Revendicare imobiliară. lipsă titlu de proprietate. dreptul de opţiune între legea 10 /2001 şi dreptul comun în materie

 La 20.04.2013 reclamanţii BG, BP,DR, CG, 5 A şi SG au cerut în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F  CFR Craiova să le fie restituit imobilul  reprezentând teren  în suprafaţă de 1200 mp situat în  Roşiori de Vede, acţiune întemeiată  în drept pe dispoziţiile art. 563 NCC.

În esenţă s –a arătat că reclamanţii în calitate de moştenitori ai autorilor lor, au dobândit dreptul de proprietate pentru construcţiile de pe teren pentru procedura Legii 10/ 2001 în instanţă, însă cu privire la termenul  aferent şi – au „restrâns „obiectul  cererii, din  considerente financiare.

Consideră însă reclamanţii că prin moştenire au dobândit şi titlul originar al moştenitorilor lor, cu atât mai mult cu  cât nici intimata nu deţine un titlu de proprietate pe acest teren.

S-a mai invocat în sprijinul  susţinerilor lor şi decizia nr. 33 /2008 a ÎCCJ şi a dispoziţiilor art.6 şi art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.

Intimata a cerut  respingerea acţiunii pentru lipsa titlului de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr.2550/1.X. 2013 Judecătoria Roşiori de Vede a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea lipsei unui titlu de proprietate pentru imobilul revendicat. Cât priveşte restituirea taxei judiciare de timbru, cererea a fost respinsă cu motivarea că nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 15 alin. 1 lit. r din Legea 146/1997.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii susţinând că titlul de proprietate îl reprezintă certificatul de moştenitor eliberat de pe urma autorului comun, că împrejurarea că  în procedura prevăzută de Legea 10/2001, în faţa instanţei de judecată şi – au restrâns obiectul cererii de restituire la construcţii, nu poate fi interpretată drept o renunţare la acest imobil .

S-a mai invocat decizia 33 /2008 a ÎCCJ dată în înţelesul legii care face  admisibilă acţiunea în revendicare dacă nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ocrotit ori securităţii raporturilor juridice, apelanţii – reclamanţi considerând că deţin un „ bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.

Apărarea intimatei a fost în sensul  respingerii apelului.

Tribunalul a respins apelul ca nefondat, cu o motivare  care a înlocuit-o pe cea a instanţei de fond,  astfel:

Instanţa Supremă a stabilit în  considerentele deciziei 33/2008 că persoanele  cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii 10/ 2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării imobiliare.

Cu atât mai mult, persoanele care au uzat de procedura Legii 10/ 2001, situaţie în care se regăsesc şi  apelanţii reclamanţi, nu mai pot exercita ulterior acţiuni în revendicare, având în vedere principiul securităţii raporturilor juridice  consacrat de jurisprudenţa CEDO ( Cauza Brumărescu contra Românie 1997).

Apelanţii – reclamanţi  au utilizat procedura Legii 10/2001, în cadrul acesteia renunţând a-şi valorifica dreptul asupra terenului aferent construcţiilor ce au făcut obiectul acestei proceduri, fără a se face dovada că renunţarea, restrângerea  obiectului cererii lor,  s –a datorat unor motive independente de voinţa lor, care motive i – ar fi împiedicat să utilizeze această procedură şi cu privire la teren.

Sintetizând, tribunalul reţine că în mod legal şi temeinic a fost  respinsă acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată deoarece aceştia nu au făcut dovada existenţei unui”bun” sau a unui drept  în sensul Convenţiei,  condiţie necesară pentru admiterea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 563 Cod civil.

Conform jurisprudenţei CEDO(cauza Străin ş.a contra României 2005)”bunul” presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive, prin care să se recunoască dreptul de proprietate direct sau indirect.

Ori, apelanţii – reclamanţi  în condiţiile  sus arătate, nu deţin un bun şi un drept la restituirea imobilului în litigiu, drept pentru care, apelul declarat a fost respins ca nefondat în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cât despre taxa judiciară de timbru, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 39 alin.1 din OUG 680 /2013 prevăd o procedură specială de soluţionare a  nemulţumirilor împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, procedură pe care  apelanţii – reclamanţi nu au urmat-o ( cerere de reexaminare), astfel că pe calea apelului nu poate fi analizată incidenţa dispoziţiilor legale privind scutirea de la plata timbrajului astfel cum s –a invocat.

Domenii speta

Spete similare