Fond funciar

Sentinţă civilă 930 din 23.03.2011


JUDECĂTORIACÂMPINA

DREPT CIVIL- FOND FUNCIAR

Sentinţa civilă nr.

930 din 23/03/2011

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.796/204/2010, reclamanţii O. N. şi O. Ş. au chemat în judecată civilă pe pârâţii C.L. M., C. J.P., P.Jud. P., B. E. şi I. P., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului Prefectului nr.250 din 11.04.2006 şi obligarea pârâtei C.L. M. să întocmească documentaţia şi să o înainteze C. J. P. în vederea  eliberării titlului de proprietate pe numele reclamanţilor în temeiul art.36 din Legea 18/1991 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 11.04.2006 a fost emis Ordinul nr.250/2006, dar acesta a fost emis nelegal întrucât pârâţii B.E. şi I.P. nu sunt proprietarii construcţiilor edificate pe terenul de 1.000 mp situat în com.M., sat C. nr.253 şi nu au folosinţa asupra terenului, conform sentinţei civile nr.3372/1999 pronunţată de Jud. C.

Reclamanţii au mai precizat că potrivit sentinţei civile nr.3372/1999 ei sunt proprietarii de drept a terenului şi construcţiilor edificate pe acesta şi pârâţii nu erau îndreptăţiţi la obţinerea unui astfel de act întrucât aceştia nu mai deţineau în proprietate imobilul construcţie.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe disp.art.23, 36 din Legea 18/1991, art.III din Legea 169/1997.

În dovedirea acţiunii reclamanţii au solicitat proba cu  înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză.

Pârâta C. L. M. a depus în copie la dosar Decizia nr.390/20.02.1979 (f.8), Decizia nr.15/2.03.1979 (f.9), tabelul nominal (f.10).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. L. M. a invocat excepţia necompeteţei materiale a Jud. C. faţă de obiectul cererii ce constă în anularea unui act administrativ, iar legiuitorul a prevăzut o procedură prevăzută de Legea 554/2004.

Pârâta a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii întrucât reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa acestui ordin în cursul anului 2008 în cadrul dosarului nr.1197/204/2008 soluţionat de Jud. C.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat că Ordinul nr.250/2006 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

În drept, pârâta şi-a întemeiat cererea pe disp.art.115-118 din codul de procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor sale, pârâta a depus în copie la dosar Decizia nr.15/02.03.1979 (f.21), Decizia nr.390/1979 (f.22) şi a solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriul reclamanţilor.

Comisia Judeţeană Prahova a înaintat documentaţia ce a stat la baza emiterii Ordinului nr.250/2006, respectiv Ordinul nr.250/2006 şi tabelul nominal (f.30-31), memoriul justificativ nr.2204/30.03.2006 (f.32), Decizia nr.13/2010 pronunţată de Tribunalul Prahova (f.35).

Pârâţii I. P. şi B. E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi au arătat că au cumpărat, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4111/1978, o locuinţă situată în com.M., iar terenul a trecut în proprietatea statului, iar prin sentinţa civilă nr.1285/1987 pronunţată  de J.C. s-au partajat bunurile realizate în timpul căsătoriei, fără ca terenul în litigiu să facă parte din masa bunurilor comune.

Reclamanţii au mai arătat că abia în anul2006 pârâta B. E. a devenit proprietara terenului în suprafaţă de 1.000 mp, în indiviziune cu I. P. şi în mod corect a fost emis titlul de proprietate nr.474/2006 conform art.36 alin.3 din Legea 18/1991.

În drept, pârâţii şi-au întemeiat cererea pe disp.art.115 din codul de procedură civilă şi Legea 18/1991.

În dovedirea susţinerilor lor, pârâţii au solicitat probe cu interogatoriul reclamanţilor, înscrisuri şi martori.

A fost ataşat dosarul nr.1197/204/2008 al Jud. C.

La dosar a fost înaintată de P. com.M. adresa nr.1158 din 15.03.2011 din care rezultă că pârâţii nu au fost membrii CAP (f.142).

La cererea reclamanţilor a fost audiată martora P. E. (f.135), iar la cererea pârâţilor a fost audiat martorul R. V. (f.136).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată în fapt următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârâta C. L. M. instanţa reţine că reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că solicită să se constate nulitatea absolută a ordinului nr. 250/2006 (f.76) şi nu se prevede u  termen pentru formularea unei astfel de acţiuni, nulitatea absolută poate fi invocată oricând. 

În şedinţa publică din 26.05.2010 instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta C.L. M.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4111/1978 pârâţii B.E. şi I. P. au dobândit în proprietate casa de locuit situată în com.M., iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului conform art.30 din Legea 58/1974.

