Vătămare corporală gravă

Judecătoria Craiova prin sentinţa penală nr. 301 din data de 19.06.2003, l-a condamnat pe inculpatul P.A., în baza dispoziţiilor art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de 262 zile închisoare, constatându-se executată pedeapsa.

Sub aspect civil, instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.350.000 lei, prestaţie periodică globală pentru perioada aprilie 1994 - iunie 2003 şi în continuare la plata prestaţiei lunare în cuantum de 450.000 lei, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei precum şi la plata sumei de 10 milioane lei daune morale.

A fost respinsă cererea părţii civile N.D., privind acordarea daunelor materiale.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 743.728 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea.

Inculpatul a fost obligat de asemenea la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă N.D. şi la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul P.A. şi partea vătămată N.D., criticându-se sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.301 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolj a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.A. şi partea civilă N.D. F. şi a admis apelul Ministerului Public, a fost desfiinţată în parte, pe latură civilă şi s-a redus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, proporţional cu propria culpă, la suma de 700.000 lei, către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea, fiind în lăturată obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale aferente sumei sus menţionate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Împotriva  acestei  decizii s-a declarat recurs de către  partea vătămată N.F.D. şi inculpatul P.A..

Recursurile au fost admise prin decizia penală nr.1495 din data de 24. nov.2004 a Curţii de apel Craiova, care a casat decizia Tribunalului Dolj şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Dolj prin decizia penală nr.363 din data de 04.iulie.2005, pronunţată în dosarulnr.600/P/2005, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, partea civilă N.D. F. şi P.A., a fost desfiinţată în parte sentinţa, sub aspectul laturii civile şi a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea, la suma de 670.000 lei, a fost obligat inculpatul P.A. la plata sumei de 450.000 lei prestaţie periodică, lunară care va fi reactualizată la data plăţii către partea civilă N.D. F., cu începere de pe data de 20 aprilie 1994 până la intervenirea unei cauzei legale de modificare sau stingere a obligaţiei, s-a menţinut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale către partea civilă N.D. F., sumă care va fi reactualizată la data plăţii.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a constatat că instanţa de fond a stabilit, prin coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, o situaţie de fapt reală şi corectă, încadrările juridice fiind juste, iar pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată, în raport de preved.art.72 Cod penal, de reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art.73 litb Cod penal, pedeapsa fiind stabilită conform dispoziţiilor art.76 Cod penal, de gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârşire precum şi urmările produse asupra părţii vătămate

În ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile, Tribunalul a constatat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, rezolvările juridice adoptate nefiind conforme cu situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, astfel că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova fiind fondat sub acest aspect, întrucât instanţa de fond 1-a obligat în mod greşit pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul judeţean Oradea, deşi s-a reţinut că şi partea vătămată are o culpă în producerea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea  vătămată şi inculpatul.

Recursul părţii vătămate a vizat exclusiv latura civilă, susţinând că atât prestaţia periodică cât şi celelalte despăgubiri, trebuie reactualizate.

Într-o primă teză, inculpatul critică cele două hotărâri deoarece, nu s-a reţinut existenţa legitimei apărări, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei sale.

În teză subsidiar, s-a susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel nu a administrat toate probele încuviinţate, reţinând astfel o situaţie de fapt neconcorD.tă cu realitatea.

 Prin decizia penală nr.1495 din 24.noiembrie.2004, pronunţată în dosarul nr.l250/P/2004, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile declarate de partea vătămată N.F.D. şi de inculpatul P.A., împotriva deciziei penale nr.301 din data de 25.03.2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.5675 2004, a fost casată decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Craiova, a constatat că Tribunalul a renunţat nejustificat la administrarea integrală a probei testimoniale încuviinţate şi neverificând admisibilitatea probei ştiinţifice solicitate de către inculpat, a încălcat principiile mai sus expuse, cu consecinţa nelămuririi cauzei sub toate aspectele, situaţie în care Curtea nu putea efectua un control eficient al legalităţii şi temeiniciei hotărârilor atacate.

Extinderea probatoriului, apare ca fiind absolut necesară pentru a se stabili exact consecinţele agresiunii comise de inculpat, şi drept urmare, stabilirea concretă a limitelor eventualei sale răspunderi penale.

Este necesar a se lămuri dacă toate leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse doar prin lovirea repetată, de către inculpat, cu pumnii şi picioarele, sau a intervenit şi o altă agresiune comisă de către o persoană neidentificată.

Toate aceste aspecte trebuiau lămurite de către instanţa de apel, neputând fi făcute direct în recurs, pentru a se respecta astfel şi principiul parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege.

Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o sub nr.1504/63/2006.

