Plângere contravenţională

Hotărâre 995 din 04.07.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR.

SENTINTA CIVILA NR.995/2011

Sedinta publica din 4 iulie 2011 

Presedinte :

Grefier  :

S-a luat în examinare conform tabelului de sedinta plângerea formulata de petenta SC ,,P.,, SRL, împotriva intimatei Inspectoratul de Politie Judetean Arad, pentru anularea procesului-verbal de contraventie pentru constatarea contraventiei.

La apelul nominal se prezinta  reprezentantul petentei, dl.S. M. în calitate de administrator, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca a fost depus la dosar exemplarul doi al întâmpinarii intimatei, la care s-a atasat referatul întocmit la data de 22.06.2011, respectiv raportul agentului constatator din 17.06.2011, atasate la dosar.

Intimata a depus si adresa din 01.07.2011 cu privire la relatiile solicitate la termenul anterior cu privire la înscrisurile retinute de agentul constatator cu ocazia depistarii în trafic a autovehiculului apartinând petentei.

Fata de înscrisurile depuse la dosar, reprezentantul petentei arata ca nu mai are de formulat alte cereri, astfel ca instanta constatând ca nu s-au formulat alte cereri, declara faza probatorie încheiata si a acorda cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.

Reprezentantul petentei, dl.S.M. în calitate de administrator solicita admiterea plângerii astfel cum a fost formulata, anularea procesului verbal de contraventie ca nelegal pentru considerentele expuse si în scris, iar în subsidiar anularea partiala a aceluiasi proces verbal, în sensul înlocuirii sanctiunii amenzii cu avertisment.

Nu solicita cheltuieli de judecata.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art.15 lit.i din Legea nr. 146/1997 cu art.36 din OG 2/2001 modificata si aprobata prin Legea nr. 180/2002 si timbrul judiciar conform art.1 alin.2 din O.G.32/1995.

J U D E C A T A

Asupra cauzei civile,

Constata ca prin plângerea înregistrata la aceasta instanta la data de.. 2011, scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar petenta SC ,,P.,, SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie Judetean Arad, anularea procesului verbal de contraventie seria CC, nr.., întocmit de intimata la data de 07.04.2011, prin care a fost sanctionata pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 8, pct.31 din OG nr. 37/2007 modificata si completata cu OG nr. 21/2009, aprobata prin cu Legea  nr.52/2010.

În subsidiar a solicitat înlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment, potrivit prevederilor art.5 pct.2, lit.a, din OG nr.2/2001.

Nu a solicitat cheltuieli de judecata.

În motivarea  de fapt a plângerii petenta a aratat prin procesul verbal mentionat, a fost sanctionata contraventional, cu amenda de 4000 lei,  pentru aceea ca nu a putut face dovada desfasurarii activitatii pe perioada 08.03-07.04.2011 cu privire la autovehiculul apartinând societatii.

Procesul verbal de contraventie este nelegal, iar sanctiunea aplicata inoportuna, în fapt nefiind savârsita fapta retinuta în sarcina petentei.

La data de 07.04.2011 autospeciala proprietatea petentei a circulat pe raza localitatii Maderat, din directia Curtici spre Taut, fiind condusa de soferul N. V. care avea asupra sa toate documentele legale necesare.

Înainte de aceasta cursa, autocamionul nu a circulat câteva zile, neavând de lucru, motiv pentru care a fost garat în garajul societatii, iar soferul nu l-a condus, astfel ca nu se justifica sanctiunea aplicata, impunându-se înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.

În drept au fost invocate prevederile OG nr.2/2001, fiind aplicabile si prevederile OG nr. 37/2007 modificata si completata cu OG nr. 21/2009, aprobata prin cu Legea  nr.52/2010.

Intimata, prin întâmpinarea depusa la f.13 dosar, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata si mentinerea ca temeinic si legal a procesului-verbal contestat.

