Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată

Sentinţă penală 1620 din 07.03.2011


Tip speţă: sentinta penala

Titlu: plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.279 ind.1C.p.p.)

Data speţă: 07.03.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi, sub nr. 1620/199/30.11.2010, petentul L. C. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr.566/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi.

În motivare, petentul a arătat că rezoluţia cuprinde menţiuni referitoare la lipsa semnelor de identificare ale câinelui, dar această lipsă poate fi suplinită cu alte dovezi.

Nu s-au respectat dispoziţiile legale cu privire la acţiunea de strângere a câinilor vagabonzi. Activitatea de tranchilizare a câinilor s-a făcut în mod ilegal şi s-a efectuat în absenţa unui medic veterinar. Apreciază că neînceperea urmăririi penale faţă de R. D. N. este neîntemeiată şi sunt întemeiate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a formulat plângere.

A mai arătat că declaraţia dată, prin care arată că îşi retrage plângerea pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu a făcut-o cu condiţia ca făptuitorul să fie pedepsit pentru celelalte infracţiuni. Or, nu a fost informat de organul de urmărire penală că trebuie să fie totală şi necondiţionată. Şi infracţiunea de distrugere există , şi ea se referă şi la animale, şi în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

De asemenea, există o condiţie în dispozitivul rezoluţiei, prin care procurorul infirmă, „propunerea organelor de poliţie de a nu începe urmărirea penală faţă de […] întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora sub aspectul lipsei vinovăţiei” .

A solicitat infirmarea rezoluţiei procurorului de neîncepere a  urmăririi penale, în cauză fiind probe suficiente.

Petentul a depus la dosar rezoluţia 566/P/2010, rezoluţia 67/II/2/2010, adresa ANSV 48/2010, OUG 155/2001.

Analizând plângerea şi actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 05.07.2010 la Poliţia Buhuşi sub nr.398715, petentul L. C. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de  lucrătorii Poliţiei Comunitare, care i-au împuşcat câinele şi au pătruns fără drept în curtea sa.

Prin plângerea formulată de petenţii Ş. M.şi L. C., înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, sub nr.608/P/22.07.2010, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de reprezentanţii serviciului public  care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân, din Buhuşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, executarea fără drept a unei profesii, cruzime faţă de animale, precum şi infracţiuni economico-financiare, comise de către aceştia.

În motivarea plângerii se arată că în mod nelegal echipajul primăriei şi poliţiei comunitare, au tras cu pistolul cu tranchilizant asupra câinelui petentului L. C., care a murit în scurt timp.

Consideră că s-au încălcat dispoziţiile legale şi există elemente de complicitate a autorităţilor publice şi a reprezentanţilor instituţiilor publice cu atribuţii de verificare şi sancţionare a unor astfel de  fapte, dar şi de favorizare a infracţiunilor.

Au solicitat autorităţile să depună acte doveditoare (autorizaţie de constituire a adăpostului pentru animale, autorizaţii sanitar-veterinere, registre, etc.) precum şi ridicarea documentelor inclusiv cele referitoare la activitatea  economico-financiară.

Prin rezoluţia 566/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi a infirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de omorâre cu intenţie a animalelor , ca formă de cruzime faţă de animale, prevăzută şi pedepsită de art.23 al.11 cu referire la art.6 din Lg.205/2004 modificată, violare de domiciliu, distrugere şi exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art.192 al.1, 217 al.1 şi art.281 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul lipsei vinovăţiei.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R. D.-N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.23 al. 11 cu referire la art.6 din lg.205/2004, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul lipsei legăturii de cauzabilitate între activitatea făptuitorului şi moartea câinelui.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.23 al.11 cu referire la art.6 din lg.205/2004 modificată, întrucât fapta nu a fost săvârşită de acesta.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R. D.-N. şi A. V. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 al.1 Cod penal, întrucât partea vătămată L. C. şi-a retras plângerea.

De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de sus numiţii pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere întrucât fapta nu există.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu începe urmărirea penală faţă de R. D.-N. şi a.V. sub  aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul lipsei vinovăţiei.

