Lipsa caracterului cert al creanţei invocate de creditor în procedura insolvenţei

Sentinţă comercială 268 din 11.02.2014


Faliment

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 11.02.2014. Lipsa caracterului cert al creanţei invocate de creditor în procedura insolvenţei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Mehedinţi la data de 09.09.2013 sub nr. X, creditoarea SC PCDC SRL în contradictoriu cu debitoarea SC WEP SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei pentru suma de 50884,55 lei.

În motivarea cererii a arătat că în baza deplinului acord de voinţa între părți a intervenit contractul de furnizare nr. Y, având ca obiect furnizarea de produse constând în mocheta, linoleum, accesorii, covoare, in vederea comercializării acestora de către debitoare in spaţial deţinut de aceasta in mun. Drobeta-Turnu Severin, B-dul. M, jud. Mehedinţi, urmând ca debitoarea în calitate de beneficiar sa achite integral marfa si la termenul convenite prevăzute expres in contractul sus menţionat.

în vederea efectuării plaţii, debitoarea a emis si predat fila CEC seria WB în valoare de 42083,51 lei. După introducerea filei  cec la bancă pentru încasarea contravalorii  mărfurilor livrate,  creditoarea a aflat că  aceasta nu are disponibil în cont decât  suma de 60,02 lei, sens în care fila cec a fost refuzată la plata pentru lipsa parţiala de disponibil, respectiv pentru suma de 42.023,49 lei.

În încercarea de a recupera prejudiciul, creditoarea  s-a adresat executorilor judecătoreşti M & A, însă până în  prezent nu s-a reuşit recuperarea creanţei, sens în care a formulat prezenta cerere de deschidere a procedurii generale a insolventei. La data introducerii prezentei debitoarea datorează  suma de 50.884,55 lei, compusa din:

- 42.023,49 lei c/valoare marfă furnizată beneficiarului in baza contractului de furnizare nr. 67/24.08.2012 conform facturii fiscale nr. N si a filei cec seria WB, în valoare de 42.083,51 lei.

- 6.429,06 lei penalităţi de întârziere pentru perioada  24.05.2013- 05.09.2013, calculate conform art. 5.4. din contractul de furnizare nr. Y. Potrivit art. 5.4 din contractul sus menţionat „In cazul in care fila CEC sau biletul la ordin vor fi refuzate la plata de către banca, beneficiarul va plaţi si penalităţi in valoare de 0,15 % din suma datorata pentru fiecare zi de întârziere." Factura fiscala are ca obiect c/valoare marfa furnizata beneficiarului.

De asemenea, la suma datorată cu titlu de debit, cheltuieli de judecata si de executare în cuantum de 39.061,5  lei se adaugă suma  de 2.432 lei compusă din : 200 lei c/valoare taxa judiciară de timbru si 2.232 lei onorariu avocat din care 432 lei reprezintă TVA. reprezentând cheltuieli aferente prezentei cereri.

Potrivit art. 31 alin (1) din Legea nr. 85/2006, " Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă" iar potrivit art. 3, pct. 1 ind. 2, lit. a, ind.3 din aceiaşi lege : " insolventă este prezumata ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90

de zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de creditor.

Deși societatea creditoare  a făcut demersurile necesare recuperării debitului, acesta nu a putut fi realizat, întrucât debitoarea se afla intr-o stare vădită de insolventă, în lipsa fondurilor băneşti, pentru a-şi achita datoriile exigibile.

Debitoarea SC WEP SRL a formulat contestaţie  împotriva cererii creditorului întrucât aceasta este netemeinică şi nelegală.

In fapt, prin cererea formulata creditoarea  SC PCDC SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru suma de  42.083,51 lei,reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. X , sumă  la care creditoarea a calculat penalităţi de 6.429,06 lei.

