Schimbare temei scoatere de sub urmărire penală

Prin sentinţa penală nr. 269/01.10.2010 a Judecătoriei Paşcani pronunţată în dosarul nr. 1329/866/2009 s-a dispus:

„În baza art. 2781 alin.8 lit.a) Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de petenta –intimată H.A., în contradictoriu cu intimatul-petent H.T.,  împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 şi a rezoluţiei nr. 131/II/2/2009 din 9.03.2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta-intimată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 de lei.

În baza art. 2781 alin.8 lit. b) Cod procedură penală raportat la Decizia nr. 44 / 13.10.2008 pronunţată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admite plângerea intimatului-petent H.T. în contradictoriu cu petenta –intimată H.A. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter  administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 şi a rezoluţiei nr. 131/II/2/2009 din 9.03.2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Desfiinţează în parte rezoluţia nr. 131/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009  faţă de H.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 alin.2 Cod penal.

Reţine ca temei al scoaterii de sub urmărire penală art.11 pct.1 lit.b) raportat la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală în loc de art.11 pct.1 lit.b) raportat la art.10 alin.1 lit.b1) Cod procedură penală.

Înlătură sancţiunea administrativă aplicată intimatului-petent H.T..

În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală, faţă de această parte cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 03.04.2009 sub nr. 1329/866/2009 pe rolul Judecătoriei Paşcani, petenta H.A., prin reprezentant legal în contradictoriu cu  intimatul H.T., a solicitat instanţei desfiinţarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 şi a rezoluţiei nr. 131/II/2/2009 din 09.03.2009 prin care s-a respins plângerea impotriva ordonanţei nr. 651/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

În motivarea plângerii se arată că ordonanţa şi rezoluţia Parchetului sunt nelegale şi netemeinice întrucât nu au luat în considerare următoarele aspecte: lipsa existenţei unui titlu de proprietate pe numele intimatului, existenţa titlului de proprietate pe numele autorului petentei, realitatea în fapt a amplasării gardului pe terenul petentei şi irealitatea faptului ca intimatul ar fi mutat gardul la loc pe vechiul amplasament ce nu încalcă proprietatea petentei, faptul că petenta avea posesia în fapt a terenului în cauză şi că terenul proprietatea sa nu face parte din terenul proprietatea autorului intimatului în indiviziune cu petenta.

De asemenea petenta mai solicită despăgubiri cu privire la terenul folosit de intimat, daune morale (necuantificate) şi mutarea celor două garduri pe locurile anterioare.

În susţinerea plângerii petenta nu a depus înscrisuri noi, altele decât cele aflate deja în dosarul de urmărire penală.

La data de 14.04.2009, sub nr. 1465/866/2009 a fost înregistrată şi plângerea petentului H.T., care, în contradictoriu cu intimata H.A., a solicitat instanţei desfiinţarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 şi a rezoluţiei nr. 145/II/2/2009  din 09.03.2009 prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva ordonanţei nr. 651/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

În motivarea plângerii petentul arată că în mod greşit a dispus Parchetul amendarea sa, întrucât el nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie. Conform schiţei terenului cu care îşi legitimează proprietatea H.A., terenul are laturile în unghi drept, la fel cum este îngrădit şi în prezent, astfel încât proprietatea intimatei nu a suferit nici o schimbare de-a lungul timpului, şi pe cale de consecinţă nu se poate susţine că petentul i-a ocupat vreo suprafaţă de teren prin mutarea gardului.

Mai acuză petentul superficialitatea cu care s-a efectuat urmărirea penală, organele de cercetare limitându-se la pronunţarea soluţiei doar la susţinerile făcute de reprezentanţii intimatei, şi neverificând în teren realitatea susţinerilor ambelor părţi. Mai mult, petentul susţine că actul de vânzare-cumpărare în baza căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului intimatei este nul, întrucât nu s-a plătit nici un preţ la momentul încheierii contractului.  Petentul consideră că terenul pe care-l stăpâneşte este proprietatea sa şi nu lui H.A., şi astfel nu poate fi vorba de tulburare de posesie.