Faţă de cei doi s-a dispus de asemenea neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art.281 Cod penal, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul cerinţelor prevăzute pentru realizarea laturii obiective.

Pentru a dispune soluţia de mai sus, parchetul a reţinut că, la data de 05.07.2010, L. C., din oraşul Buhuşi, a sesizat Poliţia oraşului Buhuşi, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, lucrători ai Poliţiei Comunitare Buhuşi i-au împuşcat cu tranchilizant câinele şi au pătruns în curtea sa fără drept.

La data de 22.07.2010 Ş. M., din municipiul Brăila, jud.Brăila, membru al unei asociaţii pentru protecţia animalelor, şi L. C. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi, solicitând cercetări sub  aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate mai sus, săvârşite de către lucrătorii primăriei oraşului Buhuşi cu atribuţii în gestionarea câinilor fără stăpân, la data de 05.07.2010. Dosarele penale înregistrate ca urmare a celor două sesizări au fost conexate prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi la data de 09.08.2010 sub nr.566/P/2010.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare începerii urmăririi penale, constând în audierea părţilor, audieri de martori, ridicare de înscrisuri. Se confirmă din actele administrate următoarea situaţiei de fapt:

La data de 05.07.2010, conform adresei 15942/14.07.2010, primăria oraşului Buhuşi, a organizat o acţiune de strângere a câinilor fără stăpân, care vieţuiesc pe domeniul public, în urma unor sesizări ale cetăţenilor din oraşul Buhuşi. Procedura stabilită a constat în tranchilizarea cu substanţa Tranchilrom a exemplarelor canine fără stăpân şi aducerea acestora într-un adăpost al primăriei oraşului Buhuşi. Activitatea de tranchilizare cu arma specifică cu CO2 a fost desfăşurată de lucrătorul stabilit cu astfel de atribuţii prin Dispoziţia primarului oraşului Buhuşi nr.5400/12.11.2008, respectiv de către R. D.-N..

La această activitate, conform atribuţiilor stabilite în art.7 lit.c din Lg.371/2004 privind activitatea poliţiei Comunitare, a participat în timpul serviciului, ca însoţitor al lui R.D.-N., A.V., poliţist în cadrul Poliţiei  Comunitare a oraşului Buhuşi.

Acţiunea desfăşurată s-a finalizat cu tranchilizarea unui câine aflat pe spaţiul public, fără semne de identificare, câine care s-a refugiat în curtea lui L. C., unde a decedat la scurt timp. L. C. a revendicat câinele, afirmând că el este proprietarul animalului, ieşit de câteva minute în stradă, în faţa curţii sale, şi l-a îngropat pe proprietatea sa, fără a respecta indicaţia medicului veterinar de a efectua demersurile necesare stabilirii cauzei morţii, printr-un laborator de specialitate.

Din actele administrate, nu au rezultat elemente care să ducă la concluzia că arma specifică cu CO2 a fost folosită de vreo altă persoană în afară de cea autorizată în acest sens, respectiv de R. D.N..

În legătură cu infracţiunea de omorâre a animalelor cu intenţie s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul lipsei legăturii de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi moartea câinelui. Nu s-a stabilit cauza morţii din cauza refuzului lui L. C. de a urma indicaţiile medicului veterinar în acest sens, astfel că nu s-a constatat dacă moartea a survenit în urma tranchilizării. Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi stabilit o legătură directă de cauzalitate între activitatea de tranchilizare şi decesul animalului, nu s-ar fi putut reţine intenţia de omorâre în sarcina făptuitorului R. D. N. care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu,  tranchilizând cu o substanţă autorizată un câine care părea a fi fără stăpân, deoarece se afla pe spaţiul public, fără semne de identitate şi care ar fi putut avea probleme necunoscute de sănătate declanşate de substanţa respectivă.

Faţă de infracţiunea de violare de domiciliu, cu ocazia audierii de către organele de cercetare penală, L. C. nu a mai susţinut plângerea anterioară, afirmând că nu doreşte „să se judece” pentru această faptă.