Prin decizia penală nr.192 din data de 30.mai.2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul P.A. şi partea civilă N.F.D., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, iar în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală  şi art.13 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi art.13 Cod penală, faptă săvârşită la data de 20.04.1994.

S-a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Judeţean Oradea la suma de 600.000 ROL.

S-a dispus reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile, la data plăţii efective.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

De asemenea, s-a respins cererea apelantei parte civilă N.F.D. privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina  statului.

Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul Dolj a reţinut următoarele. 

La data de 01.11.2006 a fost reaudiat martorul B.M., la cererea apelantului inculpat P.A..

Conform deciziei de casare, Tribunalul a efectuat o adresă iniţial către I.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, ulterior către I.M.L. Craiova pentru a comunica dacă, în raport de leziuni le suferite, numărul loviturilor şi zonele afectate, se poate stabili că la săvârşirea faptei au participat una sau mai multe persoane, respectiv dacă loviturile au fost cauzate de una sau mai multe persoane.

La data de 07.02.2007, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei răspunderii penale (prescripţia specială), conform dispoziţiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit. c Cod penal, însă apelantul inculpat a solicitat continuarea procesului penal conform dispoziţiilor art. 13 alin. 1 Cod procedură penală.

Cu adresa nr. 4031/Al/11.04.2007, I.M.L. Craiova a comunicat, în completarea raportului de nouă expertiză medico-legală nr.491/A5/29.05.2001 întocmit intimatului parte vătămată N. F. D., că „era posibilă producerea leziunilor prin loviri repetate aplicate de o singură persoană sau de mai multe persoane, cu certitudine putându-se stabili de eventuali martori din momentul agresiunii sau de organele de anchetă”.

În concluziile acestui răspuns, instanţa, ca şi în celelalte rânduri, s-a aflat în situaţia de a nu mai putea dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale.

Nu li se poate cere medicilor legişti să stabilească împrejurări ce ţin, în mod exclusiv, de atribuţiile organelor judiciare.

Finalizând aspectele mai sus evidenţiate, Tribunalul constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul, de asemenea constată că instanţa de fond a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, o situaţie de fapt reală şi o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite.

Instanţa de fond în mod corect a respins cererile de schimbare a încadrării juridice şi a reţinut în favoarea inculpatului numai circumstanţa atenuantă prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, apreciind că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzută  de art.182 alin.1 Cod penal.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, deşi , raportul de expertiză întocmit de I.M.L. Craiova, prevede ca variantă posibilă de producere a leziunilor părţii vătămate lovirea cu o bară de fier, acelaşi raport neexcluzând totuşi posibilitatea ca leziunile să fi fost produse prin loviri repetate cu pumnii şi picioarele, prin coroborarea cu declaraţiile martorilor oculari şi chiar declaraţiile inculpatului, nu există nici un indiciu că partea vătămată ar fi fost lovită de o altă persoană, necunoscută celor aflaţi de faţă în momentul agresării părţii vătămate.

Având însă în vedere că de la data săvârşirii faptei - 20.04.1994 şi până în prezent a intervenit prescripţia specială, conform dispoziţiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit.c Cod penal, Tribunalul a procedat, se motivează de instanţa de apel, potrivit dispoziţiilor art.13 alin. 3 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile, Tribunalul a constatat că, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, rezolvările adoptate nefiind conforme cu situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei.

Sub acest aspect, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este fondat, întrucât în mod greşit instanţa de fond, 1-a obligat pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul Judeţean Oradea, deşi s-a reţinut că şi partea vătămată are culpă în producerea acestui prejudiciu, inculpatul trebuind să fie obligat la plata cheltuielilor de spitalizare, numai proporţional cu propria-i culpă, din moment ce în favoarea sa au fost reţinute dispoziţiile art.73 lit. b Cod penal.

În cazul infracţiunilor comise în starea de provocare, deşi producerea prejudiciului este consecinţa nemijlocită a activităţii inculpatului, victima trebuie totuşi să suporte o parte din acest prejudiciu, proporţional, de asemenea cu culpa sa, întrucât acesta este cel care a determinat prin comportarea sa ilicită, săvârşirea de către inculpat a faptei care a pricinuit în mod direct paguba.

Faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, Tribunalul Dolj a apreciat că în raportul dintre culpa inculpatului şi culpa victimei, este net în defavoarea inculpatului, acţiunea acestuia fiind mult prea dură, faţă de provocarea părţii vătămate, astfel că, s-a dispus reducerea cheltuielilor de spitalizare cu o sumă relativ modică.

