Litigiu privind achiziţiile publice. Punerea în executare a Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a contestaţiilor.

Sentinţă civilă 419 din 23.03.2018


Deşi prin Decizia 41/C1/4459/05.01.2018 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia formulată de SC MED SRL, şi a obligat autoritatea contractuală să evalueze ofertele cu respectarea documentaţiei de atribuire, a prevederilor legale şi a celor reţinute în considerentele Deciziei, pârâta autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa nu a respectat această hotărâre a Consiliului.

Astfel, Consiliul constată că, din analiza răspunsului transmis de SC EM SRL privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut (pag. 102 din dosarul achiziţiei), Consiliul a constatat că acesta este neconcludent, simpla justificare că societatea este un operator de transport local sau că aceasta are pentru anul în curs contracte în derulare la un tarif mai mic decât cel ofertat este una generalistă şi simplistă nefiind în măsură a determina sustenabilitatea şi fezabilitatea acestuia.

Consiliul a apreciat  că autoritatea contractantă trebuia să procedeze anterior finalizării evaluării ofertelor, la stabilirea cu exactitate a veridicităţii şi conformităţii propunerii financiare depuse de SC EM SRL astfel încât să aibă certitudinea că oferta este una reală şi fermă şi numai în urma obţinerii/verificării detalierii preţului ofertat, autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acestuia.

Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă propunerea financiară a SC EM SRL prezentată în cadrul ofertei este una reală şi fermă prin solicitarea de clarificări şi numai în urma obţinerii şi verificării detalierii preţului ofertat astfel cum s-a arătat mai sus autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acestuia.

Autoritatea contractantă nu a respectat aceste îndrumări ale Consiliului, a emis Raportul Procedurii 109/25.01.2018, făcând o enumerare sumară a răspunsurilor formulate de SC EM SRL (2048/2017, 14984/2018), în cadrul procedurii anterioare, fără o analiză temeinică, justificată a ofertei reclamantei, încălcând astfel dispoziţiile art. 28 din Legea 101/2016, conform cărora, Decizia Consiliului este obligatorie.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 9.02.2018, reclamanta SC Extrans Medical SRL a formulat contestaţie împotriva Raportului Procedurii nr.109/25.01.2018 emis de autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, solicitând în principal, anularea acestuia şi a actelor subsecvente, anularea procedurii de atribuire, reluarea procedurii de atribuire, constatarea nulităţii contractului încheiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi suspendarea procedurii de atribuire conform art.49 alin.3 din Legea nr.101/2016, suspendarea executării contractului, dacă acesta există, conform art.53 alin.2 din Legea nr.101/2016, aplicarea de sancţiuni alternative, amendă autorităţii contractante.

În motivarea acţiunii arată că, pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitaţiei deschisă, în vederea încheierii acordului cadru cu un singur agent economic, pe o perioadă de 24 de luni, având drept obiect: „Transport sanitar pacienţi hemodializă şi dializă peritoneală" cod CPV: 60130000-8, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 179330/30.09.2017, conform căruia, valoarea estimată a achiziţiei este cuprinsă între; … - … lei. Potrivit cap. IV.2.1) din anunţul de participare, criteriul de atribuire este; preţul cel mai scăzut.

Prin Raportul intermediar nr. 2 pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în calitate de autoritate contractantă a înţeles să evalueze ofertele financiare, respectiv în număr de două, la valorile:

-Medical Emergency Divîsîon SRL - … lei şi

-Extrans Medical SRL -… lei

În continuare a înţeles să „declare închise lucrările şedinţei intermediare de evaluare a ofertelor din punct de vedere financiar urmând etapa de solicitare îndeplinire DUAE şi Analiza documentelor suport DUAE pentru ofertantul clasat pe primul loc". în urma acesteia a clasat pe locul I SC Extrans Medical SRL.

Învederează că împotriva acestui raport a formulat contestaţie SC Medical Emergency Division SRL, invocând „preţul neobişnuit de scăzut" ofertat de societatea noastră, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat Decizia nr. 4l/C 1/4459/05.01.2018 prin care a admis această contestaţie, a anulat raportul procedurii mai sus menţionat precum şi actele subsecvente şi a obligat autoritatea contractantă să evalueze ofertele cu respectarea documentaţiei de atribuire a prevederilor legale şi a celor reţinute în considerentele acestei decizii.

In după-masa zilei de 23.01.2018 unitatea contractantă a adus la cunoştinţă prin mail că s-a finalizat evaluarea finală la procedura de licitaţie şi că a decis că S.C. Medical Emergency Division SRL a câştigat procedura de licitaţie.

La data de 25.01.2018, a fost comunicat rezultatul procedurii nr. 110/25.01.2018 prin care s-a adus la cunoştinţă că potrivit raportului Procedurii nr. 109/25.01.2018 (raport ce nu era întocmit la acea dată), oferta reclamantei a fost respinsă conform art. 210 al. 3 din Legea nr. 98/2016.

Învederează că a contestat reluarea procedurii de atribuire deoarece nu au fost urmate procedurile legale referitoare la încunoştinţarea cu privire la reevaluarea ofertelor, fiindu-i încălcat dreptul de a veni cu modificări/lămuriri la ofertă în noua procedură.

