulterior, daca soluţia data de organul administrativ este contestata, instanţa poate proceda la analiza legalităţii acestor acte administrative.

Or, in speţa, din moment ce reclamanta nu a investit instanţa de fond cu analiza legalităţii Deciziei nr. T emisa de  B, raportat la dispoziţiile art. 218 alin. (2) Cod procedura fiscala, a apreciat că aceasta nu se poate pronunţa cu privire la fondul pricinii, respectiv la criticile punctuale dezvoltate de reclamanta in cererea de chemare in judecata privind nelegalitatea deciziei de impunere si a raportului de inspecţie fiscala.

La data de 24.01.2014 reclamanta A a depus la dosar precizare de acţiune prin care a arătat că înţelege să solicite, alături de cele deja menţionate în cererea principală şi anularea deciziei nr.T emisă de către B, necomunicată subscrisei vreodată.

A arătat faptul că, odată cu întâmpinarea i-a fost comunicată şi copie a deciziei nr. T emisă de către B.

La data de 07.02.2014 pârâta B  a formulat întâmpinare la precizarea de acţiune formulata de contestatoarea A, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. T, respingerea acţiunii ca prematur introdusa cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. X si a Raportului de inspecţie fiscala nr. Z şi respingerea acţiunii in principal ca inadmisibila si, in subsidiar ca nefondata, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei de masuri nr. Y.

Referitor la anularea Deciziei nr. T emisa de B a arătat că reclamanta susţine in precizarea de acţiune ca s-a aflat in imposibilitatea de contesta Decizia nr. T prin cererea de chemare in judecata întrucât acest act administrativ nu i-a fost comunicat niciodată, însă această susţinere este eronata, având in vedere faptul ca procedura de comunicare către reclamanta a deciziei sus menţionate a fost efectuata in conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) Cod procedura fiscala, prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, însa plicul a fost returnat cu menşiunea ''societate mutata de la adresa". Drept urmare, comunicarea s-a efectuat prin publicitate, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (22) si (3) din Codul de procedura fiscala (in acest sens, anexam prezentei înscrisurile doveditoare, in copie conforma cu originalul).

A arătat că prin Decizia nr. T s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulata de către reclamanta împotriva Deciziei de impunere nr. X si a Raportului de inspecţie fiscala nr. Z.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, organul fiscal a apreciat ca in speţa sunt aplicabile dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

In speţa de fata, prin adresa nr. 801480/21.06.2011, Garda Financiara Secţia Mehedinţi, a înaintat sesizarea penala privind pe A Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in vederea efectuării cercetărilor ce se impun si constatării existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute si pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, republicata, împotriva numitului Gramescu Marius Cătălin, administrator al A.

Urmare a celor constatate de Garda Financiara Mehedinţi, organele de inspecţie fiscala ale B au efectuat o inspecţie fiscala la A, ocazie cu care s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscala nr. Z, in baza căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. X, acte ce au fost transmise Gărzii Financiare Mehedinţi cu adresa nr. U. Cu adresa nr. V Garda Financiara Mehedinţi a transmis aceste acte, in completarea sesizării penale.

A arătat că organele de inspecţie fiscala au constatat ca reclamanta A a înregistrat in contabilitate cheltuieli si a dedus taxa pe valoarea adăugata in baza unor facturi care nu au putut proba realitatea achiziţiilor de bunuri, documente formal întocmite pentru a susţine tranzacţii comerciale pretins a fi efectuate, astfel ca au procedat la recalcularea profitului impozabil si implicit a impozitului pe profit, stabilind o obligaţie suplimentara in suma totala de 119.611 lei, in conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (4) lit. f), m) si r) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 6 alin. (1) si (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicata. De asemenea, organele de inspecţie fiscala nu au acordat reclamantei dreptul de deducere a TVA in suma totala de 138.767 lei conform dispoziţiilor art. 145 alin. (2) lit.a), art. 146 alin. (1) lit.a) si art. 158 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Având in vedere faptul ca intre stabilirea obligaţiilor bugetare prin Decizia de impunere nr. X contestata si stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite atât de administratorul reclamantei, cat si de diverşi furnizori ai acesteia exista o strânsa interdependenta de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativa, a arătat că,  organul de soluţionare a contestaţiei din cadrul B a dispus, in mod corect si legal, suspendarea soluţionării contestaţiei administrative pana la soluţionarea sesizării penale.

 Referitor la petitul privind anularea Deciziei de impunere nr. X si a Raportului de inspecţie fiscala nr. Z a apreciat că având in vedere faptul ca soluţionarea contestaţiei formulata de reclamanta pe cale administrativa împotriva deciziei de impunere si a raportului de inspecţie fiscala menţionate a fost suspendata, cererea formulata in fata instanţei de anulare a acestor acte administrativ-fiscale este prematura.