În susţinerea plângerii petentul nu a depus alte înscrisuri noi care să nu fi fost deja depuse la dosarul de urmărire penală.

La data de 18.05.2009 dosarul nr. 1465/866/2009 în care este petent H.T. a fost conexat la dosarul nr. 1329/866/2009 în care petentă este H.A..

Prin sentinţa penală nr. 198 / 01.06.2009 pronunţată în dosarul nr. 1329/866/2009 al Judecătoriei Paşcani au fost respinse ambele plângeri formulate de H.A. şi H.T..

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat recurs petenta –intimată H.A., iar prin Decizia Penală nr. 77 / 01.02.2010 pronunţată în dosarul nr. 1329/866/2009 al Tribunalului Iaşi, a fost admis recursul şi a fost casată integral cu trimitere spre rejudecare sentinţa penală nr. 198 / 2009, pe motivul că aceasta nu a fost suficient motivată.

Spre rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 20.04.2010 sub nr. 1329/866/RJ/2009.

În faţa instanţei de rejudecare părţile nu au mai solicitat administrarea niciunei probe.

Analizând probatoriul administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin plângerea înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani la data de 02.02.2007, P.V., în calitate de reprezentant legal al minorei H. A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului H. T. (fostul său cumnat) pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie. În motivarea plângerii sale petenta arată că fiica sa, pe care o reprezintă, este proprietara unei suprafeţe de 9142 m.p. pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu, conform contractului de vânzare cumpărare din anul 1993 şi a titlului de proprietate emis în anul 1996 pe numele cumpărătorului H.S. (tatăl lui H. A., decedat în anul 2006). Din acest teren, învinuitul H.T. a ocupat o suprafaţa de teren prin mutarea gardului înspre interiorul proprietăţii petentei. Mai arată petenta că nu locuieşte efectiv în casa de pe terenul proprietatea fiicei sale, vizitând doar din când în când imobilul, întrucât atât fiica sa cât şi ea locuiesc în judeţul Arad.

Audiat de organele de cercetare penală, H.T. recunoaşte că a mutat la un moment dat gardul dintre proprietăţi, însă a făcut acest lucru întrucât în cursul anului 1999 i s-a măsurat terenul proprietatea sa şi i s-a spus că deţine mai puţin în fapt decât în acte, astfel încât, atunci când gardul a fost dărâmat de furtună,  a considerat că dacă tot îl reface, să-l amplaseze direct pe linia de hotar corectă.

În susţinerea afirmaţiilor lor părţile nu au depus decât schiţe întocmite de Primăria Todireşti, organele de poliţie Stolniceni-Prăjescu şi schiţa aferenta contractului de vânzare-cumpărare din 1993. Nu a fost la dosarul cauzei şi nici la dosarul de urmărire penală copia contractului de vânzare-cumpărare din 1993, titlul de proprietate din anul 1996 emis pe numele defunctului H.S. (autorul petentei), schiţe întocmite de experţi topometrişti sau avizaţi de OCPI, dovada intabulării dreptului de proprietate, sau orice alte acte din care să rezulte cu certitudine forma, dimensiunile, amplasamentul şi vecinătăţile terenului proprietatea părţii vătămate.

Mai mult, părţile au refuzat categoric să le fie măsurate terenurile şi ca acestea să fie verificate ca şi corespondenţă cu titlurile de proprietate pretinse.

În cursul cercetărilor penale au fost audiaţi martori, declaraţiile acestora nefiind în măsură decât a confirma faptul că H.T. a mutat la un moment dat gardul dintre proprietăţi, însă niciunul nu a putut afirma cui aparţine dincolo de orice îndoială suprafaţa revendicată de ambele părţi.

Partea vătămată prin reprezentant susţine în toate declaraţiile că suprafaţa de teren acaparată de H.T. face parte din suprafaţa din titlul de proprietate din 1996 emis pe numele autorului ei conform contractului de vânzare-cumpărare din 1993.