De asemenea, arată că, în cadrul reluării procedurii de atribuire, unitatea contractantă trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziei nr. 4 l/C 1/4459 din data de 05.01.2018 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice, care a anulat raportul nr. 2 al procedurii şi actele subsecvente şi să procedeze la reevaluarea ofertelor, încercând să stabilească cu exactitate dacă oferta „este reală şi fermă, prin solicitare de clarificări", aşa cum se arată în considerentele Deciziei nr. 4l/C 1/4459, la pagina 9, „şi numai în urma obţinerii şi verificării detalierii preţului ofertat" să stabilească realitatea şi corectitudinea formării acestuia.

În aceeaşi decizie s-a mai reţinut că pentru determinarea sustenabilităţii ofertei, unitatea contractantă trebuia să solicitate, documente relevante pentru justificarea preţurilor ofertate, care să includă toate cheltuielile necesare executării contractului, respectiv salarii, combustibil, reparaţii/întreţinere, amortisment, asigurări, impozit, profit.

Consiliul a concluzionat că autoritatea contractantă trebuia să procedeze anterior finalizării evaluării ofertelor, la stabilirea cu exactitate a veridicităţii şi conformităţii propunerii financiare pe care a depus-o.

Datorită acestui fapt, Consiliul a anulat raportul procedurii.

Precizează că, unitatea contractantă avea obligaţia reluării procedurii, şi adoptării unor măsuri de remediere, respectiv să solicite informaţii detaliate referitoare la modul de formare a preţului, după care să întocmească proces-verbal de evaluare şi raport de atribuire, dar aceasta nu a ţinut cont de disp. art. 26 al. 10 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic".

Conform art. 210 al. 1 din Legea nr. 98/2016 autoritatea contractantă avea obligaţia de a solicita lămuriri cu privire la preţ, astfel cum de altfel a indicat şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în Decizia nr. 4 l/C 1/4459, obligaţie pe care nu a respectat-o.

Arată că, din Raportul Procedurii nr. 109/25.01,2018 reiese că unitatea contractantă în procesul de evaluare a ofertelor a declarat ca fiind conforme ambele oferte şi totuşi, fără nicio justificare, oferta financiară cu preţul cel mai scăzut, care aparţinea societăţii noastre, a fost respinsă, conform art. 210 al. 3 din Legea nr. 98/2016, declarându-se, fără nici o motivare, ofertă câştigătoare cea a S.C. Medical Emergency Division SRL.

Învederează că la nivelul anului 2017 când a depus oferta de contractare, cheltuielile salariale ce urmau a fi suportate de firmă pentru cei 4 salariaţi ar fi fost de …lei (.. x 4 salariaţi x 12 luni = .. lei), iar la nivelul anului 2018, cheltuielile salariale pentru cei 4 salariaţi ar fi de … lei (.. x 4 Salariaţi x 12 luni = .. lei).

Consideră că autoritatea contractantă trebuia să le solicite clarificări detaliate pe grupe de cheltuieli conform art. 201 din Legea nr. 98/2016 şi să solicite şi celeilalte societăţi ofertante clarificări conform art. 209 din legea nr. 98/2016, pentru a avea o imagine lămuritoare asupra fiecărei propuneri financiare, în mod egal, nediscriminatoriu.

Pe de altă parte, consideră că, au fost încălcate şi disp. art. 215 al 2 lit. b din Legea nr. 98/2016, întrucât nu s-au comunicat concret care au fost motivele care au determinat autoritatea contractantă să considere preţul ofertat de societatea noastră ca fiind nereal şi art. 215 al. 2 lit. c din Legea nr. 98/2016, întrucât nu s-au comunicat motivele pentru care a fost declarată câştigătoare oferta S.C. Medical Emergency Division SRL.

De asemenea, arată că, au fost încălcate şi disp. art. 164, 171 din Legea nr. 98/2016, în această procedură neexistând motive de excludere a societăţii noastre din procedura de licitaţie.

În drept, invocă dispoziţiile mai sus menţionate şi celelalte dispoziţii incidente din Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2016.

Pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a depus întâmpinare (filele 45-48 dosar) prin care solicită respingerea acţiunii ca tardivă, netemeinică şi nefondată.

În apărare, arată că, a fost chemat în judecată de către reclamant, întrucât acesta s-a considerat nedreptăţit de Decizia Autorităţii contractante nr. 110/25.01.2018, decizie care a avut la bază Decizia CNSC Nr.41/Cl/4459 din 05.01.2018 şi cu respectarea prevederilor art.209 alin 2 Legea 98: " Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin  clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat" (întrucât s-au solicitat clarificări cu privire la justificarea preţului ca fiind neobişnuit de scăzut prin adresa nr.2048/22,11.2017, la care reclamanta a răspuns cu adresa Nr. 14984/24.11.2017, nefiind însoţită de documente justificative respectiv fundamentarea economică a modului de formare a preţului prin raportare la serviciile furnizate), iar Comisia de evaluare a decis respingerea ofertei S.C. Extrans Medical S.R.L, conform art.210 din Legea 98/2016 alin. (3).

În urma deciziei, Comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertelor.

Comisia de evaluare a emis comunicarea rezultatului procedurii nr. 110/25.01.2018 si se stabileşte data încheierii contractului de prestări servicii, cu respectarea termenului de aşteptare prevăzut pentru încheierea lui, la 05.02.2018.

