Vătămare corporala din culpă

.

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 114/2011

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi nr. 608/P/01.02.2011, înregistrată sub nr. 169/199/08.02.2011 la Judecătoria Buhuşi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 2, 4 C. pen.

S-a reţinut în sarcina sa că la data de 05.06.2009, în jurul orelor 2120 , în timp ce se afla la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare www, pe fondul unei porniri bruşte de pe loc, pe strada Siretului din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, a acroşat cu roata din dreapta – faţă, pe partea vătămată I. Gh., căreia i-a produs leziuni traumatice (fractură gleznă stânga) ce au necesitat pentru vindecare un număr de 85-88 zile de îngrijiri medicale.

 Inculpatul, legal citat, s-a prezentat în instanţă şi nu a recunoscut săvârşirea faptei.

În apărare a solicitat încuviinţarea probei cu martori.

Partea vătămată, legal citată, s-a prezentat în instanţă şi s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 40000 lei, din care 15000 lei despăgubiri civile şi 25000 lei daune morale.

În dovedirea situaţiei de fapt şi a laturii civile, partea vătămată şi-a propus martori şi a depus înscrisuri.

Probele solicitate de părţi au fost încuviinţate şi administrate de instanţă. În cauză s-au audiat şi martorii din lucrări.

În cauză s-au constituit părţi civile şi Serviciul de Ambulanţă Bacău şi Spitalul Judeţean Bacău, solicitând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor efectuate cu transportul şi respectiv cu spitalizarea părţii vătămate.

Întrucât din declaraţiile inculpatului a rezultat că maşina pe care o conducea la data accidentului nu avea asigurare de răspundere civilă auto, în cauză a fost introdus, în considerarea Deciziei nr. 3/2010 a ÎCCJ, Fondul de Protecţie a victimelor străzii.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Între inculpat şi partea vătămată există o stare conflictuală mai veche, motivată de faptul că numita G. G., concubina inculpatului anterior anului 2009 şi în prezent, a fost o perioadă în cursul anului 2009, concubina părţii vătămate. Incidentul din prezenta cauză a avut loc la data de 5.06.2009, în perioada când partea vătămată concubina cu sus-numita.

Astfel, la data de 05.06.2009, în jurul orelor 2115 , inculpatul D. I. C., în timp ce conducea autoturismul marca „Mercedes”, cu nr. de înmatriculare www, pe strada Siretului din oraşul Buhuşi, l-a observat pe trotuar, plimbându-se, pe numitul I. Gh., care se deplasa împreună cu numita G. G.. Pe fondul stării conflictuale dintre cei doi, D. I.-C. a oprit autoturismul în dreptul celor doi şi a început o ceartă cu I. Gh.. După conflict, inculpatul D.I.-C. a urcat în autoturism şi a plecat brusc de pe loc.

După conflict partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la spital.

Ca urmare a conflictului, partea vătămată a suferit o fractură la glezna stângă, ce a necesitat internare, operaţie, imobilizare cu aparat gipsat şi 85-88 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Situaţia de fapt a fost reţinută aşa cum a rezultat din declaraţiile părţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de instanţă, cu certificatul şi constatările medico-legale şi cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente.

Astfel, ambele părţi au relatat că au avut un conflict la data de 5.06.2009.

Partea vătămată a relatat că după un scurt schimb de replici, inculpatul a pornit maşina de pe loc, urcându-se cu ea pe trotuar, unde se afla ea şi prinzându-i piciorul stâng între maşină şi o bordură de lângă gard.

Inculpatul a declarat că în timpul conflictului, partea vătămată a lovit maşina cu pumnii şi cu picioarele, iar în momentul când el a plecat cu maşina de pe loc, aceasta se afla pe partea dreaptă a maşinii, între maşină şi trotuar, unde era o distanţă de aproximativ o jumătate de metru, condiţii în care el nu avea cum să-i prindă piciorul între maşină şi bordură.

