Vătămare corporală din culpă. Culpă comună. Amânarea aplicării pedepsei

Prin sentinţa penală nr. 3612/11.12.2014 a Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2147/21.07.2014 a Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:

„În baza disp. art. 386 aln. 1 Cod Procedură Penală schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare,din infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”,prev. şi ped. de art. 184 aln.1 ,aln. 2 şi aln. 4 Cod Penal Anterior în infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”,prev. şi ped. de art. 196 aln. 3 Noul Cod Penal.

Stabileşte pentru inculpata Y.,căsătorită,un copil minor,studii medii,religia ortodoxă,fără antecedente penale,o pedeapsă de  1-un-an închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”,prev. şi ped. de art.196 aln. 3 Noul Cod Penal,rap.şi la Decizia nr.265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale şi cu aplicarea art. 5 Cod Penal.(prin reţinerea unui grad de culpă de 50% pentru inculpata Y. şi a unui grad de culpă de 50% pentru partea civilă D.).

În baza disp.art. 83 aln. 1 Cod penal dispune amînarea aplicării pedepsei închisorii de 1-un-an stabilită inculpatei Y..

În baza disp. art. 84 Cod Penal stabileşte termen de supraveghere de 2-doi-ani,termen de supraveghere ce se va calcula de la data  rămînerii definitive a prezentei hotărîri judecătoreşti.

(…)

În baza disp. art.25 aln. 1şi art.397 aln.1 Cod Procedură Penală admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D., şi obligă inculpata Yassin Tatiana să achite suma de 5,045.64 lei reprezentînd daune materiale şi suma de 30.000 EURO reprezentînd daune morale,proporţional cu gradul de culpă de 50% al acesteia”.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:

Fapta inculpatei Y. care, în calitate de deținătoare a doi câini rasa ciobănesc german, nu a respectat dispozițiile prev. de art. 6 alin. 4 din OUG nr. 55/2002 cu privire la câinii cu potențial agresiv, astfel încât în data de 09.03.2010, în jurul orei 13.00, în timp ce intenționa să intre în curtea locuinței din Iași, persoana vătămată D. a fost atacată de cei doi câini aparținând inculpatei și soțului acesteia, în urma atacului  fiind produse leziuni ce au necesitat un număr total de 72-77 zile îngrijiri medicale pentru vindecare a fost încadrată prin rechizitoriu în dispozițiile art. 184 alin.1, 2 și 4 C.proc.pen. Fapta inculpatei care nu a respectat dispozițiile legale cu privire la câinii cu potențial agresiv, astfel încât în data de 09.03.2010, în jurul orei 13.00, persoana vătămată D. a fost atacată de cei doi câini aparținând inculpatei și soțului acesteia, în urma atacului  fiind produsă o infirmitate fizică și un prejudiciu estetic grav și permament constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 196 alin. 3 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.

Potrivit art. 6 alin. 4 din OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în vigoare la data comiterii atacului  de către cei doi câini ce aparțineau inculpatei, ,,accesul câinilor cu potenţial agresiv  în pãrţile comune ale imobilelor este permis numai dacã aceştia poarta botnita şi sunt ţinuţi în lesa de cãtre o persoana care îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevãzuţi în prezentul alineat este permis fãrã botniță şi fãrã lesă.” Potrivit art. 2 alin. 1 din OUG 55/2002, ,,prin câini agresivi se înţelege: a) orice câine care, fãrã să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private sau b) orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.”

Analizând comportamentul celor doi câini ce aparțin inculpatei, instanţa a constatat că aceștia aveau un potențial agresiv în sensul art. 2 alin. 1 lit. a) din OUG 55/2002. Astfel, martora K., fiica inculpatei, a confirmat atât în cursul urmăririi penale, cât și incursul judecății (fl. 141-142 vol. I ), că martorul T., fiul cel mare al persoanei vătămate, a fost mușcat anterior de unul dintre câini, situație adusă la cunoștința instanței și cu ocazia audierii ultimului în ședință secretă în data de  20.06 (fl. 186-187 vol.I ). Inculpata a recunoscut, de altfel, în fața instanței, că minorul T. a fost mușcat de unul dintre cei doi câini, susținând însă că a fost provocat (declarația din data de 28.02.2013 – fl. 91-92 vol. I ). Martorul C. (fl. 158 vol. I ) a declarat că a fost mușcat de unul dintre câini în toamna anului 2008, martora C.C. ( fl. 62 vol. II ), a declarat că a fost mușcată de unul dintre câini de două ori, prima dată în anul 2007/2008 și o a doua oară, 2-3 ani mai târziu, iar martorul P. (fl. 63 vol. II ) a declarat că a fost mușcat de unul dintre câini, atunci când s-a apropiat foarte tare de gard. o Relevantă în același sens este și declarație autentică notarială dată de către martora A. ( fl. 226-228 vol. I), în care menționează că în luna august 2008 a fost mușcată de către unul dintre câini.

Instanţa a mai stabilit că rezultatul este urmarea activității culpabile atât a inculpatei, cât și a persoanei vătămate, în cote egale, câte 50% pentru cele două părți. Deși ultima cunoștea, de asemenea, agresivitatea celor doi câini care au atacat-o la data de 09.03.2010, nu a efectuat demersurile necesare în vederea înlăturării acestei stări de pericol. După cum declara în ședința publică din data 28.02.2013 (fl. 93-94 vol. I), chiar fiul său a fost mușcat de către unul dintre cei doi câini în luna septembrie 2009, fără a ajunge însă, ulterior, la un acord cu familia inculpatei pentru identificarea unei soluții.

 Așa cum rezultă din declarația martorei K., după ce fiul cel mare al persoanei vătămate a fost mușcat, soțul inculpatei, J., a propus construirea unui spațiu care să delimiteze locul câinilor, respectiv un gard care să separe accesul în imobil de curte, dar familia persoanei vătămate a refuzat construirea acestui gard. Intenția de a construi un gard după acel moment pentru separarea spațiului pentru câini a fost prezentată instanței și de martorul J., soțul inculpatei.

Instanţa a apreciat că, dat fiind pericolul social ridicat al faptei care a fost comisă într-un spațiu în care, la momentul atacului celor doi câini,  aveau  acces și copii persoanei vătămate, dar și alte persoane, o renunţare la pedeapsă este inaplicabilă, întrucât, potrivit art. 83, alin.1 C.pen., o asemenea măsură poate fi dispusă dacă infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă. De asemenea, nici pedeapsa amenzii penale nu este o sancţiune penală corespunzătoare gravităţii faptei săvârşite de inculpată, pentru corijarea acesteia, precum şi pentru prevenirea comiterii de noi infracţiuni fiind oportună aplicarea pedepsei închisorii.

Instanţa a considerat că  scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, ţinând cont de comportamentul inculpatei înainte şi după săvârşirea faptei, considerând că în mod neîndoielnic pronunţarea hotărârii constituie un avertisment pentru aceasta şi că, chiar fără executarea pedepsei cu închisoarea, inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni. În acelaşi sens, consideră că reabilitarea socială a acesteia poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca inculpata să-şi formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.

Domenii speta

Spete similare