Învinuitul susţine în toate declaraţiile sale că deşi a mutat gardul, prin aceasta nu a ocupat teren din proprietatea lui H.A., ci l-a pus pe linia de hotar corectă, că acest teren este proprietatea sa conform spuselor celor de la Comisia Locală ce i-au măsurat proprietatea în anul 1999, că nu a intenţionat niciodată să veteme proprietatea petentei ci a considerat ca aşa cum l-a îngrădit el în anul 2007 trebuie să aibă forma terenurile părţilor conform actelor pe care le posedă ambii. În cursul judecăţii, pentru a stinge litigiul, a mutat din nou gardul pe amplasamentul iniţial avut înainte de plângere.

Faţă de această situaţie de fapt şi raportat la probatoriul expus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus prin ordonanţa nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului H.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 Cod penal, întrucât faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni. Faţă de această soluţie a dispus amendarea învinuitului cu suma de 600 de lei.

În motivarea ordonanţei se arată că partea vătămată H.A. este unica moştenitoare a lui H.S. şi astfel proprietara suprafeţei de 9.142 m.p. intravilan Stolniceni-Prăjescu. Imobilul proprietatea părţii vătămate se învecinează la nord cu terenul învinuitului. Din probele administrate rezultă ca H.T. a mutat în anul 2007 gardul despărţitor dintre proprietăţi înspre proprietatea părţii vătămate, pe o lungime de 30,5 m, întrucât el deţine în fapt teren mai puţin decât are în acte şi a considerat că aceea e suprafaţa care-i lipseşte. În timpul litigiului învinuitul a mutat gardul înapoi, pe amplasamentul iniţial, pentru a nu mai exista probleme între părţi. Din actele dosarului rezultă că proprietatea învinuitului nu-i aparţine în exclusivitate, H.T. neavând reconstituit pe numele său vreun drept de proprietate, terenul pe care-l stăpâneşte figurând în titlul de proprietate al tatălui său, în indiviziune cu alţi moştenitori.

Faţă de aceste considerente, Parchetul a stabilit că faptei învinuitului îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni şi astfel a dispus scoaterea sa de sub urmărire şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ – amendă 600 de lei -.

Împotriva acestei ordonanţe ambele părţi au formulat plângeri. Plângerile au fost soluţionate de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani prin respingere (rezoluţia 131/II/2/2009 din 09.03.2009 şi rezoluţia 145/II/2/2009 din 09.03.2009). În esenţă ambele rezoluţii au fost motivate pe lipsa dovezilor produse de părţi cu privire la apartenenţa proprietăţii disputate, H.T. nedovedind că este proprietarul terenului ocupat, iar H.A. având calea civilă la dispoziţie pentru rezolvarea situaţiei şi nu cea penală aleasă.

Analizând ordonanţa şi rezoluţiile atacate, plângerile ambelor părţi înaintate instanţei, raportate la probatoriul administrat în cauză, instanţa constată neîntemeiată plângerea petentei-intimate H.A. şi întemeiată plângerea intimatului petent H.T., urmând a o respinge pe prima şi a o admite pe cea de-a doua, după cum urmează:

Prin plângerea adresată instanţei petenta-intimată H.A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de confirmare a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului H.T., tragerea acestuia din urmă la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, obligarea sa la despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a terenului ocupat, daune morale şi mutarea gardului pe locurile anterioare.

În motivarea plângerii se arată că ordonanţa şi rezoluţia Parchetului sunt nelegale şi netemeinice întrucât nu au luat în considerare următoarele aspecte: lipsa existenţei unui titlu de proprietate pe numele intimatului, existenţa titlului de proprietate pe numele autorului petentei, realitatea în fapt a amplasării gardului pe terenul petentei şi irealitatea faptului ca intimatul ar fi mutat gardul la loc pe vechiul amplasament ce nu încalcă proprietatea petentei, faptul că petenta avea posesia în fapt a terenului în cauză şi că terenul proprietatea sa nu face parte din terenul proprietatea autorului intimatului în indiviziune cu petenta.

Motivele invocate de petentă nu sunt de natura a contrazice concluziile rezoluţiei şi ordonanţei atacate.

Astfel, petenta-intimată susţine că deşi a făcut dovada dreptului său de proprietate organele de cercetare penală nu au luat în calcul acest aspect, ba dimpotrivă au acordat clemenţă învinuitului care nu a putut prezenta nici un act de proprietate pentru terenul pe care-l deţine.