A mai aratat ca, procesul verbal contestat întruneste elementele de legalitate prevazute în mod obligatoriu, iar petenta a comis contraventia cu vinovatie.

Pentru solutionarea cauzei au fost depuse la dosar înscrisuri, filele 3-517.18, si  a fost ascultat reprezentantul petentei, fila 10 dosar.

Examinând plângerea petentei, fata de considerentele de fapt expuse, a probelor prezentate de petenta, pozitia intimatei prin întimpinare, asupra temeiniciei si legalitatii procesului verbal de contraventie, instanta retine în fapt urmatoarele :

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CC, nr. , întocmit de Politia Pîncota la data de 07.04.2011, fila 3 dosar, petenta SC ,,P.,, SRL, a fost sanctionata contraventional cu amenda contraventionala în cuantum de 4000 lei, în temeiul prevederilor  art. 8, pct.31 din OG nr. 37/2007 modificata si completata cu OG nr. 21/2009, aprobata prin cu Legea  nr.52/2010.

S-a retinut în sarcina acesteia ca la data de 07.04.2011, orele 14.15, a fost depistat pe raza localitatii Maderat, mai precis pe DJ 792, autovehiculul marca..cu nr..., detinut si utilizat de societatea petenta, condus de N. V., iar procedând la verificarea  activitatii conducatorului auto pe ultimele 28 de zile acesta a prezentat 19 diagrame, neputând face dovada activitatii pentru perioada 08.03 – 07.04.2011.

Împotriva acestui proces-verbal, în termen legal petenta a formulat plângere solicitând anularea acestuia precum si a sanctiunii aplicate, iar în subsidiar reindividualizarea sanctiunii amenzii, prin înlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment, considerentele fiind expuse punctual mai sus.

Astfel, raportat la sustinerile petentei, cele retinute prin procesul verbal de contraventie ce face obiectul plângerii, coroborat cu pozitia reprezentantului petentei la termenul din 15 iunie 2011, instanta retine ca la data de 07.04.2011, orele 14.15, autovehiculul marca.. cu nr.. detinut si utilizat de societatea petenta, condus de N. V. s-a deplasat din localitatea Curtici înspre Taut, iar pe  raza localitatii Maderat, mai precis pe DJ 792, acesta a fost oprit în trafic de agentul constatator.

Procedând la verificarea activitatii conducatorului auto (diagramele tahograf) pentru ziua în curs în curs si cele 28 de zile precedente respectiv pentru perioada 08.03 – 07.04.2011, soferul nu a putut prezenta nici o diagrama tahograf fiind prezentate 19 diagrame tahograf utilizate pe mai multe zile, anterior perioadei mentionate.

 Acest aspect a fost confirmat de reprezentantul petentei chiar prin plângerea formulata, respectiv declaratiei acestuia de la fila 10 dosar.

Potrivit art.8, pct.31 din OG nr.37/2007 constituie contraventie neprezentarea în trafic a numarului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listarilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) 3821/85 sau Acordului AETR, fiind sanctionata conform prevederilor art.9, alin.1, litera d, din acelasi act normativ, cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei, aplicabila întreprinderii/operatorului de transport rutier.

Din examinarea procesului verbal de contraventie contestat depus la fila 3 dosar, raportat la sustinerile reprezentantului petentei rezulta ca în mod corect s-a retinut în sarcina petentei încalcarea dispozitiilor legale de mai sus, nefiind prezentat în trafic a numarul necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listarilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) 3821/85 sau Acordului AETR, cu privire la activitatea conducatorului auto pe ultimele 28 de zile.