Autoritatea contractantă a primit notificarea prealabilă din partea reclamantei înregistrata cu nr. 1005/26.01.2018, prin care se solicita remedierea unor presupuse încălcări a unor dispoziţii legale în procedura de achiziţie publică.

Pârâta învederează că, Comisia de evaluare a transmis înscrisul cu nr. de înregistrare 1207/31.01.2018 prin care informează ofertantul contestatar ca îşi menţine hotărârea comunicată prin Raportul procedurii nr. 110/25.01.2018.

De asemenea, arată că, este de luat în considerare conexarea contestaţiilor, întrucât există 2 contestaţii formulate în cadrul aceleiaşi proceduri.

Se consideră ca neîntemeiate atât notificarea prealabilă cat si contestaţia formulate de către operatorul economic S.C. Extrans Medical S.R,L„ atâta vreme cât solicitarea autorităţii contractante de a justifica preţul considerat neobişnuit de mic nu a fost pe deplin îndeplinită, răspunsul nefiind însoţit de documente justificative.

Conform art. 29 din Legea nr. 101/2016 "Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pol fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 3 alin. 1 lit. f, cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegali ta te, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare."

Consideră că, la data comunicării Deciziei CNSC nr. 41/C1/4459 din 05.01.2018 reclamanta, trebuia sa se adreseze acestuia, fie cerând lămurirea sau completarea hotărârii, fie atacând decizia privind soluţionarea contestaţiei celuilalt ofertant participant, cu respectarea termenului de 10 zile de la comunicare respectiv 22.01.2018.

Precizează că această acţiune este în principal tardiv introdusă, contestatarul având în vedere dispoziţiile imperative şi exprese ale art.8 alin 1 lit.b) coroborat cu art.7 din Legea 98/2016 privind termenul de 5 zile de contestare raportate la data depunerii contestaţiei în discuţie la CNSC faţă de comunicarea rezultatului, şi în subsidiar neîntemeiată pentru motivele reţinute si de C.N.S.C. prin Decizia Nr.4 l/C1/4459/05.01.2018 cât şi Decizia de Încheiere Nr.94/C1/381/l2.02.2018 prin care se respinge cererea de suspendare a procedurii.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205-208 Cod procedură civilă, dispoziţiile Legii 98/2016, Legea 101/2016, HG 395/2016.

 Reclamanta SC Extrans Medical SRL depune întâmpinare formulată de autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa solicitând înlăturarea apărările acesteia ca fiind nefondate.

Cu privire la excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei solicită respingerea acesteia.

Învederează că a formulat notificarea prealabilă la data de 26.01.2018, cu număr de înregistrare la unitatea contractantă 1005.

La data de 05.02.2018, având în vedere că nu a primit nici un răspuns, s-a prezentat personal la sediul autorităţii contractante, care i-a învederat că la data de 31.01.2018 i-a fost comunicat, prin fax, răspunsul la notificarea prealabilă.

De asemenea, învederează că nu a primit prin fax acest răspuns, a formulat o cerere să i se comunice personal acest răspuns, care i-a fost comunicat pe loc, în data de 05.02.2018.

Prin urmare, consideră că termenul de formulare a contestaţiei curge de la data de 05.02.2018, când a luat act de răspunsul unităţii contractante.

Consideră că a respectat termenul legal de depunere al contestaţiei prev. de art. 8 din Legea nr. 101/2016, atât cel de 5 zile, cât şi cel de 10 zile, întrucât contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la data de 09.02.2018.

Apreciază că termenul legal de depunere al contestaţiei este de 10 zile, având în vedere că valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică de 891.388,8 lei este mai mare decât pragul valoric stabilit de dispoziţiile art. 8 raportat la art. 7, al. 1 lit. b din Legea nr. 98/2016, care este de 648.288 lei pentru contractul de achiziţie publică de producţie şi servicii.

Pe fond, arată că în urma emiterii Deciziei nr. 41/C1/4459/05.01.201 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care a anulat raportul nr. 2 al procedurii şi actele subsecvente şi a dispus ca unitatea contractantă să procedeze la reevaluarea ofertelor, încercând să stabilească cu exactitate oferta şi numai în urma obţinerii şi verificării detalierii preţului ofertat să stabilească realitatea şi corectitudinea formării acesteia.

Menţionează că în aceeaşi decizie Consiliul a concluzionat că autoritatea contractantă trebuia să procedeze anterior finalizării evaluării ofertelor, la stabilirea cu exactitate a veridicităţii şi conformităţii propunerii financiare pe care a depus-o.

Datorită acestui fapt, Consiliul a anulat raportul procedurii.

Arată că după emiterea deciziei  de către CNSC, unitatea contractantă în loc să solicite clarificări celor 2 ofertante a emis Raportul nr. 109/25.01.2018.

Din Raportul Procedurii nr. 109/25.01.2018, reiese că unitatea contractantă a declarat ca fiind conforme ambele oferte şi totuşi, fără nicio justificare oferta SC Extrans Medical SRL, ofertă financiară cu preţul scăzut, a fost respinsă, fără nicio motivare, oferta câştigătoare fiind cea a SC Medical Emergency Division SRL.

