Despăgubiri materiale conform Legii 221/2009

Sentinţă civilă 160 din 19.02.2014


Asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată sub nr.3324/104/2012 pe rolul Tribunalului Olt – secţia I Civilă, reclamanta P. C.  a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin M. F.P. B., solicitând instanţei ca prin  sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri, respectiv prejudiciu moral suferit, conform dispoziţiilor Legii 221/2009.

În fapt, reclamanta arată că tatăl său, respectiv autorul C. St.C., conform  documentaţiei aflate la dosarul cauzei, respectiv sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Popular Bucureşti şi biletul de eliberare nr.10951/1952 din data de 16.12.1952 a Direcţiei Generale a Penitenciarelor Bucureşti, a fost prizonier de război în perioada 22.03.1952-02.12.1952.

Reclamanta precizează că prin apariţia Legii 221/2009, tuturor persoanelor care au avut de suferit atât după 6 martie 1945, cât şi înainte, datorită regimului, li s-a constituit dreptul de a cere despăgubiri, însă nu a beneficiat de nici un fel de despăgubiri în temeiul acest legi.

Au fost depuse la dosar, în copie,  certificat de deces  C. St.C., sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Vedea, Regiunea Piteşti, certificat de naştere  şi certificat de căsătorie C. C.,  dosar individual C. C., fişa personală C. C., referat cu rezultatul cercetărilor efectuate asupra numitului C.e St.C., referat.

D. G.a F. P. O. pentru M. F. P. în numele S. R., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulată de P.C.

În motivare, se precizează că potrivit Legii 221/2009, beneficiază de despăgubiri persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1998 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Pentru a putea beneficia de prevederile prezentei legi, textul legal impune cel puţin două condiţii; existenţa unei condamnări cu caracter politic pronunţată prin hotărâre judecătorească în perioada comunistă, respectiv 06.03.1945-22.12.1989 şi/sau condiţia luării unei măsuri administrative abuzive de către organele puterii comuniste (regim instaurat începând cu data de 06.03.1945), iar invocarea Legii 221/2009 nu este suficientă pentru admiterea acţiunii. Reclamanta nu poate cere despăgubiri în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de constatare a caracterului politic al condamnării.

Ori, în speţă, instanţa nu poate reţine că este vorba despre o condamnare cu caracter politic,autorul reclamantei nu putea să îmbrace o formă a rezistenţei anticomuniste, deoarece se afla în slujba puterii aflate în România la acea dată ca reprezentant al statului.

Având în vedere cele solicitate, respectiv daune morale pentru prejudiciul propus , fiind invocate dispoziţiile Legii nr.221/2009, pârâta arată faptul că atât prin decizia nr.1358/21.10.2010 cât şi prin decizia nr.1360/21.10.2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate  invocată, constatând că prevederile art.5, alin.1 lit. (a) teza întâi (privind acordarea unor despăgubiri morale) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic  şi măsurile administrative  asimilate acestora, pronunţate în perioada 06.03.1945-22.12.1989 cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.12 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că , urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr.1360/2010, dispoziţiile art.5  alin.1 lit. (a) teza întâi din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

În drept, au fost invocate prevederile art.115 cod procedură civilă.

Reclamanta a depus la dosar la data de 20.06.2012, precizări, prin care arată că împotriva tatălui său, C. C., din motive politice au fost luate măsuri administrative şi abuzive, fiind dat afară din casă, confiscându-i-se toate bunurile, fiind ridicat de către organele de securitate la data  de 2 martie 1952, până la data 2 decembrie 1952, perioadă în care a fost bătut şi anchetat ]n închisorile din Piteşti şi Bucureşti.

Se precizează faptul că după arestarea tatălui său, atât reclamanta cât şi mama sa  au fost alungate de acasă, confiscându-li-se bunurile existente, animale, atelaje, pământ, iar după câteva zile a fost arestată şi mama sa.

Toate abuzurile mentionate  rezulta si din sentinţa  civila nr.521/23.03.1955 a Tribunalului Popular al Raionului Vedea, Regiunea Pitesti, depusa la dosar.

Menţionează reclamanta că, din eroare, în cererea formulată la dosar, tatăl său a fost trecut ca prizonier la Penitenciarul Bucureşti.

Deoarece atât reclamanta cât şi familia sa au suferit abuzuri făcute de regimul comunist, solicită în conformitate cu dispoziţiile Legii 221/2012, să fie despăgubită de statul român pentru prejudiciul material fizic şi moral, cu suma de 100.000 lei.

La solicitarea expresa a instantei, la data de 26.09.2012 reclamanta a depus la dosar situaţia bunurilor confiscate de stat si a valorii acestora, pentru a stabili intinderea prejudiciului material suferit, după arestarea autorului C. C., evaluat la suma de 53.000 lei, iar diferenţa de 47.000 lei reprezintă daune morale pentru o perioadă de 9 luni cât a fost arestat şi pentru perioada de 5 ani când a fost  dată afară din casă.

Bunurile confiscate sunt: un cal cu căruţă, 2 porci, 50 găini, 3 cărute cu fân, 2.000 kg porumb,  una magazie dinbârnă 10/6ml, demolata, 2 m.c. cherestea brad, scândura de brad-4 m.c., 2 linuri a 4.000 litri, 4 butoaie de ţuică, 4 buţii, a fost degradat parchetul din casă, a fost dstrus gardul de 200m.l., alte bunuri si mobilier din casă, precum si  un cazan de ţuică.