In conformitate cu art. 33 al.3 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, a  solicitat  obligarea  societății  creditoare care a introdus cererea sa consemneze in termen de 5 zile, la o banca, o cauţiune de 10% din valoarea creanţei.  A susținut că cererea creditoarei nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, întrucât contestatoarea are un stoc de marfă ce a fost primit de la SC PCDC SRL cu care a încheiat, in anul 2011, contractul de furnizare de mochete, covoare, carpete, linoleum, nr Y. Prin acest contract de furnizare, ce are regimul de contract cadru, s-au stabilit condiţiile generale ale relaţiilor comerciale, urmând ca  ulterior societatea debitoare  sa lanseze comenzi ferme către societatea furnizoare. Mărfurile erau comandate si apoi trimise cu aviz de însoţire a mărfii, plata făcându-se individual pe fiecare comanda. La încheierea acestui contract, SC PCDC SRL a constituit un stoc de produse inventariate ulterior conform fisei "Consemnare custodie" din data de 30.11.2011, a cărui valoare a rămas relativ constanta pe toata perioada desfăşurării contractului, stoc ce se află si in prezent in posesia societăţii debitoare .Ca modalitate de plată  a produselor comandate ,părțile au stabilit ca fiecare livrare de marfă să se efectueze cu fila CEC în termen de 90 zile de la livrarea mărfii iar pentru garantarea acestui contract ,în data de 31.01.2011 ,debitoarea i-a înmânat furnizorului SC PCDC SRL fila CEC WB. Fila CEC WB face parte dintr-un carnet de cec-uri ridicat de debitoare de la Intesa San Paolo România SA în data de 21.10.2010.După fila CEC în litigiu ,următoarea filă din cotorul carnetului de cec-uri este emisă de societatea debitoare în data de 01.04.2011 către un alt furnizor ,respectiv Metro Cash & Carry Romania SRL care a şi ştampilat cotorul iar la încetarea contractului cu SC PCDC SRL stocul de marfă a rămas in custodia debitoarei ,urmând ca societatea furnizoare să vină şi să ridice marfa din custodie ce trebuia returnată şi să remită fila CEC emisă de debitoare ca şi garanţie .

Începând cu luna aprilie 2012, debitoarea a  început sa colaboreze  cu SC PCDC SRL iar in luna august 2012 a si încheiat contractul de furnizare nr. Y

Pana la data încheierii acestui contract, fuseseră emise de către societatea furnizoare si achitate de către societatea debitoare  un număr de 9 facturi. In baza contractului de furnizare nr.Y, societatea contestatoare a mai efectuat 7 comenzi care  au fost onorate de distribuitorul SC PCDC SRL si care au fost achitate integral. Din data de 22.11.2012 societatea debitoare nu a mai  lansat nicio comanda, astfel ca nici societatea furnizoare nu a mai livrat niciun produs.

In total, SC PCDC SRL  a livrat produse pentru SC WEP SRL in valoare de 24.003,03lei, suma ce a fost achitata integral de societatea contestatoare.

Factura nr. M a SC PCDC SRL este emisa pro causa, după ce a fost introdusa in banca in mod abuziv fila CEC WB, ce fusese predata de societatea debitoare către  SC PCDC SRL in 31.01.2011.În luna mai 2013,societatea debitoare  nu a lansat nicio comanda, pentru ca, la acea data, nici nu mai lucra, fapt ce rezulta din procesul-verbal nr. T  in care se menţionează faptul ca, in luna februarie  2013 a predat către AFP Drobeta Turnu Severin casa de marcat.

De asemenea,  reclamanta creditoare pretinde o creanţa ce se afla sub valoarea prag de 45.000 lei, încercând sa  justifice  suma de 50.884.55 lei cu o factura emisa pentru suma de 42.083,51 lei (suma menţionata si in fila CEC WB), la care a calculat penalităţi de 6.429.06 lei, suma pentru care nu poate prezenta nici măcar o factura si evident niciun titlu executoriu, adică in total 48.512.57 lei

În cuprinsul acţiunii, pretinsa creditoare încearcă sa justifice creanţa in suma de 50.884.55 iei si arătând ca suma datorata "'cu titlu de debit, cheltuieli de judecata si de executare este in cuantum de 39.061.5 lei la care se adaugă suma de 2.432 lei compusa din taxa de timbru de 200 lei si onorariu de avocat de 2.232 lei. Este evident ca aceasta noua "justificare"' se datorează faptului ca nu exista o creanţa certa, lichida si exigibila.

