Infracţiuni de vătămare corporală gravă şi refuz de recoltare a probelor biologice

Sentinţă penală 4054 din 27.01.2010


SENTINTA PENALA NR. X

Sedinta publica din 27 ianuarie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE: O.F.

GREFIER: J.A.

Ministerul Public reprezentant prin procuror P.R.

din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare

Pe rol este solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul C.L.G., trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare nr. 3029/P/2006, pentru comiterea infractiunilor de vatamare corporala grava si refuz de recoltare a probelor biologice, prevazute de art. 182 alin. 2 Cod penal si art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal, facut în sedinta publica, nu se prezinta nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Se constata ca toate sustinerile si concluziile partilor au fost consemnate în încheierea sedintei publice din data de 20.01.2010, încheiere care face parte integranta din prezenta sentinta a carei pronuntare a fost amânata pentru data de azi, când în urma deliberarilor s-a dat urmatoarea hotarâre.

JUDECATORIA

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Baia Mare nr. 3029/P/2006 din 24.04.2009 a fost trimis în judecata inculpatul C.L.G. sub aspectul comiterii infractiunilor prevazute si pedepsite de:

- art. 182 alin. 2 Cod penal

- art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002

Ambele infractiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a retinut în continutul actului de acuzare faptul ca inculpatul i-a aplicat lovituri cu pumnul partii vatamate C.G., fapt ce a cauzat caderea acestuia din urma cu consecinta unor leziuni ce i-au pus în primejdie viata partii vatamate.

De asemenea, într-o alta împrejurare inculpatul a condus autoturismul si a fost implicat într-un accident de circulatie, context în care a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea infractiunilor ce au format obiectul actului de inculpare.

Partea vatamata C.G. s-a constituit parte civila în procesul penal solicitând despagubiri materiale, daune morale, plata unei sume cu titlu de prestatie periodica, precum si cheltuieli efectuate în procesul penal.

S.J.U „Dr. C.O.” Baia Mare a solicitat ca inculpatul sa fie obligat la plata cheltuielilor ocazionate cu asistenta medicala acordata partii vatamate C.G..

Examinând Rechizitoriul procurorului în raport cu probele administrate în cauza, Judecatoria retine în fapt urmatoarele:

1. La data de 9/10.11.2006 inculpatul C.L.G. se afla în localul „E.” situat pe strada C., nr. 2 din M. B. M. împreuna cu martorul G. P. F., care îi este nas, si cu martorii R. C. M. si D. A..

Inculpatul C.L. a fost nemultumit de faptul ca bautura servita nu ar fi fost corespunzator de rece, motiv pentru care a adresat injurii martorei C.L., precum si altor angajate ale localului.

Martora C.L. i-a reprosat inculpatului atitudinea acestuia necuviincioasa, fapt ce a determinat o discutie contradictorie, urmata de parasirea localului de catre inculpat si martorul G.P.F., martorii R.C. si D.M. ramânând în continuare în bar.

Martora C.L. l-a contactat telefonic pe sotul sau C.G.-administrator al societatii comerciale careia îi apartine localul, ce s-a deplasat la bar pentru a se informa despre cele întâmplate.

Martora C.L. însotita de partea vatamata C.G. au plecat pe jos pentru a-i ajunge din urma pe inculpatul C.L. si martorul G.P.F. care parasisera de putin timp localul, îndreptându-se spre str. G.S. prin C. V. al orasului.

În apropierea Magazinului „C.”, martora C.L. si partea vatamata C.G. i-au observat pe inculpat si martorul G.P. ce se deplasau pe strada G.S. în directia P.M.B.M., motiv pentru care martora C.L. a strigat dupa inculpat.

Cu privire la modul cum s-au derulat faptele în continuare declaratiile inculpatului sunt contradictorii si în neconcordanta cu declaratiile martorilor si cu constatarile actelor medico-legale.

Astfel, în fata instantei inculpatul C.L. a declarat faptul ca în apropierea fostului H.M. (amplasat vizavi de Magazinul C. – n.n.) „am fost ajunsi din urma de partea vatamata C.G. care mi-a sarit în spate, eu m-am aplecat iar partea vatamata a cazut. La scurta distanta se afla si martora C.L.” (fila 60 din dosarul instantei).