Învederează că autoritatea contractantă a înţeles să procedeze la respingerea ofertei direct şi cu încălcarea disp. art. 210 al. 1, al. 3 din Legea nr. 98/2016.

Precizează că îşi susţine oferta iniţială şi a demonstrat că poate să onoreze obligaţiile contractuale.

Pârâtul SC MED SRL a depus întâmpinare (filele 65-71 dosar) prin care solicită respingerea contestaţiei formulată de contestatoare ca inadmisibilă, respingerea contestaţiei ca tardivă.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea în tot a contestaţiei ca nelegală şi nefondată, cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a rezultatului procedurii de atribuire a contractului, şi respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă în principal,iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare, arată că, formularea de contestaţii atât pe cale administrativ – jurisdicţională, cât şi judiciară a constituit o simplă „ măsură de siguranţă” pentru contestatoare. Însă, raportat la valoarea estimată a contractului sub pragul prevăzut de Legea nr. 98/2006 la art. 7, competent pentru soluţionarea acesteia era CNSC. Având în vedere respingerea contestaţiei de către CNSC conform art. 4 alin. 6 Legea nr. 101/2016 precum şi prin raportare la prevederile legale la prevederile legale incidente in special art. 12 şi 49 legea 101/2016 privind cazurile de competenţă CNSC/instanţă, prezenta contestaţie formulată la instanţă este inadmisibila, respectiv greşit îndreptată instanţei de judecată, competent pentru soluţionare fiind CNSC.

 Pârâtul învederează că, autoritatea contractantă reevaluând ofertele, în mod corect, şi temeinic, a decis atribuirea contractului societăţii, emiţând un nou rezultat al procedurii şi declarând-o câştigătoare.

Apreciază  că pentru judecarea prezentei cauze competent era CNSC, iar nu instanţa de judecată, motiv pentru care invocă excepţia inadmisibilităţii/necompetenţa generală a instanţei sesizate.

Cu privire la tardivitatea contestaţiei apreciază faptul că se impune admiterea excepţiei de tardivitate având în vedere: valoarea procedurii sub pragul prevăzut de art. 7 legea 98/2016, precum şl dispoziţiile imperative şi exprese ale art. 8 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 7 din legea 98/2016 privind termenul de 5 zile de la contestare, prevederi ce se aplică inclusiv faţă de contestaţiile formulate pe cale judiciare, în baza art. 49 legea 101/2016. Fiind vorba despre o procedură de achiziţii având ca obiect cu valoare estimată sub pragurile prevăzute la art. 7 din legea 98/2016, termenul de contestare este de 5 zile de la data răspunsului Spitalului la Notificarea prealabilă formulată de reclamanta SC Extrans Medical SRL.

Faţă de cererea de suspendare formulată solicită respingerea în principal ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea şi nemotivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, iar în subsidiar apreciază că se impune respingerea cererii ca nelegală şi netemeinică, neexistând un caz bine justificat sau necesitatea prevenirii vreunei pagube în prezenta procedură pentru a se impune suspendarea executării contractului, cu atât mai mult cu cât contractul a fost încheiat anterior datei formulării contestaţiei de către contestatoare.

Pe fondul cauzei arată că reclamanta nu şi-a justificat tariful foarte mic ofertat nici la momentul clarificărilor, nici la momentul judecării contestaţiei anterioare de pe rolul CNSC, motiv pentru caro se impune aplicarea art. 210 alin 3 legea 98/2016.

Precizează că ofertanta nu a defalcat detaliat preţul pe componente necesare, nu a cuprins toate componentele de cost absolut necesare şi obligatorii conform legilor aplicabile derulării contractului, iar in acest sens in mod corect autoritatea a decis că atribuirea contractului conform legii să aibă loc către societatea pârâtă, fiind ofertanta cea mai în  măsură să execute contractul conform ofertei depuse, pe toată durata acestuia.

Apreciază că în mod just autoritatea a decis atribuirea contractului societăţii ţinând cont de considerentele CNSC si de preţul neobişnuit de mic ofertat de reclamanta SC Extrans Medical SRL. De asemenea, autoritatea a avut în vedere si faptul că prin orice viitoare răspunsuri la clarificări ofertantul nu ar fi putut modifica cuantumul ofertei, pentru că ar fi condus la respingerea ofertei ca inacceptabilă şi nici nu ar fi putut aduce noi informaţii sau date care să justifice compunerea ofertei la aşa mic preţ.

În drept, invocă toate dispoziţiile indicate prin prezenta, precum şi celelalte dispoziţii incidente legea 98/2016, legea 101/2016, Normele metodologice din 2 iunie 2016.

La data de 19.03.2018 reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta SC Emergency Division SRL, solicitând instanţei să înlăture apărările acesteia ca nefondate.

 La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri din analiza cărora, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitaţie deschisă, în vederea încheierii acordului cadru cu un singur agent economic, pe o perioadă de 24 luni, având drept obiect: „Transport sanitar pacienţi hemodializă şi dializă peritonială”, cod CPV: 60130000-8, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 179330/30.09.2017, conform căruia, valoarea estimată a achiziţiei este cuprinsă între .. – .. lei. Potrivit cap. IV.2.1) din anunţul de participare, criteriul de atribuire este, preţul cel mai scăzut.