Conform deciziei nr.390 din 20.02.1979 a fostului C. P.al jud.P. terenul în suprafaţă de 250 mp situat în com.M. sat C., a trecut în proprietatea statului, dobânditorii construcţiei fiind pârâţii (f.34), iar prin decizia nr.15/02.03.1979 s-a atribuit pârâţilor I.P.şi I.E., în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, terenul proprietate de stat, în suprafaţă de 250 mp aferent construcţiei, în schimbul unei taxe anuale prevăzută de art.49 din Legea 4/1973 (f.33).

Conform memoriului justificativ nr.2204/30.03.2006, C.L.M. a propus constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp în favoarea pârâţilor (f.32) iar prin Ordinul nr.250/2006 s-a dispus trecerea în proprietatea actualilor proprietari ai locuinţelor a terenurilor preluate în baza art.36 din Legea 58/1974 (f.30).

Prin decizia civilă nr.13 din 12.01.2010 pronunţată de T.P. a fost modificată în parte sentinţa civilă nr.2280/2009 a J. C. şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea precizată şi completată privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.474/2006.

Potrivit art.36 alin.3 din Legea 18/1991, sunt îndreptăţiţi dea formula cerere de atribuire în proprietate a terenurilor intravilane, acele persoane care au în folosinţă pe durata existenţei construcţiei astfel de terenuri ca efect al preluării acestora conform art.30 din Legea 58/1974 şi Legea 18/1991 prevede că sunt îndreptăţiţi actualii proprietari ai locuinţelor.

Totodată, instanţa reţine că pentru constituirea dreptului de proprietate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, respectiv existenţa unui contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe, existenţa unui act de atribuire a terenului în folosinţă şi construcţia să existe la data intrării în vigoare a Legii 189/1991.

Dispoziţiile art.36 alin.6 din Legea 18/1991 stabilesc că atribuirea terenurilor se realizează prin ordin al Prefectului la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Prin decizia nr.13 din 12.01.2010 pronunţată de T. P., au fost admise recursurile declarate de B.E. şi I. P. şi modificată în parte sentinţa nr.2280/2009 a J.C., în sensul că respinge acţiunea precizată şi completată privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.474/2006 ca neîntemeiată.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că la emiterea titlului de proprietate au fost avute în vedere disp.art.36 pct.3 din Legea 18/1991, iar recurenţii având un drept de folosinţă cu privire la teren şi atribuirea terenurilor deţinute în folosinţă are loc în temeiul art.36 alin.3 din Legea 18/1991 şi potrivit pct.6 se va face prin ordinul Prefectului la propunerea primăriilor în baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Potrivit art.36 alin.6 din Legea 18/1991, modificată şi completată prin Legea 247/2005, atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin.2-5 se face prin decizia prefecturii la propunerea primăriilor făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Această propunere a primăriei apare ca fiind un act condiţie, în absenţa căruia prefectul nu poate emite ordinul de atribuire în proprietate a terenului.

În acest sens, s-a pronunţat şi fosta Curte Supremă de Justiţie prin decizia nr.664/1.04.1996.

Dispoziţiile alin. 6 ale art.36 din Legea 18/1991 a constituit o procedură specială de solicitare şi emitere a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în posesia statului, potrivit căreia după verificarea situaţiei juridice a terenului, propune emiterea ordinului de punere în posesie.

În practica judiciară, în acelaşi sens s-a pronunţat decizia nr.88 din 6.02.1995 a Curţii Supreme de Justiţie.

În ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren ce poate forma obiectul constituirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei cumpărată sub imperiul Legii 58/1974, prin decizia nr.1/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, cu majoritate de voturi s-a statuat că,  în lipsa unor prevederi, atât spiritul Legii 18/1991 cât şi dispoziţiile art.36 alin.4 din aceeaşi lege de trimitere la art.22, prin care este extinsă recunoaşterea dreptului de proprietate şi asupra altor suprafeţe decât cele aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, impun concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcţii, dobândite prin cumpărare sau sub imperiul Legii 58/1974, poate fi determinată prin deducerea intenţiei părţilor din convenţie şi din ansamblul probelor administrate.

În acest sens, instanţa reţine declaraţia martorului audiat la cererea pârâţilor, R.V. care a arătat că în anul 1960 tatăl său a vândut terenul în litigiu către B. C. teren în suprafaţă de 1.000 mp şi casa aflată pe teren şi terenul a fost luat de CAP încă din timpul cât era stăpânit de tatăl său.

Martorul a precizat că în anul 1960 se putea vinde doar 250 mp, dar tatăl său a vrut să vândă tot terenul deoarece era împrejmuit şi a fost folosit la fel cum era în timpul tatălui său (f.136).

