Sentinta penala nr 19

Hotărâre 19 din 11.02.2010


Dosar nr. 91/201/2010  art. 208,209 C.p.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 19

Şedinţa publică de la 11 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE Dorina Stoenescu

Grefier Alina Mariana Tîrnă

Ministerul Public reprezentat de procuror Ionuţ Mudava de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpatului PI pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns partea vătămată TI, lipsă fiind inculpatul pentru care s-a prezentat din oficiu avocat PV.

Procedura completă

S-a făcut referatul  al cauzei de grefierul de şedinţă după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, după ce a prezentat starea de fapt şi a făcut o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită şi a solicitat condamnarea lui la o pedeapsă care să fie orientată spre minimul prevăzut de textul de lege, obligarea la despăgubiri în măsura în care acestea au fost dovedite şi la cheltuieli judiciare către stat.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri.

Avocat  PV, in concluziile scrise, pentru inculpatul  lipsă, a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere împrejurarea că inculpatul este infractor primar, a recunoscut şi regretat fapta, anterior săvârşirii faptei a avut comportări bune iar prejudiciul a fost acoperit parţial. Faţă de aceste împrejurări s-a solicitat aplicarea prev. art. 74 şi 76 C.p. iar executarea pedepsei să fie suspendată condiţionat. 

JUDECATA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 1017/9.12.2009 a fost trimis în judecată penală inculpatul PI pentru săvârşirea infr. prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g,i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.

În fapt s-a reţinut că în perioada 2.08 -7.08.2009, pe timp de noapte, în mod repetat, inculpatul a pătruns prin escaladarea gardului şi prin efracţie într-un depozit aparţinând părţii vătămate TI de unde a sustras roata de rezervă a unui camion, 2 roţi faţă cu butuci de la un tractor U 650, 8 dulapi scândură răşinoase cu lungime de 4 m, grosimea de 5 cm şi lăţimea medie 25 cm, 26 bucăţi scândură de brad cu lungime de 3-4 m, grosimea 2,5 cm şi lăţimea de 11-40 cm., o masă de scândură, o bancă de scândură, o faţă de masă din preş de cauciuc şi 60 litri motorină.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost recuperat parţial prin restituirea unei mese din scândură, o bucată din scândură, o faţă de masă din preş cauciucat, 26 scânduri de brad.

Din probele administrate în cauză şi anume declaraţiile martorului CIG coroborate cu recunoaşterea inculpatului, declaraţiile părţii civile, instanţa a reţinut următoarele:

În perioada 2.08.2009-7.08.2009, pe timp de noapte, prin escaladarea gardului împrejmuitor şi prin efracţie, inculpatul PI a pătruns în mod repetat în depozitul aparţinând părţii vătămate TI administrator al SC T SRL de unde a sustras mai multe bunuri şi anume. Roata de rezervă a unui camion, 2 roţi faţă cu butuci de la tractor U 650, 8 dulapi scândură răşinoase cu lungimea de 4 m, grosimea 5 cm şi lăţimea medie 25 cm, 26 buc scândură din brad cu lungimea de 3-4 m, grosimea de 2,5 cm şi lăţimea cuprinsă între 11 şi 40 cm, o masă din scândură, o bancă din scândură, o faţă de masă din preş de cauciuc şi 60 l motorină. Din bunurile sustrase s-a restituit părţii vătămate o masă din scândură, o bancă de scândură, o faţă de masă din preş cauciucat, 26 de scânduri de brad.

Inculpatul a vândut roata de rezervă a camionului compusă din jantă, anvelopă şi cameră şi cele 2 roţi de tractor compuse din jantă, butuc, anvelopă şi cameră la SC R SA Dolj, Punct de lucru C.

Organele de poliţie au ridicat de la centru de colectare a fierului vechi cele 2 roţi de tractor care au fost restituite părţii vătămate iar roata de rezervă a camionului nu a putut fi recuperată, ea fiind valorificată între timp.

Inculpatul a vândut cei 60 l motorină evaluată la suma de 234 lei, martorului CIG cu preţul de 150 lei.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de  1500 lei reprezentând contravaloarea a 2 roţi de tractor, o roată de camion, 8 dulapi din scândură, 26 scânduri  şi 115 l de motorină, o masă, o bancă şi un preş din cauciuc. Ulterior, a revenit, spunând că i s-au restituit cele 26 scânduri, masa, banca şi preşul de cauciuc.

Din actele dosarului rezultă că dintre bunurile sustrase partea vătămată nu a recuperat 60 l de motorină, care în prezent se vinde cu preţul de 3,66 lei/l, 8 dulapi, al căror preţ este de 336 lei şi o roată de camion care are preţul de 450 lei, aşa cum rezultă din actele de la fila 12 din dosar.

În drept, faptele inculpatului întrunesc conţinutul constitutiv al infr. prev. de art. 208 al.1, 209 al.1, lit.g, i C.p. cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, poziţia sinceră a inculpatului în faza de urmărire penală, conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii, astfel încât urmează să se facă aplicare prev. art. 74 lit.a şi 76 lit.c C.p.

Prevenţia generală şi specială poate fi atinsă prin aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

Se va constata prejudiciul parţial acoperit prin restituirea unor bunuri şi conformitate cu art. 998, 999 c civ, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal şi va obliga pe inculpat la 1006 lei despăgubiri către partea civilă reprezentând contravaloarea a 60 l motorină, 8 dulapi şi o roată camion.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul a sustras de la partea vătămată 115 l motorină.

Inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare, aşa cum prevede art. 191 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 208 al.1, 209 alin.1 lit.g, i cod pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., art. 74 lit.a şi 76 lit.c cod pen. condamnă pe inculpatul PI,  absolvent al şcolii profesionale, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la 1 an închisoare.

În baza art.81 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare prev. de art. 82 C.pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev.de art.83 C.pen.

 În baza art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului  drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b cod pen.

În baza art.71alin.5 c.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Constată prejudiciul parţial acoperit şi obligă pe inculpat la 1006 lei despăgubiri către partea civilă TI .

Obligă pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către Stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu către B.A .Calafat.

Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2010.

PREŞEDINTE, Grefier,

Dorina Stoenescu Alina Mariana Tîrnă

DS/V.P./ 2 ex.

 22 Februarie 2010