Astfel, potrivit caietului de sarcini (pag. 109 din dosarul achiziţiei) obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează a se încheia este următorul:

„Obiectul achiziţiei publice îl constituie furnizarea de servicii de transport sanitar neaşteptat, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Serviciile furnizate sunt transportul sanitar neasistat al asiguraţilor dializaţi, în vederea efectuării dializei de la/la domiciliu.

În secţiile medicale se află internaţi un număr de 40 pacienţi, din care 39 pacienţi la Hemodializă (pentru fiecare pacient estimându-se a se efectua 12 şedinţe hemodializă/lună) şi 1 pacient Dializa peritonială (pentru fiecare pacient estimându-se a se efectua 2 şedinţe dializă peritonială/lună).

Având în vedere acest număr de pacienţi şi numărul total de kilometri care vor fi efectuaţi lunar, ofertantul trebuie să dispună de cel puţin 2 mijloace de transport, minim 4 şoferi, destinate exclusiv acestor servicii cu aviz/autorizaţie/acreditare valabilă emisă de organisme acreditate legal şi să dispună de dotarea minimă ce corespunde clasificaţiei pentru ambulanţa de tip A2.

Se estimează a se efectua lunar un număr de aproximativ .. km”.

Prin Raportul intermediar nr. 2/2017, Comisia de evaluare a hotărât că oferta câştigătoare a Acordului Cadru este SC Extrans Medical SRL, cu oferta în valoare totală de 467.856 lei fără TVA.

Criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, clasamentul ofertanţilor care au depus oferte admisibile fiind următorul:

-SC Extrans Medical SRL -  .. lei valoare totală, ofertă locul 1;

-SC Medical Emergency Division SRL – .. lei, valoare totală, ofertă locul 2;

Prin contestația nr. 327/06.12.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52142/06.12.2017, formulată de SC MEDICAL EMERGENCY DIVISION SRL, împotriva adresei nr. 15357/05.12.2017, emisă de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ REȘIȚA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, în vederea încheierii acordului cadru cu un singur agent economic, pe o perioadă de 24 luni, având drept obiect: „Transport sanitar pacienți hemodializă şi dializă peritoneală”, cod CPV: 60130000-8, s-a solicitat:

1. „anularea adresei nr. 15357/05.12.2017 prin care se confirmă măsura din cadrul Raportului intermediar nr. 2 în sensul clasării pe locul 1 a SC Extrans Medical SRL; anularea adresei nr. 15049/27.11.2017, reprezentând răspuns al autorității față de solicitările de remedieri formulate prin notificarea prealabilă nr. 297/20.11.2017, prin care autoritatea contractantă își menține concluziile din Raportul intermediar nr. 2; anularea adresei nr. 14860/22.11.2017, precum și a Raportului intermediar nr. 2 al ședinței de evaluare a ofertelor financiare, prin care autoritatea „declară închise lucrările ședinței intermediare de evaluare a

ofertelor din punct de vedere financiar, urmând etapa de solicitare îndeplinire DUAE şi analiza documentelor suport DUAE pentru ofertantul clasat pe primul loc”, precum și anularea tuturor actelor subsecvente sau în legătura cu acestea - ca fiind nelegale și netemeinice.

2. Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, implicit a etapei de evaluare a ofertelor financiare, în sensul:

 - reevaluării ofertei depuse de SC Extrans Medical SRL cu suma de … lei și solicitării de clarificări și documente în susținerea ofertei, cu consecința constatării acestei oferte ca având un preț neobișnuit de scăzut; în principal, declarării ca neconforme / inadmisibile / clasată pe locul doi;

- în subsidiar, evaluarea ofertei depuse, față de care autoritatea să solicite îndeplinire DUAE și analiza documentelor suport DUAE pentru ofertantul clasat pe primul loc, și constatarea ca având prețul cel mai scăzut temeinic și legal justificat, cu consecința declarării SC MEDICAL EMERGENCY DIVISION SRL drept câștigătoare, cu urmarea declarării ca ofertant clasat pe locul întâi, prin respectarea întocmai a dispozițiilor Legii nr. 98/2016, a legilor speciale incidente, implicit legislația muncii, a principiilor din materia achizițiilor publice și a prevederilor din documentaţia de atribuire.

Prin Decizia 41/C1/4459/05.01.2018 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus admiterea contestaţiei formulată de SC Medical Emergency Division SRL în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. A anulat raportul procedurii şi actele subsecvente, şi a obligat autoritatea contractantă ca în termen de 10 zile de la comunicare să evalueze ofertele cu respectarea documentaţiei de atribuire, a prevederilor legale şi a celor reţinute în considerentele Deciziei.

În motivarea Deciziei, Consiliul a reţinut că autoritatea contractantă a procedat în mod corect anterior finalizării evaluării ofertelor, la stabilirea cu exactitate a veridicităţii şi conformităţii propunerii financiare depuse de SC Extrans Medical SRL, astfel încât să aibă certitudinea că oferta este una reală şi fermă şi numai în urma obţinerii/verificării detalierii preţului ofertat, autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acestuia. Ofertele depuse reprezintă angajamente asumate de către ofertanţi în scopul realizării obiectului contractantului astfel preţul nu este un element pur formal al ofertei, ci reprezintă elementul esenţial al propunerii tehnice şi financiare a cărui realitate şi sustenabilitate urmează a fi verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal şi nedescriminării şi confirmate de ofertanţi prin documentele înaintate autorităţii contractante.