Faţă de acest motiv instanţa observă că afirmaţiile petentei sunt neconforme cu materialul probatoriu.

Astfel, petenta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat, în niciunul din cele trei cicluri procesuale neînţelegând să-şi legitimeze proprietatea cu contractul de vânzare cumpărare din 1993, sau titlul de proprietate din 1996, sau vreun proces verbal de punere în posesie emis de Comisia Locală în 1996, sau vreo schiţă emisă de OCPI cu ocazia intabulării dreptului de proprietate asupra terenului de 9142 m.p, sau orice alt document din care să rezulte suprafaţa deţinută în proprietate, amplasamentul terenului, forma şi dimensiunile acestuia şi vecinătăţile.

Singurul înscris pe care a înţeles să-l folosească şi pe care l-a pus la dispoziţia organelor de cercetare şi instanţei tot învinuitul, a fost o schiţă aferentă contractului de vânzare-cumpărare din 1993, care nu poartă însă parafa vreunui expert topometrist autorizat şi nici a vreunui reprezentant al OCPI, pentru a avea instanţa măcar vaga certitudine că desenul corespunde cu situaţia din teren.

Mai mult, cu ocazia cercetărilor penale a refuzat măsurarea terenului proprietatea sa, punând astfel organele de cercetare în imposibilitatea obiectivă de a aduna probe în favoarea acuzaţiei pe care petenta  a formulat-o.

Faţă de acest ultim aspect, instanţa observă că deşi organele de cercetare au obligaţia legală de a întreprinde toate demersurile pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, acesta aspect nu scuteşte partea ce a formulat plângerea să depună un minim efort pentru justificarea pretenţiilor reclamate, iar rolul activ al instituţiilor statului are şi el limitele lui.

În privinţa inexistenţei titlului de proprietate pe numele H.T., instanţa observă că într-adevăr acesta nu este titularul unui asemenea act, însă acesta stăpâneşte în fapt terenul moştenit de la tatăl sau H.G..I., care se învecinează cu cel al petentei. Din păcate pentru părţi nici limitele acestui titlu de proprietate nu sunt certe, terenul fiind posedat în indiviziune, neexistând intabulare sau schiţe efectuate de experţi sau reprezentanţi ai OCPI.

În condiţiile în care practic niciuna din părţi nu-şi poate legitima şi nici infirma reciproc dincolo de orice îndoiala suprafeţele deţinute în proprietate, amplasamentul, forma sau dimensiunile lor, instanţa apreciază ca acesta aspect nu poate fi de natură a atrage tragerea la răspundere penală a învinuitului-intimat.

Faţă de argumentele de mai sus, instanţa apreciază ca irelevant dacă H.T. a mutat gardul sau nu pe amplasamentul iniţial, întrucât atâta timp cât nu se poate stabili amplasamentul corect pe care ar trebui să-l aibă gardul, nici mutarea lui la loc nu poate avea ca efect atragerea sau înlăturarea răspunderii penale.

În privinţa afirmaţiei petentei conform căreia a avut dintotdeauna posesia terenului în fapt, instanţa urmează a o aprecia cu suspiciune, întrucât petenta minoră locuieşte de mulţi ani în judeţul Arad, împreună cu P.V. (mama sa) şi tatăl său vitreg (mandatarul P.C.). Acest aspect a fost însă deja tranşat prin decizia penală nr.364 / 20.05.2008 pronunţată în dosarul nr. 4546/866/2007 al Tribunalului Iaşi, prin care se arată că nu are relevanţa dacă posesia este longa mano (de la distanţă) sau aceasta este exercitată concret prin locuire continuă în imobil.

Nici schiţele depuse la dosarul cauzei nu sunt de natură a face dovada indubitabilă că învinuitul a ocupat teren din proprietatea petentei. Astfel, comparând schiţa aferenta contractului de vânzare-cumpărare,  cu schiţa de la fila 11 vol.I dosar urmărire penală şi cea de la fila 14 vol.I dosar urmărire penală, instanţa observă că niciuna nu este identică cu cealaltă, mai ales în condiţiile în care ultimele doua au fost întocmite la 7 zile diferenţă, ambele după momentul presupus al săvârşirii infracţiunii, de instituţii ale statului diferite. Dacă nici în acest mod nu se poate stabili cu certitudine hatul dintre proprietăţi, se pune problema în ce măsură poate fi acuzat de intenţie infracţională învinuitul.