Inculpatul si-a fundamentat apararea pe ideea ca partea vatamata i-a sarit în spate si, fiind surprins de gestul acestuia,  s-a scuturat iar partea vatamata a cazut lovindu-se cu capul de asfalt, ca urmare a propriei sale actiuni.

Apararea inculpatului este nefondata fiind infirmata prin chiar declaratiile inculpatului date initial în faza de urmarire penala precum si de declaratiile partii vatamate si ale martorilor.

La fila 18 din dosarul de urmarire penala inculpatul afirma: „când am ajuns lânga Magazinul „C.” am auzit-o pe patroana (martora C.L.), striga de departe dupa mine diverse injurii, amenintari”.

La fila 21 din dosarul de urmarire penala inculpatul declara: „ospatara (martora C.L. – n.n.) cu un necunoscut (partea vatamata C.G. – n.n.) venea în spatele nostru la distanta destul de mare.... la un moment dat m-am trezit cu amândoi în spate, .... m-am speriat si m-am scuturat de ei din spate cazând unul peste altul”.

La fila 23 din dosarul de urmarire penala inculpatul sustine ca: „barbatul (partea vatamata C.G. – n.n.) care o însotea fara sa spuna nimic mi-a sarit în spate si m-a prins de gât”.

Din analiza acestor declaratii rezulta indubitabil faptul ca inculpatul nu a fost nicidecum surprins de aparitia partii vatamate si a sotiei sale din moment ce acestia din urma au strigat dupa inculpat de la distanta, motiv pentru care inculpatul stia ca este urmarit previzionând chiar si un eventual gest agresiv, fapt ce exclude posibilitatea ca inculpatul sa fi fost atacat pe la spate, asa cum în mod nesincer a sustinut.

Pe de alta parte, inculpat se contrazice sustinând într-o alta declaratie ca a fost atacat atât de partea vatamata cât si de sotia acestuia care i-au sarit în spate, iar în alta declaratie precizeaza ca numai partea vatamata i-a sarit în spate.

Martorul P.V. a perceput consumarea incidentului de la mica distanta ca si martora C.L.-sotia partii vatamate.

Acest martor l-a vazut pe inculpat care l-a lovit cu pumnul pe partea vatamata ce a cazut la pamânt.

Martorul a auzit zgomotul provocat de caderea partii vatamate cu capul de caldarâm, fapt ce denota ca acest martor se afla destul de aproape de locul comiterii faptei.

În momentele urmatoare partea vatamata a încercat sa se ridice de jos dar a fost lovit din nou de catre inculpat. Martora C.L. a intervenit în sprijinul sotului dar a fost lovita si ea (fila 64 din dosarul instantei).

Martorul Pop Virgil, care se afla în serviciul de taximetrie a pornit autoturismul, l-a urcat pe partea vatamata si l-a transportat la S.J.U. „Dr. C.O.” B.M..

Acest fapt este consemnat si în Raportul de constatare medico-legala nr. 1310/12.12.2006 (fila 9 din dosarul de urmarire penala) – „pacient ...este adus cu taxiul de sotia dânsului... fiind victima unei agresiuni”.

Martora C.L., sotia partii vatamate a relatat ca l-a ajuns din urma pe inculpat care fara sa spuna nimic „l-a lovit cu pumnul în zona fetei, în partea stânga iar partea vatamata a cazut la pamânt, situatie în care l-a mai lovit cu piciorul dupa care a plecat” (fila 63 din dosarul instantei).

În momentele urmatoare, martora a strigat dupa ajutor, la fata locului a venit cu taximetrul martorul P.V. care a observat cele întâmplate si l-a transportat la spital pe partea vatamata.

Declaratiile martorilor P.V. si C.L. date în toate fazele procesuale penale se coroboreaza, sustinând agresiunea inculpatului asupra partii vatamate.

Prin declaratia data în faza de urmarire penala (fila 21) inculpatul C.L. arata ca la momentul consumarii incidentul pe strada nu se mai aflau alte persoane, desi martorul I.F., audiat de catre instanta (fila 100) sustine ca l-a observat pe partea vatamata C.G. când i-a sarit în spate inculpatului.

Acest martor a discutat cu inculpatul în aceeasi seara despre cele întâmplate, aspect confirmat si de inculpat.

Or, din aceasta perspectiva declaratia martorului I.F. apare ca nesincera sens în care va fi înlaturata.