Singurul martor ocular la conflictul dintre părţi se pare că a fost numita G. G., care atât la urmărirea penală cât şi la instanţă, a confirmat declaraţia inculpatului, arătând că partea vătămată a lovit cu pumnii şi cu picioarele în maşina inculpatului, iar atunci când acesta din urmă a plecat de pe loc nu a lovit partea vătămată. Declaraţiile acestei martore se contrazic însă în ceea ce priveşte poziţia părţii vătămate în momentul plecării de pe loc a inculpatului, la urmărirea penală martora declarând că partea vătămată se afla între maşină şi bordură, iar la instanţă – că partea vătămată era în spatele maşinii în acel moment. Acest aspect, împreună cu împrejurarea că martora este concubina inculpatului, pun sub semnul îndoielii sinceritatea acesteia.

În ce o priveşte pe martora L.E., declaraţiile acesteia sunt total contradictorii, ea relatând la urmărirea penală că a perceput de la distanţă conflictul părţilor şi că a văzut cum inculpatul a lovit partea vătămată cu maşina, iar la instanţă – că nu a fost de faţă la conflict şi că a dat prima declaraţie sub constrângerea psihică a părţii vătămate. Presupunând că declaraţia dată la urmărirea penală de această martoră ar fi reală, tot nu ar putea fi concludentă în cauză, deoarece martora arată că a văzut conflictul de la o distanţă de 150-200 de metri, ceea ce este foarte mult pentru a putea percepe clar cele întâmplate.

Martora G. E. a ajuns la locul incidentului după terminarea acestuia şi a aflat despre cele întâmplate de la fiica ei G. G..

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi în special din planşele foto aflate la fila 13 în dosarul parchetului, rezultă că urma de pneu lăsată la locul incidentului de maşina părţii vătămate se află la distanţă de bordură şi este orientată spre dreapta, nu spre trotuar. Iar din topografia locului rezultă imposibilitatea fizică ca dinamica accidentului să fie aceea descrisă de partea vătămată, care a relatat că inculpatul s-a urcat cu maşina pe trotuar şi i-a prins piciorul între roată şi o bordură aflată lângă gard. În ce priveşte urma de înfundare de pe aripa dreapta-faţă a maşinii inculpatului, aceasta poate fi în egală măsură dovada faptului că maşina inculpatului a lovit partea vătămată, dar şi a faptului că aceasta din urmă a lovit cu picioarele în maşină.

Incontestabil, certificatele şi expertizele medico-legale (filele 19, 20 şi 70, 71 în acelaşi dosar), precum şi actele medicale depuse de partea vătămată, rezultă că partea vătămată a suferit o fractură la piciorul stâng, ce a necesitat 85-88 zile îngrijiri medicale şi că cel mai posibil, leziunile au fost produse prin lovire cu un corp dur, victima fiind în poziţie ortostatică şi cu membrul inferior fixat pe sol.

Cu toate acestea, celelalte probe administrate în cauză nu se coroborează în sensul stabilirii concluziei certe că leziunile au fost produse de inculpat. Mai mult, expertiza medico-legală a exclus posibilitatea ca leziunile să fi fost produse prin mişcarea bruscă de răsucire a corpului, însă nu şi pe aceea ca acestea să se fi produs ca urmare a lovirii cu piciorul într-un corp dur.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa constată că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul D.I.-C. este autorul faptei, acesta beneficiind până la proba contrarie, de prezumţia de nevinovăţie.

Pentru aceste motive, instanţa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a şi 10 lit. c, urmează a achita inculpatul, fapta nefiind săvârşită de către acesta.

În latură civilă, pentru aceleaşi motive de mai sus, instanţa în temeiul art. 14 cu 346 C. pr. pen. şi 998 C. civ., va respinge ca nefondate pretenţiile civile ale părţilor civile.

Se va lua act că inculpatul a avut apărător ales.

Întrucât inculpatul va fi achitat, partea vătămată va fi obligată, în temeiul art. 192 pct. 1 lit. a C. pr. pen., la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare