Arhivare documente societăţi în insolvenţă

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi în data de 05.09.2012, sub nr. de dosar 8076/99/2012, reclamanta S.C. S Iaşi S.A. (prin Lichidator XYZ) a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre în contradictoriu cu pârâtele Arhivele Naţionale ale României şi Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Iaşi, prin care să le oblige pe acestea să procedeze la preluarea de urgenţă a documentelor cu valoare practică şi anume statele de plată  a salariilor, a sporurilor şi a unui număr de 108 cărţi de muncă, documente ce sunt arhivate în 151 dosare cu 9.593 file , în perioada 1980-2005.

Prin sentinţa civilă nr.117/16.01.2013, Tribunalul a declinat competenţa către Judecătoria Iaşi, pe rolul căreia acţiunea a fost înregistrată la 25.03.2013, cu numărul mai sus menţionat, în antet.

În motivare, a arătat următoarele:

Faţă de S.C. S Iaşi S.A. s-a deschis procedura falimentului prin încheierea nr. 214/28.10.2013.

La data de 05.06.2006 a intrat în vigoare OUG nr. 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, care prevede că arhivele firmelor aflate în faliment se preiau de către Arhivele Naţionale  prin Direcţiile Judeţene, în prezent, Serviciile Judeţene.

Prin adresele nr. 2581/02.09.2010, nr. 3579/05.11.2010, nr. 4911/12.10.2011, nr. 1085/07.03.2012 şi la care a primit răspunsuri prin adresele nr. 89370/08.09.2010, nr. 89775/09.11.2010, nr. 89557/07.11.2011, nr. 88082/26.03.2012, a solicitat Serviciului Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale să stabilească o dată pentru operaţiunea de predare – preluare a statelor de plată a următoarelor societăţi comerciale:

1.S.C. D S.A. – 197 dosare  din 1990-2006 =6.612 file;

2.S.C. S S.A. – 151 dosare din 1980-2005 = 9.593 file;

3.S.C. MP S.A. – 24 dosare din 1996-2005 = 5.032 file;

4.S.C. MLD S.A. – 7 dosare din 2000-2004 = 1.314 file;

5.S.C. MBX S.A. 125 dosare din 1992-2005 = 13.188 file.

Însă, în mod sistematic, sub diverse pretexte, precum că „nu deţine spaţiu suficient de depozitare”, că „noul proiect  de Lege al Arhivelor, precum şi Ordonanţa de Guvern din 07.04.2010 dau posibilitatea operatorilor privaţi să gestioneze arhiva instituţiilor fără spaţiu de depozitare”, au refuzat să dea curs solicitării sale.

Societatea profesională „XYZ” SPRL, în calitate de lichidator judiciar, prin adresa nr. 2.614/09.06.2012, a convocat la conciliere directă Arhivele Naţionale ale României Bucureşti  şi Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, prin reprezentanţii legali, în vederea rezolvării acestei probleme.

Deoarece instituţiile mai sus menţionate, prin reprezentanţii legali, nu au înţeles să dea curs acestei solicitări, aşa cum reiese din Procesul – verbal din data de 25.06.2012, lichidatorul judiciar a promovat prezenta acţiune.

În drept, a invocat prevederile menţionate.

În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi cu interogatoriu, anexând copii de pe corespondenţa cu pârâtele (f.9 şi urm. – ds.Tribunal).

Pârâtele au depus întâmpinare, înregistrată la 16.01.2013 (f.57 – ds.Tribunal), prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale şi au solicitat respingerea cererii ca netemeinică, arătând următoarele aspecte pe fond:

Pentru a fi exercitat, un drept trebuie să fie actual, să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive, adică să fie corespunzător unei obligaţii exigibile. Excepţie de la această regulă sunt de strictă interpretare (ele fiind prevăzute de art.110 C.pr.civ.).

Verificând art.18 din legea 16/1996, în forma dată de OUG 39/2006, din perspectiva Legii 24/2000, rezultă că din text decurg mai multe ipoteze, fiind indicate momentul de la care operează obligaţia de preluare documetele care stau a baza preluării şi modalităţile în care se asigură structurile specializate prevăzute la alin.2.