Solicitarea informaţiilor referitoare la modul de formare a preţului este dublată de obligaţia comisiei de verificare a acestora, verificare care are loc pe baza dovezilor prezentate, iar dacă modul în care contestatorul a prezenta justificarea preţului nu îi era suficient comisiei pentru a verifica realitatea preţului ofertei nu înseamnă că nu putea transmite o nouă solicitare, clară şi explicită, în care să indice cum anume, în concret se doreşte întocmirea justificării pentru costurile/preţurile ofertate; raţionament care se regăseşte în Decizia civilă nr. 1926/2017 pronunţată la 01.04.2017 de Curtea de Apel Craiova.

Astfel spus, orice decizie a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte a unei decizii comerciale care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei.

Din justificarea prezentată, autoritatea contractantă nu putea determina sustenabilitatea ofertei în condiţiile în care ofertantul SC Extrans Medical SRL nu a furnizat documente relevante pentru justificarea preţurilor ofertate şi nu a indicat şi cuprins toate cheltuielile necesare executării contractului în cauză cum ar fi: salarii, combustibil, reparaţii/întreţinere, amortismentul, asigurări, impozit, profit etc.

Or, tocmai acesta era rolul clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă, respectiv de a lămuri anumite elemente ale ofertei financiare, respectiv de a verifica sustenabilitatea acestora, la care ofertanţii în cauză au obligaţia de a se conforma şi să le trateze cu maximă competenţă şi diligenţă.

Ofertanţii nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor preţuri fără suport legal, în baza unor supoziţii proprii, fapt care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele financiare ţinând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea preţului, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea preţului propus.

Consiliul a reţinut faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare trebuie să ţină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe sau care nu pot justificate. În încercarea de a oferta un preţ cât mai scăzut, operatorii economici nu pot face reduceri de costuri având la bază simpla prezumţie că urmare a declarării ca şi câştigătoare a ofertei sale, va găsi o modalitate de a executa lucrarea la preţul ofertat.

Riscul, ca în cadrul procedurii să participe şi chiar să câştige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiţii contractul, datorită faptului că în cadrul ofertei nu au fost introduse toate cheltuielile aferente derulării contractului, aparţine autorităţii contractante. Justificarea preţului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a preţului şi chiar documente care să conţină  costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză şi care să permită, în final verificarea corectitudinii preţului ofertat; solicitarea informaţiilor referitoare la modul de formare a preţului fiind dublată de obligaţia comisiei de verificare a acestora, verificare care are loc pe baza dovezilor prezentate.

Prin urmare, Consiliul nu a putut reţine ca întemeiat argumentul autorităţii contractante de a accepta justificarea preţului doar pe raţionamentul că acesta este un „operator de transport local sau că aceasta are pentru anul în curs contracte în derulare la un tarif mai mic decât cel ofertat”, deoarece tocmai acesta este rolul clarificărilor, respectiv necesitatea autorităţii contractante de a lămuri anumite elemente ale ofertei financiare, respectiv de a verifica sustenabilitatea acestora, la care ofertanţii în cauză au obligaţia de a se conforma şi să le trateze cu maximă competenţă şi diligenţă.

Astfel spus, autoritatea contractantă trebuie să se asigure că preţurile ofertate de operatorii economici sunt sustenabile, ţin cont de toate prevederile legale în vigoare şi cerinţele documentaţiei de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceştia prin simpla prezumţie că urmare declarării ca şi câştigătoare a ofertei lor, vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în preţul ofertat.

Consiliul a constatat că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu.

Pe cale de consecinţă, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei SC Extrans Medical SRL este fondată, fiind admisă.

Decizia a fost comunicată autorităţii contractante la data de 11.01.2018.

La data de 25.01.2018, autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a emis Raportul Procedurii nr. 109/05.01.2018 prin care a respins oferta financiară depusă de SC Extrans Medibcal SRL, conform art. 210 al. 3 din Legea nr. 98/2016 şi a declarat câştigătoare oferta SC Medical Emergency Division SRL, pentru valoarea totală de …. lei. Autoritatea contractantă a avut în vedere solicitarea pentru justificarea preţului neobişnuit de scăzut a SC Extrans Medical SRL nr. 2048/22.11.2017, şi răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 14984/24.11.2017.

Raportul procedurii a fost comunicat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa la data de 25.01.2018 şi către SC Extrans Medical SRL la data de 25.01.2018.

La data de 26.01.2018, reclamanta contestatoare SC Extrans Medical SRL a depus notificare prealabilă la autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa prin care a solicitat în principal anularea procedurii de atribuire şi a Raportului Procedurii nr. 109/25.01.2018.

Prin adresa nr. 1207/31.01.2018 Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, a precizat că, având la bază Decizia CNSC nr. 41/C1/4459 din 05.01.2018 şi cu respectarea prevederilor art. 209 alin. 2 din Legea 98: „ Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”, întrucât s-au solicitat clarificări cu privire la justificarea preţului ca fiind neobişnuit de scăzut prin adresa nr. 2048/22.11.2017 la care aţi răspuns cu adresa nr. 14984/24.11.2017, nefiind însoţită de documente justificative respectiv fundamentarea economică a modului de formare a preţului prin raportare la serviciile furnizate.