Sub acest aspect, şi apelul inculpatului apare ca fiind fondat, fiind admis cu aceeaşi motivare, însă în ceea ce priveşte celelalte motive invocate, acestea nu pot fi primite, mai ales că inculpatul nici nu le-a arătat în mod expres, în aşa-zisele „motive de apel”, aflate la dosar.

Susţinerea apelantului inculpat, că a acţionat în condiţiile existenţei legitimei apărări, prevăzută de art.44 alin.2/1 Cod penal, este neîntemeiată şi nesusţinută de altă probă. Din chiar susţinerile inculpatului se reţine că acesta a auzit discuţia purtată între victimă şi martorul H.A., proprietarul casei unde venise în vizită inculpatul - pe parcursul unei perioadei cuprinse 5 şi 15 minute, ceea ce i-a permis inculpatului să facă o evaluare corespunzătoare a identităţii victimei şi a raporturilor existente între acesta şi martorul arătat.

Chiar şi în situaţia în care, inculpatul nu ar fi cunoscut cu certitudine identitatea victimei, după ce a aplicat acesteia primele lovituri, apare ca nejustificată continuarea violenţelor din partea inculpatului şi împiedicarea victimei de a părăsi curtea locuinţei şi a-şi asigura scăparea, inculpatul declarând că el personal l-a tras de haine pe partea vătămată, împiedicându-1 astfel să escaladeze gardul şi să ajungă în stradă.

Aşadar, având în vedere disproporţionalitatea evidentă aşa-zisei apărări a inculpatului, faţă de atacul părţii vătămate, precum şi împrejurarea că inculpatul a cunoscut la un moment dat identitatea victimei, nu se poate prezuma că inculpatul a acţiona t în condiţiile prevăzute de art. 44 alin.2/1 Cod penal.

Motivul invocat de apelant în sensul că pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond s-a făcut în lipsa sa şi că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pe fond cauza, este de asemenea neîntemeiat, întrucât inculpatul avusese termen în cunoştinţă şi nu era obligatorie citarea sa.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile N.D. F., acesta criticând sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile, în sensul că nu s-a dispus reactualizarea sumelor stabilite drept despăgubiri, daune morale şi prestaţie periodică, acesta apare ca întemeiat.

Tribunalul, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond nu a dispus reactualizarea sumelor acordate cu titlul de daune morale şi prestaţie periodică, motivându-şi această soluţie pe principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

Motivarea instanţei de fond nu a fost reţinută întrucât principiul neagravării situaţiei unei părţi în propria cale de atac, nu este aplicabil în cauză în condiţiile în care şi partea civilă a declarat apel, sub acelaşi aspect şi anume al rezolvării laturii civile.

În consecinţă, apreciindu-se că sumele stabilite atât cu titlu de daune morale, cât şi cu titlul de prestaţie periodică au fost corect stabilite, instanţa de fond având în vedere că partea vătămată prezintă infirmitate fizică permanentă, cu scăderea capacităţii de muncă corespunzător gradului III de invaliditate, precum şi faptul că aceasta este cea care a declanşat conflictul, ţinându-se seama şi de salariul minim pe economie, atât la data săvârşirii faptei cât şi prin modificările ulterioare, Tribunalul a dispus reactualizarea acestor sume la data plăţii, fără această reactualizare, părţii vătămate nefăcându-i-se o despăgubire echitabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul şi intimata-parte civilă N.D. F..

Recurentul-inculpat a criticat decizia penală recurată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru aspectele menţionate în încheierea de amânare a pronunţării şi care nu vor mai fi reluate şi pentru următoarele motive prezentate în scris:

a) Atât  sentinţa penală a Judecătoriei Craiova, cât şi decizia penală  nr. 192  din 30 mai 2007  a Tribunalului Dolj au fost pronunţate cu încălcarea  evidentă a legisla­ţiei,  respectiv nu s-au pronunţat cu privire  la unele probe  administrate esenţiale pentru subsemnatul,  de natură  să garanteze drepturile  mele de apărare şi să influenţeze soluţia  procesului,  de asemenea  au comis  o eroare  gravă  de  fapt,  ceea ce a avut  drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de  condamnare pentru  săvârşirea  infracţiunii prevăzută de art.182 Cod penal, cu aplicare art.73 lit. b Cod penal  şi după  intervenirea prescripţiei speciale la  obligarea la plata despăgubirilor  civile către partea  vătămata N.D., partea civilă Spitalul Judeţean Oradea.

