Infracţiunea de tulburare de posesie. Faptă neprevăzută de legea penală. Achitare.

Prezentarea atât de către inculpat, cât şi de partea vătămată a unor titluri de proprietate şi existenţa unor procese civile cu privire la amplasamentul suprafeţei de teren în litigiu înlătură caracterul infracţional al faptei săvârşite de inculpat.

Prin sentinţa penală nr. 43 din data de 19.02.2008 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 2964/227/2007, inculpatul P. G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 2 Cod penal în sensul interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi urm. Cod penal, făcându-se totodată aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să achite părţii civile C. I. suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în luna octombrie 2006, inculpatul a însămânţat cu grâu un teren aflat din anul 1991 în posesia părţii vătămate C. I., aceasta arând terenul în prealabil în vederea însămânţării. Astfel, partea vătămată C. I. deţine în proprietate, conform titlului de proprietate nr. 942/15.05.1995, o suprafaţă de 0,36 ha teren în extravilanul satului Probota, oraş Dolhasca, jud. Suceava, învecinat la nord – C. C., la est – Gârla Morii, la sud – T. T., la vest – Liziera CFR, fiind pusă în posesie din anul 1991.

În primăvara anului 2006 acest teren a fost însămânţat cu grâu de către partea vătămată care după recoltare a solicitat martorului C. C. să are terenul, pregătindu-l pentru însămânţarea din anul următor. La data de 29.10.2006 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul P. G., acesta din urmă aducându-i  la cunoştinţă că a însămânţat terenul cu grâu, deoarece acest teren îi aparţine.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, motiv pentru care a procedat la condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, orientată spre minimul special prevăzut de lege, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, reţinând circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal. Constatând îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 81 şi urm. Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998 Cod civil, prima instanţă a obligat inculpatul să achite părţii civile despăgubiri civile în cuantumul dovedit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, solicitând desfiinţarea ei în totalitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât a fost privat de dreptul de a propune probe, apreciind că se impune administrarea lor de către prima instanţă pentru a putea beneficia de toate căile de atac. În subsidiar, a solicitat achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât fapta nu există, deoarece şi-a însămânţat terenul lui, făcând dovada cu acte de proprietate sau achitarea sa în baza disp. art. 10 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală cu aplic. art. 181 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 127/21.04.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2964/227/2007, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. G..

Pentru a decide astfel, a reţinut instanţa de apel că sentinţa atacată este legală şi temeinică, instanţa de fond reţinând în mod corect situaţia de fapt, încadrarea în drept. Dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză, a procedat la condamnarea inculpatului la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, pedeapsă de natură a asigura scopul prevenţiei generale şi reeducarea celui în cauză.

Astfel, conform titlului de proprietate nr. 942/15.05.1995, partea vătămată C. I. este proprietarul unei suprafeţe de 3.600 mp teren arabil situat la locul numit „Gârla Morii” în extravilanul satului Probota, oraş Dolhasca, jud. Suceava.

La rândul său, inculpatul P. G. este proprietarul unei suprafeţe de 5.000 mp teren arabil situat în extravilanul satului Probota, oraş Dolhasca, jud. Suceava, la locul numit „Gârla Morii” şi înscrisă în titlul de proprietate nr. 2102/27.05.1996 emis pe numele autorului inculpatului, P. I. I., în urma sentinţei civile nr. 1534/27.05.1997 a Judecătoriei Fălticeni, pronunţată în procesul de partaj succesoral dintre moştenitorii defunctului P. I..

După cum rezultă din adresa nr. 397 C/SF/19.09.2006 a Primăriei oraşului Dolhasca, fiecare parte are acte de proprietate pentru două suprafeţe de teren dar, deşi poartă aceeaşi denumire, sunt distincte şi  nu există suprapunere între cele două terenuri menţionate în titluri.

Din rezoluţia nr. 203/P/2005 din data de 02.05.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, rezultă că inculpatul P. G. a formulat o plângere penală împotriva părţii vătămate C. I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. 1 şi art. 291 Cod penal, acuzând-o că ar fi falsificat adeverinţele de proprietate nr. 4110/09.04.1993 şi nr. 4110/09.03.1994. Reţinând că cele două terenuri deţinute de părţi la locul numit „Gârla Morii” sunt pe amplasamente diferite şi nu există suprapunere de teren, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C. I..

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză în ambele faze ale procesului penal, respectiv C. C. şi C. T., rezultă că în luna octombrie 2006 inculpatul a însămânţat, fără drept, cu grâu, suprafaţa de teren de 0,36 ha proprietatea părţii vătămate după ce în prealabil fusese arată de aceasta în vederea însămânţării.

Aşadar, vinovăţia inculpatului privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal a fost dovedită, avându-se în vedere probatoriul administrat în cauză, Cât priveşte susţinerile inculpatului cum că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, impunându-se achitarea sa în temeiul art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prev. de art. 181 Cod penal.

Astfel, conform art. 181 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Ori, având în vedere situaţia de fapt descrisă mai sus, nu se poate considera că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unui infracţiuni, în condiţiile în care legiuitorul, în noua reglementare, a înţeles să reaprecieze gradul de pericol social, prin stabilirea unor limite de pedeapsă mai mari.

