Prin sentinta civila nr. 10805 din 8 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile speciale prevazute pentru procedura ordonantei presediniale pentru a stabili, pe aceasta cale, un program de vizitare a unui minor.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca art. 581 din Codul de procedura civila prevede posibilitatea instantei de a ordona masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept ce s-a pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-a ivi cu prilejul unei executari .
Potrivit textului, doua sunt conditiile specifice exercitarii procedurii ordonantei presedintiale: urgenta si caracterul vremelnic al masurii ce se ia pe aceasta cale, din caracterul vremelnic decurgand si o a treia conditie, si anume ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul litigiului. Conditiile exercitarii ordonantei presedintiale trebuie sa existe cumulativ, inexistenta uneia dintre ele facand cererea inadmisibila.
In speta instanta a apreciat ca nu exista urgenta cata vreme actiunea a fost promovata dupa mai bine de trei ani de la separatia in fapt a sotilor si de cand paratul nu i-a mai permis acesteia sa ia legatura cu copilul sau.
Curtea de Apel Suceava
Încălcarea dreptului la sănătate – consacrat de art.43 din Legea nr.272/2004 – consecinţa nivelului de trai oferit minorului
Tribunalul Olt
suplinire consimtamant
Judecătoria Iași
Prelungirea internării în centrul de reeducare peste vârsta majoratului. Motive.
Tribunalul Dolj
La calculul mijloacelor materiale ale debitorului pensiei de întreţinere trebuie incluse şi eventualele dividende ce i s-ar fi cuvenit, ca asociat al unei societăţi, chiar dacă acestea nu s-au plătit efectiv, ci au fost reinvestite.
Curtea de Apel Iași
Luarea măsurii arestării preventive a unor inculpaţi minori. Condiţii.