Astfel, atât  Judecătoria Craiova,  cât şi Tribunalul Dolj  nu au făcut referiri şi nu au luat în considera­ţie  certificatele medico - legale ale Serviciului de Medicină Legală Bihor, întocmite în luna aprilie şi mai 1994,  din care rezultă fără echivoc că leziunile sufe­rite  la femurul drept al părţii vătămate,  respectiv fractura  deschisă au fost  produse prin lovituri cu un corp contondent  dur  şi nu cu lovituri cu pumnul  şi piciorul. Mai mult  din Expertiza medico-legală nr.627/IIH/91 din 27. martie.1999, întocmită de Laboratorul Medico-Legal al Judeţului Bihor, se concluzionează - în legătură cu leziunile  corporale post - traumatice suferite de partea vătămata - că acestea au fost produse prin loviri repetate cu corpuri dure, mai precis: „prin loviri  repetate a victi­mei  cu  instrumentul corp delict  - o rangă din fier striată cu lungime de 80 cm,  ridicată  din baia locuinţei martorului  H.M. în cursul percheziţiei efectuate în primul ciclu  procesual în legătură cu învinuirea adusă inculpatului  pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor„ - pag. 59 din dosarul 138/P/1994.

Aceste  acte medico - legale nu au fost luate în conside­raţie de  Judecătoria Craiova şi de Tribunalul Dolj, instanţele nu s-au pronunţat sub nici o formă asupra acestor probe administrate şi care sunt considerate de recurentul-inculpat ca fiind esenţiale, aceste acte medico-legale nefiind contestate Parchet sau de partea vătămată N.D., din aceste acte rezultând fără echivoc că fractura deschisă la femurul drept în 1/3 distală a fost produsă prin lovirea cu o rangă din fier striat.

Aceiaşi  versiune  asupra  mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată,  este pre­zentată în  susţinerea declaraţiilor date în primul  ciclu procesual şi de martora părţii vătămate F.M. şi cu ocazia reaudierii acesteia în cadrul noii cercetări  judecătoreşti.

De  asemenea toţi martori audiaţi în cauză au  declarat clar că inculpatul  nu a avut  în mână o rangă sau un alt obiect cu care  să  lovească partea vătămată.

În sensul celor  de mai sus nici prin  rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, nu s-a  reţinut şi că inculpatul ar fi lovit partea vătămată  cu o rangă  din  fier.

Instanţele  de judecată nu au avut în vedere abuzurile care s-au  comis asupra sa  în faza de urmărire penală, fiind arestat  pe motiv că se  sustrage de  la urmărirea penală, situaţie  nereală,  că a stat în arest preventiv 262 zile, că în acea  perioadă a fost torturat şi s-a încercat li­chidarea sa, mai mult că în aceea perioadă a fost anchetat de persoane necunoscute pentru alte  infracţiuni care nici nu  apar  în  acest proces,  deoarece legislaţia română nu permite în acest proces  şi administrarea altor probe prin care să dovedească de ce i-a fost înscenat acest proces  şi nu  au ţinut cont  nici  măcar  de plângerea penală iniţială a părţii vătămate şi de declaraţiile ace­stuia din care rezultă  clar şi fără echivoc că o altă persoană i-a aplicat lovituri cu  o  bară metalică,  iar în plângerea iniţială  acesta îl indică pe  socrul său  H.M., cu care era în  duşmănie  sau o altă persoană, aşa cum a arătat în declaraţiile  ulterioare  din faza de cercetare  judecătorea­scă.

Sub aspectul celor de mai  sus,  deşi a solicitat atât la Judecătoria Craiova, cât şi Tribunalul Dolj efectuarea unei expertize medico - legale care  să precizeze numărul de îngrijiri medicale pentru  fiecare leziune suferite de partea vătămată în parte şi, respectiv, pentru leziunea  privind fractura femurului drept, instanţele de judecată nu au admis aceste  solicitări în administrarea unei probe esenţiale,  pentru o corectă încadrare juridică a faptelor, ceea ce denotă fără echivoc că deşi probele nu susţin instanţele l-au con­siderat vinovat încă înainte de pronunţarea hotărâri  cu ignorarea evidentă a probelor administrate că  este vinovat de producerea tuturor leziunilor, prin acest mod de a proceda, instanţele antepronunţându-se.

Aceste considerente au determinat Curtea de Apel Craiova să admită  recursurile anterioare formulate şi prin deciziile penale nr.: 1127 din data de 13.sept.2000, 1495 din  data de 24.XI. 2004 şi 73 din 30.ian.2006, a desfiinţat deciziile pronunţate de Tribunalul Dolj, cu motivarea că nu se face dovada că inculpatul ar fi provocat  leziunile părţii vătămate prin lovirea cu  o ranga de  fier,  sa decidă că în cauză se  impune efectuarea unei expertize medico – legale.