A invocat faptul că procedura administrativa de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementata de dispoziţiile art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, este o procedura administrativa prealabila, iar nu o jurisdicţie speciala administrativa, in sensul prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţia României, la care partea ar putea renunţa. Ea are un caracter obligatoriu, iar nu facultativ, nerespectarea acesteia atrăgând inadmisibilitatea acţiunii in contencios administrativ.

Or, in speţa de fata, a apreciat că soluţionarea contestaţiei a fost suspendata si nu a fost pronunţata o soluţie pe fondul contestaţiei, astfel ca acţiunea introdusa de reclamanta privind anularea deciziei de impunere este prematur introdusa, instanţa de judecata nefiind in măsura sa analizeze legalitatea sumelor stabilite prin decizia de impunere contestata ca obligaţie de plata suplimentara in sarcina reclamantei, cata vreme organul fiscal nu a procedat la o asemenea analiza.

In ce priveşte solicitarea de anulare a Dispoziţiei privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. Y a arătat că prin Decizia nr. T emisa de B s-a dispus soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei de masuri menţionata mai sus de către organul fiscal emitent, in baza dispoziţiilor art. 209 alin. (2) Cod procedura fiscala.

Prin Decizia nr. E emisa de A.J.F.P. Mehedinţi a fost respinsa contestaţia împotriva Dispoziţiei de masuri nr. Y ca nemotivata. Aceasta decizie a fost comunicata reclamante in conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) Cod procedura fiscala, prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, însa plicul a fost returnat cu menşiunea "societate mutata de la adresa". Drept urmare, comunicarea s-a efectuat prin publicitate, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (22) si (3) din Codul de procedura fiscala (in acest sens, anexam prezentei înscrisurile doveditoare, in copie conforma cu originalul).

A invocat faptul că reclamanta nu a contestat Decizia nr. E nici prin cererea de chemare in judecata si nici prin precizarea de acţiune. Conform art. 218 Cod procedura fiscala, poate fi atacata la instanţa de contencios administrativ numai decizia emisa in procedura prealabila.

Prin urmare, in lipsa unei contestaţii împotriva Deciziei nr. E, solicitarea de anulare a Dispoziţiei de masuri nr. Y este inadmisibila.

In subsidiar,a arătat că aceasta solicitare este nefondata, având în vedere că prin Dispoziţia nr. Y, organele de inspecţie fiscala au dispus ca măsura in sarcina reclamantei întocmirea corecta a declaraţiilor cod 394 aferente perioadei semestrul II 2008-semestrul II 2012, conform celor detaliate in raportul de inspecţie fiscala nr. F-MH 269/12.06.2013".

A invocat faptul că prin contestaţia administrativa formulata împotriva acestei dispoziţii, reclamanta nu a adus nici un argument in sprijinul solicitării sale prin care sa combată constatările organelor de inspecţie fiscala si din care sa rezulte o alta situaţie de fapt, contestaţia nefiind motivata nici in fapt si nici in drept.

Prin urmare, a apreciat că, in mod legal, prin Decizia nr. E a fost respinsa ca nemotivata contestaţia prealabila formulata de A, organul fiscal facand o corecta aplicare a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) lit. c) si d) din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale OPANAF nr. 450/2013 (pct. 2.5 si pct. 11.1 lit.b)).

Analizând acţiunea formulată de reclamant, instanţa constată următoarele:

În ceea ce priveşte susţinerile petentei în sensul că în cauză trebuiau administrate probe pe fondul cauzei, întrucât prin menţinerea în fiinţă a deciziei de impunere curg dobânzi şi penalităţi de întârziere, instanţa va constata că în temeiul dispoziţiilor articolului 215 alineatul 2 din Codul de procedură fiscală – Ordonanţa de Guvern cu numărul 92/2003, nu se aduce nici o atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.

Ca atare, suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă reprezintă o altă instituţie juridică decât suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Cele două instituţii de mai sus sunt reglementate de două prevederi legale diferite, şi anume articolul 214 din Codul de procedură fiscală - suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi articolul 215 - suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Cu alte cuvinte, este posibilă din punct de vedere juridic atât suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de un petent în procedura administrativă – cum este cazul în speţa de faţă, cât şi suspendarea executării actului administrativ fiscal, urmând ca acest act să fie suspendat în ceea ce priveşte efectele produse – printre care curgerea dobânzilor şi penalităţilor la care făcea referire petenta, dar şi procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva sa să fie suspendată.

