Ordonanţă presedinţială

Sentinţă civilă 1084 din 02.07.2012


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BUHUŞI

.

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1084/2012

Şedinţa publică de la 02 Iulie 2012

Prin cererea înregistrată sub nr. 760/30.05.2012 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, reclamanta I. E.-C. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâţii S. M. şi S. D., ca instanţa să dispună evacuarea acestora din imobilele proprietatea sa, situate în com. Racova, jud. Bacău.

Cererea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru  şi 3 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 783/19.04.2012 la B.N.P Asociaţi B.A cumpărat de la numita S. M. G.  imobilele terenuri, respectiv suprafeţele de 448 m.p. şi 1243 m.p. situate în intravilanul comunei Racova, jud. Bacău, suprafeţe alipite şi o casă compusă din 4 camere, situată pe suprafaţa de 448 m.p.

Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, a constatat  că imobilele sunt ocupate ilegal de către pârâţi, respectiv părinţii vânzătoarei, iar la momentul în care s-a dus să facă inventarul bunurilor din casă, i s-a restricţionat accesul pe proprietăţile sale de  către pârât. În această situaţie a apelat la Poliţia Racova care s-a deplasat pe teren şi în urma discuţiilor purtate cu pârâtul, acesta  i-a permis accesul în curte şi în casă, eliberând  numai două din camerele casei.

Ulterior, pârâţii au construit şi un gard de sârmă cu stâlpi groşi de lemn pe proprietatea reclamantei, îngrădindu-i astfel accesul la toată suprafaţa de teren pe care o are în proprietate.

Reclamanta consideră că sunt întrunite cerinţele urgenţei, prejudiciul iminent prin aceea că nu poate intra în posesia bunurilor proprietatea sa, nu-şi poate exercita dreptul de proprietate sub aspectul tuturor atributelor legale (posesia), iar o acţiune de evacuare pe calea dreptului comun  durează foarte mult, iar bunurile sale sunt supuse degradării, distrugerii şi dispariţiei.

Reclamanta a mai precizat că aceste două camere care nu au fost eliberate de pârâţi au comunicare cu restul casei, în aceste camere se află bunuri cumpărate printre care  centrala termică. Iar pârâţii ocupă şi folosesc întreg imobilul fără drept şi fără acordul ei pe fondul unei atitudini violente.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 581 C. pr. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Părţile au fost legal citate, prezentându-se în instanţă reclamanta şi pârâtul S.M..

Acesta din urmă a arătat că pe rolul instanţei există în prezent dosarul cu nr. 752/199/2012 având ca obiect grăniţuire, în care el se judecă cu fiica sa S. M. G..

Pârâtul a formulat în scris întâmpinare, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 581 Cod de procedură civilă sub aspectul urgenţei, întrucât reclamanta  a cumpărat imobilul la data de 19.04.2012, iar ordonanţa este introdusă la data de 30.05.2012 şi că ei nu ocupă nici un imobil ce aparţine reclamantei, nici casa şi nici terenul, ci dimpotrivă, reclamanta are intabulat mai mult teren  decât a cumpărat.

Mai arată pârâţii că fiica lor avea intabulat în cartea funciară, teren mai mult decât i-au vândut ei.  Ca urmare a acestui fapt au introdus pe rolul judecătoriei Buhuşi un proces de grăniţuire şi rectificare a cărţii funciare,  în care au chemat-o în judecată pe fiica lor, neştiind că aceasta a vândut casa şi terenul pe care i le-au vândut ei.

În apărare, pârâtul a depus copii după Titlul de Proprietate nr. 37569/21.06.1993 emis pe numele lui S. I. M., schiţa imobilului, copie de pe planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate (intravilan)

Reclamanta a învederat la rândul său că insistă în judecarea cauzei pe calea ordonanţei preşedinţiale şi că pe rolul instanţei se află şi o acţiune în evacuare pe calea dreptului comun, înregistrată sub nr. 854/199/2012.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

  Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 783/19.04.2012 la BNP A., aflat în copie la fila 6 dosar, numita S. în calitate de vânzător a înstrăinat reclamantei în calitate de cumpărător, imobilele situate în com. Racova, jud. Bacău, respectiv terenul în suprafaţă de 448 mp cu nr. cadastral 1091, casa de locuit complet mobilată şi utilată, având centrală pe lemne, cu nr. cadastral 1091- C1 situată pe acest teren, înscrise în Cartea Funciară nr. 60449 a com. Racova şi terenul în suprafaţă de 1243 mp cu nr. cadastral 278, înscris în Cartea Funciară cu nr. 60448 a com. Racova.

 În contract s-a consemnat că aceste imobile au fost dobândite de vănzătoare în regim de bun propriu, prin cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4715/16.12.2008 la BNP G. din Bacău.

 Reclamanta nu a putut intra în stăpânirea de fapt a imobilelor cumpărate, întrucât o parte din casă şi din teren sunt ocupate de pârâţi, aceştia refuzând să le elibereze, considerând potrivit propriilor susţineri din cuprinsul întâmpinării, că atât fiica lor S., cât şi reclamanta, au intabulat mai mult teren decât au cumpărat, motiv pentru care se judecă cu fiica lor în dosarul nr. 752/199/2012 aflat pe rolul instanţei.

 Aşa cum a rezultat din declaraţia martorei S.audiată în cauză, ocupând aceste imobile, pârâţii se folosesc de bunurile mobile din casă, achiziţionate de reclamantă, inclusiv de centrala termică, precum şi de utilităţile casei (apă şi curent electric), au construit ulterior cumpărării de către reclamantă a imobilelor, un gard de sârmă ghimpată care desparte cele două suprafeţe alipite ce au format obiectul vânzării, nu se ocupă de îngrijirea curţii casei care s-a umplut de bălării şi chiar au început să distrugă pereţii casei, prin baterea de cuie în pereţii exteriori.

Situaţia de fapt a fost reţinută aşa cum a rezultat din susţinerile părţilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar şi cu declaraţia martorei audiate.

Verificând dosarul cu nr. 854/199/2012 al Judecătoriei Buhuşi, indicat de reclamantă, s-a constatat că aceasta a formulat cerere de evacuare împotriva pârâţilor din aceleaşi imobile şi pe calea dreptului comun.

În drept, potrivit art. 581 C. pr. civ, instanţa poate să ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Prin urmare, pentru exercitarea unei acţiuni pe calea ordonanţei preşedinţiale, se impune îndeplinirea cumulativa a trei condiţii, si anume: urgenta, caracterul vremelnic al măsurii solicitate si neprejudecarea fondului, aceasta din urma condiţie decurgând din caracterul vremelnic al măsurii.

In cauza de faţă instanţa apreciază ca fiind îndeplinită condiţia urgentei, având in vedere faptul că, din probele administrate a rezultat că pârâţii folosesc utilităţile casei şi prin acţiunile lor produc degradarea imobilelor.

Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului sunt de asemenea îndeplinite, de vreme ce pe rolul instanţei există o acţiune de evacuare pe calea dreptului comun, în care nu s-a pronunţat încă o hotărâre irevocabilă.

„Pipăind fondul” cauzei, instanţa a constatat că există o aparenţă de proprietate a reclamantei asupra imobilelor în litigiu, pe care pârâţii le stăpânesc în prezent.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 555 al. 1 C. civ., potrivit cărora proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu şi fata de motivele expuse mai sus, instanţa urmează a admite acţiunea şi a dispune evacuarea pârâţilor din imobilele dobândite de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare, până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de evacuare pe calea dreptului comun.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Red. CAM – 05.07.2012

1