De altfel, creditoarea nu a dovedit insuficienta fondurilor băneşti ale societăţii contestatoare , lipsa acestor dovezi, generând implicit prezumţia vădita de solvabilitate a SC WEP SRL. Mai mult, nu se justifica in niciun fel cuantumul penalităţilor calculate, reclamanta nedovedind caracterul cert si exigibil ai sumei de 6.429.06 lei.

Neîndeplinirea a doua din condiţiile de fond pentru începerea procedurii (în speţă absenţa caracterului cert si exigibil al creanţei pretinse) atrage respingerea cererii introductive cu consecinţa admiterii contestaţiei.

În drept, îşi întemeiază  cererea  pe dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 85/2006.

La solicitarea instanţei s-au comunicat relaţiile solicitate de la Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi, prin adresa nr.9063/11.04.2011. (f.27)

Creditoarea SC PCDC SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  contestaţiei formulată de către debitoarea S.C. WEP S.R.L. pentru următoarele motive .

Solicitarea consemnării unei cauţiuni de 10% din valoarea creanţei de către creditoare  este nefondată si trebuie respinsă în lipsa dovedirii achitării debitului,creanţa este certa, lichida si exigibila, îndeplinind cerinţele art. 622 din NCPC si ale Legii nr. 85/2006. Potrivit art. 31 alin (1) din Legea nr. 85/2006, " Orice creditor este îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductivă ..."

Cu privire la condiţiile de admisibilitate,susţinerea debitoarei ca cererea de deschidere a procedurii insolventei  nu îndeplinește cerinţele de admisibilitate este fără suport. Invocarea stocului de marfa, colaborarea cu alta societate, respectiv PRD S.R.L. este fără relevanta in cauza si nu poate constitui un motiv de apărare credibil . Fila CEC care constituie titlu executoriu a fost emisa pentru subscrisa S.C. PCDC S.R.L.  si nu pentru alta societate .

Cu privire la faptul ca fila CEC a fost emisa pentru o alta societate,conform conţinutului instrumentului de plata, acesta a fost emis pentru PCDC CARPET S.R.L., ori încercarea debitoarei de a induce în eroare instanţa de judecata prin  ataşarea la  contestaţie  a unui contract încheiat cu  alta societate decât cu creditoarea este evidentă . Debitoarea nu a făcut dovada că ar fi solicitat restituirea filei cec în condiţiile arătate, nu a formulat contestație la executare în cadrul executării silite .

Fila CEC seria WB, în valoare de 42.083,51 lei, constituie titlu executoriu la care s-au calculat penalităţi de întârziere în cuantum de 6.429,06  lei calculate doar pana la data formulării cererii introductive, suficient însă pentru a îndeplini cerinţa valorii prag de 45.000 lei, sens în care afirmaţiile debitoarei sunt total gratuite.

Debitoarea nu a făcut dovada ca dispune de fondurile necesare achitării creanţei, motiv pentru care contestaţia trebuie respinsa. Sub aspectul probațiunii stării de insolventa, legea se abate de la regulile dreptului comun, în sensul că acesta prevede că starea de insolventa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 90 de zile de la scadentă şi nu plăteşte datoria fată de un creditor, de unde rezultă faptul că proba creditorului se rezumă la existenta creanţei şi la neplata ei in termen de 90 de zile de la scadentă, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi cu care să se demonstreze că nu este in stare de insolventa.

La termenul de judecată din 15.11.2013 ,instanța a respins solicitarea debitoarei în sensul stabilirii unei cauțiuni de 10% din creanța în litigiu ,in condițiile art. 33 alin. 3 din legea nr. 85/2006(f. 62)

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de furnizare nr. Y S.C. PCDC SRL(având administrator societar pe Pereteanu Gabriela) ,în calitate de furnizor ,s-a obligat către debitoarea S.C. WEP S.R.L. ,in calitate de beneficiar ,să furnizeze ,pe bază de comandă ,produse constând in mochetă,linoleum etc., plata către furnizor a fiecărei livrare de marfă efectuându-se cu filă CEC în termen de 90 zile de la livrarea mărfii iar în cazul în care fila CEC va fi refuzată la plată de către bancă ,beneficiarul va plăti şi penalizări în valoare de 0,15% pe zi ,începând cu acea zi .(vezi art. 5.3,5.4 din contract) .Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.02.2011 până la data de 31.01.2012.