Drept urmare Comisia de evaluare a procedat la evaluarea ofertelor respingând oferta, conform art. 210 din Legea nr. 210 din Legea 98/2016 alin. 3.Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. 2, consideră că Notificarea depusă ca fiind nefondată.

La data de 05.02.2018 pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a încheiat acordul cadru nr. 176/05.02.2018 cu pârâta SC Medical Emergengy Division SRL, pe o perioadă de 24 luni, respectiv 05.02.2018 – 04.02.2020. Obiectul este executarea transportului pacienţilor pentru hemodializă şi dializă peritonială. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului 684.547,20 lei.

Tot la data de 05.02.2018, pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a încheiat Contractul subsecvent de servicii nr. 177/05.02.2018 în temeiul acordului cadru 176/05.02.2018.

Urmare a răspunsului primit de la autoritatea contractantă, reclamanta SC Extrans Medical SRL a formulat contestaţie înregistrată cu nr. 5243/07.02.2018 la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 9.02.2018, reclamanta SC Extrans Medical SRL a formulat contestaţie împotriva Raportului Procedurii nr.109/25.01.2018 emis de autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, solicitând în principal, anularea acestuia şi a actelor subsecvente, anularea procedurii de atribuire, reluarea procedurii de atribuire, constatarea nulităţii contractului încheiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi suspendarea procedurii de atribuire conform art.49 alin.3 din Legea nr.101/2016, suspendarea executării contractului, dacă acesta există, conform art.53 alin.2 din Legea nr.101/2016.

Consiliul s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a procedurii de atribuire prin Încheierea nr.94/C1/381 din 12.02.2018, în sensul respingerii cererii, iar prin Decizia nr.442/C1/381/21.02.2018 – a luat act de renunţarea la soluţionarea contestaţiei pe cale administrativ-jurisdicţională de către contestatoarea SC Extrans Medical SRL.

Conform art. 248 Cod procedură civilă, Tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei ridicate de părţi, respectiv excepţia tardivităţii contestaţiei ridicate de pârâtele Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi SC Medical Emergency Division SRL şi excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC Medical Emergency Division SRL Deva.

În drept, conform art. 49 al. 1 din Legea nr. 101/2016, pentru soluţionarea contestaţiei pe cale judiciară, persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi orice persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă, în sensul art. 6 alin. (11), se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit prevederilor prezentei legi.

Conform art. 6 al. 4 lit. a, termenul de contestaţie este de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;

Conform art. 6 al. 11, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (10), orice persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă potrivit alin. (5) poate depune contestaţie în faţa Consiliului sau instanţei fără îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă.

Conform art. 7 al. 1 lit. b din Legea nr. 98/2016, procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, pentru care este obligatorie publicarea unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii.

Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. 1 lit. a din Legea nr. 101/2016, întrucât valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică în prezentul dosar este de 891.388 lei (maxim), valoare mai mare decât pragul stabilit de art. 7 al. 1 lit. b din Legea 98/2016, termenul de depunere a contestaţiei este de 10 zile.

Termenul începe să curgă de la data comunicării răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă, respectiv 31.01.2018 şi se împlineşte în data de 12.02.2018 ( 10.02.2018 fiind într-o zi nelucrătoare)

Prin urmare, contestaţia depusă la Tribunalul Caraş-Severin de reclamanta SC Extrans Medical SRL,este făcută în termenul legal prev. de art. 6 al. 1 lit. a, Tribunalul respingând excepţia tardivităţii contestaţiei ridicată de pârâtă.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii ridicată de pârâta SC Medical Emergency Division SRL, Tribunalul a  constatat că şi această excepţie este neîntemeiată.

Conform art. 49 al. 2, competenţa de soluţionare a contestaţiilor privind procedura de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016, art. 82 din Legea nr. 99/2016, art. 50 din Legea 100/2016 aparţine tribunalului unde se află sediul autorităţii contractante.

Conform art. 4 pct. 6 din Legea 101/2016, în cazul în care persoana vătămată formulează contestaţie împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante atât la Consiliu, cât şi la instanţa de judecată, se prezumă că aceasta a renunţat la calea administrativ-jurisdicţională.

De altfel, prin Decizia 442/C1/381/21.02.2018, Consiliul Naţional  de Soluţionare a Contestaţiilor a luat act de renunţarea reclamantei SC Extrans Medical SRL la soluţionarea contestaţiei pe cale administrativ-jurisdicţională.

Prin urmare, procedura urmată de reclamanta SC Extrans Medical SRL se circumscrie dispoziţiilor legale sus menţionate excepţia ridicată de pârâta SC Medical Emergency Division SRL, fiind neîntemeiată.

Pe fond, Tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată.

Deşi prin Decizia 41/C1/4459/05.01.2018 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia formulată de SC Medical Emergency Division SRL, şi a obligat autoritatea contractuală să evalueze ofertele cu respectarea documentaţiei de atribuire, a prevederilor legale şi a celor reţinute în considerentele Deciziei, pârâta autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa nu a respectat această hotărâre a Consiliului.