Tribunalul Dolj,  deşi în cauză  a intervenit prescripţia specială, pe care constat-o la data de 07.02. 2007, conform art.124 Cod penal  şi având în vedere că inculpatul a solicitat continuarea  procesului,  nu  i-a acordat  şansa judecării acestui  proces în mod  echitabil. Astfel,  deşi a  solicitat şi Tribunalul Dolj a admis efectuarea unei expertize medico - legale  conform obiectivelor pe care le-a formulat şi depus  în scris  la dosar,  efectuând şi o adresa în  acest sens către I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti,  în  acest sens  formulând obiective şi partea vătămată, solicitând ca la efectuarea  expertizei să participe  şi un expert parte,  ulterior nu a mai administrat această probă fiind de  acord instanţa, contrar solicitărilor  sale cu o adresă nr. 4031 /Al/11.04.2007  a I.M.L.  Craiova,  care este  în completarea raportului de o noua expertiză medico — legală nr.491/A5/ 29.05. 2002.

Consideră că Tribunalul Dolj i-a încălcat grav  dreptul la apărare, admiţând efectuarea unei expertize de I.N.M.L.”Mina Minovici” pe baza obiectivelor depuse  la dosar,  după care a renunţat la administrarea acestei  probe,  deşi el nu a renunţat şi a solicitat administrarea probei şi judecând cauza  pe baza unei adrese a I.M.L.Craiova.

Procedând  în  sensul celor de mai sus Tribunalul Dolj nu s-a conformat nici  recomandărilor obligatorii date de Curtea de Apel Craiova, care potrivit art.385/18 Cod procedură penală, Tribunalul Dolj avea obligaţia de a conforma hotărârilor instanţelor de recurs şi mai mult această probă era esenţială şi este esenţială pentru  stabilirea adevărului în cauză  pe bază de probe ştiinţifice.

S-a apreciat că a fost condamnat  deşi nu este vinovat şi că se impunea achitarea sa, iar nu încetarea procesului penal.

b) Este  nelegală şi netemeinică şi  obligarea la plata despăgubirilor civile şi la prestaţia periodică către  partea vătămată N.D., deoarece această obligare are  loc în baza art.22 Cod procedură penală,  care stabileşte autoritatea hotărârii penale  în civil. În speţă hotărârea Tribunalului Dolj cu privire la existenţa faptei,  a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acestei  nu  este dovedită cu privire la faptul că inculpatul i-a  provocat părţii vătămate leziunile de la femurul drept, care au dus la stabilirea  gradului III de invaliditate a acestuia  pentru meseria de şofer, deoarece a pronunţat o sentinţă după 13 ani de procese, fără a administra în cauză o probă esenţială – expertiza medico-legală, pe care Tribunalul a admis-o şi apoi a renunţat la administrarea ei, încălcându-i dreptul la apărare şi obligându-l la plata despăgubirilor civile fără a stabili o legătură de cauzalitate dintre faptele inculpatului fractura femurului părţii vătămate.

Faţă de cele  de mai sus a  solicitat  să se constate  că are dreptul la un proces  echitabil după  13 ani de procese  şi tracasări şi  abuzuri la  care a fost supus atât el, cât  şi întreaga  familie şi să nu admite  aceasta  modalitate de a fi judecat şi continuarea acestor abuzuri doar pentru a motiva trimiterea sa abuzivă în  judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Oradea şi justificarea  perioadei de 262  zile  în care a fost arestat preventiv ilegal şi netemeinic.

Recurenta-parte civilă a criticat decizia penală recurată, susţinând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:

Prin decizia penală nr.363 din data de 4.07.2005, pronunţată  în dosarul nr.600/P/2005, Tribunalul Dolj, menţinând condamnarea inculpatului P.A., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 450.000 lei (45 RON) prestaţia periodică lunară ce va fi reactualizată la data plăţii către partea civilă N.D. F. cu începere de la data de 20.04.1994, pană la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.

Totodată, a menţinut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei ( 1000 RON) daune morale către partea civilă N.D. F., sumă ce va fi reactualizată la data plăţii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr.3001 din data de 19.06.2003 a Judecătoriei Craiova, prin care inculpatul fusese obligat şi la plata sumei de 30.350.000.000 lei ROL - prestaţie periodică - pe perioada aprilie 1994 - iunie 2003.

În recursul inculpatului, cauza a fost retrimisă Tribunalului Dolj pentru rejudecarea apelului (decizia penală nr.73 din data de 30.01.2006, dosar 1311/P/2005 Curtea de Apei Craiova).