Ulterior, prin contractul de furnizare nr. G creditoarea  S.C. PCDC SRL(având administrator societar tot  pe Pereteanu Gabriela) în calitate de furnizor ,s-a obligat către debitoarea S.C. WEP S.R.L. ,in calitate de beneficiar ,să furnizeze ,pe bază de comandă ,produse constând in mochetă,linoleum etc., plata către furnizor a fiecărei livrare de marfă efectuându-se cu filă CEC în termen de 90 zile de la livrarea mărfii iar în cazul în care fila CEC va fi refuzată la plată de către bancă ,beneficiarul va plăti şi penalizări în valoare de 0,15% din suma datorată pentru fiecare  zi de întârziere  ,începând cu data refuzului de plată şi până la achitarea integrală a datoriei ,penalitățile putând depăşi suma datorată  .(vezi art. 5.3,5.4 din contract) .Contractul a fost încheiat pe o perioadă de maxim  1 an ,începând cu data de 31.08.2012  până la data de 30.06.2013.

Analizând cele două contracte se constată că în ceea ce privește clauzele privind condițiile de livrare şi plată sunt identice.

Potrivit susținerilor creditoarei ,urmare livrării de mărfuri conform contractului de furnizare nr. 67/24.08.2012  creditoarea  S.C. PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL a emis factura nr. 5459/23.05.2013 în valoare de 42083,51 lei (f. 14,14 bis) iar pentru plata acesteia debitoarea S.C. WEST  EUROPEAN PARTNER S.R.L. ar fi dat fila CEC WBANIBK 0005441 din data de 23.05.2013 pentru aceeași sumă .(f. 9)

Creditoarea a mai susținut că din cauza refuzului la plată din partea băncii din data de 27.05.2013 pentru lipsa de disponibil (f.10,11)a demarat procedura executării silite a debitoarei formulând cerere de executare a titlului executoriu reprezentat de fila CEC WB din data de 23.05.2013,cerere înregistrată la B.E.J. M & Ai la data de 14.06.2013 .(f.69)

Prin încheierea Camerei de Consiliu nr. L a Judecătoriei Craiova a fost încuviințată executarea silită a  titlului executoriu reprezentat de fila CEC WB din data de 23.05.2013 emis de debitoare ,in derularea procedurii fiind emisă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.11.2013 de B.E.J. M & A. (f.72)

Pe de altă parte ,debitoarea a susținut că pentru garantarea contractului de furnizare nr. Y  a înmânat la data de 31.01.2011  S.C. PCDC SRL  fila CEC WB fără a fi completate celelalte rubrici şi că în nici un caz nu putea fi emisă fila CEC in executarea  contractului  de furnizare.

Raportat la probele administrate ,se va admite contestaţia debitoarei S.C. WEP S.R.L. cu consecinţa respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulata de  creditoarea S.C. PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL  pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit disp. art. 3 pct. 1 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, insolventa fiind prezumata ca fiind vădita sau iminenta.

In concepţia legiuitorului, insolventa este prezumata ca fiind vădita atunci când debitorul după 90 de zile de la scadenta, nu a plătit datoria sa fata de creditor, prezumţia fiind relativa ( art. 3 pct. 1, lit. a din Legea 85/2006 ).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezulta ca debitorul, după trecerea unui termen de 90 de zile de la scadenta, nu a stins creanţa sa fata de un creditor sau mai mulţi creditori.

Pe de alta parte, insolventa este iminenta atunci când se dovedeşte ca debitorul nu va putea plăti la scadenta datoriile exigibile angajate cu fondurile băneşti disponibile la data scadentei ( art. 3, pct. 1, lit. b  din Legea 85/2006 ).

În concluzie, pentru deschiderea procedurii insolventei unui debitor este necesar ca partea creditoare să facă dovada că este posesorul unei creanțe certe, lichide şi exigibile faţă de debitor.