Martorul G.P.F. care îl însotea pe inculpat a declarat ca este posibil ca inculpatul sa-l fi împins pe partea vatamata si acesta sa fi cazut. Acest martor confirma ca partea vatamata si sotia acestuia au strigat dupa inculpat înainte de a-l ajunge din urma (fila 33 – dosar de urmarire penala).

Urmare agresiunii suferite partea vatamata a fost internata în Sectiile ATI - Neurochirugie a S. J. de U. „Dr. C. O.” B. M. în data de 10.11.2006, ora 00:30, cu diagnosticul ”TCC recent (agresiune). Stare confuza acuta. Otoragie dreapta. Fractura? Baza de craniu.”

Prin raportul de constatare medico-legala nr. 1310 din 12.12.2006 s-a aratat ca partea vatamata C. G. prezinta leziuni traumatice care s-au putut produce prin cadere de la acelasi nivel. Leziunile au necesitat un numar de 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare cu mentiunea ca leziunile au pus în primejdie viata partii vatamate. Leziunile pot data din 10.11.2006.

La data de 31.01.2007 raportul de constatare medico-legala a fost completat, stabilindu-se ca partea vatamata în urma agresiunii din data de 10.11.2006 a prezentat leziuni traumatice-hemoragie subarahnoidiana, contuzie cerebrala medie si fractura craniana, care s-au putut produce prin cadere de la acelasi nivel, în conditiile stabilite de ancheta.

Leziunile au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu mentiunea ca leziunile au pus în primejdie viata partii vatamate.

Pareza de plex brachial stâng s-a putut produce prin elongatie sau contuzie în timpul perioadelor sale de agitatie psihomotorie si a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

2. În data de 10.04.2007, în jurul orelor 22:00, inculpatul C.L.G. conducea autoturismul marca R. S., cu nr. de înmatriculare nr. MM-06-BRH, proprietatea SC C. A. A. SRL, deplasându-se dinspre localitatea C. spre B. M..

În autoturism împreuna cu inculpatul se aflau martorii B.V. si P. G. S..

Pe strada M.E. din B.M. a acrosat în partea laterala stânga autoturismul cu nr. de înmatriculare MM-42-LEU, condus regulamentar din sens opus de martorul M.B.N, taximetrist la „U. T.”.

Inculpatul nu a oprit autoturismul ci si-a continuat deplasarea, fiind urmarit de martor pâna pe strada V.A., unde a fost blocat de acesta si obligat sa opreasca. În acelasi timp a ajuns la fata locului si martorul O.G-R..

Inculpatul a purtat o discutie cu martorul M.B.N., apoi a coborât din autoturism împreuna cu martorii B.V. si P.G.S., a încuiat autoturismul si a plecat pe jos pe strada H., unde a fost depistat de organele de politie din cadrul S. de O. P..

În scurt timp a sosit un echipaj al Politiei Rutiere care l-a testat pe inculpat cu fiola alcooltest, marca Drager, care a indicat o concentratie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru acest motiv inculpatul a fost condus la S.J. de U. „Dr. C. O.” B. M. însa, în prezenta martorului O. G. R., a refuzat sa intre în spital si sa se supuna recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, asa cum se consemneaza în procesul-verbal încheiat de IPJ Maramures la data de 10.04.2007 (fila 63 din dosarul de urmarire penala).

Prezenta inculpatului la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului de circulatie soldat cu avarii usoare este probata cu declaratiile neechivoce ale martorilor M.B.N. si O.G.R. care au aratat în mod constant faptul ca l-au observat pe inculpat coborând de la volanul autoturismului.

Apararea inculpatului în sensul ca în momentul producerii accidentului de circulatie autoturismul era condus de martorul B.V. este nesincera fiind infirmata de mijloacele de proba administrate în cauza.

Astfel în procesul-verbal încheiat la data de 10.04.2007 de catre IPJ M. –Serviciul Politiei Rutiere (fila 62 din dosarul de urmarire penala) se consemneaza faptul ca martorul M.B.N. a declarat agentilor autoritatii publice faptul ca inculpatul si-a abandonat autoturismul si a continuat deplasarea pe jos. În continuare se arata în cuprinsul procesului-verbal împrejurarea ca inculpatul C.L.G. a fost identificat si nu a prezentat actele de identitate sustinând ca le are la domiciliu.