Ca atare, susţinerile petentei că instanţa ar fi trebuit să se pronunţe în fond, pentru a se putea înlătura efectele negative ale actului administrativ în condiţiile în care contestaţia faţă de acesta s-a suspendat, sunt unele neîntemeiate, deoarece aceste efecte negative se pot înlătura prin iniţierea unei proceduri prin care să se solicite suspendarea actului administrativ.

Prin urmare, instanţa va analiza în prezenta cauză numai obiectul şi cauza juridică a acţiunii cu care a fost investită, şi anume anularea deciziei intimatei – fila 68 din dosar, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei petentei împotriva deciziei de impunere cu numărul X(fila 30 a dosarului) emisă în baza unui raport de inspecţie fiscală cu numărul Z (fila 37 din dosar) precum şi a deciziei cu numărul E (fila 149 din dosar) prin care a fost respins ca nemotivată contestaţia petentei faţă de dispoziţia cu numărul Y (fila 70 din dosar).

În fapt, în cauză a fost efectuat un raport de inspecţie fiscală (Z, fila 37 din dosar), după care a fost emisă o decizie de impunere (X, fila 30 a dosarului), petenta a formulat contestaţie împotriva acesteia, care a fost suspendată de intimată prin deciziei de la fila 68 din dosar, existând indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi sesizând organele de drept. Petenta şi-a precizat cererea în sensul că acţiunea sa vizează anularea acestei decizii de suspendare – fila 97 din dosar.

De asemenea, în alt plan, a fost emisă dispoziţia cu numărul Y (fila 70 din dosar) prin care s-a dispus întocmirea corectă de către petentă a declaraţiilor cod 394, contestată de către petentă, iar în urma contestaţiei a fost emisă decizia cu numărul E (fila 149 din dosar). Petenta a formulat acţiune şi împotriva acestui act administrativ – fila 1 din dosar.

Astfel, asupra fondului cauzei în ceea ce priveşte primul act administrativ, conform prevederilor articolului 214 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Ori în cauza de faţă organele de control ale intimatei au sesizat instituţiile publice în materie penală, respectiv Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Biroul Teritorial Mehedinţi, care a iniţiat demersurile pentru efectuarea cercetării penale.

Faţă de incidenţa dispoziţiilor legale de mai sus, în temeiul cărora soluţionarea acţiunii civile este opozabilă organelor fiscale competente, instanţa reţine că soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei este una legală, deoarece prescripţia legii impune ca acţiunea civilă din materia penală să fie opozabilă organelor fiscale în ceea ce priveşte modul de soluţionare, ceea ce presupune ca acestea să aştepte soluţia în materia penală, iar în funcţie de aceasta să respecte modul de soluţionare a acţiunii civile, în caz contrar ajungându-se la un posibil conflict de natură juridică. În plus, măsura suspendării este una judicioasă, cât timp legea o permite, iar consecinţele soluţionării separate a celor două acţiuni identice ar fi unele negative atât în ceea ce priveşte cheltuielile necesare soluţionării în două rânduri a aceleiaşi cauze cât şi posibilele neconcordanţe generate de administrarea mai anevoioasă a probelor în materie civilă, astfel încât va respinge contestaţia asupra acestui aspect.

În privinţa celei de-a doua contestaţii, instanţa reţine că în mod corect intimata a dispus respingerea ca nemotivată.

Observând cuprinsul acestei contestaţii a petentei în cadrul filelor 60-62 din dosar, instanţa reţine că petenta a invocat numai motive care privesc raportul de inspecţie fiscală şi temeiurile acestuia, invocând că nu se poate reţine o culpă a sa întrucât alte societăţi comerciale nu au înregistrat în contabilitate operaţiunile efectuate. Ori prin dispoziţia cu numărul Y (fila 70 din dosar s-a dispus întocmirea corectă de către petentă a declaraţiilor cod 394, cu alte cuvinte s-a stabilit o obligaţie a petentei de a face, adică de îndeplini în mod corect anumite operaţiuni, iar o eventuală contestaţie faţă de această măsură trebuia să învedereze că în fapt s-au îndeplinit aceste măsuri sau nu trebuiau îndeplinite în condiţiile specificate de intimată. Petenta nu precizează nici unul dintre aceste aspecte în cuprinsul contestaţiei, ci, dimpotrivă, nu face nici o menţiune sau o motivare a cazului invocat de nelegalitate a dispoziţiei, motiv pentru care în mod întemeiat contestaţia acesteia faţă de măsura de mai sus a fost respinsă ca nemotivată, instanţa urmând în consecinţă să respingă ca neîntemeiată contestaţia faţă de decizia de soluţionare.

Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva sentinţei.

Domenii speta

Spete similare