În privinţa momentului, alin.2 prevede clar că documentele “se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Nationale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare necesare”.

Prin urmare, se impunea cu necesitate asigurarea prealabilă, la nivelul Arhivelor Naţionale, a cadrului şi condiţiilor corespunzătoare, care să facă posibilă această preluare, având în vedere că instituţia pârâtă se confruntă déjà cu probleme legate de lipsa spaţiilor de depozitare, a dotărilor corespunzătoare şi personalului necesar îndeplinirii menirii sale administrative.

Înfiinţarea unor structuri specializate, prin coroborare cu alin.4, se realizează cu încadrarea în numărul de posturi şi credite bugetare aprobate Ministerului Administratiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale.

Legiuitorul a omis să stabilească un termen în care trebuie să fie înfiinţate structurile respective, ceea ce a dus la prelungirea sine die a aplicării actului normativ, fără culpa pârâtei.

De asemenea, prin modificările şi completările aduse legii, nu s-a prevăzut care sunt competenţele de administrare şi gestionare a documentelor.

Conform prevederilor OUG 39/2006, pârâta ar trebui să preia aproximativ 164000 metri liniari de documente cu valoare practică, ceea ce ar duce la necesitatea de a administra încă 561000 metri liniari de documente. Pe lângă lipsa spaţiilor, se adaugă şi condiţiile improprii de depozitare.

Deşi pârâta a depus diligenţe pentru aplicarea legii, prin legile bugetare din 2006 – 2010, nu s-au prevăzut fonduri pentru acest lucru. De asemenea, nu a fost bugetată suplimentarea cu 700 de posturi a instituţiei.

Trebuie avute în vedere şi prevederile art.137 alin.1 şi 138 alin.5 din Constituţie sau 14 alin.3 şi art.17 din legea 500/2002, privind finanţele publice.

Situaţia pârâtei a fost complicată şi de legea 329/2009, care a reorganizat instituţia.

Nu a invocat alte temeiuri de drept.

După declinare, reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare, la data de 30.04.2013 (f.14), prin care a arătat următoarele:

Arhivele Naţionale sunt o instituţie aflată în subordinea MAI, fiind finanţată integral de la bugetul de stat, iar lipsa de resurse este răspunderea Guvernului.

Singurul impediment al predării arhivei reclamantei este refuzul constant al pârâtei să stabilească o dată pentru preluarea documentanţiei. S-a încercat predarea şi unor societăţi particulare de arhivare, însă propunerea s-a lovit de refuzul creditorilor, care au considerat că acest lucru ar general cheltuieli suplimentare inutile.

Împrejurarea că cei abilităţi nu au făcut demersurile pentru înfiinţarea structurilor respective nu prezintă relevanţă în speţă. Pârâta se prevalează de propria culpă, invocând incoerenţa legislativă şi necorelarea dispoziţiilor din domeniu, ceea ce nu poate fi acceptat.

Legea a prevăzut obligaţia pârâtei de a prelua documentele indicate, ca obligaţie de a face, care a fost ulterior supusă unei condiţii suspensive a cărei îndeplinire depinde exclusiv de voinţa debitorului obligat, din punct de vedere juridic aceasta fiind o condiţie pur potestativă, care este nulă pentru că evidenţiază lipsa voinţei de a se obliga.

Prin notele scrise depuse de pârâte la 30.05.2013, aceasta a relevat că legea relebvantă a fost modificată de legea 138/30.04.2013, modificându-se decisiv alineatele 2 şi 4 ale acesteia.

Acţiunea este scutită de la plata taxei de timbru.

Prin încheierea de la ultimul termen, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, dar şi legislaţia incidentă, instanţa reţine următoarele:

Prezentul litigiu ţine exclusiv de interpretarea dispoziţiilor legale, fiind inutilă descrierea unei situaţii de fapt relevante, deoarece aceasta constă în deţinerea unor documente despre care reclamanta pretinde că sunt vizate de lege, aspect pe care pârâtele nu l-au contrazis.

Art.18 din legea 16/1996, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 39/2006, prevedea următoarele la momentul sesizării instanţei:

“În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia sa fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, in sensul prevederilor art. 2, cat si cele cu valoare practica, in baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurari sociale ale cetatenilor, vor fi preluate de Arhivele Nationale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Documentele cu valoare practică prevăzute la alin.1 se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Nationale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare necesare.