Martorul O.G. a declarat în faza de urmarire penala, înaintate de identificarea inculpatului, faptul ca „din masina a coborât soferul care era într-un tricou alb cu mâneca scurta. Statura lui este înalt(a), tuns scurt si bine facut” (fila 72 din dosarul de urmarire penala).

Aceasta descriere corespunde cu constitutia inculpatului, fiind similara cu relatarea martorului M.B. care arata ca „a coborât soferul de la volan, un tip mare cu tricou alt, tuns scurt...” (fila 73 din dosarul de urmarire penala).

Martorul P.G.S. a declarat în faza de urmarire penala respectiv la data de 04 iunie 2007 (fila 78 din dosarul de urmarire penala), la numai doua luni de la consumarea incidentului, faptul ca nu-si aminteste cum era îmbracat inculpatul C.L.G. si martorul B.V..

În mod inexplicabil, la data de 25 noiembrie 2009, la circa 2 ani de la producerea accidentului de circulatie, martorul audiat de catre instanta declara ca „inculpatul era îmbracat în haine de culoare închisa, iar soferul V. într-un tricou”.

Cu certitudine declaratia acestui martor este nesincera si încearca sa induca ideea ca martorul B.V. ar fi condus autoturismul, prin valorificarea tendentioasa a informatiilor furnizate de martorii O.G. si M.B. cu privire la modul cum a fost îmbracat inculpatul, transferând intentionat aceasta descriere asupra martorului B.V..

Pentru aceste considerente aceasta declaratie va fi înlaturata.

În drept:

Faptele inculpatului C.L.G., astfel cum au fost probate, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prevazute si pedepsite de:

- art. 182 alin. 2 Cod penal

- art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002

Ambele infractiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Vinovatia inculpatului pentru savârsirea infractiunilor ce i-au fost retinute în sarcina a fost pusa în evidenta prin administrarea urmatoarelor mijloace de proba: proces-verbal de sesizare, raport de constatare medico-legala si completarea la acesta, declaratiile martorilor, raport de constatare tehnico-stiintifica, proces-verbal de constatare a  infractiunii, procese-verbale de recunoastere dupa fotografie, precum si propriile declaratii ale inculpatului.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanta a avut în vedere dispozitiile art. 72 Cod penal respectiv: prezenta antecedentelor penale, pericolul social ridicat al pluralitatii de fapte, urmarea produsa, precum si atitudinea nesincera a inculpatului în raport cu autoritatile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate catre minimul special prevazut de lege.

Se va retine ca faptele inculpatului sunt comise în termenul de gratiere conditionata acordata prin Legea 543/2002, motiv pentru care, în baza art. 7 din acest act normativ, se va dispune revocarea beneficiului acestui act de clementa cu privire la pedeapsa de 5 luni închisoare aplicata prin Sentinta penala nr. X a J. B. M., ramasa definitiva prin D. P. nr. X a C. de A. C., si cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicata prin S.p. nr. X a J.B.M., ramasa definitiva prin D.p. nr. X a C.A.C., pedepse ce vor fi aditionate la pedeapsa stabilita prin prezenta hotarâre.

Pe durata executarii pedepsei inculpatului i se vor interzice drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestuia fiind incompatibile cu respectul si încrederea pe care comunitatea le datoreaza autoritatilor publice.

În solutionarea actiunii civile promovate în cadrul procesului penal de partea civila C.G., instanta retine ca prin fapta sa ilicita inculpatul C.L.G. a cauzat leziuni ce au pus în primejdie viata partii vatamate si au determinat ulterior tratamente îndelungate si costisitoare de recuperare a starii de sanatate, care nu este pe deplin restabilita, partea vatamata fiind încadrata în gradul III de invaliditate (fila 102 din dosarul cauzei).

Din aceasta perspectiva, partea civila C.G. este îndrituita atât la despagubiri materiale pentru cheltuielile avansate în vederea restabilirii starii de sanatate ori pentru beneficiile nerealizate, cât si la reparatii morale îndreptatite de suferinta fizica si psihica pe care a suportat-o si cu care urmeaza sa se confrunte si în viitor.