Potrivit OG 37/2007 modificata si completata cu OG 21/2009, legiuitorul a structurat abaterile de la regulile privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de înregistrare a activitatii acestora astfel: alineatul 1 al art. 8 enumerat faptele ce reprezinta încalcarile foarte grave ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr.3821/85, alineatul 2 al art. 8 enumere faptele ce reprezinta încalcarile grave ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr.3821/85 si respectiv alineatul 3  al art. 8 enumera încalcarile minore ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr.3821/85.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin.7, litera a din Regulamentul (CE) nr.561/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 15 martie 2006, privind armonizarea anumitor dispozitii ale legislatiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) 3821/85 si (CE) 2135/98 ale Consiliului si de abrogare a Regulamentului (CEE) 3820/85 al Consiliului, "atunci când conducatorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare (...), acesta trebuie sa fie în masura sa prezinte, la cererea unui inspector de control:foile de înregistrare din saptamâna în curs si cele pe care Ie-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente: cârdul de conducator în cazul în care este titularul unui asemenea card; orice informatie introdusa manual si orice imprimat scos în timpul saptamânii în  curs  si în timpul celor cincisprezece zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament si Regulamentul (CE) 561/2006".

Cu toate acestea, dupa data de 1 ianuarie 2008, perioadele de timp

mentionate la punctele (i) si (iii) vor acoperi ziua curenta si cele 28 de zile precedente.

Fapta contraventionala constatata si retinuta în sarcina petentei, constituie o

încalcare foarte grava a dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr.3821/85 , la solicitarea  agentilor intimatei petenta neprezentând la control diagramele tahograf pentru ultimele 28 de zile si nici alt document justificativ,  asa cum prevede Regulamentului Consiliului (CEE) 3821/85 sau Acordului AETR , respectiv nici formularul prevazut de Decizia (CE) 230/2007 modificata prin Decizia 959/2009 UE, prin care s-a statuat ca, conducatorul auto care nu poate prezenta înregistrarile tahograf cerute prin Regulamentul (CE) nr.561/2006 sau, dupa caz, Acordul AETR si care a fost în concediu medical, concediu de odihna sau a condus un vehicul care nu intra sub incidenta prevederilor Regulamentului (CE) nr.561/2006 sau Acordul AETR, ori a fost în repaus, a efectuat alta activitate sau a fost disponibil, reprezentantul legal al societatii sau persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier, va completa formularul stabilit prin Decizia mai sus amintita, prin dactilografiere, care se semneaza înaintea fiecarei curse si se pastreaza împreuna cu înregistrarile tahograf care trebuie sa se afle în posesia conducatorului auto.

Astfel, din aceste prevederi legale rezulta ca, conducatorul auto trebuie sa aiba tot timpul la bordul autovehiculului si sa prezinte organelor de control abilitate înregistrarile aparatului tahograf pentru ultimele 28 de zile lucrate sau, în lipsa acestora, formularul pentru atestarea activitatii acestuia.

Absenta înregistrarilor aparatului tahograf ar trebui sa fie justificata printr-o atestare numai daca înregistrarile facute de tahograf, inclusiv intrarile efectuate manual, nu s-au putut realiza din motive obiective, ceea ce înseamna ca în aceasta situatie operatorul de transport rutier emite formularul de certificat care vizeaza anumite activitati din perioada mentionata la art.15 alin.(7) lit.(a) din Regulamentul (CEE) nr.3821/85, respectiv ziua curenta si cele 28 de zile anterioare.

Aceste dovezi nu au fost facute de petenta, iar sustinerea acesteia ca desfasoara activitate doar temporar, respectiv una sau doua zile pe saptamâna, iar în perioada  martie-aprilie a.c.,a efectuat trei sau patru transporturi nefiind întocmite diagramele necesare întrucât pauzele a fost mai lungi decât perioadele în care s-a desfasurat efectiv transport, nu pot fi retinute drept cauza exoneratoare a raspunderii, întrucât în aceste situatii reprezentantul legal al societatii sau persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier, era obligata de a completa formularul prevazut de Decizia (CE) 230/2007 modificata prin Decizia 959/2009 UE prin dactilografiere, care se semneaza înaintea fiecarei curse si se pastreaza împreuna cu înregistrarile tahograf care trebuie sa se afle în posesia conducatorului auto.