Potrivit disp. art. 662 alin. 2,3,4 Noul Cod Civil ,creanța este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu,lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui ,exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată .

Pe de altă parte, potrivit art. 638 alin. 1 pct. 3 Noul Cod Civil , în categoria titlurilor executorii care pot fi puse în executare se încadrează şi titlurile de credit ,printre acestea aflându-se şi cecul (art. 640 Noul Cod Civil).

În cauză nu se poate reţine caracterul cert al creanței deţinute de creditoare pentru următoarele argumente.

Nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă împrejurarea că fila CEC WB din data de 23.05.2013 pentru suma de 42083,51 lei a fost emisă în executarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de furnizare nr. 67/24.08.2012, prin  probele administrate de debitoare fiind răsturnată situația de fapt susținută de creditoare.

Astfel, din înscrisurile prezentate de debitoare şi confruntate de instanţă cu originalele acestora rezultă că fila CEC WBa fost predată la data de 31.01.2011  S.C. PCDC pentru executarea contractului de furnizare nr. Y,pe cotorul carnetului de cecuri ce cuprinde şi această filă CEC existând aceste mențiuni privind data emiterii şi beneficiarul,stare de fapt ce este confirmată şi de faptul că următoarea filă CEC emisă din același carnet de cecuri a fost emisă la data de 01.04.2011 pentru suma de 3923,43 lei fiind aplicată ştampila METRO Cash & Carry România SRL  . (vezi f. 47,48 )

Mai mult ,din procesul verbal din data de 25.02.2013 încheiat de AFP Dr. Tr. Severin rezultă că debitoarea a predat memoria fiscală a aparatului de marcat fiscal aflat în dotarea debitoarei către reprezentantul organului fiscal, împrejurare ce dovedește încetarea activității economice a debitoarei. (f. 49)

Pe de altă parte, deşi în contractul de furnizare nr. 67/24.08.2012 creditoarea  S.C. PCDC SRL  în calitate de furnizor ,s-a obligat către debitoarea S.C. WEP S.R.L. ,in calitate de beneficiar ,să furnizeze ,pe bază de comandă ,produse constând in mochetă,linoleum etc., plata către furnizor a fiecărei livrare de marfă efectuându-se cu filă CEC în termen de 90 zile de la livrarea mărfii(art. 5.3) se constată că în factura nr. X în valoare de 42083,51 lei (f. 14,14 bis) se indică ca data scadentei tot data emiterii facturii ,respectiv 23.05.2013 .

Coroborând toate probele administrate in cauză se concluzionează că împotriva debitoarei creditoarea nu are o creanţă certă ,existenţa acesteia fiind indoielnică ,această împrejurare fiind de natură a admite contestaţia debitoarei SC WEST EUROPEAN PARTNER SRL cu consecinţa respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulata de  creditoarea SC PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL.

Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea apelului formulat împotriva sentinţei, iar în motivarea deciziei din apel s-a reţinut că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2006 împotriva unui debitor  poate introduce o cerere introductivă, dacă îndeplineşte condiţiile legale.

Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, “prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 12; “ .Cererea formulată la 05.09.2013, după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă( 15.02.2013)  în care se apreciază creanţa certă ca fiind creanţa a cărei existenţă neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu( art. 662 NCPC).În consecinţă, creditorul care solicită deschiderea proceduii insolvenţei, trebuie să facă dovada unei creanţe ce depăşeşte valoarea prag (de 45.000 lei conform art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006) rezultată dintr-un titlu executoriu.

Este adevărat  că reclamantul creditor  din cauza de faţă deţine o filă Cec, care este titlu executoriu, însă valoarea acesteia este de 42.083, 51 lei , sub valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12  din Legea nr. 18/2006.Pentru restul creanţei , până la concurenţa sumei de 50884,55 lei, creditorul nu deţine un titlu executoriu şi în acest fel creanţa sa nu este certă. Neavând o creanţă certă peste valoarea-prag, creditorul SC PRO CONFORT DISTRIBUTION CARPET SRL nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 pentru a putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC WEST EUROPEAN PARTNER SRL, astfel încât,în temeiul art. 480 N.C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.