Infracţiunea de distrugere nu poate fi reţinută în sarcina făptuitorului R. D. N., deoarece textul de lege explică noţiunea de distrugere prin referire la bunuri, adică la lucruri neînsufleţite. Pentru suferinţele sau moartea cauzate unui animal există noţiunea legală de „cruzime faţă de animale” prevăzută de Lg.205/2004 modificată.

Cu privire la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, a apreciat că  nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective,  întrucât făptuitorii nu şi-au exercitat profesiile „fără drept”, cu potrivit legislaţiei în vigoare. R. D. N. a acţionat în conformitate cu HCL Buhuşi nr.83/2005 şi 5400/2008 care stabilesc înfiinţarea activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân şi persoana care utilizează arma specifică de tranchilizare, iar poliţistul comunitar A.V. a însoţit personalul cu atribuţii de gestionare a câinilor fără stăpân, în conformitate cu prevederile Lg.nr.37172004 privind atribuţiile Poliţiei Comunitare.

Nici infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu poate fi reţinută, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul lipsei de intenţie din partea făptuitorilor, care nu şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu.

L. C., care s-a autodeclarat proprietarul câinelui, a manifestat o atitudine de totală neglijenţă, lăsând animalul dezlegat, în afara curţii şi fără a purta vreun semn de identificare, astfel că a fost foarte uşor confundat cu un câine fără stăpân, făptuitorii îndeplinindu-şi în consecinţă atribuţiile de serviciu, respectiv activitatea de tranchilizare  şi urmărirea câinelui în vederea transportării la adăpost.

Împotriva rezoluţiei 566/P/2010, petentul L. C. a formulat plângere , motivat de faptul că soluţia dispusă de procuror este nelegală, iar din probe ar rezulta vinovăţia făptuitorilor.

Prin rezoluţia 67/II/2/2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, a respins plângerea petentului ca neîntemeiată, soluţia dispusă fiind temeinică şi legală.

Instanţa reţine că plângerea petentului este întemeiată pentru următoarele considerente:

Deşi petentul a formulat a II a plângere, împreună cu numitul Ş. M., înregistrată sub nr. 608/P/22.07.2010, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de reprezentanţii serviciului public care se ocupă de gestionarea  câinilor fără stăpân, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi infracţiunii de complicitate sau favorizarea infracţiunilor economico-financiare.

Organele de urmărire penală nu s-au pronunţat asupra acestor infracţiuni, nefăcând verificări pentru a stabili dacă acestea există sau nu.

Nu s-a stabilit dacă sunt implicate şi alte persoane, direct sau indirect aşa cum s-a solicitat  în plângere cât şi prin declaraţia dată de numitul  Ş. M. (fila 25 dosar urmărire penală). Nu s-au audiat şi alţi martori care nu sunt rude cu petentul L. C. (vecini care au făcut numeroase sesizări) pentru a stabili dacă acel câine era sau nu al petentului. Nu s-a stabilit care este implicarea medicului veterinar, cine este acesta şi dacă are sau nu vreo culpă, dacă a respectat dispoziţiile legale, şi dacă acesta sau alte persoane puteau lua măsuri faţă de petent în cazul în care nu a respectat recomandările  medicului de a preda câinele.

Faţă de cele ce preced, instanţa, în temeiul art.2781 al.8 lit.b Cod pr.penală, va admite plângerea.

Va desfiinţa rezoluţia parchetului nr.566/P/2010 şi va trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Parchetul va proceda la efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu sau infracţiuni economico financiare faţă de reprezentanţii serviciului public ce se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân, precum şi  pentru săvârşirea sau nu a unor infracţiuni de complicitate sau favorizarea  infractorului, urmând a stabili dacă acestea există sau nu, sau dacă sunt implicate şi alte persoane direct sau indirect.

Urmează a se cerceta cine este medicul veterinar, care este implicarea acestuia, dacă acesta are vreo culpă, dacă a  respectat dispoziţiile legale, şi dacă putea sau nu să ia măsuri faţă de petent în cazul refuzului de a preda câinele. Se vor audia şi alţi martori, vecini ai petentului şi eventual partea vătămată, dacă este cazul.

Se vor ridica şi ataşa şi alte  documente utile pentru soluţionarea plângerilor.

Red.PA 23.03.2011

5