Astfel, partea civila C.G. a fost nevoita sa avanseze cheltuieli legate de medicamentatie si alte manopere medicale, în suma totala de 4240 RON, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse în copie, aflate la filele 12-26 din dosarul instantei.

În aceeasi masura se cuvine partii civile C.G. suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, al carui cuantum a fost stabilit în raport cu gradul de invaliditate în care a fost încadrat, cu numarul de zile de îngrijiri medicale acordat partii civile, cu gravitatea diagnosticului stabilit, precum si cu celelalte manopere medicale necesare în vedere restabilirii starii de sanatate, toate aceste aspecte reflectând intensitatea suferintelor fizice si psihice.

Anterior producerii agresiunii, partea civila C.G. a dovedit prin adeverinta nr. 9 din 03.06.2009, eliberata de SC A. SRL (fila 11 din dosarul instantei), ca a fost angajat la aceasta unitate cu un salariu lunar de 720 RON.

Ulterior producerii agresiunii, partii civile C.G. i s-a stabilit o pensie de invaliditate în suma totala de 326 RON (filele 102-104 din dosarul instantei).

Diferenta dintre aceste venituri (394 RON) urmeaza a fi imputata inculpatului sub forma beneficiului nerealizat de catre partea civila, pentru trecut, respectiv perioada decembrie 2006 – decembrie 2009, stabilindu-se suma globala de 14.578 RON (37 de luni x 394 RON), iar pentru viitor se va fixa o prestatie periodica lunara în suma de 394 RON, platibila pâna la încetarea starii de invaliditate sau noi dispozitiuni ale instantei.

În aceeasi masura va fi admisa si actiunea civila promovata de S. J. de U. „Dr. C. O.” B. M. care a reclamat cheltuielile cu asistenta medicala acordata partii vatamate în suma de 8694,47 RON.

Inculpatul va fi tinut sa plateasca si cheltuielile de judecata angajate de partea civila C. G. (filele 105-106 din dosarul instantei).

Fiind în culpa procesuala inculpatul va suporta cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Condamna pe inculpatul C.L.G. , fiul lui L. si V., nascut la data de 12.01.1973 în C. M., jud. M., CNP 1730112240063, cetatean român, 12 clase, stagiul militar nesatisfacut, administrator societate comerciala, divortat, cu antecedente penale, domiciliat în B. M., str. R., nr. 12/29, jud. M., pentru savârsirea infractiunilor de:

- vatamare corporala grava, prevazuta si pedepsita de art. 182 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 2 ani

- refuz de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Ambele infractiuni de aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 34 lit. b Cod penal aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 2 ani închisoare.

În temeiul art. 7 din Legea 543/2002 dispune revocarea gratierii conditionate cu privire la pedeapsa de 5 luni închisoare stabilita prin Sentinta penala nr. x a J. B. M. ramasa definitiva prin Decizia penala nr. X a C. de A. C. precum si a pedepsei de 6 luni închisoare aplicata prin Sentinta penala nr. x a J. B. M. ramasa definitiva prin Decizia penala nr. x a C. de A.C., pedepse pe care le aditioneaza la pedeapsa stabilita prin prezenta hotarâre, urmând ca în final inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani si 11 luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal pe perioada aratata la art. 71 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 14 Cod procedura penala si art. 998 Cod civil obliga inculpatul sa plateasca partii civile C.G. domiciliat în B.M., A. J., nr. 1/70:

- suma de 4240 RON cu titlu de despagubiri materiale

- suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale

- suma de 14.578 RON reprezentând beneficiu nerealizat în perioada decembrie 2006-decembrie 2009

- suma de 394 RON cu titlu de prestatie periodica lunara ce se va plati începând cu data pronuntarii prezentei hotarâri si pâna la încetarea starii de invaliditate sau noi dispozitiuni.

Obliga inculpatul sa plateasca partii civile S. J. de U. B. M. suma de 8.749,47 RON reprezentând cheltuieli cu asistenta medicala acordata partii vatamate.

În temeiul art. 193 alin. 1 Cod procedura penala obliga inculpatul sa plateasca partii civile C.G. suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de catre acesta din urma.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala obliga inculpatul sa plateasca suma de 650 RON cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu partea civila S.J.B.M si de la pronuntare cu celelalte parti.

Pronuntata în sedinta publica azi 27.01.2010.

 PRESEDINTE GREFIER

 O.F. J.A.