În rejudecarea cauzei, pin decizia penală nr.192 din data de 30.05.2007, pronunţată în dosar 1504/63/2006, sub aspectul laturii civile, în ceea ce îl priveşte pe N. F. D.iei, instanţa de prima cenzură a reţinut: sumele stabilite atât cu titlu de daune morale cât şi cu titlu de prestaţie periodică au fost corect stabilite; ţinându-se seama de salariul minim pe economie, atât la săvârşirea faptei, cât şi prin modificările ulterioare s-a dispus reactualizarea acestor sume la data plăţii, fără această reactualizare, părţii vătămate nefăcându-i-se o despăgubire echitabilă; s-a dispus reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la data plăţii efective;

Cu toate acesta, se menţionează expres că „va fi respinsă cererea apelantei parte vătămata N. F. D.iei privind acordarea  cheltuielilor judiciare”.

S-a criticat hotărârea pronunţată sub acest ultim aspect în sensul că instanţa nu-şi motivează în nici un fel hotărârea de neacordare a cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile efectuate în principal cu asistenţa juridică de partea vătămată constituită parte civilă nu sunt deloc neglijabile dacă se ţine seama de faptul că dosarul cauzei a ajuns prin strămutare la Judecătoria Craiova în anul 1998, asistenţa juridică fiindu-i asigurată de acelaşi avocat până în prezent.

Prin încheierea nr.1912 din data de 31.10.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.7623/1/2008, s-a dispus strămutarea  judecării recursurilor de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Bacău şi au fost menţinute actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Cauza s-a înregistrat la Curtea  de Apel Bacău sub nr.769/32/2008.

Prin decizia penală nr. 160/27.02.2009 au fost admise apelul declarat de inculpat-recurent P.A. şi partea civilă recurentă N. F. D., s-a casat în totalitate decizia penală nr. 192/30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 1725/110/2009 şi analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de apelanţi constată că acestea sunt fondate însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

1. Astfel, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare şi a statuat în mod legal că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Toate probele administrate în cauză în diferite etape ale procesului penal îl plasează pe inculpat în câmpul infracţional şi îl indică pe acesta cu certitudine şi fără echivoc drept autor al infracţiunii reţinută în sarcina sa.

Apărarea sa în sensul că solicită achitarea întrucât nu a săvârşit fapta, este exclusă şi infirmată de însăşi apărările ulterioare ale inculpatului, care explică neechivoc prezenţa sa în câmpul infracţional, declaraţie care se coroborează cu toate celelalte probe din cauză, şi care relevă faptul că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Depoziţiile martorilor audiaţi din nou în apel, reflectă aceeaşi situaţie de fapt corect reţinută şi de instanţa de fond, expertizele administrate în cauză reflectă pe deplin vinovăţia inculpatului, respectiv prezenţa sa la locul săvârşirii faptei, faptul că a lovit partea vătămată, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi vătămările cauzate părţii vătămate sunt pe deplin dovedite în opinia instanţei, aşa încât solicitarea sa de achitare sub aspectul arătat este una pur subiectivă şi nu poate fi luată în considerare.

De asemenea, şi pe individualizarea judiciară a pedepsei  instanţa a dat dovadă de clemenţă şi a luat în calcul toate circumstanţele reale şi personale de natură să caracterizeze fapta şi pe inculpat.

2. Cât priveşte solicitarea apelantului inculpat de a se dispune achitarea sa întrucât a acţionat în legitimă apărare, tribunalul apreciază că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse:

Nici una din  variantele pe care dispoziţiile art. 44 cod penal le  reglementează în conţinutul său şi care ar putea atrage achitarea inculpatului pe legitimă apărare, nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Este uN.im recunoscut în literatura de specialitate că lipsa vinovăţiei inculpatului în cazul legitimei apărări se explică prin existenţa unei constrângeri care sileşte pe cel atacat să reacţioneze împotriva atacului, neavând altă posibilitate de a se apăra. Numai în faţa unui pericol grav se poate aprecia că persoana atacată poate fi socotită ca, fiind lipsită de posibilitatea de a-şi determina liber voinţa, a acţionat sub presiunea constrângerii provocată de pericolul grav, iar condiţia ca riposta să fie necesară pentru a funcţiona instituţia legitimei apărări, trebuie raportat la posibilitatea pe care cel atacat le-ar fi avut pentru a evita atacul pentru ca apărarea sa să rămână în limitele legitimei apărări.

Aşadar, în raport cu reglementarea prev. de art. 44 cod penal, legitima apărare funcţionează pe de o parte în caz de atac asupra persoanei sau drepturile acesteia cu condiţia ca atacul să pună grav în pericol persoana şi drepturile celui atacat iar pe de altă parte apărarea trebuie să se încadreze în limitele proporţionalităţii, pentru ca admiterea legitimei apărări în cazul atacurilor mai puţin grave cum este şi speţa de faţă conduce la excese şi abuzuri din partea victimelor acestor atacuri.

Justificarea apărării presupune tocmai acea proporţionalitate care trebuie să existe între atac şi apărare.

