Violarea de domiciliu (art.192 alin.1 Cod penal)

Decizie 146/P din 07.03.2006


VIOLAREA DE DOMICILIU  (art.192 alin.1 Cod penal)

În sensul legii penale, pătrunderea, fără drept, în orice mod, într-o

locuinţă, încăpere sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei

care le foloseşte – fără relevanţă dacă locuinţa este permanentă sau temporară, dacă

este vorba de o construcţie cu altă destinaţie, dacă este totuşi folosită drept locuinţă –

sau refuzul de a le părăsi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare

de domiciliu.

 (d.p.nr.146/P/7 martie 2006–Curtea de  Apel

Piteşti – secţia penală)

Prin sentinţa penală nr.636 din 28 septembrie 2005,

pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, în baza art.10 lit.b Cod pr.penală,

au fost achitaţi inculpaţii B.M. şi I.I., pentru infracţiunea de violare de

domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal şi în baza art.18/1, rap.

la art.91 Cod penal, li s-a aplicat amendă penală de 10.000.000 lei şi,

respectiv, 5.000.000 lei. In acelaşi timp, cei doi inculpaţi au fost obligaţi la

plata daunelor morale către partea civilă S.I. în cuantum de 10.000.000 lei

şi, respectiv, 2.000.000 lei, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa de fond a reţinut că, pe fondul unei stări conflictuale,

în cursul lunii martie 2003, cei doi inculpaţi au pătruns în lipsa părţii

civile în baraca unde aceasta locuia şi ia scos bunurile personale pe care

le-a depozitat în apropiere.

S-a apreciat că prin atingerea minimă adusă valorilor sociale

ocrotite de lege şi prin conţinutul ei concret, fapta săvârşită de cei doi

inculpaţi nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a apreciat

că faptele inculpaţilor au  fost de natură să prejudicieze partea civilă, care

este îndreptăţită la primirea daunelor morale potrivit dispoziţiilor art.998

Cod pr.penală.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpatul B.M., partea

civilă S.I. şi de către procuror.

Prin decizia penală nr.17/A din 11 ianuarie 2006, pronunţată

de Tribunalul Vâlcea, s-au admis apelurile inculpatului şi procurorului, s-

a desfiinţat în parte sentinţa, s-a schimbat temeiul achitării pentru ambii

inculpaţi, din art.10 lit.b/1 Cod penal, în art.10 lit.d Cod pr.penală,

înlăturându-se obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale şi

cheltuielilor judiciare către stat. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei

şi a fost respins apelul declarat de partea civilă.

In motivarea deciziei, tribunalul a reţinut că baraca în care

locuia partea civilă şi familia sa nu reprezintă, în sensul legii penale, un

domiciliu, deoarece avea destinaţia de depozit, aparţinea unei societăţi

comerciale, nu avea uşi şi ferestre, fiind folosită fără drept ca locuinţă.

In altă ordine de idei, tribunalul a reţinut că inculpaţii au avut

reprezentarea faptului că pătrund într-un spaţiu abandonat şi nu într-un

domiciliu al unei persoane.

Cu privire la daunele morale, instanţa de apel a considerat că

acordarea acestora este nejustificată, întrucât inculpaţii au pătruns în

baracă când în clădire nu se afla nici o persoană şi au părăsit-o înainte de

revenirea părţii civile.

In legătură cu apelul declarat de partea civilă, tribunalul a

apreciat despăgubirile rezultate din distrugerea bunurilor cât şi din

agresiunea fizică exercitată de către inculpaţi, nu face obiectul cauzei în

discuţie, instanţa fiind investită doar cu infracţiunea prevăzută de art.192

Cod penal.

Decizia a fost atacată cu recurs de partea civilă, care a

solicitat, oral, obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale şi materiale,

lăsând la apreciere soluţia sub aspectul laturii penale.

Prin decizia nr.109/R din 7 martie 2006, Curtea de Apel

Piteşti a admis recursul, a casat decizia şi a menţinut sentinţa penală

nr.636 din 28 septembrie 2005 a Judecătoriei Drăgăşani.

Curtea a reţinut, în mod corect, că instanţa de apel a interpretat greşit

dispoziţiile art.192 Cod penal, întrucât practica judiciară cât şi doctrina au

definit ce se înţelege prin locuinţă în sensul legii penale, stabilind că

aceasta reprezintă locul ales în mod liber de o persoană şi unde îşi

desfăşoară efectiv viaţa privată, fără relevanţă dacă locuinţa este

permanentă sau temporară, dacă este vorba de o construcţie destinată în

acest scop sau nu.