Astfel, Consiliul constată că, din analiza răspunsului transmis de SC Extrans Medical SRL privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut (pag. 102 din dosarul achiziţiei), Consiliul a constatat că acesta este neconcludent, simpla justificare că societatea este un operator de transport local sau că aceasta are pentru anul în curs contracte în derulare la un tarif mai mic decât cel ofertat este una generalistă şi simplistă nefiind în măsură a determina sustenabilitatea şi fezabilitatea acestuia.

Consiliul a apreciat  că autoritatea contractantă trebuia să procedeze anterior finalizării evaluării ofertelor, la stabilirea cu exactitate a veridicităţii şi conformităţii propunerii financiare depuse de SC Extrans Medical SRL astfel încât să aibă certitudinea că oferta este una reală şi fermă şi numai în urma obţinerii/verificării detalierii preţului ofertat, autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acestuia.

Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă propunerea financiară a SC Extrans Medical SRL prezentată în cadrul ofertei este una reală şi fermă prin solicitarea de clarificări şi numai în urma obţinerii şi verificării detalierii preţului ofertat astfel cum s-a arătat mai sus autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acestuia.

Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Lege, aşa cum este prevăzut la art. 127 alin. 1 lit. h din HG nr. 395/2016, Consiliul a constatat că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu.

Autoritatea contractantă nu a respectat aceste îndrumări ale Consiliului, a emis Raportul Procedurii 109/25.01.2018, făcând o enumerare sumară a răspunsurilor formulate de SC Extrans Medical SRL (2048/2017, 14984/2018), în cadrul procedurii anterioare, fără o analiză temeinică, justificată a ofertei reclamantei, încălcând astfel dispoziţiile art. 28 din Legea 101/2016, conform cărora, Decizia Consiliului este obligatorie.

Mai mult, deşi reclamanta SC Extrans Medical SRL a formulat plângere prealabilă la Raportul Procedurii nr. 109/25.01.2018, la data de 26.01.2018, pârâta Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în calitate de autoritate contractantă a procedat la încheierea contractelor Acord cadru prestări servicii nr. 176/05.02.2018 şi Contract Subsecvent de servicii nr. 177/05.02.2018.

Conform art. 7 al. 1 din Legea 101/2016 formularea unei notificări prealabile în termenul legal de către persoana care se consideră vătămată are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului.

Conform art. 7 al. 4 contractul încheiat cu încălcarea dispoziţiilor al. 2 este lovit de nulitate absolută.

Conform art. 49 al. 6 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea hotărârii instanţei privind soluţionarea contestaţiei, iar conform  al. 7, contractul încheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (6) este lovit de nulitate absolută.

Conform art. 58 alin. 2 lit. c, instanţa de fond constată nulitatea absolută a contractului şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform art. 1254 al. 3 din Legea nr. 287/2009 când contractul a fost încheiat înainte de primirea deciziei de soluţionare a contestaţiei de Consiliu sau de Instanţă, sau cu nerespectarea Deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Pentru aceste considerente, Tribunalul, a dispus anularea Raportului Procedurii  nr. 109/25.01.2018 şi reluarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică conform considerentelor Deciziei nr.41/C1/4459/05.01.2018 adoptată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a actelor subsecvente Raportului anulare, respectiv adresa nr. 1207/2018, adresa nr. 110/2018, va dispune anularea procedurii de atribuire şi a contractelor, Contractul Cadru prestări servicii 176/05.02.2018 şi Contractul subsecvent de prestări servicii nr. 177/05.02.2018, încheiat de autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă şi pârâta SC Medical Emergency Division SRL.

Referitor la cererea reclamantei de aplicare de sancţiuni alternative, amendă unităţii contractante, Tribunalul a constatat că nu se impune aplicarea acestei sancţiuni.

Astfel, conform art. 58 al. 3 lit. a,b din Legea nr. 101/2016, „ Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care instanţa consideră, după analizarea tuturor aspectelor relevante, că motive imperative de interes general impun menţinerea efectelor contractului, aceasta dispune, în schimb, sancţiuni alternative, după cum urmează:

a) limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de execuţie al acestuia; şi/sau

b) aplicarea unei amenzi autorităţii contractante, cuprinsă între 2% şi 15% din valoarea obiectului contractului, cuantumul acesteia fiind invers proporţional cu posibilitatea de a limita efectele contractului, conform dispoziţiilor lit. a).

Conform art. 58 al. 6 din aceeaşi lege „În cazul încălcării dispoziţiilor privind termenul legal de aşteptare prevăzut pentru încheierea contractului, instanţa decide, după analizarea tuturor aspectelor relevante, constatarea nulităţii absolute totale/parţiale a contractului/actului adiţional la aceasta şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară sau, dacă este suficient, dispune sancţiuni alternative, precum cele prevăzute la alin. (3)”.

Întrucât s-a dispus reluarea procedurii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, Tribunalul a apreciat suficientă această dispoziţie, şi a dispus respingerea aplicării unei amenzi autorităţii contractante.

Prin Decizia civilă nr. 1259/07.06.2018 Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile formulate de recurenta-reclamanta SC EM SRL, pârâţii-intimaţi SJU Reşiţa, SC MED SRL împotriva sentinţei civile nr. 419/23.03.2018 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.