Documentele cu valoare practica, in baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile cetatenilor referitoare la stagiile de cotizare in sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, in conditiile alin. 2, pe baza de inventar si proces-verbal de predare-preluare, intocmite potrivit modelelor prevazute in anexele nr. 2 si 3.

Asigurarea structurilor specializate prevazute la alin. 2 se realizeaza cu incadrarea in numarul de posturi si credite bugetare aprobate Ministerului Administratiei si Internelor, prin legile bugetare anuale.”.

Chiar înainte de pronunţare, art.18 din legea 16/1996 a fost modificat de legea 138/30.04.2013, în sensul în care acum prevede că “în cazul declarării falimentului, în condiţiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, se preiau de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.”

După modificare, alin.4 prevede că „în cazul persoanelor juridice pentru care s-a declarat falimentul, finanţarea transferului arhivei către un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice se va face, cu prioritate, de către lichidator, din fondul de lichidare, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, din averea debitorului.”

Este evident că, în temeiul legii modificate, acţiunea reclamantei nu ar mai putea fi admisă, modalitatea de prelucrare şi preluare a documentelor cu valoare practică fiind schimbată complet.

Cu toate acestea, instanţa consideră că legea aplicabilă în speţă nu este cea care a intervenit pe parcursul procesului, chiar dacă ea ar putea avea aparenţa unei legi de procedură.

Astfel, dacă pe baza legii în forma anterioară ultimei modificări, s-ar putea stabili dreptul reclamantei de a beneficia de obligaţia pârâtelor de a prelua documentele, atunci acestea ar trebui să le preia, noua lege urmând să se aplice raporturilor juridice viitoare.

Pârâtele însă au pretins că nici potrivit vechii legi nu putea fi obligată, dreptul reclamantei fiind unul condiţionat. Deşi nu au folosit expres această terminologie, practic pârâtele au invocat excepţia prematurităţii, iar reclamanta a argumentat în sensul netemeiniciei acestei apărări.

În general, este adevărat că nimeni nu se poate prevala de propria culpă şi că, odată ce legiuitorul acordă un drept condiţionat de acţiunea instituţiilor publice, acestea sunt obligate să facă demersurile necesare pentru executarea prerogativelor conferite de acel drept.

Acest lucru nu este însă valabil şi în speţă, deoarece textul de lege a prevăzut în chiar alineatul următor stabilirii dreptului şi condiţia suspensivă implicită: „documentele cu valoare practică prevăzute la alin.1 se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Nationale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare necesare”.

Condiţionarea este neechivocă.

Indiferent dacă această modalitate de a stabili drepturi poate conduce sau nu doar la conferirea unor prerogative teoretice şi iluzorii (având în vedere că nici nu s-a stabilit un termen pentru înfiinţarea acestor structuri), conform unei expresii jurisprudenţiale consacrate a Curţii EDO, dreptul invocat de reclamantă nu poate fi încadrat într-unul dintre cele ocrotite de Constituţie sau de Convenţia EDO.

Dacă s-ar fi prevăzut cel puţin obligaţia de a înfiinţa structurile respective, atunci reclamanta ar fi putut reclama un drept mai uşor de protejat. Cu toate acestea, este evident că înfiinţarea lor nu s-ar putea face decât prin alte acte normative.

În fine, fără a fi de acord cu faptul că respectiva condiţie este una pur potestativă, aşa cum a arătat reclamanta, poate fi subliniat faptul că, dacă lucrurile ar sta în acest fel, nu o astfel de condiţie ar fi nulă, cu consecinţa transformării obligaţiei într-una necondiţionată, ci însăşi obligaţia asumată sub o astfel de condiţie ar fi nulă, consecinţa pentru acţiunea reclamantei fiind evidentă.

În concluzie, ţinând cont că obligaţia corelativă dreptului invocat de reclamantă este condiţionată de petrecerea unui eveniment care nu s-a produs, acţiunea acesteia va fi respinsă ca prematură.

Domenii speta

Spete similare