La data de 11.09.2013 reclamanta a precizat, din dispozitia instanţei măsura administrativa cu caracter politic ce susţine ca s-ar fi aplicat autorului acesteia, respectiv cea dispusa prin decizia MAI-MSS nr.176/1952.

In cursul cercetarii judecatoresti s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimoniala si expertiza in constructii civile, efectuata de exp. N. D..

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat si a dispoziţiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata următoarele:

Potrivit dispoz art. 4 alin. 2  din Legea nr.221/2009 privind condamnările  cu caracter politic si măsurile  administrative asimilate acestora, pronunţate in perioada  6 martie 1945-22 decembrie 1989 ,,Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.

Conform prevederilor art. 1 alin. 3 din aceeaşi Lege: „(3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin prisma acestor dispozitii se constată că măsurile luate împotriva autorului reclamantei în perioada comunistă au urmărit reprimarea unor fapte săvârşite de către acesta şi având unul din scopurile enunţate la art. 2 din OUG nr. 214/1999, respectiv pe acela prev. de lit.a)  şi anume  exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică.

Acest aspect rezultă  din actele de la dosar, respectiv din conţinutul înscrisurilor aflate la filele 40, 50, 52, din care se reţine că autorul reclamantei, numitul C. C. a fost internat pentru ,,lansări de zvonuri si instigări contra G.A.C.”. Acesta, fost membru P.N.L. Brătianu până la dizolvarea partidului, ,,s-a manifestat duşmănos faţă de G.A.C., spunând la cetăţeni să nu se înscrie,  că vor ajunge muritori de foame. Astfel, a îndemnat pe D. G. sa  iasa din colectiv.

In ziua de 20 ianuarie 1952  s-a manifestat ostil faţă de reforma băneasca spunând că  < prin reformă ne urmăreşte sărăcia întregului popor pentru a-l atrage in colectiv si că atunci are sa se convingă şi cei săraci de ajutorul pe care îl dă partidul>”

S-a concluzionat prin Referatul cu rezultatul cercetarilor efectuate asupra numitului C. St. C.  de la fila 40 dosar, că  acesta se face vinovat de ,,lansări de zvonuri si comentarii tendenţioase a reformelor aplicate de guvern”.

Pentru reprimarea faptelor săvârşite de catre C. C., autorităţile comuniste au dispus măsura administrativă constând în încadrarea intr-o Unitate de Muncă, conform Deciziei M.A.I., M.S.S. nr.176/1952 vreme de 9 luni, in intervalul 02.03.1952-02.12.1952- fila 51 si următoarele dosar.

Pentru considerentele de fapt si de drept invocate,  Tribunalul va constata caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva autorului reclamantei, C. C., prin Decizia M.A.I., M.S.S. nr. 176/195, constând în încadrarea în Unitatea de Muncă, în intervalul 02.03.1952- 02.12.1952

Relativ la cel de-al doilea capăt de cerere, raportat la daunele materiale solicitate, Tribunalul constată următoarele:

Toate bunurile autorului reclamantei au fost preluate de C.A.P., după cum au declarat cei doi martori audiaţi in cauză- filele 67,68 dosar.

Dintre aceste bunuri Tribunalul va restitui catre persoana indreptăţită, succesoarea  defunctului C. C., numai  c/val bunului imobil -  respectiv magazia  despre care martorii au declarat că a fost preluată de C.A.P.

Prin  expertiza efectuata in cauza s-a stabilit  că valoarea acestui imobil este de 20.010 lei.

Din adresa nr.2023/19.11.2013 emisa de Primarul com. Făgeţelu  rezultă că pentru acest bun imobil  reclamanta nu a beneficiat de măsuri reparatorii in condiţiile Legii nr.10/2001 sau a celorlalte legi de reparaţie.

Cererea reclamantei privind daunele materiale se admite numai in parte, cu privire la imobilul magazie, raportat la Decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013 pronunţată in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, modificată şi completată, în referire la bunurile confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent.

S-a stabilit astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleaşi categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obţinut deja o reparaţie.

In consecinţă, se va respinge ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtului la despăgubiri privind echivalentul bunurilor mobile.

Referitor la daunele morale solicitate, Tribunalul are in vedere următoarele:

Prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate şi moştenitorii acestora, au fost declarate neconstituţionale,  astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen  dispoziţiile sunt suspendate de drept. La data soluţionării cererii de faţă termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional  a expirat, astfel că cererea este lipsită de temei juridic.

În condiţiile stabilite de art. 31 alin.1 şi 3 din Legea 47/1992 şi art.147 alin.4 din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.

Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanţe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispoziţiilor art.1 alin.(3) din Constituţie, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia Curţii Constituţionale.

De altfel prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunţată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecinţă atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât şi  imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

Constatând această situaţie de fapt, Tribunalul retine că al doilea capăt de cerere formulat de reclamanta - sub aspectul daunelor morale -  nu poate fi primit atâta timp cât legiuitorul nu a modificat sau completat dispoziţiile art. 5, ce a fost declarat neconstituţional.

Prin urmare, se va respinge ca  neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale către reclamantă.

Data publicarii pe portal:11.06.2014