În ceea ce priveşte neconcordanţa lungimii laturii ocupate reţinute de prim procuror în rezoluţie (305 m), lungime ce diferă de cea reţinută în ordonanţă (30,5m), invocată ca motiv de desfiinţare a acestor acte ale Parchetului (motivul 6 din plângere), instanţa observă ca aceasta diferenţa nu se datorează decât unei simple erori materiale în redactare.

 Faţă de solicitarea petentei de obligare a învinuitului la plata lipsei de folosinţă a terenului pe suprafaţa de 721,72 m.p. ce-i lipsesc petentei din posesie, a daunelor morale şi a mutării gardului pe două laturi ale proprietăţii, instanţa observă că aceste cereri sunt prematur introduse, fiind în principiu aferente unei eventuale laturi civile în cadrul procesului penal pornit în urma trimiterii în judecată a învinuitului H. T. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, fapt ce în drept nu a avut loc.

Pentru toate considerentele în fapt şi în drept arătate mai sus, instanţa urmează a respinge plângerea petentei-intimate, iar în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală o va obliga pe aceasta şi la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 de lei.

La data de 14.04.2009, sub nr. 1465/866/2009 a fost înregistrată şi plângerea petentului H.T., care, în contradictoriu cu intimata H.A., a solicitat instanţei desfiinţarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 şi a rezoluţiei nr. 145/II/2/2009  din 09.03.2009 prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva ordonanţei nr. 651/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

În motivarea plângerii petentul arată că în mod greşit a dispus Parchetul amendarea sa, întrucât el nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie. Conform schiţei terenului cu care îşi legitimează proprietatea H.A., terenul are laturile în unghi drept, la fel cum este îngrădit şi în prezent, astfel încât proprietatea intimatei nu a suferit nicio schimbare de-a lungul timpului, şi pe cale de consecinţă nu se poate susţine că petentul i-a ocupat vreo suprafaţă de teren prin mutarea gardului.

Mai acuză petentul superficialitatea cu care s-a efectuat urmărirea penală, organele de cercetare limitându-se la pronunţarea soluţiei doar la susţinerile făcute de reprezentanţii intimatei, şi neverificând în teren realitatea susţinerilor ambelor părţi. Mai mult, petentul susţine că actul de vânzare-cumpărare în baza căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului intimatei este nul, întrucât nu s-a plătit nici un preţ la momentul încheierii contractului.  Petentul consideră că terenul pe care-l stăpâneşte este proprietatea sa şi nu lui H.A., şi astfel nu poate fi vorba de tulburare de posesie.

Instanţa consideră plângerea acestui petent întemeiată, nu  pentru toate motivele invocate de către acestea, ci faţă de ultimul aspect relatat de învinuit : consideră că terenul pe care-l stăpâneşte este proprietatea sa nu a lui H.A., astfel încât nu poate fi vorba de o tulburare de posesie.

Deşi aparent atitudinea intimatului-petent este una tipică subiectului activ al infracţiunii de tulburare de posesie, raportat la situaţia de fapt şi de drept incertă dintre părţi, instanţa apreciază că acest comportament nu poate veni decât dintr-o singură cauză: lipsa intenţiei de a ocupa în mod abuziv terenul proprietatea altuia.

Din întreg probatoriul administrat în cauză reiese, aşa cum am reţinut şi mai sus, că nu există dovada certă a limitelor proprietăţilor celor doi vecini – H.A. şi H.T. -, actele produse de aceştia nebucurându-se de puterea unor măsurători efectuate de experţi în domeniu.