Deşi inculpatul, prin apărător, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru a-şi administra probe, Tribunalul, faţă de disp. art. 371 Cod procedură penală şi art. 379 lit. b Cod procedură penală, a constatat că cererea acestuia este nejustificată, cu atât mai mult cu cât acesta a beneficiat şi de asistenţă juridică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.

În motivarea recursului, acesta a arătat că în mod greşit s-a dispus în cauză condamnarea sa, în condiţiile în care atât el, cât şi partea vătămată posedă titluri de proprietate pentru suprafeţe de teren la locul denumit „Gârla Morii”. Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, relativ la posesia suprafeţei în litigiu, sunt contradictorii (inclusiv cât priveşte relaţiile de vecinătate, în teren ale părţilor), situaţia conflictuală neputându-se clarifica decât pe cale civilă (acţiune în revendicare sau grăniţuire) prin admiterea probei cu o expertiză topo, cu atât mai mult cu cât cererea sa de probatoriu a fost greşit respinsă.

A solicitat achitarea sa, conform dispoziţiilor art. 10 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală. În subsidiar, a solicitat achitarea sa conform art. 10 lit. d Cod procedură penală, el neavând intenţia să ocupe terenul părţii vătămate, ci doar să-şi exercite drepturile relativ la suprafaţa care i-a fost atribuită şi pentru care prezintă titlu de proprietate.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 al. 1 pct. 18 Cod procedură penală, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Atât inculpatul, cât şi partea vătămată sunt proprietarii unor suprafeţe de teren situate pe raza satului Probota, oraş Dolhasca, jud. Suceava, la punctul „Gârla Morii”, deţinând în acest sens titluri de proprietate. Este real că suprafeţele de teren aici menţionate prezintă vecinătăţi diferite, rezultând de aici presupunerea că ele nu se învecinează.

De altfel, acest ultim aspect este relevat şi de Primăria oraşului Dolhasca, în adresa emisă la 19.09.2006.

Privitor la acest teren, între părţi s-a mai derulat, înaintea instanţelor penale, un alt proces, în care aceştia au avut calităţi inverse, soluţionat prin sentinţa penală nr. 380/2005 a Judecătoriei Fălticeni, prin achitarea, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală, a inculpatului C. I. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al. 3 Cod penal.

Se reţine în considerarea acestei hotărâri că părţile îşi dispută dreptul de proprietate şi implicit posesia asupra unei suprafeţe de teren în punctul „Gârla Morii”, în stăpânirea, la acel moment, a familiei inculpatului, dar cu privire la care emite pretenţii şi partea vătămată (inculpatul din prezenta cauză, şi care susţine că anterior anului 2004, i-a aparţinut).

Din declaraţia martorului C. C., audiat în cauză  reiese că în toamna anului 2006, a arat, la cererea părţii vătămate, 20 prăjini de teren situat la locul „Gârla Morii”, pentru ca „partea vătămată, în primăvară, să-l poată semăna.”

A mai precizat că „partea vătămată mi-a spus că inculpatul a însămânţat terenul cu grâu”. Ulterior, mai relatează martorul „am discuit acest teren în primăvară, iar partea vătămată a semănat ovăz. Motivul pentru care am discuit terenul a fost acela că partea vătămată a spus că grâul este foarte rar şi să-l discuiesc, ca să poată semăna ovăz”

Nu rezultă aşadar, cu certitudine, că inculpatul ar fi însămânţat, în toamna anului 2006, terenul în litigiu, aflat în posesia părţii vătămate, cu grâu, însuşi martorul susţinând că „nu l-am văzut pe inculpat la teren, însămânţând grâu”. Terenul despre care se face aici vorbire este poziţionat „lângă terenul deţinut de partea vătămată”.

Martorul C. T relatează că „partea vătămată a arat două ogoare” (la punctul Gârla Morii), iar când a mers primăvara să însămânţeze, pe acesta era deja grâu, „dar era foarte rar. Atunci partea vătămată şi-a arat din nou ogorul şi l-a însămânţat cu ovăz”

Or, conform titlurilor de proprietate, partea vătămată nu deţinea decât o singură suprafaţă la punctul „Gârla Morii”, nefiind explicabil faptul că a arat, aici, două parcele.

În condiţiile în care, oral, în instanţă, atât inculpatul cât şi partea vătămată, au susţinut că deţin, fiecare, suprafeţele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese că întreg conflictul intervenit, şi care vizează amplasamentele acestora, are, în realitate, un caracter civil.

El poate fi soluţionat pe alte căi procesuale, înaintea instanţelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât şi a liniei despărţitoare dintre ele, dacă se va dovedi existenţa vreunui raport de vecinătate.

Aşa fiind, se impune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al. 1 Cod procedură penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală.

Dată fiind soluţia pronunţată în latura penală a cauzei, în conformitate cu art. 14, 346 al. 4 Cod procedură penală instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă C. I., în contradictoriu cu inculpatul P. G..

Domenii speta

Spete similare