În consecinţă, rezultă că intenţia comună a părţilor din actul de înstrăinare a fost să transmită dobânditorilor întreaga suprafaţă deţinută de teren aferent casei de locuit, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, astfel că dobânditorii terenului sunt îndreptăţiţi la constituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren conform voinţei comune a părţilor, justificat pe considerente de echitate dar şi pe principiul voinţei interne, prevăzute de art.977 din codul civil.

În acelaşi sens au fost pronunţate deciziile nr.1448/12.09.1996 şi 754 din  25.03.1998 ale Curţii Supreme de Justiţie.

În dosarul nr.1197/204/2008 C.J.P. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr.2280/2009 a J.C., invocând că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că Prefectul a emis ordinul şi a fost emis titlul de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate, fără ca pârâţii să fi formulat cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate în suprafaţă de 1.000 mp, menţionând că potrivit legilor fondului funciar Prefectul emite ordin în temeiul propunerii Primăriei localităţii, pe baza verificării situaţiei juridice a terenului.

Prin decizia civilă nr.13 din 12.01.2010 pronunţată de T.P. a fost admis recursul declarat de C.J.P. i s-a reţinut că atribuirea terenurilor deţinute în folosinţă are loc în temeiul art.36 pct.3 din Legea 18/1991, iar potrivit pct.6 se va face prin Ordinul Prefectului la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Natura juridică a acestei propuneri a primăriilor este aceea a unui act administrativ condiţie.

Din adresa nr.2204 din 30.03.2006 emisă de P. com.M. rezultă propunerea acestei primării pentru constituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor, pentru suprafaţa de 1.000 mp, care nu a fost solicitată şi nici nu a fost reconstituită foştilor proprietari (f.32).

Astfel, disp.art.36 alin.6 din Legea 18/1991, modificată şi completată prin Legea 247/2005, prevăd că atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute la alin.2-5 ale art.36 se va face, prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

În ceea ce priveşte cazul de constituire prevăzut de art.36 alin.3 din Legea 18/1991 republicată, în sensul dacă dreptul de proprietate se naşte în baza legii sau este necesar ca beneficiarul normei legale să formuleze o cerere, în practica judiciară s-a remarcat două opinii, respectiv atribuirea în proprietate a terenului la care se referă art.36 alin.3 din lege nu este condiţionată de formularea unei astfel de cereri, opinie ce este întemeiată în drept pe coroborarea disp.art.36 alin.3 şi 4 cu cele ale art.23 din Legea 18/1991 care prevede că terenurile  sunt şi rămân  în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.

În acest sens poate fi menţionată decizia civilă nr.76/R/26.01.2008 a Tribunalului Cluj.

În cea de-a doua opinie, dispoziţiile art.36 alin 3 din Legea 18/1991 republicată, reprezintă un beneficiu constitutiv de drept real în patrimoniul proprietarilor construcţiilor, condiţionat însă de formularea unei cereri potrivit Legii 18/1991, fiind reţinută decizia civilă nr.1217/2004 a Curţii de Apel Bucureşti.

În cadrul acestei opinii s-a apreciat că nu există o limită în timp pentru a formula o astfel de cerere.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa reţine din considerentele deciziei civile nr.13 din 12.01.2010 a T. P. că a fost dmis recursul declarat de C.J.P. pe aspectul neformulării unei astfel de cereri de către pârâţi (f.35).

Prin acţiunea formulată reclamanţii au arătat că din analiza sentinţei civile nr.3372/1999 pronunţată de J. C. prin care s-a  luat act de tranzacţia încheiată între părţi, rezultă că reclamanţii sunt proprietarii de drept ai terenurilor şi construcţiilor edificate pe teren.

Din motivarea deciziei nr.13 din 12.01.2010 pronunţată de T. P., hotărâre irevocabilă, rezultă cu privire la tranzacţia intervenită între părţi că aceasta nu cuprinde locaţia imobilelor, doar se precizează că sunt situate în intravilanul satului C. nr.253 (f.38).

În ceea ce priveşte îndeplinirea cumulativă a cerinţelor pentru constituirea dreptului de proprietate, instanţa reţine că pârâţii îndeplinesc aceste condiţii, în sensul că au dobândit  o locuinţă printr-un contract de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4111/1978 (f.63 dosar ataşat), existenţa unui act de atribuire a terenului prin care s-a constituit un drept de folosinţă, act ce trebuie să provină de la autorităţile publice locale, respectiv decizia nr.15 din 02.03.1979 (f.33) precum şi faptul ca această construcţie să existe la data intrării în vigoare a Legii 18/1991.

Având în vedere probele administrate în cauză, instnaţa urmează să respingă acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.

Instanţa urmează a lua act de declaraţia pârâţilor că nu solicită cheltuieli de judecată.

1

Domenii speta