Condiţia legitimei apărări şi proporţionalitate sun două chestiuni care trebuie analizate simultan din trei perspective: natura agresiunii şi apărării, concomitenţa atacului şi apărării şi caracterul injust al agresiunii.

Condiţia proporţionalităţi, este în opinia instanţei de esenţa legitimei apărări.

Dacă apărarea depăşeşte gravitatea atacului cum este şi cazul inculpatului ne aflăm în prezenţa unei situaţii care nu exonerează de răspunderea penală, dar pentru care se poate reţine circumstanţa atenuantă a provocării, de altfel cum corect s-a şi procedat.

Actele şi lucrările dosarului, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa  de fond, reflectă în mod corect realitatea situaţiei de fapt existente în cauză şi vinovăţia inculpatului P.A., depoziţiile martorilor din lucrări, însăşi declaraţia inculpatului relevă neechivoc că inculpatul a acţionat cu vinovăţie iar apărarea sa a depăşit cu mult limitele proporţionalului între atac şi apărare.

Este neechivoc faptul că inculpatul a fost atacat de partea vătămată, şi chiar dacă atacul părţii vătămate a îndeplinit condiţiile pentru a da naştere unei apărări fiind unul material, direct, imediat şi injust, apărarea ulterioară a inculpatului a depăşit cu mult limitele unei apărări proporţionale, şi a fost pe de o parte una necesară pentru înlăturarea atacului.

Atât timp cât acţiunea părţii vătămate a încetat reacţia ulterioară extrem de violentă  a inculpatului nu se poate circumscrie în limitele legitimei apărări, decizia de a comite fapta penală i-a aparţinut în totalitate, a fost una conştientă şi a continuat dincolo de limitele normalului, fapta ripostă în raport de actul provocator fiind una mult mai gravă, pentru ca actul provocator, în speţă aruncarea cărămidei nu a fost unul de natură să anihileze posibilităţile de control voliţional al inculpatului, toate datele conducând la concluzia că acesta putea să-şi înfrâneze primul impuls infracţional, lucru car nu s-a întâmplat în speţa dată.

Toate actele dosarului relevă faptul că, comportamentul inculpatului P. a fost unul volitiv conştient iar circumstanţele în care a comis fapta i-a dat posibilitatea să prevadă consecinţele faptei, chiar şi susţinerea acesteia că i-a văzut ceasul lucind la mână şi a crezut că are un cuţit, nu justifică acţiunea sa ulterioară, pentru că în momentul în care partea vătămată a căzut la pământ şi a văzut că aceasta nu posedă nici un obiect tăios, avea posibilitatea să înceteze atacul, lucru care nu s-a întâmplat în cazul inculpatului.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul apreciază ca fiind evidentă disproporţionalitatea apărării inculpatului faţă de atacul părţii vătămate, riposta inculpatului nefiind un act necesar comis în sare de legitimă apărare.

Prin urmare, în mod corect  nu s-a reţinut în cauză existenţa legitimei apărări, făcându-se justificat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b cod penal, inculpatul a săvârşit infracţiunea în condiţiile unei puternice tulburări cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima.

De asemenea, tribunalul apreciază că în cauză nici nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia fapta nu a fost săvârşită de inculpat, este evidentă prezenţa sa la locul săvârşirii faptei, este neechivoc faptul că a lovit partea vătămată, lucru confirmat şi de către inculpat care spune că  s-a speriat şi a lovit partea vătămată, aşa că este exclusă achitarea acestuia pe motiv că fapta nu ar fi fost săvârşită de acesta.

Toate probele administrate în cauză relevă pe deplin că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 al. 2 cod pr. penală, respectiv fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, astfel încât nici această apărare nu poate fi primită.

3. Apelul declarat este întemeiat doar sub aspectul despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Judeţean Oradea, achitate integral, în condiţiile în care în cauză s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării şi în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut o culpă concurentă a părţilor, şi care deşi nu a fost individualizată ca şi procent, în opinia instanţei de apel ea este de 85% în sarcina apelantului inculpat şi de 15% în sarcina apelantei părţi civile.

De altfel şi parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în deplin acord cu probatoriul administrat în cauză a criticat soluţia primai instanţe sub aspectul nelegalităţii despăgubirilor civile acordate părţii civile Spitalul Judeţean Oradea în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b cod penal, pentru că deşi producerea prejudiciului este urmarea imediată a activităţii inculpatului, faţă de faptul că actele şi lucrările dosarului relevă şi gradul său de culpă apreciat de tribunal în proporţie de 15%, acţiunea sa iniţială fiind cea care a determinat atitudinea infracţională a inculpatului, atitudine care a fost vădit disproporţională faţă de actul provocator al părţii vătămate, astfel că sub acest aspect şi faţă de culpa apreciată de instanţă că se impune a se reţine în sarcina părţii vătămate, cuantumul acestor cheltuieli se impune a fi redus conform procentului reţinut şi apreciat de tribunal ca fiind corespunzător culpei victimei.