Pe de alta parte,  cu privire la sanctiunea aplicata, instanta constata ca aceasta se înscrie în limitele legale ale textului legal sanctionator, petentei fiindu-i aplicat minimul prevazut de lege, agentul constatator facând o corecta individualizare la aplicarea acesteia, prin raportare la prevederile art.21 din OG nr.2/2001 cu modificari.

În acest sens, se retine ca, scopul acestor controale efectuate în trafic, este de a se verifica repartizarea pauzelor astfel încât sa se previna conducerea abuziva, în special a celor legale de timpul de conducere si odihna stabilite prin Regulamentul (CE) 561/2006 sau Acordul A.E.T.R.

Dispozitiile sociale comunitare impun un anumit numar de restrictii în ceea ce priveste timpul de conducere si de repaus cotidian si cel urmarit pe o perioada de 28 de zile anterioare, dispozitii ce vin în sprijinul conducatorilor auto îmbunatatind conditiile sociale care intra sub incidenta lor, prin implementarea perioadelor maxime de conducere pe zi, pe saptamâna si pe o perioada de doua saptamâni consecutive, a prevederii care obliga soferii sa aiba o perioada de odihna saptamânala cel putin o data la doua saptamâni consecutive si respectiv a prevederii care stipuleaza ca, sub nici o forma, o perioada de odihna zilnica nu trebuie sa fie mai scurta de 9 ore consecutive.

Totodata, art. 190 din OMTCT 1892/2006 privind Normele de aplicare privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere,  arata ca operatorii de transport rutier care efectueaza operatiuni de transport rutier au obligatia sa adopte masurile necesare pentru cunoasterea, aplicarea si respectarea reglementarilor legale privind siguranta rutiera si a conditiilor pe care trebuie sa le îndeplineasca vehiculele rutiere si persoanele cu atributii care concura la siguranta circulatiei.

Prin urmare, rezulta ca neprezentarea diagramelor tahograf impuse de lege agentului constatator, prezinta un grad de pericol social sporit, întrucât aceasta obligatie este prevazuta în scopul verificarii activitatii conducatorului auto, activitate de conducere, repaus si odihna care este obligatorie si cuprinsa în prevederile OG 37/2007 si a caror nerespectare poate avea consecinte grave în ceea ce priveste siguranta rutiera, astfel ca în mod corect s-a retinut si sarcina petentei comiterea contraventiei prevazute de art. 8, pct.31 din OG nr. 37/2007 modificata si completata cu OG nr. 21/2009 ce constituie o încalcare foarte grava ale dispozitiilor Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.561/2006 respectiv ale Regulamentului (CEE) nr.3821/85.

În consecinta, vazând în drept disp.art. 16, art.34  din  O.G 2/2001, modificata, raportat la prevederile art. 8, pct.31 din OG nr. 37/2007 modificata si completata cu OG nr. 21/2009, aprobata prin cu Legea nr.52/2010, pentru cele expuse, instanta constatând temeinicia si legalitatea procesului-verbal de contraventie seria CC, nr. 8713032, întocmit de intimata la data de 07.04.2011, urmeaza sa respinga plângerea formulata de petenta ca fiind neîntemeiata, cu consecinta mentinerii dispozitiilor procesului verbal mentionat.

Vazând ca nu s-au solicitat si justificat cheltuieli de judecata de catre intimata , în drept prev. art.274 cod procedura civila, instanta urmeaza a nu le acorda.

Pentru aceste motive, în numele legii

H O T A R A S T E,

Respinge plângerea formulata de petenta SC ,,P.,, SRL, împotriva intimatei Inspectoratul de Politie Judetean Arad, pentru anularea procesului-verbal de contraventie seria CC, nr.., întocmit de intimata la data de 07.04.2011, a carui dispozitii le mentine.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 4 iulie 2011.

 Presedinte   Grefier