În condiţiile în care H.A. nu a putut face dovada că terenul ocupat de învinuit prin mutarea gardului nu aparţine acestuia din urmă, iar învinuitul a arătat în toate declaraţiile sale luate în decursul a 2 ani, în mod constant, că cei de la Comisia Locală, în anul 1999, i-au spus că stăpâneşte mai puţin teren decât are în acte (ale tatălui său), şi că faţă de acest considerent a mutat gardul, apare nesusţinută concluzia Parchetului că fapta învinuitului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie.

Din probatoriul administrat în cauză nu reiese cu certitudine că terenul ocupat de H.T. este proprietatea altuia, nu reiese exact linia de hotar încălcată şi nici suprafaţa exactă ocupată (partea vătămată invocînd iniţial o latura de circa 30 m lungime,  circa 2,5m lăţime, deci aproximativ 75 m.p., pentru ca în plângerea adresată instanţei să solicite despăgubiri pe 721,72 m.p.), în titlul căreia dintre părţi este cuprinsă, astfel încât se poate considera că nici latura obiectivă a infracţiunii nu a fost dovedită.

Instanţa apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 19 alin.1 pct. 1 Cod penal, în sensul că nu existe suficiente elemente care să dovedească intenţia învinuitului de a ocupa fără drept o suprafaţă de teren proprietatea altuia.

Atitudinea constantă a acestuia a relevat ferma sa convingere că amplasamentul pe care a mutat gardul este cel corect. Mai mult, instanţa observă că acesta a fost de acord, măcar în principiu, să mute gardul pe vechiul amplasament pentru a stinge litigiul dintre părţi. O astfel de atitudine nu caracterizează intenţia infracţională, ci, în cel mai rău caz o eroare de judecată, ce nu se poate încadra decât în prevederile art. 19 alin. 1 pct. 2 Cod penal.

Elementul intenţional al unei infracţiuni trebuie întotdeauna raportat şi la persoana făptuitorului. În acest sens instanţa observă şi vârsta înaintată (născut în anul 1939), lipsa conflictelor sale cu legea penală anterior prezentului litigiu, comportamentul social adecvat, disponibilitatea a de a renunţa la dreptul de proprietate care în viziunea sa îi aparţine tocmai pentru înlăturarea problemelor actuale, toate acestea nefăcând decât să confirme lipsa intenţiei sale de a încălca legea.

Infracţiunea de tulburare de posesie presupune în mod obligatoriu săvârşirea faptei cu intenţie, simpla eroare în care s-ar afla învinuitul nefiind suficientă a susţine întrunirea elementelor constitutive.

Faţă de neîntrunirea condiţiilor răspunderii penale pentru infracţiunea de tulburare de posesie în formă simplă (art. 220 alin.1 Cod penal), instanţa constată că nu poate rezista criticilor nici încadrarea dată de Parchet pe prevederile art. 220 alin. 2 Cod penal. Atâta timp cât lipseşte intenţia de a ocupa fără drept terenul proprietatea altuia, apare irelevantă modalitatea în care aceasta s-a petrecut, alineatul 2 al articolului 220 făcând expres trimitere ca şi condiţie de bază a răspunderii la prevederile alin.1 al aceluiaşi articol, alineat ce nu-şi regăseşte aplicarea în speţă.

Pentru considerentele de mai sus (lipsa dovezilor existenţei laturii obiective şi lipsa laturii subiective), instanţa urmează a constata că se impune menţinerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului H.T. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, însă în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, respectiv ”faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”.

Faţă de prevederile Deciziei nr. 44 / 13.10.2008 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (care permit instanţei sesizate de plângerea unui petent de a modifica temeiul de drept reţinut de organele de cercetare penală în soluţionarea actului atacat prin plângere) şi coroborând Decizia arătată cu prevederile art. 2781  alin. 8 lit. b) Cod procedură penală, instanţa va admite plângerea intimatului–petent H.T., va desfiinţa în parte rezoluţia 145/II/2/2009 din 09.03.2009 şi ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr. 651/P/2007 din 05.01.2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi va reţine ca temei al scoaterii de sub urmărire penală art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, în loc de art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1) Cod procedură penală.

În consecinţa schimbării temeiului de drept arătat, instanţa urmează a înlătura sancţiunea administrativă aplicată intimatului-petent H.T..

Domenii speta

Spete similare