4. Cât priveşte apelul părţii civile, în sensul solicitării de daune materiale, a reactualizării lor, precum şi a acordării de noi daune, tribunalul constată că apelul este fondat însă pentru considerentele ce vor fi expuse:

Instanţa de fond a apreciat în mod nejustificat că se impune respingerea daunelor materiale solicitate şi acordate iniţial de către instanţa de fond pe motiv că nu au fost dovedite.

Este inacceptabilă motivarea instanţei de fond care precizează laconic, că daunele materiale solicitate nu au fost dovedite, deşi recunoaşte implicit că victimei i s-au produs grave vătămări care au avut ca rezultat o infirmitate fizică permanentă şi că activitatea infracţională a inculpatului a produs grave suferinţe fizice.

Tribunalul apreciază că şi sub acest aspect se impune a-i fi  acordate victimei daune materiale ca urmare a cheltuielilor efectuate cu refacerea stării de sănătate şi care rezultă implicit din întreaga economie a actelor dosarului.

Suma acordată iniţial acestuia este pe deplin dovedită în opinia tribunalului, ea este redusă corespunzător şi diminuată conform gradului de culpă reţinut,  şi explicat anterior de instanţă, aşa încât tribunalul apreciază că se impune cu prisosinţă acordarea acestora condiţiile răspunderii civile delictuale fiind îndeplinite pe deplin , şi aceasta cu atât mai mult cu cât părţii civile i-a fost acordată prestaţie periodică ca urmare a infirmităţii suferite, prestaţie care a fost corect stabilită şi individualizată de altfel ca şi cuantumul daunelor morale.

Cât priveşte reactualizarea sumelor acordate de către instanţă, tribunalul apreciază că se impune acest lucru atât în virtutea normelor de drept intern cât şi în baza art. 41 din CEDO care reglementează noţiunea de satisfacţie echitabilă.

Potrivit acestor dispoziţii repararea unei pagube este limitată în măsura pierderilor determinate de „certitudinea rezonabilităţii”.

Ori în speţă, victima se judecă cu inculpatul de 16 ani, iar dacă s-ar fi acordat despăgubirile la nivelul anului 1999 când s-a pronunţat prima hotărâre  s-ar produce acestuia grave prejudicii, acordându-se victimei o satisfacţie derizorie şi iluzorie, fapt nepermis de întreaga legislaţie în materie.

Cât priveşte noua constituire de parte civilă depusă de partea civilă N. în apel, tribunalul apreciază că nu poate fi luată în considerare, constituirea de parte civilă se poate face potrivit dispoziţiilor art. 15 al. 2 cod pr. penală „în cursul urmăririi penale precum şi în faţa instanţei până la citirea actului de sesizare” orice alte pretenţii ulterioare nu pot fi luate în considerare.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a cod pr. va admite apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, apelantul parte civila N.F.D. si apelantul inculpat P.A., împotriva sen. pen. nr. 3001/19.06.2003 pronuntata de Judecătoria Craiova în ds. nr. 28 642/2000 în ceea ce priveşte:

- latura penală a cauzei

- cuantumul despăgubirilor civile solicitate de partea civila cu titlu de daune materiale

- cuantumul despăgubirilor civile acordate Spitalului Judeţean Oradea

- cheltuielile judiciare solicitate de partea civilă cu titlu de onorariu apărător ales

- omisiunea reactualizării tuturor sumelor acordate părţilor civile

Va desfiinţa sentinţa apelata sub aspectele arătate.

Va reţine cauza spre rejudecare si in fond:

Deşi vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, faţă de faptul că în cauză  a intervenit prescripţia răspunderii penale, în baza art. 11 pct. 2 lit.b C.pr.pen. rap. la art. 10 lit.g C.pr.pen va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului P.A., cu date de stare civila cunoscute pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.1 C.penal cu aplicarea art. 73 lit. b c.penal si art. 13 C.penal (fapta din 20 aprilie 1994) întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Va reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare acordate părţii civile Spitalului Judeţean Oradea de la 74,37 ron la 60 ron.

Va obliga inculpatul la plata sumei de 50 ron catre partea civila N.F.D. cu titlu de daune materiale.

Va dispune reactualizarea tuturor sumelor acordate părţilor civile la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 193 C.pr.pen va obliga inculpatul la plata sumei de 400 ron cu titlu de cheltuieli judiciare  efectuate de partea civila N. D.F. reprezentând onorariu avocat ales.

Va constata că în apel inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părţilor va rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare